În ziua a treia studenții de la Filologie Clasică, coordonați de doamna conf. univ. dr. Maria Luiza Oancea (Universitatea din București) au citit în original pasaje din texte grecești care tratează tematica legii și a fărădelegii.
Primul text ales a fost opera platoniciană „Criton" (50a-51c), care pune în scenă un dialog dintre un Socrate condamnat la moarte și prietenul său, Criton, cu puțin timp înainte ca filosoful să bea cupa de otravă. Aceștia discută în celula lui Socrate despre principiul de dreptate și despre felurile în care omul poate face față nedreptății care i se aduce din partea Cetății. Criton îi propune lui Socrate să evadeze din închisoare și să mituiască persoanele care l-ar putea denunța: în acest fel, familia și discipolii săi ar fi scutiți de durere, iar dușmanii săi ar fi împiedicați să facă o nedreptate. În viziunea lui Socrate, această perspectivă ar însemna o fărădelege și o nedreptate adusă legilor cetății: faptul că este nedreptățit de cetate nu implică faptul că și el trebuie să o nedreptățească. Un cetățean nu este doar supus al legii, ci este și beneficiar al ordinii legale, încă de la naștere. Legile nu îl țin sclav pe cetățean, acesta poate pleca din cetate, dacă nu este de acord cu ordinea de guvernământ. Așadar, Socrate rămâne consecvent principiilor sale de dreptate, iar moartea devine proba supremă. Al doilea text, „Memorabilia" IV, 4 al lui Xenofon, are în centru aceeași figură a lui Socrate, aflat în momentul condamnării la moarte. Xenofon, care i-a fost și discipol, realizează o apologie a învățătorului său, oferind diverse exemple din viața și activitatea sa în Cetate, care îi ilustrează respectul față de lege și față de ordinea publică, mai presus de presiunea mulțimii, ceea ce arată faptul că demos-ul trebuie să rămână sub domnia Legii.
Doamna conf. univ. dr. Victoria Fonari (Universitatea de Stat din Moldova) a prezentat comunicarea „Anatomia unei revolte pentru pace: legea și fărădelegea pe axa Aristofan - Vișniec", care a analizat mecanismele dramaturgice și conceptuale prin care tema păcii este articulată la granița fragilă dintre normă și subversiune, urmărind axa temporală și estetică dintre comedia „Lysistrata" lui Aristofan și rescrierea contemporană a lui Matei Vișniec, „Lysistrata, dragostea mea", publicate în contextul războiului peloponesiac din secolul V î. Hr., respectiv în 2022, la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina. Au fost problematizate noțiunile de grevă ca „nulitate a contractului social", dreptul natural, superioritatea ierarhică și birocratizarea.
