Zoe Petre, De la Mer Égée au Pont Euxin. Études d’histoire politique et culturelle antique, ediție îngrijită de Florica (Bohîlțea) Mihuț. Cluj-Napoca, Editura Mega, 2024
Volumul 1, 688 pp. - 94.5 lei
Volumul II, 404 pp. - 63 lei
Colecția „Savanți români în cercetarea Levantului” s-a îmbogățit cu două volume de studii ale regretatei profesoare Zoe Petre, De la Mer Égée au Pont Euxin. Études d’histoire politique et culturelle antique, îngrijite de conf. univ. dr. Florica (Bohîlțea) Mihuț. Acestea adună articolele publicate în diverse reviste de specialitate românești și străine, de-a lungul a mai bine de patru decenii de cercetare.
Primul volum, dedicat construcțiilor politicului și funcționării acestuia în istoria socio-culturală Greciei antice din zorii epocii arhaice până în epoca elenistică și, în special, teatrului, ca element politic complementar, este împărțit în două părți: „Istorie. Filozofie. Antropologie și istorie a imaginarului” (cuprinzând 32 studii) și „Istorie și teatru” (16 studii).
Cel de-al doilea volum conține analizele sale cu privire la lumea barbară de la marginea ponto-danubiană a civilizației grecești, grupate în secțiunea „Istoria și cultura tracilor și geților” (20 studii), precum și câteva recenzii și diverse cercetări („Varia”).
Cele două volume constituie prețioase unelte de lucru pentru istorici, filologi și pentru publicul interesat de constituirea și politicile democrației ateniene, care rămâne până astăzi un reper însemnat.
Volumele sunt prefațate de Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al ISACCL și de conf. univ. dr. Florica (Bohîlțea) Mihuț, care creionează un portret al profesoarei, cercetătoarei și omului civic Zoe Petre, precum și direcțiile și metoda de cercetare a acesteia.
În cuvântul-înainte, îngrijitoarea volumelor, Florica (Bohîlțea) Mihuț afirmă: „Cititorul se va convinge, el însuși, de modul cum, prin lectura meticuloasă și critică a surselor, specifică filologului clasicist, evenimentele istorice sunt examinate în construcții argumentative convingătoare de o profunzime crescândă în timp. Celălalt considerent, conex celui dintâi, privește paradigma de lucru adoptată dintr-un început de Zoe Petre, și anume, o înțelegere funcțională a socialului în toate manifestările sale interdependente. Autoarea alege fără ezitare analiza structurală a acestui întreg social, în care cetățeanul din polis își concepe existența, și-o interpretează la nivel simbolic și, astfel, dobândind instrumentele de reglare în raport cu propriul univers și cu lumea Celuilalt, își elaborează discursul comunitar despre putere. Descifrarea acestor mecanisme de reprezentare și de acțiune, cu intensități și ritm variabile în timp, cu toată nevoia de a lua în seamă similitudini (născătoare de armonie socială) și contrarii (generatoare în mod potențial de staseis), definește efortul articular al antichității grecești de gândire a condiției umane la intersecția dintre „configurarea mentală” apolis-ului și modul ei concret de existență istorică. Asemenea efort „pune în scenă spectacolul puterii” în varii instanțe – adunări politice, confruntări electorale, ceremonii religioase și, nu în ultimul rând ca importanță, reprezentările teatrale. Privind astfel către lumea greacă antică pe care o cercetează, Zoe Petre acordă informației extrase din sursele istorice tripla calitate de text, context, metatext. Or, procedând așa, dovedește apartenența la curentul de gândire novator al „noii istorii”, specific celei de-a treia generații a Școlii de la Annales, și aceasta încă de acum mai bine de o jumătate de veac, într-o epocă în care regimul comunist trasa riguros direcții de cercetare menite să-i fundamenteze ideologia. Istoricul și profesorul Zoe Petre optase fără ezitări pentru cercetarea trecutului istoric prin metodologii de lucru diverse și flexibile, depărtate fundamental de dogmele prescrise ideologic ale prezentului politic”.
