Corin Braga
Deşi este un continent mic ca întindere geografică, Europa a făcut posibilă, în ultimele milenii, emergenţa unui număr impresionant de limbi, culturi şi civilizaţii. Această diversitate reprezintă o bogăţie şi în acelaşi timp o provocare: cum ar putea fi armonizate şi integrate toate aceste identităţi locale, regionale şi naţionale, fără a le distruge, ci mai degrabă a le conserva şi a le întări? Conceptul unei Europe unificate, în special după experienţele traumatice ale războaielor mondiale, lucrează, într-adevăr, la nivelul conştiinţei colective, dar şi al proiecțiilor inconştiente ale locuitorilor continentului. Aceasta explică succesul planului originar al fondatorilor Uniunii Europene şi procesul în desfăşurare de adeziune a unor noi ţări provenind din vechiul bloc comunist sau din alte spaţii geo-politice.
Cu toate acestea, această aşteptare colectivă este, mai ales în contextul crizei economice, sociale, politice și militare din ultimii ani, pusă la încercare de ideea, adesea implicită, că fiecare ţară și fiecare comunitate ar trebui să îşi caute propriul drum, să ia propriile decizii. În timp ce astfel de soluţii particulare se pot dovedi mai eficace în diferite cazuri specifice, la un macronivel planetar, ţinând cont de trendul emergenţei unor noi puteri economice, comerciale, financiare, informatice şi militare (China, Federaţia Rusă, India, Brazilia), şansa reală pentru Europa de a rămâne un competitor mondial principal este integrarea sa interioară. Cea mai importantă provocare pentru Uniunea Europeană este de a asigura relaţii irenice între statele şi populaţiile ei, de a identifica elemente comune din imaginariile și mentalitățile colective specifice, de a construi arhitectura unei imagini de sine europene comune, în care diversitatea, recunoscută şi asumată, să devină un factor de coeziune și unitate, nu unul de disensiune.
Pentru a înţelege dinamica culturală, literară și artistică a Europei, un concept central este acela de „identitate fractală” (a se vedea felul în care acest concept matematic, propus de Benoit Mandelbrot, a fost adaptat la studiile culturale de către I. P. Culianu și alții). În timp ce Europa ca întreg oferă un tablou general compact (în special când este văzută din afara continentului de către asiatici, africani, americani), atunci când e privită dinăuntru oferă imaginea proliferării un patern cultural principal la mai multe nivele: global (continental); pe arii şi zone (spaţiul mediteranean, Balcanii, peninsula scandinavă, ţările latine, cele anglo-saxone, ţările protestante, statele ex-comuniste etc.); naţional (unităţi statale); regional şi local (comunităţi federale, grupuri etnice, minorităţi religioase etc.). Membrii fiecăruia dintre aceste niveluri sau straturi au trăsături şi caracteristici comune, care le conferă profiluri similare. În timp ce comunităţile vecine, aflate pe acelaşi nivel, pot să adopte atitudini opoziţionale, pentru a-și asigura impenetrabilitatea structurilor, pe un nivel superior devine evident că ele concurează tocmai pentru că împărtășesc aceleași valori și scopuri. Relația dintre grupuri, comunităţi, naţiuni etc. evoluează în cadrele unei dialectici complexe între multiplicitate şi unitate, între conflict şi cooperare transversală. Aceasta ne aduce la concluzia că Europa este, la toate nivelele sale, ceea ce Umberto Eco numeşte o opera aperta, un work in progress. Diviziunea politică şi juridică actuală a Europei în state naţionale este în mod permanent contestată de tendinţele straturilor inferioare și superioare, care adeseori reclamă și necesită regrupări și reorganizări diferite.
Această dinamică poate fi mai bine înţeleasă dacă sunt studiate imaginariile colective, care pot să joace atât rolul unui factor progresiv, deschizând noi direcţii de evoluție, cât şi a unui factor reacţionar, blocând schimbările. Cercetările privind reprezentările colective europene ar trebui să asigure înțelegerea și evaluarea acestor forțe centripete și centrifuge ale unei Europe în mai multe straturi, în evoluție. Ele ar putea oferi artizanilor procesului de integrare un instrument de cunoaștere, permițându-le să devină sensibili la sau conștienți de diferențele și susceptibilitățile culturale care ar putea submina coeziunea continentului. Acestea ar trebui abordate în mod corespunzător, fără efecte dăunătoare asupra identității țărilor membre UE, asupra imaginilor de sine și a intereselor lor, deoarece altfel este probabil să apară opinii, mișcări, grupuri și părți divergente și centrifuge, care să respingă integrarea ideală ca pe un proces de masificare. Cum ar putea fi prevenită această situație?
