Comunicarea Andrei Midache Cicarma, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, „Lege și fărădelege în Egiptul antic”, a adus în prim-plan o temă fascinantă din istoria civilizației egiptene: relația dintre lege, dreptate și ordinea cosmică. Un concept esențial al prezentării a fost Maat, principiul care reprezenta adevărul, dreptatea și ordinea. În viziunea egipteană, Maat funcționa ca un liant între justiția divină și cea umană, având totodată un rol fundamental în menținerea ordinii sociale. Prezentarea a abordat și conceptele de drept divin și monarhie divină, evidențiind rolul faraonului în menținerea echilibrului dintre oameni, zei și cosmos. Încoronarea faraonului nu era doar un act politic, ci reitera simbolic creația și ordinea cosmosului, reafirmând responsabilitatea conducătorului de a păstra Maat. Astfel, în Egiptul antic, legea nu era privită separat de religie și de ordinea universală. Respectarea dreptății contribuia la menținerea echilibrului societății și al lumii, în timp ce fărădelegea reprezenta o amenințare la adresa acestei ordini.

Ziua a continuat cu o incursiune în literatura și istoria Greciei moderne. Dr. Andreea Ștefan, de la Muzeul Național de Istorie și Universitatea din București, i-a ghidat pe studenți în lectura poemului „Αἱ Ἡρωΐδες τῆς Θεσσαλίας” („Eroinele Tesaliei”), un text scris și distribuit la 25 martie 1878, dată cu o puternică semnificație pentru memoria națională elenă. Poemul se înscrie într-un context istoric marcat de răscoale antiotomane în Tesalia, regiune în care lupta pentru libertate și afirmarea identității naționale au ocupat un loc important. Este un pamflet militant, care avea ca scop strângerea de voluntari și de fonduri pentru lupta antiotomană. Textul pune în prim-plan eroismul femeilor din Tesalia, oferind o perspectivă asupra modului în care femeile au fost reprezentate în discursul patriotic și literar al epocii. În cadrul prezentării au fost discutate și particularitățile limbii katharevusa, forma de greacă utilizată în contexte oficiale și culturale în secolul al XIX-lea. Analiza vocabularului și a expresiilor poetice a evidențiat, totodată, numeroase trimiteri la tradiția homerică, prin care eroismul contemporan este pus în dialog cu modelele eroice ale Antichității.

Un alt moment al zilei a fost comunicarea „Lege și cutumă în cosmogonia iudaică tardo-antică”, susținută de conf. univ. dr. Mădălina Vârtejanu-Joubert (INALCO, Paris). Prezentarea a adus în discuție relația complexă dintre lege, cutumă și intervenția divină în cosmologia iudaică, pornind de la întrebarea privind limitele intervenției lui Dumnezeu în raport cu ordinea și practica tradițională. Analiza a evidențiat modul diferit în care Dumnezeu operează în lume, dar și preocuparea constantă pentru măsura transgresiunii și pentru identificarea limitelor acesteia. În acest context, literatura rabinică, inclusiv texte precum Talmudul de la Ierusalim și Levitic Rabba, oferă un cadru esențial pentru înțelegerea raportului dintre normă, autoritate și interpretare. Un aspect important al prezentării l-a constituit rolul instanței pământești în luarea deciziilor. Autoritatea rabinică se întemeia pe capacitatea de a interpreta și înțelege voința divină, astfel încât rabinii deveneau repere esențiale în cadrul comunității. Deși această literatură era una predominant elitară, ea a avut un rol fundamental în transmiterea și consolidarea tradiției și a normelor comunitare.

Programul academic a continuat cu o introducere în limba și literatura siriacă, susținută de profesorul István Perczel, de la Universitatea Central Europeană din Viena. Prezentarea le-a oferit studenților o introducere în una dintre tradițiile lingvistice și literare importante ale Orientului creștin, punând în evidență legătura dintre evoluția limbilor, transmiterea textelor și circulația cunoașterii. Profesorul a prezentat arborele genealogic al limbilor semitice, oferind un cadru pentru înțelegerea locului limbilor aramaice în cadrul acestei familii lingvistice. În acest context, a fost discutată și originea limbii siriace. Profesorul Perczel a prezentat ipoteza potrivit căreia siriaca își are probabil originea într-un dialect aramaic vorbit în Edessa, unul dintre importantele centre culturale și religioase ale Orientului antic. În continuarea prezentării, profesorul Perczel a vorbit despre siriaca clasică și formele în care aceasta a supraviețuit până în prezent, subliniind faptul că această tradiție lingvistică rămâne activă în contexte culturale și religioase contemporane. Au fost discutate, de asemenea, Kthobonoyo, forma modernă de siriacă literară, precum și scrierea Garshuni. Prin aceste exemple, sesiunea a evidențiat continuitatea tradiției siriace și modul în care limba și scrierea au fost adaptate și transmise de-a lungul secolelor, păstrând legătura dintre patrimoniul lingvistic al Orientului creștin și comunitățile care îl valorifică și astăzi.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu