În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2024 se va desfășura la Tulcea conferința „Orașele-porturi de la Dunărea de Jos. O istorie milenară între război și pace”, organizată de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM). Deschiderea evenimentului va avea loc în data de 31 octombrie 2024, ora 11.00, la Centrul Muzeal Eco-Turistic „Delta Dunării”, Tulcea.
Conferința se desfășoară în cadrul programului internațional de anvergură al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, „Orașe-porturi în regiunea danubiano-pontică”, asumat ca un proiect de documentare și cercetare multianual, care să evidențieze vocația porturilor din arealul danubiano-pontic ca locuri de interacțiune și sinteză cultural-civilizațională de-a lungul mileniilor în spațiul Levantului.
Acest program a fost conceput drept o inițiativă multidisciplinară internațională care să reunească mediile academice, factorii regionali de decizie și societățile civile ale tuturor statelor riverane Dunării de Jos și vestului Mării Negre și pornește de la convingerea că o bună cunoaștere a trecutului va ajuta la o mai bună înțelegere a prezentului și la anticiparea cu succes a viitorului; iar această cunoaștere, în contextul restrâns propus aici, nu se poate realiza decât prin aprofundarea activității de cercetare a potențialului cultural pe care Dunărea îl oferă.
Comunicările din cadrul conferinței vor aborda modificarea frontierelor politice în urma expedițiilor militare, mizele economice, rutele comerciale și culturale, patrimoniul natural și cultural în spațiul Dunării de Jos. O expoziție inedită de hărți vechi și o sesiune dedicată unor mărturii ale călătorilor străini în secolele XVIII – XIX vor completa dezbaterile științifice.
În acord cu misiunea și obiectivele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, conferința pune accentul pe rolul diplomației politice și culturale, care s-a născut în spațiul Levantului, în cadrul unei istorii marcate de alternanța între război și pace.
Program
31 octombrie - 02 noiembrie 2024
Miercuri, 30 octombrie 2024
Sosirea participanților
Joi, 31 octombrie 2024
11.00-12.20 Alocuțiuni de deschidere
- Excelența Sa, Prof. univ. Dr. Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al ISACCL
- Invitați speciali
Sesiunea 1 - Confluențe culturale, frontiere politice și mize economice la Dunărea de Jos (I)
12.30-12.50 Mihai-Bogdan Marian (ISACCL) – Confluențe culturale, frontiere politice și mize economice la Dunărea de Jos. Gurile Dunării și importanța lor perenă
12.50-13.10 Liudmyla Nosova (Muzeul de Arheologie din Odessa, Ucraina) – Începutul Sciției lui Herodot în interfluviul Dunăre-Nistru (Beginning of Herodotus' Scythia in the Danube-Dniester interfluve)
13.10-13.30 Liviu Mihail Iancu (ISACCL) – Motivațiile strategice ale campaniilor persane și macedonene peste Dunăre
13.30-13.50 Eugen Grama (Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi București) – Între sabie și cuvânt: strategii militare și diplomatice ale Imperiului Bizantin la Dunărea de Jos
13.50-14.10 Aurel Stănică (ICEM „Gavrilă Simion” Tulcea) – Pe drumuri de ape. Navigație și comerț în nordul Dobrogei (sec. XV-XIX)
14.10-14.30 Daniel Iosif (ISACCL) – Cartografierea Dunării de Jos: mize și provocări la gurile Dunării (sec. XVI-XIX)
14.30-14.50 Răzvan Victor Pantelimon (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) – Război hibrid: propagandă și manipulare la granițele României
14.50-15.00 Expoziție cartografică: „Cartografierea Dunării de Jos: mize și provocări la gurile Dunării (sec. XVI-XIX)” (Daniel Iosif, ISACCL)
15.00-16.30 Pauză
Sesiunea 2 - Confluențe culturale, frontiere politice și mize economice la Dunărea de Jos (II)
16.30-16.50 Alexandru Chiselev (ICEM „Gavrilă Simion” Tulcea) – Comunitățile ucraineană și a rușilor lipoveni din Dobrogea de Nord: Repere etnografice
16.50-17.10 Ana-Maria Răducan (ISACCL) – Din Moldova la Constantinopol. Călătoriile lui Dimitrie Cantemir prin Dobrogea otomană
17.10-17.30 Niculina Dinu (Muzeul Brăilei „Carol I”) – Brăila otomană – fragmente de istorie
17.30-17.50 Lavinia Dumitrașcu (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) – Tulcea 1919 – corupție, trafic de influență, îmbogățiți de război
17.50-18.10 Florin Anghel (Universitatea „Ovidius” din Constanța) – Memorie, Exil și Rezistență polonă. Refugiați militari, arhive secrete și publicații clandestine la Tulcea, septembrie-octombrie 1939