Ceea ce trebuie recunoscut este că depozitul global, principalul „container” al identităților culturale europene este patrimoniul cultural material și imaterial pe care Europa l-a moștenit din istoria sa dinamică și convulsivă. Primul lucru de făcut este să schițăm o hartă a profilurilor spirituale ale comunităților europene, la toate nivelurile: local, regional, național, zonal și continental. Cercetătorii din domeniul științelor sociale au construit deja astfel de hărți pentru probleme materiale precum resursele naturale și minerale, exploatarea agricolă și industrială, dinamica populațiilor și a forței de muncă, resursele pieței etc. Cu toate acestea, trebuie amintit că oamenii trăiesc nu numai într-o lume de fapt, ci și într-o lume spirituală, culturală, formată din imagini, reprezentări, viziuni asupra lumii, stereotipuri, clișee, prejudecăți etc. La fel cum trebuie să fim atenți la ecologia naturală, în egală măsură ar trebui să ne preocupăm și de ecologia spirituală a psihicului colectiv. În același mod în care oamenii de știință abordează științele fizice și sociale în funcție de domeniul material pe care îl reprezintă fiecare disciplină, cercetătorii din domeniul umanist ar putea analiza imaginile politice, geografice, istorice, sociale, religioase care se exprimă în cultura, literatura, artele, filmografia sau media contemporane.
Un concept seminal pentru investigarea reprezentărilor culturale, literare și artistice este cel de „imaginar” (echivalentul termenului francez l’imaginaire), un concept opus celor tradiționale de „imaginație” și „fantezie” (vezi Braga, “Imagination, imaginaire, imaginal. Three French Concepts for Defining Creative Fantasy”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 6, no. 16, 2007, ISI indexed journal, http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/view/425). Conceptul de imaginar a fost creat la mijlocul secolului XX prin lucrările lui Gaston Bachelard, Henry Corbin, Gilbert Durand (Les structures anthropologiques de l’imaginaire, Paris-Bruxelles-Montréal, Bordas, 1969) și de alți filosofi remarcabili. În timp ce „imaginația” definește facultatea umană de a crea imagini mentale aleatorii, fără corespondent în realitatea exterioară, adică reprezentări false, himerice, termenul francez imaginar, „imaginarul”, desemnează imagistica sau funcția imaginativă a psihicului, capacitatea sa de a crea noi reprezentări creative. L’imaginaire (tratat gramatical ca substantiv) are două semnificații suprapuse. În primă instanță, desemnează totalitatea imaginilor şi reprezentărilor noi, inedite, create de un individ sau de o colectivitate. După cum susţine H. Védrine, imaginarul este „întreaga lume de credinţe, idei, mituri, ideologii care hrănește toţi indivizii şi toate civilizaţiile” (H. Védrine, Les grandes conceptions de l’imaginaire, Paris, Gallimard, 1990). Într-o a doua instanţă, imaginarul este văzut, pe o scară şi mai largă, drept funcţia dinamică şi activă ce creează acest complex de imagini. Pentru Claude-Gilbert Dubois, el este „rezultatul vizibil al unei energii psihice, care deţine propriile structuri formale atât la nivelul individului, cât şi la cel al colectivităţilor” (C.-G. Dubois, L’imaginaire de la Renaissance, Paris, PUF, 1985). Pentru Joël Thomas, el este „un sistem, o funcţie dinamică de organizare a imaginilor, care le conferă profunzime şi le corelează între ele” (J. Thomas, Introduction aux méthodologies de l’imaginaire, Paris, Ellipses, 1998). Pentru Jean-Jacques Wunenburger, el desemnează „forța interioară creativă a imaginaţiei, grupările sistemice de imagini ce comportă un principiu de auto-organizare, de auto-poietică” (J.-J. Wunenburger, L’imaginaire, Paris, PUF, 2003).
