24 februarie 2021
Profesor de studii islamice și specialist în studiul Coranului și al relațiilor musulmane-creștine, Gabriel Said Reynolds și-a obținut doctoratul la Universitatea Yale. A publicat numeroase studii și cărți de specialitate: Allah: God in the Qur'an (Yale University Press, 2020); The Qurʾan and the Bible (Yale University Press, 2018); The Qurʾān Seminar Commentary (De Gruyter, 2016); The Emergence of Islam (Fortress, 2012); The Qur'ān and Its Biblical Subtext (Routledge 2010).
Profesorul Reynolds este realizatorul podcastului Minding Scripture în care specialiștii dezbat diversitatea intelectuală a religiilor globale, în special a iudaismului, creștinismului și islamului. Într-o lume marcată de discursuri dominate de aversiune, Minding Scripture pledează la nivel global pentru credință ca proces de accelerare a capacitatății de a raționa și acționa în spiritul păcii și al toleranței.