Ion Barnea, Altarul paleocreștin, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2023, 381 pp
Lucrare de doctorat publicată în limba greacă, la Atena, în 1940, revizuită sumar și tradusă pentru prima dată în română
Volum editat și îngrijit de Cătălin-Ștefan Popa
Preț: 48,30 RON
CUVÂNT ÎNAINTE
Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului:
„Lucrarea regretatului istoric și arheolog Ion Barnea este o piatră de temelie pentru aprofundarea unei teme fundamentale pentru creștinismul universal: altarul, locul unde se petrece, în timpul fiecărei sfinte liturghii, jertfa euharistică. Ceea ce profesorul Barnea oferă cititorului în această lucrare este o călătorie plăcută și sigură prin oceanul de surse creștine despre „altarul jertfelnic” sau „sfânta masă”. Bazată pe o bună sistematizare a documentelor istorice, a operelor părinților bisericești și scriitorilor creștini la care se adaugă mărturii, inscripții și alte izvoare arheologice, lucrarea de doctorat a profesorului Barnea este o monografie ce transcende timpul și se dovedește a fi la fel de utilă și la 80 de ani după publicarea ei în limba greacă la Universitatea din Atena, în anul 1940.
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului are misiunea de a conserva peste veacuri operele clădite de savanți cu vocație și de a păstra vie memoria acestor creatori de jertfă științifică, artistică și culturală, cu impact în cultura creștină universală. Lucrarea de doctorat a savantului Ion Barnea se înscrie între contribuțiile importante de diseminare a cunoștințelor istorice despre istoria liturgică și arheologică a altarului paleocreștin. Cartea pe care institutul nostru o publică sub coordonarea editorială a dr. habil. Cătălin‑Ștefan Popa reprezintă suma cercetărilor doctorale pe care Ion Barnea le‑a încheiat la Atena în anul 1940.
Monografia „Altarul paleocreștin” a reprezentat începutul unei activități prodigioase pe care istoricul Ion Barnea avea să o desfășoare în aproape șase decenii de cercetare. Formarea lui Ion Barnea a însumat trei vocații: aceea de istoric al artei creștine. Personal am simțit o mare admirație față de elocința celor doi reprezentanți viri ai familiei Barnea, tatăl Ion Barnea și fiul Alexandru Barnea, admirație pe care am exprimat‑o public în mai multe rânduri. Un moment trist pentru Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost trecerea, în urmă cu trei ani, la cele veșnice, a profesorului Alexandru Barnea, o trecere fulgerătoare care a lăsat un gol în inima acelora care l‑au cunoscut în profunzimea sa. În cuvântul pe care l‑am transmis in memoriam Alexandru Barnea am rezumat câteva dintre nenumărabilele calități ale regretatului profesor: l‑am considerat pe bună dreptate „un mare specialist și un suflet de aur”, „un reper al cunoașterii riguroase” și „un om de o deschidere excepțională, dornic să împărtășească vasta experiență acumulată în anii de studii și de cercetări”. Destinul a făcut ca Alexandru Barnea să fie un martor al istoriei ecumenice la care am fost parte, prin evenimentul vizitei Papei Ioan Paul al II‑lea în România în 7–9 mai 1999. Un mesager al culturii creștine antice, profesorul Alexandru Barnea a sprijinit mesajul nostru, în memorabila vizită, despre vechimea istorică a elementelor creștine din Dobrogea, în prezența papei Ioan Paul al II‑lea la Palatul Cotroceni, profesorul Barnea fiind cel care a pregătit și prezentat expoziția despre Dobrogea în primele secole creștine.
În reperul academic și uman Alexandru Barnea vedem oglindit rodul spiritual și cultural al părintelui său Ion Barnea. Cele trei caracteristici de mai sus au fost moștenirea spirituală și culturală pe care Ion Barnea a lăsat‑o fiului său Alexandru Barnea. Pe baza acestor trei imagini, cititorul poate înțelege viața și opera lui Ion Barnea: a) un redutabil specialist, un reper al studiilor de paleografie și artă bizantină din spațiul românesc, în mod special prin săpăturile și cercetările sale la fortificația de la Garvăn‑Dinogeția și Murfatlar (Basarabi), respectiv prin coordonarea arheologică de la complexul roman Tropaeum Traiani din Adamclis; b) un riguros cercetător și promotor al culturii arheologice românești prin publicațiile sale în limbile neogreacă, franceză și germană în spațiul european; c) un spirit jertfelnic gata oricând să ofere din elocința sa, dovadă stând în acest sens arhiva sa, ce abundă în corespondență de scrisori cu savanți și cercetători ai vremurilor sale. Seminaristul și studentul teolog Ion Barnea avea să devină mai târziu un istoric admirat la congresele internaționale. Parcursul său în lumea savanților începea la Atena, prin studiile doctorale, urmate de stagii postdoctorale la Academia di Romania din Roma, la Berlin (în capitala Germaniei nu lasă deoparte nici vocația sa pentru slujirea liturgică, activând și ca diacon), completate de experiența acumulată în nenumărate campanii pe șantiere arheologice, și publicarea unor volume esențiale pentru comunitatea de paleografi și istorici ai artei creștine din spațiul sud‑est european.
Convins de adevărul revelației creștine, piosul și neobositul cercetător Ion Barnea a fost una dintre personalitățile care au abundat în pasiune și dăruire pentru studiu, elocință dusă până la extrem, grația de a oferi din știința sa istorică și experiența paleografică acolo unde este nevoie de acestea, și nu în ultimul rând modestia și discreția unui autentic istoric. Un astfel de profil al unui savant român nu putea să lipsească din colecția institutului nostru. Suntem convinși că publicul specializat, începând cu istorici, paleografi, teologi sau lingviști, dar și publicul larg, vor găsi extrem de utilă această monografie pe care Ion Barnea și‑a dorit cu ardoare, până în ultima clipă a vieții sale, să vadă lumina tiparului. Prin publicarea în limba română în colecția „Savanți români în cercetarea Levantului”, institutul nostru pavează în mod just drumul acestei opere către patrimoniul istoric românesc. Este, pe bună dreptate, omagiul pe care Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului îl aduce marelui istoric și arheolog.”
PREFAȚA EDITORULUI
Dr. habil. Cătălin-Ștefan Popa, editor coordonator:
Deschid nota editorului cu ferma convingerea că cititorul va găsi în această lucrare sumară o lectură utilă despre cultura istorică a altarului paleocreștin. Parcurgerea acestui manuscris va îmbogăți cultural cititorul, atât prin datele istorice și interpretările teologice pe care autorul le oferă, cât și prin istoria manuscrisului, una plină de semnificații. Istoria manuscrisului în care s-a păstrat traducerea românească a lucrării de doctorat Τὸ παλαιοχριστιανικὸν θυσιαοτήριον, Atena, 1940, a început cu câteva decenii în urmă; nu cunoaștem anul în care Ion Barnea a început să traducă manuscrisul din neogreacă în românește. Forma exterioară și starea de conservare confirmă faptul că manuscrisul are o vechime de cel puțin cinci decenii. Manuscrisul se află într-o bună stare de conservare. Conține 170 de file, scrise doar pe față, numerotate în partea de sus, în dreapta, cu creionul, în culoarea roșie. Între paginile 43–44 autorul a mai intercalat o pagină rămasă nenumerotată, și care conține o scurtă explicație care trimite la o notă bibliografică din versiunea în neogreacă.
Manuscrisul a fost redactat pe coli de hârtie subțire, cu dimensiunea de 34 × 21 cm, cu cerneală de culoare neagră, albastră și verde. Fiecare pagină este împărțită în două secțiuni, text și note de subsol, despărțite printr-o linie. Din forma scrisului și a culorii cernelii, este plauzibil să ne gândim la ipoteza că manuscrisul a fost redactat etapizat, probabil pe parcursul a mai mulți ani, după anul 1970. Pe alocuri apar titluri, fraze, dar și anumite cuvine subliniate cu una sau două linii de către autor, ceea ce denotă rolul important al acestor elemente cheie din structura și argumentația lucrării. Aceste pasaje pot fi înțelese și ca segmente de text la care probabil autorul a dorit să revină pe parcurs. Corespondența textului cu versiunea în greacă este semnalată de autor prin marcarea, în culoarea albastră, pe marginea din stânga a paginii. Tot pe marginea din stânga a manuscrisului, autorul a mai adnotat, pe alocuri, mici comentarii și literatură suplimentară față de versiunea în neogreacă. Multe dintre aceste adnotări, făcute cu creionul, cel mai probabil au fost inserate mai târziu, pe parcursul realizării traducerii, când autorul probabil a revenit la anumite pasaje. Cu privire la caracteristicile textului din manuscris, mai poate fi menționat un alt aspect formal: atunci când face referire la antimis, autorul adaugă o însemnare cu culoarea roșie, dar și câteva sublinieri cu aceeași culoare (p. 78 manuscris), un nume important ce apare subliniat cu roșu este cel al patriarhului Gherman al Constantinopolului (p. 62 manuscris).
Manuscrisul are un aspect estetic, cu un scris citeț și bine organizat, fără noțiuni sau pasaje indescifrabile. Câteva scurte pasaje și note au fost omise în varianta în românește; nu știm dacă a fost o scăpare a autorului sau o omisiune intenționată. Am luat decizia de a introduce și aceste fragmente în textul în limba română. Prin această notă se cade a face cunoscut cititorului drumul acestui manuscrisul din fondul personal al profesorului Barnea către publicare. După trecerea din această viață a profesorului Alexandru Barnea, soția domniei sale, distinsa doamnă Iuliana Barnea a început munca de organizare a fondului arhivistic al familiei, sortând toate documentele, înregistrările și manuscrisele semnate de seniorul Ion Barnea și juniorul Alexandru Barnea. Momentul revelator a fost, conform celor relatate de Iuliana Barnea, descoperirea înregistrării de pe patul morții când Ion Barnea îi mărturisea fiului său regretul că nu și-a văzut teza de doctorat publicată în românește și că manuscrisul cu traducerea există în forma sa completă. Așa a ieșit la lumină acest manuscris al lucrării de doctorat a lui Ion Barnea, indentificat de Iuliana Barnea în fondul arhivistic al familiei. Convinsă fiind de valoare sa culturală și sentimentală, și cunoscând testamentul spiritual al socrului său, Iuliana Barnea a început tehnoredactarea manuscrisului, contactându-mă cu întrebarea, dacă doresc să mă ocup în calitate de editor coordonator, de pregătirea și publicarea acestei ediții. Așa am afIat despre povestea acestui manuscris și despre cât de mult și-a dorit cercetătorul Ion Barnea ca teza publicată la Atena în 1940 să vadă lumina tiparului în versiunea românească, și să se bucure de diseminare în cercurile istoricilor și teologilor români. De îndată ce am văzut manuscrisul și i-am afIat istoria am răspuns favorabil. Doresc să îi mulțumesc pe această cale distinsei doamne Barnea pentru că mi-a încredințat această lucrare și pentru faptul că în multele întâlniri de lucru, mi-a facilitat accesul la fondul de documente istorice al familiei Barnea. Corelând perspectiva acestei tezei de doctorat cu activitatea de mai târziu a autorului său, este evident că formarea lui Ion Barnea în arheologie creștină a reprezentat un instrument esențial în campaniile de săpături arheologice pe care le-a întreprins în situri de mare importanță pentru istoria creștinismului timpuriu pe teritoriul României, în special în Dobrogea: Tropaeum (Adamclisi, Constanța) și Dinogetia (Garvăn, Tulcea). Importanța temei este pe deplin justificată, în sens teologic, altarul concentrând nucleul liturgic al creștinismului. El reprezintă cadrul de pregătire și manifestare a actului euharistic. Altarul menține tensiunea întâlnirii dintre spațiul și timpul sacru, în prezența jertfei euharistice și a tuturor manifestărilor liturgice, în comuniune cu sfinții și martirii. Interconectând cadrul teologic cu cel istoric, Ion Barnea oferă pe baza tradiției patristice și a dovezilor arheologice, o înțelegere sistematică a genezei altarului creștin, având ca punct de plecare, așa cum opinează în prefața manuscrisului originar în limba greacă, două direcții deja existente în cercetarea în domeniu la acea vreme, două mongrafii reprezentative pentru tradițiile creștine apusene, cea a cercetătorului romano-catolic J. Braun și a savantului protestant Fr. Wieland. Argumentul just al profesorului Barnea este că era, totuși, necesară o abordare, care să pună mai mult accentul pe tradiția istorică a altarului în spațiul răsăritean, ceea ce a și reușit să ofere, prin această monografie, validată în acele vremuri și la fel de utilă și la opt decenii după alcătuirea sa.
Lucrarea conține 10 capitole sumare, alcătuite sistematic, oferind o imagine de ansamblu asupra genealogiei istorice și dezvoltării altarului în cultura creștină, cu precădere răsăriteană. Alcătuită în termeni istorico-teologici bine delimitați, lucrarea este o sumă a mărturiilor patristice despre un element de infrastructură creștină, sine qua non, din cadrul celebrării liturgice, sfânta masă din altarul creștin. Lucrarea începe cu o analiză lingvistică și conceptuală despre altar, cu localizarea acestuia în Noul Testament și cu caracterul său creștin liturgic în epoca patristică. Impresia cititorului este că pe alocuri vocea autorului este substituită, desigur cu intenție, prin multitudinea de argumente patristice, de vocea părinților și scriitorilor bisericești. În acest aspect de intertextualitate surprindem rigoarea cercetării istorice a profesorului Barnea, dar și dorința sa de a-l convinge pe cititor despre validitatea teologiei istorice a altarului, prin însăși vocea și autoritatea părinților, și mai puțin prin ipoteza și demonstrațiile cercetării sale. Sintetizând aici câteva elemente, trebuie să spunem că profesorul Barnea dezbate istoria sfintei mese, în variantele sale mobile și imobile, pe baza unor exemple din secolele II–III, focalizându-și apoi atenția pe perioada post-constantiniană. Aici autorul oferă o analiză fină a legăturii dintre jertfa martirilor și altarele creștine, cu practicile de celebrare liturgică la mormintele martirilor, respectiv apariția altarelor (martyria) din jurul acestor morminte, pe care se așeza sfânta masă mobilă, pentru slujba liturgică în cinstea sfinților. Din cultura sfințeniei altarului nu lipsește descrierea practicii de cinstire a sfintelor moaște și transportarea acestora de la mormântul sfântului, numit martiriu, în biserici și altare ridicate spre depozitare și cinstire, o practică bine atestată în perioada constantiniană. Începând de acum se poate vorbi despre o relație sacrală între sfintele moaște și sfintele altare în general, și sfânta masă în special, prin atestarea unor practici de împărțire a sfintelor moaște și trimiterea lor către orașele sau provinciile care nu posedau astfel de elemente pentru cinstire, mai ales în vederea sfințirii de noi biserici. Între elementele inedite care cu siguranță suscită interesul, în special al cititorului cu o cultură teologică deja formată, se înscriu opinii patristice pro și contra, despre practica înmormântării unor episcopi sau preoți în sfintele altare, sub sfânta masă sau în proximitatea acesteia, în special în Africa de Nord. Utile și bine argumentate istorico-patristic sunt și chestiuni precum locul în care era amplasată sfânta masă în bisericile în formă longitudinală sau în cele centrale (circulare, octogonale și cruciforme), dar și chestiuni cu privire la stabilimentul pe care se afIa sfânta masă, dacă sfânta masă era așezată pe o podea plată sau pe trepte, unde autorul constată existența unei „aparente contradicții existente între izvoarele literare și monumentele conservate”. Demne de atenție și totodată relevante pentru a înțelege elementele arhitecturale din interiorul bisericii, în termeni comparativi cu ceea ce vedem astăzi în arhitectura altarelor bisericilor răsăritene, sunt și discuțiile despre forma altarelor și a sfintelor mese (pătrate, circulare, în formă de elipsă) și diferitele materiale din care au fost acestea construite în antichitate. Dintre elementele importante, pe care le găsim în argumentația lui Barnea, privite prin filtrul arheologiei creștine, amintim atestări și interpretări ale bazei sfintei mese (cu diversitatea formelor: pe un singur picior, pe două, trei, cinci sau nouă picioare) și simbolismul unor ornamente (vița, mielul, porumbelul) ce apar în relieful plăcii, și explicarea inscripțiilor pe care le conțin. Cu aceeași semnificație arhitecturală și liturgică importantă, Ion Barnea îi pune la dispoziție cititorului surse literare și arheologice despre ciboriul sau baldachinul (construcție circulară din piatră) cu coloane de deasupra sfintei mese, prezent în biserici ale unor comunități apusene și răsăritene în primele șase secole creștine, dar și mese ale punerii înainte, diferite de sfânta masă, care aveau și ele funcțiune liturgică, ca locuri de depozitare a darurilor aduse de creștini pentru liturghie.
Din cele rezumate mai sus se poate conchide că lucrarea lui Ion Barnea este o fericită îmbinare a surselor scrise, din perioada creștinismului timpuriu, cu cele arheologice, dovedind excelența autorului atât în privința literaturii patristice, cât și în culegerea și interpretarea materialului arheologic. Deși este o lucrare documentată și elaborată cu puțin înainte de jumătatea secolului al XX-lea, iar cercetarea în domeniu, evident, a avansat, lucrarea își dovedește utilitatea în primul rând pentru că apare în premieră în limba română, iar în al doilea rând pentru că oferă o introducere aplicată în problematica istorică a unei teme primordiale de liturgică creștină. În același timp, teza lui Ion Barnea este un text ușor de parcurs, plăcut și folositor celor interesați să cunoască noțiuni și detalii despre geneza arhitecturii altarului creștin, atât din perspectiva istorică, cât și arheologică, artistică, sau teologică. Prin abordarea transversală a surselor patristice și arheologice despre altarul creștin, lucrarea își va găsi locul între monografiile reprezentative despre începuturile practicilor liturgice și a locașurilor de cult și avem certitudinea că ea va fi de folos atât slujitorilor sfintelor altare, cât și publicului larg interesat de cultura liturgică și arheologia primelor secole creștine. Prin editarea și publicarea acestei monografii, simțim că am împlinit un deziderat și am contribuit la îndeplinirea dorinței regretatului cercetător și profesor Ion Barnea, care nu a uitat să le reamintească celor pe care i-a lăsat în urmă, la trecerea în lumea de dincolo, să facă tot posibilul pentru ca manuscrisul tradus de el însuși din neogreacă în românește, să vadă lumina tiparului. Probabil că misiunea acestei lucrări se va vedea și mai bine îndeplinită prin lecturarea acesteia de cât mai mulți istorici, teologi, arheologi și simpli cititori.