Oamenii interacţionează cu realitatea exterioară nu doar prin simţuri sau prin idei, ci şi prin imagini și simboluri. Înţelegerea lumii, precum şi reacţiile şi atitudinile care derivă din aceasta, depind de astfel de imagini subiective. După cum a demonstrat Antonio Damasio, simplul fapt de a spune poveşti (adică de a ne organiza experienţa prin naraţiuni care creează hărţi mentale) este unul din cele mai elementare şi arhaice mecanisme sau „obsesii ale creierului”. Departe de a fi o funcţie laterală, la marginea lumii materiale şi a celei psihice (atât a lumii vizibile, cât şi a celei invizibile), „imaginarul” interacţionează intrinsec cu acestea, determinând felul în care simţim, citim şi ne reprezentăm (prin intermediul tuturor tipurilor de discurs, ştiinţific, istoric, geografic, religios, mitic sau artistic) atât realitatea înconjurătoare, cât şi felul în care ne integrăm în ea şi ne propunem să o modificăm. Pentru a înţelege comportamentul uman, antropologii trebuie să analizeze sistemul complex de reprezentări ce stă la baza activităţii mentale.
Înțeles ca un concept antropologic, imaginarul este impregnat în toate practicile umane. El se aplică tuturor domeniilor, de la sociologie şi religie la literatură şi arte. Imaginariile colective cuprind simbolurile, povestirile, evenimentele mitice, personajele legendare, care ne permit să introducem un sens în cronologia istorică, să ne organizăm memoria culturală, să ne configurăm viitorul. Filosofi ca Pierre Nora, Régis Debray, Paul Ricoeur, Cornelius Castoriadis, Elémire Zolla, Eduardo Lourenço, José Gil etc., au pus în lumină funcţia psiho-socială a mediatorilor simbolici, narativi şi iconici.
În ultima perioadă, conceptul a avut parte de o serie de evoluţii importante şi interesante, în special în cercetarea de limbă engleză. Pe urma unor contribuții inovatoare în domeniul studiilor literare (Said) şi al ştiinţelor politice (Anderson), analiza imaginarelor sociale şi politice a devenit centrală în cercetarea instituţiilor civilizaţiei moderne. Charles Taylor definește „imaginariile sociale moderne” în felul următor: „Prin imaginar social înțeleg ceva mult mai larg şi mai profund decât schemele intelectuale pe care oamenii le folosesc atunci când meditează la un mod dezimplicat la realitatea socială. Mă refer mai degrabă la modurile în care oamenii îşi închipuie şi îşi concep propria existenţă socială, la felul în care se înţeleg unii cu alţii, la felul în care interacţionează cu semenii, la aşteptările pe care le trăiesc şi la noţiunile şi imaginile mai adânci care informează aceste așteptări” (Modern Social Imaginaries, Durham and London, Duke University Press, 2004, p. 23). Imagini despre sine (autoimagini) şi imagini ale celuilalt (heteroimagini) („celălalt” putând fi conceput ca un individ sau ca o colectivitate), viziuni ale naturii, ale universului sau ale lui Dumnezeu, reprezentări ale mediului geografic, ale istoriei, ale societăţii, ale culturii, fantezia literară și artistică, teatrul și cinematografia, muzica și dansul, publicitatea și media etc. toate sunt produse şi instrumente ale funcţiei imaginante. Până şi cele mai curente şi nesemnificative obiecte și atitudini din viaţa de zi cu zi poartă marca obişnuinţelor şi reprezentărilor colective, a unui imaginar al cotidianului.
Cercetătorii vorbesc, de asemenea, de disfuncții și „derive patologice” ale imaginarului colectiv (J.-J. Wunenburger, Imaginaires du politique, Paris, Ellipses, 2001). Atunci când încetează să mai fie generate spontan şi creator, imaginile colective devin stereotipuri şi clişee. Oamenii conduşi de reprezentări prefabricate nu mai reacţionează personalizat la stimulii sociali, ci asumă nediscriminat atitudini străine, care pot conduce la prejudecăți și conflicte. O societate reflexivă ar trebui să poată recunoaşte şi deconstrui asemenea opinii primite, care fac posibilă manipularea şi controlul. Imaginarul este un patrimoniu colectiv care poate, pe de o parte, să consolideze şi să sporească prejudecăţile, clişeele şi inerţiile, şi pe de altă parte, să reorienteze şi să transforme amintirile, aşteptările, speranţele, proiectele şi utopiile. Este aşadar ambivalent: poate fie să blocheze sau să stopeze schimbările, fie să inspire şi să provoace noi evoluţii. Este important de cercetat acest dublu aspect şi dublă tendinţă a imaginariilor sociale europene în contextul efortului de a produce o opinie publică eurofilă și o narațiune colectivă europeană.
Explorarea reprezentărilor colective a devenit deosebit de importantă în epoca actuală. Societatea postmodernă evoluează spre stadiul unui „sat global”, în care indivizii din toate colţurile lumii sunt informaţi, prin canalele media, despre ceea ce se întâmplă în toate celelalte părţi ale lumii. În timp, însă, ce în satul tradiţional transmiterea unor asemenea informaţii era directă, nemediată, interpersonală, în satul global informaţia este indirectă, mediată, transformată. Sistemul global de reclame şi promovare, distribuţia mondială de filme, ziare, reviste, televiziunea prin satelit şi cablu, internetul, expoziții itinerante de arte frumoase, difuzarea globală a operelor literare, toate aceste media nu mai oferă imagini „perceptive”, senzoriale, ale oamenilor şi întâmplărilor, ci imagini virtuale, procesate în studiouri şi redacţii. Aceste imagini sunt apte să transporte mesaje adiționale, subliminale, supuse manipulării ideologice şi comerciale. Campaniile politice şi războaiele electronice, curentele în modă şi premiile de popularitate sunt doar câteva exemple banale despre felul în care imaginile primite ne influenţează viziunea asupra lumii.
Importanța reprezentărilor imaginare în societăţile contemporane nu trebuie neglijată sau minimalizată. Să luăm în discuţie doar cîteva exemple: ecologia, miturile istorice, postcomunismul şi postcolonialismul. În ce priveşte ecologia, atitudinea faţă de mediul natural depinde nu doar de informaţiile practice, directe, ci şi de reprezentările imaginare colective. Dezbaterile politice şi sociale asupra schimbărilor climatice generează creații literare sau filmice, dar sunt la rândul lor influenţate de felul în care sunt reflectate în literatură, în arte (în special în cinematografie) şi în media. Filme catastrofice despre încălzirea globală, creşterea nivelului oceanelor, distrugerea atmosferei, schimbarea axei de rotaţie a planetei, ciocnirea cu un meteorit, pandemii etc. par să fie mai eficace în modificarea opiniei publice şi oficiale decât informațiile concrete pozitiviste. În ce priveşte mitologiile politice, vedem cum ele au influenţat dezbaterile asupra recunoaşterii traumelor istorice (genociduri, Holocaust, Shoah etc.), competiţia între minorităţi, miturile imperiale şi de supremaţie etc. La rândul lor, societățile postcoloniale sau postcomuniste sunt un rezervor complex de scheme mentale moştenite. Literatura și artele oferă nu numai cele mai eficiente perspective asupra psihologiei colective, ci și instrumente pentru redirecționarea și educarea modurilor de percepție, imaginare și gândire ale oamenilor.
Deși sunt prezente în orice activitate și creație umană, schemele colective de imaginație au o aplicație specială formalizată în ceea ce noi numim în general „arte”. Pornind de la rituri și spectacole mitologice și religioase, practic toate artele moderne, cum ar fi literatura (poezii epice și narațiune), teatrul și cinematografia (tragedie, comedie, dramă), pictura și sculptura, își au originea în cultul zeilor și al morților, ca reprezentări vizuale ale invizibilului și supranaturalului. Odată cu laicizarea societăților istorice, aceste artefacte ale creativității umane și-au pierdut funcția religioasă și au dobândit o funcție estetică. Cu toate acestea, nu și-au pierdut niciodată puterea de fascinație, care depășește aspectul pragmatic al frumuseții și se bazează pe reprezentări numinoase colective. Literatura și artele au înlocuit vechile mituri cosmologice ale creației, legendele istorice despre eroi și fapte eroice, narațiunile despre evenimentele și experiențele vieții umane, riturile de trecere pentru fiecare categorie de vârstă, simbolurile și imaginile pentru marile teme și subiecte precum iubirea, războiul, moartea, timpul, animalele, spațiul geografic, societatea umană, individualitatea și psihicul uman.
Cultura, literatura, muzica, dansul, artele frumoase etc. oferă cea mai complexă și sofisticată imagine a identității colective. Imaginariile culturale exprimă relațiile dintre indivizi și grupuri, reprezentările lor asupra sinelui și a celorlalți, a mediilor geografice și istorice, a planetei și a universului. Imaginile Europei, pozitive sau negative, globale sau fragmentate, definesc atitudinile și comportamentele conștiente și inconștiente, speranțele și temerile cu privire la destinul individual și comun al popoarelor europene. O diagramă a reprezentărilor literare și artistice ale continentului nostru oferă un diagnostic psihologic al tendințelor și curentelor actuale ale societății noastre. O bază de date de cunoaștere care să acopere toate dimensiunile culturale ale acestei moșteniri imateriale ar oferi instrumentele pentru o mai bună înțelegere și o utilizare creativă a schemelor mentale care guvernează psihologia de masă.
