Forumul București: „Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperind Mediterana”

24 - 25 mai 2013

Fondator al „Iniţiativei Levant pentru Pace Globală”, Emil Constantinescu organizează la Bucureşti conferinţa internaţională „Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperind Mediterana”. Desfăşurată la Palatul Parlamentului şi la Biblioteca Naţională, în parteneriat cu Senatul României, Camera Deputaţilor, Guvernul României, Institutul Cultural Român, Universitatea din Bucureşti şi “Black Sea – Caspian Sea International Fund”, conferinţa a cuprins sesiuni de comunicări şi dezbateri în plen şi în paneluri privind tradiţiile, prezentul şi perspectivele diplomaţiei culturale în Balcani, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, precum şi reconsiderarea rolului Mediteranei în secolul XXI. Scopul a fost acela de a pune bazele unor proiecte comune între cercetători în ştiinţele umaniste, scriitori, artişti, arhitecţi, capabile să edifice un spaţiu de cunoaştere şi înţelegere prin cooperare şi respect reciproc.

La invitaţia lui Emil Constantinescu au răspuns reprezentanţi de prim rang ai comunităţii ştiinţifice şi lideri politici din Europa: preşedinții Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă, Ivo Šlaus şi Garry Jacobs, prof. dr. Michael Metzeltin (Institutul de Romanistică, Universitatea din Viena), prof. dr. Ruben Safrastyan (membru corespondent al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Armeniei, directorul Institutului de Studii Orientale din Erevan), Martin Hauser (Directorul Departamentului UNESCO al Universităţii din Bucureşti), prof. Mohamed Abdelhady (Universitatea din Cairo), prof. Naim Afgan (membru al Academiei de Ştiinţă şi Artă din Sarajevo), acad. Momir Djurovic (preşedintele Academiei de Ştiinţă şi Artă Podgorica, Muntenegru) prof. dr. Kishore Chakraborty (Director of Research Center for Cultural Diplomacy Studies, Berlin), prof. dr. Bianca Valota Cavallotti (profesor emeritus Università degli Studi di Milano), prof. dr. Fotini Pomoni Papaioannou (Universitatea Naţională Capodistriană, Atena); foştii preşedinţi ai Bulgariei, dr. Jelio Jelio şi Petăr Stoianov, Albaniei, prof. dr. Rexhep Meidani, Moldovei, Petru Lucinschi, preşedintele Parlamentului Macedoniei prof. dr. Ljubisha Georgievski, Katalin Bogyay, preşedinta Adunării Parlamentare UNESCO, rectori, decani, profesori ai marilor universităţi din România.




 

Forumul București:„Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperind Mediterana”

Forumul București:„Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperind Mediterana”

Forumul București:„Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperind Mediterana”

Forumul București:„Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperind Mediterana”

Forumul București:„Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperind Mediterana”