Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului la cea de-a 29-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus

Redescoperirea Levantului este o șansă pentru civilizația occidentală a secolului  XXI. Vizitați-ne standul și veți descoperi argumentele noastre, incluse în publicații periodice și colecții tematice. Aparițiile editoriale reflectă cercetarea multidisciplinară și îi invită la reflecție pe cei care privesc spre un viitor care nu trebuie să repete greșelile trecutului.

Înființat în anul 2017, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului este primul Centru de Excelență al Academiei Mondiale de Artă și Știință și contribuie la construcția unei viziuni pentru un viitor mai bun. Prin Inițiativa Levant pentru pace globală, sprijinită de ONU și UNESCO. Prin studiul istoriei recente și multiculturalismului. Prin implicarea mediului academic național și internațional în programe de dezvoltare durabilă.

La stand sunt disponibile titlurile publicate în colecțiile Studii de istorie a Levantului și Savanți români în cercetarea Levantului, revista științifică International Journal of Levant Studies și cele trei volume adresate publicului larg: Natur-Culturalia.

Colecția Istoria recentă și anticiparea viitorului este inaugurată de volumul Parteneriatul Strategic România- SUA: 25. Garanție de securitate pentru România în mileniul 3, lansat la standul editurii RAO, joi 8 decembrie 2022, ora 16.30.

Programul lansărilor Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului la Târgul de carte „Gaudeamus”

Emil Constantinescu: „Este dificil să discuți acum despre vestigiile trecutului îndepărtat al Estului Europei, eludând contextul tragic al acestor zile, când în Ucraina, un spațiu limitrof fostului Imperiu Bizantin, viața oamenilor, căminele lor, dar și monumentele istorice și de artă sunt supuse unei agresiuni externe, care are ca obiect declarat ștergerea memoriei lingvistice și culturale a poporului ucrainean, fundamentul identității sale naționale”

„Vă împărtășesc povestea apariției acestei cărți. Imediat după ce Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost institut prin lege, am început concursurile pentru recrutarea cercetătorilor. S-a prezentat o tânără, o aveți aici de față, Ana Maria Răducan, care a câștigat concursul în fața unui juriu format din personalități importante ale mediului academic românesc cu un proiect al unei școli de vară dedicată studiilor bizantine. A câștigat și am preluat acest proiect și, în doar o lună, am reușit să îl lansăm la Universitatea București.

 „Byzantium – An unending civilization” adună lucrările care au fost prezentate în primii trei ani și vom continua în acest an cu un nou volum, care va cuprinde celelalte două ediții. Există mai multe contribuții. Am introdus și eu un studiu care se numește Memorie și Uitare. El a fost inspirat de faptul că în fiecare an merg la Salonic, la Rotonda Sf. Gheorghe. Tinerii mei colaboratori au văzut într-o fotografie a acestei rotonde un salt simbolic între memorie și uitare. Acesta a fost și titlul pe care l-am dat studiului meu introductiv, Memorie și Uitare în Bizanț,  dar și în istoria recentă a Europei de Est.

Finalul acestui studiu este acesta: „Este dificil să discuți acum despre vestigiile trecutului îndepărtat al Estului Europei, eludând contextul tragic al acestor zile, când în Ucraina, un spațiu limitrof fostului Imperiu Bizantin, viața oamenilor, căminele lor, dar și monumentele istorice și de artă sunt supuse unei agresiuni externe, care are ca obiect declarat ștergerea memoriei lingvistice și culturale a poporului ucrainean, fundamentul identității sale naționale. Dacă, în ultimele decenii, comentariile denigratoare s-au estompat atât în ceea ce privește «bizantinismul», cât și «balcanismul» (Balcanii fiind moștenitori unanim acceptați ai Bizanțului), ne putem întreba: ce va susține un interes al generațiilor viitoare, care să împiedice trecerea în uitare a civilizației bizantine? Dacă ne referim la știință, nu găsim un motiv temeinic: au luat naștere odată cu universitățile în Occidentul european, în perioada Renașterii. Tehnologia s-a dezvoltat după Revoluția industrială. Confortul vieții, protecția sanitară și protecția mediului, drepturile omului sunt apanajele Modernității. Toate acestea sunt produsele unui extraordinar salt care a dezvoltat o «civilizație a creierului». Bizanțul a fost predominat «o civilizație a inimii», a cunoașterii prin revelație într-o lume plină de primejdii, în care oamenii s-au salvat prin credință. Bibliile în greacă, latină și slavonă, cu coperțile ferecate în aur și argint, înfrumusețate cu miniaturi colorate, arhitectura, arta și muzica sacră, vor rămâne suportul trainic pentru memoria Bizanțului. Cei care vor gestiona în viitor această memorie vor trebui să vegheze ca, după secole de denigrare excesivă, o idealizare excesivă sub umbrela nostalgiei să nu prejudicieze adevărul. Am început să citesc despre Bizanț în cărțile din biblioteca bunicului meu, când aveam doisprezece ani și am continuat, cu mereu reînnoită curiozitate, timp de șapte decenii. Uriașul număr de lucrări documentare sau de ficțiune inspirate de această lume complicată, în care regăsim visul și abisul ființei umane, mă face să cred că a scrie despre civilizația acestui imperiu seamănă cu tentativa de a așterne cuvinte pe un val de apă sau pe o pală de vânt. Parafrazându-l pe Seneca pot spune doar: dacă vei înțelege profunzimea culturii bizantine vei înțelege că nu mai ai alte întrebări, ceea ce anunță o amânare spre infinit. Ceea ce am înțeles eu, urmărind avatarurile moștenirii bizantine de-a lungul unei jumătăți de mileniu și din experiența proprie din ultimele trei decenii este că atunci când vorbim de valorile umaniste ne referim la idealurile, nu la acțiunile, de atâtea ori nesăbuite ale oamenilor. Această distincție ne permite să facem diferența dintre inteligență, care te ajută să realizezi cu succes acțiunile pe care ți le-ai propus, indiferent dacă sunt benefice sau nocive, și înțelepciune, care este capacitatea de a găsi un scop înalt acțiunilor pe care ți le-ai propus să le realizezi. Toată recunoștința mea cercetătorilor care au transmis mai departe cultura bizantină de-a lungul timpului și celor care s-au ostenit în timpurile noastre pentru păstrarea memoriei istorice a ultimelor decenii din Estul post-comunist al Europei. Ei pot găsi o mângâiere în Psalmul Legământului: «O mie de ani în ochii Tăi, Doamne /sunt ca ziua de ieri care a trecut /și cât o strajă în noapte». Psalmul 89 este atribuit de exegeții Bibliei profetului Moise pentru asemănarea sa cu stilul Exodului. Exodul este poate cea mai potrivită parabolă pentru tranziția dificilă de la dictatură la democrație în Europa de Est, văzută ca o relație între memorie și uitare. Celui ales de Dumnezeu i s-a îngăduit, după ce a condus poporul evreu din sclavie spre libertate prin deșert timp de patruzeci de ani, doar privilegiul de a privi de pe o culme Țara Sfântă, în care va trăi o nouă generație care nu are memoria sclaviei, ci doar memoria drumului spre libertate. Am înțeles din Psalmul Legământului că puterea credinței este mai importantă decât vrăjmășia vremurilor și mesajul pe care cei chemați să conducă popoarele spre o schimbare radicală a vieții lor n-ar trebui să-l uite niciodată: realizarea misiunii încredințate este mai importantă decât succesul personal. Fie ca cei care vor citi această carte să găsească în ea bucuria cunoașterii și o sursă de inspirație.”

Andrei Pippidi: „Domnișoara Ana Maria Răducan a dus la capăt, cu energie, această lucrare trainică. Interesul cel mai mare, îndrăznesc să spun, pentru că a corespuns preocupărilor mele, îl au cercetări cu privire la arta religioasă, prin reprezentarea pe care o dau celor sfinte zugravii - de obicei greci sau balcanici - până când ajung la noi. Este vorba despre teme cu totul speciale, care sunt aici dezvoltate, comentate, explicate, referitoare la cultura secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea”

„Volumul pe care îl veți răsfoi, înainte de a pleca cu el, este mărturia unei inițiative pe care domnul președinte Emil Constantinescu a avut-o în legătură cu Institutul pe care l-a fondat cu privire la cultura și civilizația Levantului: o serie de cursuri care continuă și astăzi. Aici sunt cele din 2018 - 2020. La aceste întâlniri au participat reputați cercetători români și străini, precum și tineri activi în institutele, facultățile noastre. Menționez, cu atenție deosebită, contribuția lui Corneliu Basarabeanu, de la Chișinău. Și, toți aceștia, au fost atrași de istoria Bizanțului și de prelungirea acestei extraordinare științe culturale care a fost imperiul, prelungire care, în întregime, ne cuprinde pe noi, românii. Domnișoara Ana Maria Răducan a dus la capăt, cu energie, această lucrare trainică. Interesul cel mai mare, îndrăznesc să spun, pentru că a corespuns preocupărilor mele, îl au cercetări cu privire la arta religioasă, prin reprezentarea pe care o dau celor sfinte zugravii - de obicei greci sau balcanici - până când ajung la noi. Este vorba despre teme cu totul speciale, care sunt aici dezvoltate, comentate, explicate, referitoare la cultura secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. De asemenea, de un interes deosebit în lucrare sunt contribuțiile pe care le aduce părintele Croitoru referitoare la viața tiparului în Țările noastre, atât de adânc pătrunsă de influența bizantină prin prețioasele tipărituri care au fost înmulțite, sporite, în Țările Române. Drumul îl știți, de la Neagoe Basarab mergând înainte până la Antim Ivireanul. Veți parcurge toate acestea cu atenția care li se cuvine.”

Emanoil Băbuș:  Așa cum se vede și din contribuțiile colegilor la acest volum, când vorbim despre Levant găsim acolo, ca și la Bizanț: multilingvism, multiculturalitate, termeni care au apărut ceva mai recent, dar la vremea aceea Bizanțul pe toate le-a adunat și le-a concretizat într-o civilizație

„Este foarte greu de definit spațial ce înseamnă Bizanț, ce înseamnă Levant, dacă ne uităm pe Wikipedia sunt o grămadă de definiții. Desigur, ne gândim la acel imperiu de 1.000 de ani, ne gândim la romanitate, ne gândim la transferul capitalei de la Roma la Constantinopol în vremea lui Constantin cel Mare și la un imperiu care a fost un imperiu triptic. A fost un imperiu de civilizație greacă, a fost un imperiu creștin și un imperiu care a moștenit inclusiv ideologia statului roman. Pe aceasta s-a bazat, și iată că el a rezistat 1.000 de ani și poate mai inspiră, uneori, mai ales în probleme de diplomație, și alte state. Bizanțul inspiră în continuare arta, chiar dacă în secolul al XIX-lea a avut un pic de suferit după perioada Revoluției Franceze, dar s-a reabilitat în timp. Când vorbim despre Bizanț, nu vorbim numai despre istorie în sine. A fost spațiul în care s-a dezvoltat iconografia creștină, spațiul în care avem de-a face cu împărați iluștri, avem de-a face cu uzurpatori - astăzi avem uzurpatori dar sub o altă formă, avem o diversitate care atrage, avem multilingvismul. Așa cum se vede și din contribuțiile colegilor la acest volum, când vorbim despre Levant găsim totuși acolo, ca și la Bizanț: multilingvism, multiculturalitate, termeni care au apărut ceva mai recent, dar la vremea aceea Bizanțul pe toate le-a adunat și le-a concretizat într-o civilizație. Volumul chiar așa se și intitulează, dacă ne referim la cel în limba engleză: O civilizație nesfârșită. Este o civilizație nesfârșită, o civilizație de la care putem învăța multe, învățăm multe dacă o studiem. În ceea ce mă privește, am această contribuție legată de relația dintre latin și bizantin, cu ritualizarea emoțiilor în vremea împăratului Alexios I, este primul împărat din dinastia Comnenilor, cel în vremea căruia au început Cruciadele. Lucrurile sunt destul de complexe, dar și atunci și acum putem vorbi și despre emoții politice. Suntem foarte impresionați, mulți dintre noi, de gesturi politice, de lacrimi politice.

Aici, în carte, veți găsi și contribuții pe care le-au adus colegii mai tineri. Sunt, de asemenea, cercetători   de  renume  internațional,  cu  un  bogat  bagaj   academic,   care  au  răspuns  invitației Institutului Levant și ale căror lucrări se regăsesc în acest volum. Vă doresc lectură plăcută!”

Ana Maria Răducan: Ne propunem propune crearea unei comunități de tineri bizantiniști, revitalizarea domeniului studiilor bizantine în România, valorificarea patrimoniului cultural romano-bizantin din regiunea Dobrogei

„Sunt onorată, pentru mine este o mare bucurie, un real privilegiu să fiu aici. Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ați spus despre această carte, care este rodul primelor trei ediții ale Școlii anuale internaționale de studii bizantine (2018-2020), ajunsă anul acesta la cea de-a cincea ediție. Ne propunem crearea unei comunități de tineri bizantiniști, revitalizarea domeniului studiilor bizantine în România, valorificarea patrimoniului cultural romano-bizantin din regiunea Dobrogei și întărirea legăturilor profesionale dintre studenți și profesori.

Le mulțumesc directorilor științifici ale celor cinci ediții organizate până acum: Paolo Odorico, Răzvan Theodorescu, Mădălina Vârtejanu-Joubert, Athanasios Semoglu. O mulțumire specială i se cuvinte și domnului profesor Pânzaru, care a găzduit în 2017 o ediție pilot a acestei Școli de Vară și, de asemenea, tuturor colegilor mei de la Institutul Levant,  care m-au  susținut foarte mult în acest  proiect, precum și colegului meu Maxim Onofrei, care m-a ajutat la versiunea în limba engleză.

Mulțumesc Editurii Mega, care a făcut  posibilă  apariția acestei   lucrări într-un  timp  record, în  excelente condiții grafice, cu ilustrație la calitate excepțională. Mulțumesc foarte mult autorilor care sunt din țări, precum Grecia, Italia, Cipru, România, Republica Moldova.

Mă bucur foarte mult să văd în public atâtea generații, semn că Bizanțul ne unește pe toți.”

Emil Constantinescu: „Iată ce înseamnă să ai curaj, dar mai ales să ai tineri cu idei, cu ambiții, și cu puterea de a duce până la capăt un proiect”

„Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului este un proiect ce părea imposibil. M-am gândit la acest proiect, practic, toată viața și l-am gândit având în față o provocare, pe care am constatat-o citind foarte mult: de ce cultura română, de când a început ea să se afirme, de un secol și jumătate cel puțin, a rămas mereu o cultură minoră? Și cred că asta s-a datorat faptului că toate elitele intelectuale s-au considerat, de la început, drept o cultură regională. Geniile românești, multe pentru numărul populației de-a lungul timpului, au explodat în străinătate. Putem face oricând o listă  foarte lungă de genii românești în toate domeniile, literatură, artă, muzică, știință și multe altele, dar toți au alte cetățenii: francezi de origine română, englezi de origine română, germani de origine română, spanioli de origine română, americani de origine română. Ei reprezintă acele culturi, dar există și această paranteză, uneori, nu totdeauna: de origine română. Mi-am propus să înfrunt această situație care începuse să semene cu un destin, acceptat de toată lumea.

Am avut șansa ca, după terminarea mandatului meu, să mi se propună să conduc la Berlin o academie de diplomație culturală și am avut posibilitatea să lansez Inițiativa Levant pentru pace în Orientul Mijlociu, repede transformată în Inițiativa Levant pentru pace globală, cu un succes cu totul neașteptat pentru mine. Am prezentat-o la Cartierul General al Națiunilor Unite, în Congresul Statelor Unite, în Senatul Franței, în Senatul Italiei, în Knesset, aproape în toate forurile importante, iar această faimă tot creștea. Am avut această posibilitate, aproape unică, de a aduce la un loc lideri politici, lideri religioși și am inițiat primul masterat în Diplomație culturală din lume, la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai și la Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde am adus studenți din toată lumea. După șapte ani la conducerea Academiei de Diplomație Culturală din  Berlin, mi-am dorit să transfer acest prestigiu României. Între timp, am fost ales membru al Academiei Mondiale de Artă și Știință, înființată de Albert Einstein, Robert Oppenheimer, John Fleming și Yehudi Menuhin, marile figuri ale științei, culturii, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în ideea că există o datorie a marilor savanți, a oamenilor de cultură față de societate. Este și astăzi cel mai important for de consacrare din lume. Am avut onoarea să fiu al doilea român în această academie, primul fiind Mircea Malița, și să fiu ales și reales până astăzi membru al board-ului său de conducere. M-am gândit că această academie nu avea un Centru de excelență și le-am propus înființarea unuia în România, care să preia conceptele de diplomație culturală și de cultură a păcii ca o responsabilitate a mediului academic.