Zoe Petre: Trăirea, înțelegerea și asumarea istoriei
Emil Constantinescu
Prin publicarea celor două volume „De la Mer Égée au Pont Euxin” și „De la Mediterranée à la Mer Noire”, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului pune la dispoziția mediului academic, dar și a tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc și viitorul ei articolele publicate în revistele de specialitate românești și internaționale de profesoara Zoe Petre de-a lungul a mai bine de cincizeci de ani de cercetare științifică a istoriei antice a Europei de Est.
Selecția, organizarea, revizuirea și traducerea textelor reprezintă viziunea profesoarei Florica (Bohîlțea) Mihuț, editoarea volumelor, colaboratoarea și discipola autoarei. Tinerii cercetători ai Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, Simona Deleanu, Liviu Iancu, Alice-Diana Boboc, Raluca Velicu, Raluca Orza și mai ales Ana Maria Răducan, au lucrat cu dăruire pentru buna apariție a acestei cărți. Adresez întreaga mea recunoștință editurii Mega, care și-a demonstrat încă o dată profesionalismul.
Contribuțiile profesoarei Zoe Petre au fost incluse în colecția „Savanți români în cercetarea Levantului”, alături de volumele deja publicate și dedicate lui Emil Condurachi, Mihai Berza, Ion Barnea, precum și operei lui Dionisie Pippidi, în curs de editare. Aceste figuri au continuat în a doua parte a secolului al XX-lea opera inițiatorilor Școlii de Studii Est-Europene: Nicolae Iorga, Vasile Pârvan și Gheorghe Murgoci.
Una din primele decizii ale noii puteri după instaurarea regimului comunist a fost desființarea Institutelor de Studii Sud-Est Europene, Studii Balcanice și Studii Bizantine, urmată de eliminarea conducătorilor acestora din Academie și Universități, condamnarea lor la un regim de exterminare în închisorile pentru deținuți politici, unde unii dintre ei și-au pierdut viața.
Generația următoare, cea a lui Zoe Petre, a inclus personalități care au practicat rezistența prin cultură în timpul dictaturii și care au contribuit după căderea acesteia la democratizarea României. Opera științifică și angajamentul lor civic a marcat drumul de la cunoașterea și trăirea istoriei la asumarea ei. Câteva din aceste personalități au avut acces după 1996 la funcții de demnitari, care le-au permis, mai presus de asumarea personală a schimbării, să contribuie la influențarea istoriei naționale într-un moment de ruptură a istoriei pe plan mondial.
Zoe Petre, din poziția ei de Consilier Prezidențial pentru politica externă și internă, a avut posibilitatea să fundamenteze decizii cu impact puternic în democratizarea și înțelegerea euroatlantică a României, ceea ce îi conferă, în opinia mea, statutul de personaj istoric al tranziției postcomuniste în ultimul deceniu al secolului XX. Din perspectiva celor aproape trei decenii scurse de la acea perioadă, care se poate încadra în istoria recentă, se poate deschide o discuție despre relația dintre opera scrisă și acțiunile publice ale autorilor acestora.
Cazul Zoe Petre mi se pare emblematic pentru evoluția unei persoane care și-a început activitatea de cercetătoare cu o teză de doctorat despre „Formarea ideologiei democratice în Grecia antică” și a devenit în momente dramatice o întruchipare a idealului democratic în societatea civilă. Adunarea și publicarea în două volume a articolelor din diferite publicații oferă o vedere de ansamblu asupra operei sale științifice, care le va permite specialiștilor din domeniu să se pronunțe asupra validității opiniilor sale. Eu doresc să mă refer doar la circumstanțele biografice ale unor persoane din elita intelectuală care au trăit sub două regimuri politice diferite, dictatură și democrație, prin prisma propriei mele experiențe.
