Inițiativa Levant pentru pace globală în Consiliul Europei

Strasbourg, 3 octombrie 2019

Președintele Emil Constantinescu a prezentat la Strasbourg, în Consiliul Europei, misiunea și activitatea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL). Masa rotundă la care a participat, organizată de Shoshana Bekerman, directorul Coaliției Interparlamentare pentru Etică Globală, partener în promovarea Inițiativei Levant, a avut drept scop implementarea, la nivel european, a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (O.D.D.) propuse de Organizația Națiunilor Unite.

Lucrările mesei rotunde, care a reunit parlamentari europeni și nume sonore în eforturile de promovare a inițiativelor umanitare, precum dr. Alberto Zucconi (Academia Monială de Artă și Știință), Haidara Aichata Cisse (Vicepreședinte al Parlamentului Pan-African), Esther Abimbola Ajayi (fondatoarea fundației supranumită „cel mai mare filantrop al Africii”), sau dr. Nadeem Ammar (Asociația Druze pentru Cultură și Pace), au fost prezidate de senatorul spaniol Antonio Gutierrez-Limones. Președintele Emil Constantinescu i-a înmânat acestuia, din partea Coaliției Interparlamentare pentru Etică Globală și a Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, o diplomă onorifică de Ambasador al Păcii.

Inițiativa Levant pentru Pace Globală, promovată de Emil Constantinescu în Consiliul Europei