Am reușit, acum cinci ani, să pun Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului sub cupola Senatului. Este unic în țara noastră și, după câte dificultăți a întâmpinat, din păcate, cred că va rămâne mult timp unic, pentru că este foarte greu să creezi o instituție în România și, mai ales, să solidarizezi oamenii. În cinci ani, institutul nostru a reușit să adune în jurul său tineri specialiști în limba greacă veche, în limba latină, în limbile slave, în limbile arabe. Avem cercetători cu o gamă foarte largă de specializări, de la geologie și geografie la istorie și literatură, dar, mai ales am, am creat un spirit de echipă. Așa cum spun de fiecare dată, un profesor nu este pentru mine o persoană care și-a ținut cursurile sau care a publicat numeroase lucrări și cărți. Un profesor nu este un profesor adevărat dacă nu lasă o școală.

V-am spus această poveste pentru că suntem aici, împreună, pentru a prezenta cele trei volume ale publicației The International Journal of Levant Studies apărute până acum. Ele sunt expuse la standul nostru, pe lângă celelalte cărți pe care am reușit să le publicăm. Ele ne conferă recunoaștere internațională. Or, ca să obții recunoaștere internațională, trebuie să aduni oamenii în jurul unui proiect. Să vă citesc cine sunt cei din board-ul științific. Printre ei se află prof. Anna Sapir Abulafia, profesoară la Oxford, James Gelvin, profesor la Universitatea din California, Martin Tamcke, profesor de teologie ecumenică la Universitatea din Göttingen, Ora Limor, profesor de istorie medievală la Universitatea Israel și, din România, Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române, împreună cu prof. Dan Grigorescu, directorul științific al Institutului, cel care a condus programele Tempus și Socrates, dar și cel care a introdus în România conceptul de geoparc. Editorul-șef și cel care are toate meritele este Cătălin-Ștefan Popa. El a reușit să coaguleze acest Scientific Board și, mai ales, pe cei care sunt autorii articolelor.

Am început primul număr cu Garry Jacobs, care este președintele Academiei Mondiale de Artă și Știință, cu Amir Harrak de la Universitatea din Toronto, Sebastian Brock, de la Oxford, Martin Tamcke, de la Universitatea din Göttingen, Ronny Reich, de la Universitatea din Haifa, Jackie Feldman, de la Universitatea Ben Gurion. În cel de-al doilea număr se păstrează acest nivel, cu articole semnate de Elizabeth Monier de la Cambridge, So Miyagawa, de la Universitatea din Kyoto, John Gee de la Universitatea Brigham Young, Ergün Lafli, de la Universitatea din Izmir, Giacomo Cavillier, de la Universitatea din Genova, și continuă cu profesori de la Universitatea din Kiel, de la Universitatea din Kaslik, de la Universitatea din Atena, de la Universitatea din Egipt. Și, sigur, printre ei, și lucrările unor cercetători români pe care vă las să îi citiți. Numărul al treilea rămâne la același nivel, cu Fadwa El Guindi de la Universitatea din Los Angeles, cu James Gelvin, tot de la Universitatea California, cu Nur Köprülü, de la Universitatea din Nicosia, și continuă cu Pablo Argárate de la Universitatea din Graz, cu Antonio Pio Di Cosmo, de la Universitatea din Roma. Repet, este meritul lui Cătălin Ștefan Popa, care a reușit, printr-o muncă excepțională, să păstreze aceste legături. Vreau să îl menționez pe Maxim Onofrei, care a tradus și a uniformizat, muncind zi și noapte. El și-a făcut studiile în Scoția, s-a format și gândește în limba engleză academică. Doresc să îi mulțumesc foarte mult lui Răzvan Theodorescu, pentru că a fost permanent alături de noi, și întregului editorial board: Luiza Popa, Florica Mihuț, de la Universitatea din București, Ana Maria Răducan, Oana Brânda, Simona Deleanu, Laura Ganea, Daniel Iosif.

Vă mulțumesc că sunteți aici, împreună cu noi, și îi dau cuvântul artizanului acestei reviste, Cătălin Ștefan Popa, dar nu înainte de a vă povesti și despre o altă realizare a lui. El este specializat în primele patru secole creștine, în special în zona arabă, la Universitatea din Göttingen, unde și-a făcut doctoratul cu profesorul Tamcke. Numărul 69 al revistei pe care o editează profesorul Tamke a fost dedicat institutului nostru și realizat de Cătălin Popa. Această revistă editată la Göttingen, automat se duce la toate universitățile mari din lume și la toate institutele importante de cercetări. Iată ce înseamnă să ai curaj, dar mai ales să ai tineri cu idei, cu ambiții, și cu puterea de a duce până la capăt un proiect.”