Zoe Petre, mai tânără cu nouă luni, s-a născut ca și mine în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ne-a fost dat să trăim sub ocupația Armatei Sovietice, sub represiunea unui regim de dictatură, continuată cu crimele împotriva umanității din timpul Revoluției din decembrie 1989 și ale mineriadei din 1990. Am participat la schimbarea democratică din noiembrie 1996 și la fundamentarea procesului de integrare euroatlantică din 1996-2000. M-am întrebat deseori ce ne-a adus împreună într-o Românie profund divizată în timpul dictaturii comuniste și cum am putut genera și instaura un regim de reconciliere națională și regională, depășind grave conflicte politice, sociale, etnice, religioase pe plan național și conflicte istorice sângeroase pe plan regional? Fără a discuta vreodată despre aceasta, ne-am dat seama că proveneam dintr-o elită intelectuală interbelică, care, conform ideologiei și practicii regimului comunist trebuia eliminată, dar care a reușit să supraviețuiască și după căderea acestuia s-a reașezat spontan în jurul valorilor democratice văzute ca un program spiritual și moral.
Biografia profesoarei Zoe Petre este exemplară. Copilăria și adolescența ei s-au desfășurat într-un perimetru marcat de o încărcătură intelectuală deosebită. Descendentă a unor ilustre familii de istorici și matematicieni, precum Emil Condurachi și Grigore Moisil, se înrudea cu familiile Daicoviciu, Bugnariu, Vătășeanu, Drăgan, care au dat României mari savanți în domeniile istoriei, arheologiei, filozofiei, dreptului, fizicii.
Și-a început școala la pensionul francofon Notre Dame, a continuat la Liceul Clasic, unde a studiat latină și greacă și a fost colegă cu Cicerone Poghirc, Alexandru Suceveanu, Livia Lupaș, care vor face cariere academice impresionante în țară și în străinătate.
La Facultatea de Istorie a Universității din București a absolvit cursurile profesorilor Dionisie Pipiddi, Mihai Berza, Ion Nestor, Andrei Oțetea, Barbu Câmpina și va fi colegă cu Răzvan Theodorescu.
Va avea posibilitatea unor stagii de studii la Paris, Geneva și Londra și va parcurge toate treptele ierarhiei universitare în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, unde a fost pe rând preparator, asistent, lector, profesor, șef al Catedrei de Istorie antică, decan și, până în ultimele zile, profesor emerit și director al școlii doctorale. Studiile și cărțile publicate în Romania și în străinătate i-au construit o solidă reputație internațională, ilustrată de pozițiile pe care a fost chemată să le onoreze ca profesor invitat al Universității Harvard, profesor asociat la École des Hautes Études en Sciences Sociales, la Universitatea Sorbona și la Universitatea „Jules Verne” din Amiens. A fost visiting researcher la Universitatea Columbia din New York și cercetător asociat la Centrul „Louis Gernet” de cercetări comparate ale societăților antice.
În primele zile după revoluția din decembrie 1989, când studenții și-au evaluat în cadru organizat profesorii, a fost aleasă prin votul Consiliului profesoral și al Ligii Studenților șef de catedră, decan al Facultății de Istorie și apoi membru al Senatului Universității din București.
În Senatul Universității a devenit în acel timp una din principalele forțe care a contribuit la construirea opoziției democratice față de tentativele de continuare sub diferite forme ale regimului comunist. Vocea profesoarei Zoe Petre s-a remarcat prin idei inovatoare și intransigență. Și-a extins activitatea în spațiul civic și apoi politic, ca membru fondator al Solidarității Universitare și al Alianței Civice, membru fondator și vicepreședinte al Fundației Române pentru Democrație și coordonator al campaniilor prezidențiale ale candidatului CDR în 1992 și 1996. A parcurs drumul intelectualului public de la înțelegerea teoriei democrației la construirea ei. A reușit să coordoneze diplomația publică la nivelul Președinției României, găsind soluții la provocările cotidiene, fără a abandona idealurile umaniste eterne. Într-un moment de ruptură a istoriei universale, marcat de prăbușirea imperiului sovietic și sfârșitul războiului rece, a fost ideologul opoziției democratice din Romania postcomunistă.
