De trei decenii aștept o dezbatere amplă și profesionistă pe această temă fundamentală

Prof. dr. Victor Neumann Istoric și filosof al culturii Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara

 

 

Prof. dr. Victor Neumann
Istoric și filosof al culturii
Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara

 

 

Mi-au stârnit interesul conceptele de Europa, multi- și interculturalitate, plurilingvism și cosmopolitism, cultură, etnocultură, etnonațiune, popor și națiune.

Sunt câteva decenii de când mă preocupă studiul Europei, am scris și înainte și după 1989 despre tentația de a fi european, una văzută din perspectiva Europei Centrale și de Sud-Est. De două ori mi-a fost respinsă cartea Tentația lui Homo Europaeus de cenzura comunistă, am fost dat afară din serviciu de patru ori din instituțiile de cultură în timp ce scriam cartea aceasta. Totuși, după 1989 am publicat-o în patru ediții în limba română, două în limba engleză și câte una în limbile spaniolă și sârbă.

De trei decenii aștept o dezbatere amplă și profesionistă pe această temă fundamentală.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu