În perioada 7-9 iulie 2021 a avut loc, în format online, cea de-a XXIV-a ediție a Forumului Economic Eurasiatic, organizat de Fundația Marmara Group din Turcia, unul din partenerii cu tradiție ai Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.
Evenimentul din acest an a avut ca temă ”Noua lume după coronavirus”, sub motto-ul ”Umanitatea merită mai mult” și a pus în dezbatere, în cadrul secțiunilor sale teme precum: noi începuturi în viața culturală și socială, rolul energiei în construirea viitorului umanității, revigorarea prin negociere a proiectului ”Belt and Road”, punctele forte și vulnerabilitățile omenirii în lupta cu pandemia și gestionarea încălzirii globale și a schimbărilor climatice.
Președintele Emil Constantinescu a participat la panelul ”Înțelepții contemporani” dedicat gestionării schimbărilor produse ca urmare a încălzirii globale, și a adus în discuție o soluție cel puțin ingenioasă. Astfel, revigorarea lumii post pandemie se poate face printr-un management controlat al resurselor, dar mai ales al resurselor rare, sub forma ”geologiei resurselor”. Un management adecvat al resurselor va avea și un impact pozitiv asupra mediului înconjurător și, implicit asupra climei.
Alături de președintele Constantinescu în panelul ”Înțelepții contemporani” au mai participat: Abdullah Gül, președintele Turciei (2007-2014), Bujar Nishani, președintele Albaniei (2012-2017), Marinko Čavara, președintele Federației Bosnia-Herzegovina, Mladen Ivanić, fost președinte al Federației Bosnia-Herzegovina (2014-2018), Petăr Stoyanov, președintele Bulgariei(1997-2002), Filip Vujanovic, președintele Muntenegrului (2006-2018), Stjepan Mesić, președintele Croației (2000-2010), Ivo Josipović, președintele Croației (2010-2015), Gjorge Ivanov, președintele Macedoniei (2009-2019), Vaclav Klaus, președintele Republicii Cehe (2003-2013) și Petru Lucinschi, președintele Republicii Moldova (1997-2001).
Fundația Marmara Group este unul din partenerii Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului în proiectul ”Lumea post pandemia COVID-19. O viziune umanistă pentru o dezvoltare durabilă”, încă de la lansarea acestuia, în aprilie 2020.
Emil Constantinescu: Cheia unei reveniri accelerate după pandemie se găsește în expotarea consolidată a resurselor statelor care le dețin
Chiar dacă pandemia pare să-și piardă forța pe zi ce trece, după cum se poate vedea în numărul de cazuri, suntem încă constrânși să ne întâlnim online, pentru a fi în siguranță. Și, dincolo de aceasta, suntem constrânși să gestionăm efectele post-pandemie, care încep să fie vizibile. De aceea, consider că tema din acest an – ”Noi orizonturi, noi începuturi în viața culturală și socială. Stabilirea de noi căi spre orizonturi mai sigure. Este economia în epoca post COVID-19 un punct de turnură?” - este o temă potrivită și stimulantă. Trebuie să ne gândim la viitor, și mai ales la acele zone care au fost puternic lovite.
Atunci când mă gândesc la astfel de zone, prima care-mi vine în minte este Asia. Și cred că și voi v-ați gândit, cel puțin o dată, la Asia, în condițiile în care China – o țară cu o istorie veche impresionantă – a fost țara de origine pentru noul coronavirus numit COVID-19. Chiar dacă astăzi țara este, din nefericire, asociată cu virusul, China înseamnă mult mai mult decât atât. Și cred că în aceasta va rezida viitorul ei.
Prin urmare, vreau să aduc în discuție aceste întrebări, nu în termeni de lozincă, ci ca o acțiune reală. Ce urmează pentru revenirea Chinei? Și de ce trebuie să ne concentrăm atât de mult pe China?
De obicei, recuperarea post-eveniment se traduce prin intrarea în normalitate. Iar această normalitate, în cazul Chinei, înseamnă creștere. Nu voi vorbi despre creștere în termeni de economie sau politică. Aceasta este treaba strategilor, geo-politicienilor, economiștilor și a șefilor de stat. Eu aleg să vorbesc în termeni familiari profesiei mele: aceea de geolog.
Realitatea geologică a Chinei este foarte puțin cunoscută, însă este foarte importantă, întrucât statul este o super-putere geologică.
În 2013, când China a devenit a doua putere economică a lumii, lăsând în urmă Japonia, Statele Unite s-au văzut confruntate cu o nouă problemă. Până atunci, s-au aflat în competiție cu Rusia, o putere care se bazează pe resurse minerale ample, cu Japonia, o putere industrială în expansiune, dar căreia îi lipsesc resursele energetice și minerale, și cu Uniunea Europeană, care este foarte competitivă, din punct de vedere industrial, dar cu resurse de materii prime epuizate sau supuse conservării.
China a intuit vulnerabilitatea politicii economice occidentale, generată de externalizarea industriei, în goana după profit, și a exploatat acest lucru, pregătind valorificarea resurselor sale de pământuri rare. Acum o jumătate de secol, după criza petrolului din 1973, care a determinat o reconsiderare a politicii globale a resurselor petroliere, liderul chinez Deng Xiaoping declarase că pământurile rare vor fi pentru China ceea ce este petrolul pentru ţările din Orientul Mijlociu. Nimeni nu l-a luat atunci în serios. Acum două decenii, l-am primit pe istoricul american Robert Kaplan la București, care mi-a luat un interviu pentru cartea sa, „La est spre Tartaria”. Kaplan a rămas fidel interesului său pentru Balcani, Asia Centrală și China și în următoarele sale cărți, „Răzbunarea geografiei. Ce ne spun hărțile despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului”, și „Revenirea lumii lui Marco Polo: Strategii globale și interese americane în secolul XXI”. Ce îl diferențiază pe Kaplan de alți analiști americani este însuși faptul că el călătorește în toate țările despre care scrie, nu doar cu avionul, ci și cu trenul, cu mașina sau pe jos, și nu se teme să se oprească pentru a privi peisajul și pentru a afla opiniile atât ale liderilor locali, cât și ale oamenilor simpli.
Robert Kaplan a confirmat previziunile lui Deng Xiaoping atrăgând atenţia că, în timp ce americanii se luptau cu Al-Qaeda în Afganistan, China „sfida nesiguranţa” şi construia drumuri şi reţele de căi ferate spre Kârgâzstan, Tadjikistan şi Afganistan, care să o lege de resursele naturale din porturile de la Oceanul Indian. Concluzia lui Kaplan este că strategia geopolitică a Chinei, focalizată pe resursele minerale, se va impune pentru că desfăşurările militare sunt efemere, în timp ce drumurile, reţelele feroviare şi conductele sunt, practic, eterne. Veți spune că resursele nu sunt inepuizabile. Este adevărat. Însă procesele și rețelele generate de exploatarea lor sunt de lungă durată, suficiente pentru a provoca relansarea unei țări și interacțiunile sale globale în acest sens.
Mă veți întreba: de ce să vorbim despre geologie după pandemie? Pentru că pandemia ne-a arătat un adevăr brutal: în ciuda puterii lor economice și politice, țările rămân foarte vulnerabile în fața bolilor. Răspândirea rapidă a bolii a lăsat infirme politicile și economiile acestor țări deoarece chiar agenții lor, oamenii înșiși, au fost afectați. Astfel, se preconizează că recuperarea lor va dura mai mult decât de obicei după o criză obișnuită. De cealaltă parte, resursele geologice au rămas neafectate de pandemie, din cauza încetării exploatării lor. De aceea, în opinia mea, cheia unei reveniri accelerate după pandemie se găsește în expotarea consolidată a resurselor statelor care le dețin. Și închei prin a spune că o astfel de putere precum China poate stabili ritmul refacerii în acest sens, pentru restul lumii.