Referindu-ne la opera ei științifică, dacă citim doar cuprinsul celor două volume, ne dăm seama că gânditorii greci și-au pus toate întrebările asupra condiției omului ca subiect al istoriei. Comentariile profesoarei Zoe Petre ne ajută să înțelegem mai bine răspunsurile lor de atunci și limitele noastre de acum, sau astfel spus: ce am primit? ce am câștigat? ce am pierdut?
Răspunsurile la întrebările asupra condiției omului recent sunt neliniștitoare. Încercarea de a le elabora invocând corectitudinea politică au eșuat lamentabil, la fel ca soluțiile istorice ale unei societăți globale ideale. Studiul antropologic al moravurilor din cetatea greacă a ferit-o pe Zoe Petre de o astfel de abordare. Îmi amintesc că, atunci când îi mărturiseam uneori exasperarea în fața dificultății schimbării mentalităților din regimul totalitar, îmi răspundea calmă: „Și în Atena era la fel”, invocând metoda celor Treizeci de Tirani de a compromite cât mai mulți concetățeni sau practica „țapului ispășitor”.
Trebuie să recunosc, însă, că nici în cele mai sumbre perspective ale secolului al XXI-lea nu mi-am imaginat decadența accelerată a civilizației occidentale prin ruperea de rădăcinile ei spirituale, între care democrația greacă antică este esențială.
Spre sfârșitul secolului al XX-lea teoriile deconstructiviste erau tentante pentru elitele intelectuale din vest, dar explozia sloganurilor „no culture”, „no history” ne previne că democrația occidentală, care a fost un model pentru noi, nu este supusă numai pericolului extern, din partea agresivității regimurilor autoritariste, dar și celui intern, din cauza declinului cultural, care afectează nucleul statului de drept – conștiința democratică.
Pentru a înțelege democrația, Zoe Petre nu s-a limitat la interpretarea surselor obișnuite ale istoriei: documente, inscripții, artefacte. Ea s-a aplecat asupra teatrului, literaturii, filozofiei, artei, muzicii Greciei antice. În comentariile asupra istoriei recente, pe care a trăit-o cu intensitate și pasiune, a reușit să surprindă în cuvinte fațetele ascunse ale unor evenimente obscure, scoțând la lumina esența tainică a acestora, prin conexiuni neobișnuite. A fost o clarvăzătoare a istoriei trăite, intuind felul în care destinul nevăzut și neștiut conduce de multe ori deciziile celor care văd și cred că știu.
Ea vedea istoria ca o disciplină a judecăților de existență, nu a judecăților de valoare, ca o anchetă pentru aflarea adevărului, care urmărește reconstituirea faptelor, chiar dacă uneori doar în mod ipotetic. Îi lăsa pe filozofi să judece dacă deciziile personalităților istorice au fost bune sau rele, dar acorda atenție conexiunilor dintre spiritualitate și politică, care pot evidenția corelații între evenimente aparent fără legătură directă. Într-un text despre „geometrie și politică în Antichitatea greacă ” susținea că matematica, așa cum a fost inventată de greci, nu este o sumă de formule care pot fi utilizate pentru calcule, cum fusese în vechiul Egipt, ci o sumă structurată de ipoteze și argumentări, în care se face distincția între ceea ce se presupune și ceea ce se poate dovedi. Această parte de demonstrație a matematicii nu poate fi separată de progresul discursului public din Grecia antică, unde trebuia să convingi interlocutorul prin argumente. În acest sens ea a militat la începutul carierei ei didactice pentru introducerea unui curs de „cliomatematică”, dar nu în sensul aplicării matematicii pentru gestionarea informațiilor, ci pentru valorificarea „logicii raționamentului nuanțat”, care fusese enunțat de unchiul ei, Grigore Moisil.
Zoe Petre este un exemplu definitoriu pentru modul în care personalitățile savante din elita universitară și culturală au jucat un rol decisiv în tranziția de la dictatura comunistă în Europa de Est. Există o delimitare între cercetarea științifică și implicarea directă în acțiunile politico-sociale. În domeniul istoriei ea este justificată de obiectivitatea cu care trebuie tratate evenimentele culturale și de evitarea unor interpretări abuzive.
Eminența academică a profesoarei Zoe Petre în domeniul cercetării științifice a democrației Greciei antice i-a facilitat viziunea superioară asupra unui proces unic în istoria omenirii: înlăturarea pe cale pașnică a dictaturilor comuniste din Estul Europei, care instauraseră represiunea împotriva propriilor cetățeni.
Pentru edificarea posterității politice a profesoarei Zoe Petre, în perioada 1996-2000, precizez că ea a coordonat, conform fișei postului, toate activitățile de politică internă și externă ale Administrației Prezidențiale. Zoe Petre a îndeplinit funcția de consilier prezidențial pentru probleme de politica internă și externă, asigurând coerența necesară demersului integrării euroatlantice, a fost inspiratoarea unor strălucite inițiative de politică internațională, care au dus la întărirea poziției României în sud-estul Europei, pe plan european și mondial, și promotoarea unor reforme pe plan intern, care au contribuit la construcția statului de drept. A avut un rol deosebit în pregătirea și apoi consolidarea Parteneriatului Strategic Romania-SUA, în cadrul căruia a servit ca președinte al comisiei mixte însărcinate cu punerea în aplicare a prevederilor acestuia în plan politic, economic și militar.
După terminarea mandatului de consilier prezidențial a continuat să fie activă în spațiul civic, ca director al Institutului de Cooperare Regională și Prevenirea Conflictelor, membru fondator al Forumului Academic Roman, membru în Board-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și publicistic, prin colaborarea la revistele Secolul 20, România Literară, Contemporanul, 22, Dilema Veche, Historia, Magazin Istoric, Observator Cultural.
Puțini dintre oamenii pe care i-am cunoscut au întrupat mai bine ca Zoe Petre idealul servirii patriei mai presus de orice interese, personale sau de grup, marcând istoria democratizării României în ultimul sfert de veac.
Cu peste un secol în urmă, Nicolae Iorga afirma că „oamenii de stat trebuie judecați prin folosul pe care l-au adus statului, în serviciul căruia au fost prin consolidarea interioară și prin ridicarea prestigiului extern, dar, mai presus de acestea, prin felul în care au asigurat viitorului țării lor”. Este de datoria mea să reafirm implicarea ei în toate deciziile majore de politică internă și externă într-o perioadă dramatică a istoriei României.
Publicarea operei sale științifice este un binemeritat omagiu postum pentru o cercetătoare care și-a dedicat viața studiului culturii și civilizației elene.
Înainte de a o pregăti pentru un parcurs intelectual anevoios, tatăl ei, el însuși un eminent cercetător al Antichității grecești, i-a ales la naștere un nume cu valoare de simbol Zoe (ζωή) – Viață.
Cea care a scris despre „practica nemuririi la geți după o lectură critică a izvoarelor grecești” a înțeles poate cel mai bine drama geților, iscusiți meșteșugari și bravi luptători, dar care, lipsiți de o scriere proprie, au lăsat istoria neamului lor în voia interpretării autorilor greci și romani.
Cărțile sunt modul în care cei care au harul scrisului caută nemurirea. Lectura acestora și amintirile gravate în memoria noastră le pot dărui viață dincolo de moarte. Cel mai profund semn de recunoștință pentru cea care nu mai este printre noi este să îi citim cărțile și să le amintim celor care n-au cunoscut-o ceea ce a înfăptuit pentru binele țării noastre, de-a lungul vieții sale.
9 mai 2024