Cătălin-Ștefan Popa: „Particularitatea acestei reviste științifice este că ea creează o abordare unitară a Levantului. Pleacă din istorie și dezbate perioada contemporană, dar ținta noastră este viitorul: căutarea experților care să fie angrenați în această platformă de dialog cultural care este «The International Journal of Levant Studies»”

„Mulțumesc foarte mult, domnule președinte, îmi revine și mie onoarea să îmi spun impresiile și punctul de vedere despre cum s-a născut în cadrul Institutului nostru această revistă științifică. Dacă veți avea preocuparea și interesul să lecturați aceste trei volume, cu siguranță veți începe cu numărul inaugural. Acolo veți găsi un studiu, o pledoarie, pentru redescoperirea acestui spațiu fascinant al Levantului, pledoarie scrisă de domnul președinte Emil Constantinescu, scrisă nu doar ca un autor – cercetător expert în cultura scrisă, în curentele filosofice, în gândirea politică, ci și ca un om de stat care a cunoscut acest spațiu prin interacțiune, prin experiență. În acest studiu veți găsi răspunsul la întrebarea: De ce a fost nevoie de un institut de studii avansate în România și în Europa? Pentru că sunt puține de genul acesta. Nu aș vrea să intru în această temă, ci m-aș limita la o altă întrebare. De ce este nevoie de o revistă de studii levantine în România? Pentru că nu există o astfel de revistă, atât de complexă, care să tematizeze un spațiu cultural fascinant,   o   zonă   de   interes   geostrategic,  și   care  a  fost  martor   al   culturilor   și   civilizațiilor universale. Am purces la acest efort, care așa cum a punctat și domnul președinte, nu a fost unul simplu, pentru că doream ca imaginea României să fie mai bine promovată, mesajul României să fie mai bine promovat în acest spațiu. România avea mai multe de spus în ceea ce privește cultura provenită din spațiul Levantului care s-a localizat și în România, în Dobrogea în special. Putea să spună mai multe în ultimele decenii, dar nu s-a întâmplat acest lucru.

Prin eforturi mari s-a creat acest Institut, care apoi a născut multe alte proiecte, care vor crește, cu siguranță. Revista este unul dintre acestea și își propune să implementeze o platformă de dialog cultural. Nu este o revistă strict de istorie. Este și o revistă de istorie, este și o revistă de contemporaneitate, care dezbate probleme importante, urgente, dar este mai mult decât atât. Se dorește a fi o platformă de diplomație culturală, care să reunească lideri religioși, experți în relațiile internaționale, pentru a crea soluții la problemele care vin din acest spațiu. Levantul este o zonă de interes, care poate fi oricând o zonă de conflict. De Levant depinde uneori - și s-a întâmplat în multe rânduri – pacea globală. Și această pace globală în Levant depinde de stabilitatea comunităților istorice, culturale, care și-au manifestat tradițiile în acest spațiu. Tocmai acestea sunt câteva concepte pe care le veți regăsi în cele trei volume publicate în cadrul revistei noastre științifice. Sper că v-am stârnit  interesul și curiozitatea să lecturați aceste volume și să fiți deschiși față de publicațiile Institutului Levant pentru că sunt publicații care acoperă un gol, un vid științific în România și nu doar în România, ci și în Europa de Sud-Est, dar și în Europa Centrală. O singură precizare mai am de făcut: Levantul a fost tematizat și în alte jurnale, însă secvențial, și aș aminti aici o importantă revistă științifică din Israel, din Ierusalim, The Journal of Levantine Studies. O altă revistă care dezbate mai mult din punct de vedere arheologic această zonă aparține de Academia Britanică, de secția de Arheologie, însă particularitatea acestei reviste științifice este  că ea creează o abordare unitară  a  Levantului.   Pleacă   din   istorie și  dezbate perioada contemporană, dar ținta noastră este viitorul: căutarea experților care să fie angrenați în această platformă de dialog cultural care este The International Journal of Levant Studies  pentru a oferi soluții de stabilitate, de dezvoltare și, totodată, de păstrare a identităților culturale din zona Levantului.”

Constantin Dulcan: Cultura înseamnă făclia aprinsă, înseamnă lumină

„Domnule președinte, ați pus întrebarea de ce românii noștri mai degrabă au fost recunoscuți în străinătate decât aici. S-a pus această întrebare în mod cert și despre Eminescu - că Eminescu e mare la noi, îl citim înlimba română - dar în alte limbi nu are succes. Or, l-am citit pe Cioran spunând următorul lucru: că a încercat să traducă și în franceză și în engleză „Odă”, dar și alte poezii, dar succesul a fost limitat pentru că limbajul poetic al lui Eminescu, nu era unul internațional. Mi-am pus această întrebare: de ce au mai mult succes ei în cultura omenirii? Am auzit o ierarhie spunând: Anglia, Franța, Germania, Rusia au dat culturii umane mai multe nume, dar altele erau trecute sub tăcere. Răspunsul a fost următorul: aceste țări au nu   numai   întindere,  dar au un nivel economic  care  să  impună   lumii.  Și  de aici vin  și  numele care sunt sau nu citate în cultura omenirii. Indubitabil, cultura mea și a multora dintre noi probabil că depășește procentul de 5% în ceea ce privește cultura Occidentului. Asta nu înseamnă că noi nu am avut oameni ca Rebreanu, sau poezie, ca Eminescu. Cultura  este  o  făclie aprinsă, despre care spunea Napoleon: „Noi, toți  cei care  existăm  prin această făclie a înaintașilor noștri învățători și profesori...”. Și îmi aduc bine aminte că el a fost unul dintre oamenii care au dat pensie și foștilor generali, învățători și profesori ai lui. Deci și-a adus aminte chiar de oameni care erau din tabăra politică opusă. Lucrul acesta mi se pare că este demn. Când s-a creat medicina, n-aș fi vrut să spun lucrul acesta, dar este totuși important,  Carol Davila și-a trimis oameni la Sorbona ca să se întoarcă profesori. Le-a dat o bursă. Ei, pentru că nu au vrut să se înscrie într-un anume partid, li s-a luat bursa. Și știți ce a făcut Carol Davila? S-a dus la împăratul Napoleon al III-lea și l-a rugat să le dea bursă în continuare pentru ca acei copii, să poată să vină să continue învățământul românesc. Adică   am sentimentul, adeseori, că străinii au făcut mai mult pentru noi decât am făcut noi pentru noi înșine. Eu nu cred că un stat se poate întări fără să acorde importanță culturii. Cultura înseamnă făclia aprinsă, înseamnă lumină. Și sper, domnule președinte, să aveți cât mai mult parte de această lumină.”

Magdalena Platis: „Vă felicit că ați știut să găsiți răspunsurile cele mai frumoase la ce să faceți, cât să faceți și cum să faceți captând asemenea oameni dedicați în echipa dumneavoastră”

„Domnule președinte, mă bucur foarte mult pentru că mi-ați dat ocazia să fiu alături de dumneavoastră. Sunt onorată să reprezint Universitatea din București, și mă bucur foarte mult, nu numai că sunt alături de dumneavoastră, de domnul profesor Dulcan, dar și alături de o audiență extraordinară, care este pasionată, dedicată cărții și valorilor culturale. Sunt de acord în totalitate cu tot ceea ce ați spus, pentru că dincolo de profunzimea științifică din lucrări, aveți talentul de a capta atenția vorbind despre nevoia de întoarcere către valorile culturale. Și eu cred că este necesar să atragem atenția tinerei generații că aceste valori culturale sunt acolo, nu se schimbă în timp, se schimbă, poate, cele secundare, sau, mai ales, percepțiile noastre cu privire la aceste valori.

Tinerii sunt foarte orientați către digitalizare, către varianta ușoară. Dumneavoastră ne-ați chemat astăzi la o lansare de carte, care poate fi folosită din nou și din nou, pentru că nu sunt lucruri pe care să le citești ușor, dar din care înveți pentru o viață întreagă. Profilul meu nu este acesta, nu este cel de istorie, ci este cel de business, și încep prin a le spune studenților noștri, la un curs de microeconomie, că, dacă vrei să ai succes în viață, trebuie să găsești cele mai bune răspunsuri la nevoile fundamentale din punct de vedere economic, și anume ce să faci, cât să faci, cum să faci. Vă felicit că ați știut să găsiți răspunsurile cele mai frumoase la ce să faceți, cât să faceți și cum să faceți captând asemenea oameni dedicați în echipa dumneavoastră.”