18.10-18.30 Ion Ghelețchi, Olesea Croitoru (Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Cahul, Rep. Moldova)– Rolul portului Reni în comerțul regiunii Dunărea de Jos
Vineri, 01 noiembrie 2024
Sesiunea 1 - Patrimoniul natural și cultural din regiunea Dunării de Jos (I)
10.30-10.50 Dan Alexandru Grigorescu (ISACCL) – Patrimoniul geologic al județului Tulcea și importanța sa culturală
10.50-11.10 Constantin Haită (Muzeul de Istorie Națională a României București) – Interacțiunea om – mediu în preistorie, în Dobrogea
11.10-11.30 Valentina Voinea, Adrian Irimia (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) – Co-evoluție om-mediu în neo-eneoliticul din Dobrogea
11.30-11.50 Cristina Dinu, Mihai Petrescu (ICEM „Gavrilă Simion” Tulcea) – Patrimoniul natural dobrogean limitrof fluviului Dunărea
11.50-12.10 Vitalie Bodolică (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) – Amenajări portuare antice în spațiul Dobrogei
12.10-12.30 Patrimoniul cultural imaterial dobrogean – cântece tradiționale (Alexandru Chiselev, ICEM „Gavrilă Simion” Tulcea, și Grupul vocal fondator „Zadunaiska Sici” al Uniunii Ucrainenilor din România – Filiala Tulcea)
12.30-14.30 Pauză
Sesiunea 2 - Patrimoniul natural și cultural din regiunea Dunării de Jos (II)
14.30-14.50 Ciocoiu Mădălina (ICEM „Gavrilă Simion” Tulcea) – Farul vechi din Sulina, un reper istoric în inima Deltei Dunării
14.50-15.10 Daniela Mihai (ISACCL) – Istoric și patrimoniu cultural al comunităților grecești din orașele-porturi Galați și Brăila
15.10-15.30 Mihaela Florentina Stănciulescu (Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta Turnu-Severin) – Palatul „Pleșa” din Obârșia de Câmp, județul Mehedinți – scurt istoric și perspective
15.30-15.50 Iulian Mitran (Universitatea „Ovidius” din Constanța) – O inventariere a elementelor de cultură materială a satelor din zona Negru Vodă (Caraomer) – Mangalia
15.50-16.10 Viviana Movileanu (ISACCL) – Patrimoniul natural și cultural de la gurile Dunării – între Pax Romana și Pax Britannica – un exercițiu de place branding versus rute culturale europene
16.10-16.30 Pauză
Sesiunea 3 - Mărturii ale călătorilor străini la Dunărea de Jos
16.30-16.50 Costin Croitoru (Muzeului Brăilei „Carol I”) – Cetatea Brăilei în memoriile contelui Alexandre Langeron
16.50-17.10 Cătălin Ștefan Popa (ISACCL) – Dunărea din perspectiva cercetării umaniste. O privire de ansamblu asupra literaturii germane
17.10-17.30 Ovidiu Achim (ISACCL) – O expediție comercială pe Dunăre. De la Rusciuk la Sulina în relatările lui Lauterer, Redange și Mihanovics
17.30-17.50 Adrian Bărbieru (ISACCL) – Porturi dunărene din Dobrogea în memoriile călătorului francez Alfred de Caston
17.50-18.10 Ștefan Horia Marincea (ISACCL) – Păsări și peisaje: Explorând Delta Dunării cu Kirke Swann și J.H. McNeille
18.10-18.30 Închiderea lucrărilor
Sâmbătă, 02 octombrie 2024
Vizită în teren: Tulcea (vizitarea obiectivelor din oraș) – Babadag (Muzeul de Artă Orientală) – Enisala (Gospodăria țărănească, Cetatea Enisala) – Jurilovca (Argamum/ Orgame)
Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
Ștefan Ilie, primarul Municipiului Tulcea
ÎPS Visarion Bălţat, Episcopul Tulcii
Sorin Cristian Ailincăi, directorul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea
Confluențe culturale, frontiere politice și mize economice la Dunărea de Jos (I)
Mihai-Bogdan Marian (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Confluențe culturale, frontiere politice și mize economice la Dunărea de Jos. Gurile Dunării și importanța lor perenă
Încă din preistorie, regiunea Dunării de Jos ne apare ca o extensie firească a Levantului, evidențiindu-se ca un areal de o bogată interferență cultural-civilizațională plasat, în virtutea posibilităților de conectivitate la mare distanță pe care le oferă marea și stepa, dar și fluviul Dunărea, la intersecția influențelor provenite dinspre trei continente, Europa, Asia și Africa. La nivel regional, fiecare dintre aceste influențe s-a tradus la apogeu printr-un pattern cultural distinct purtat, după caz, de Imperiul Roman, Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar sau Imperiul Rus. Teoriile geopolitice moderne vin să surprindă regiunea Dunării de Jos în zona de întâlnire a spațiului telurocratic de origine eurasiatică cu cel talasocratic de origine euro-atlantică. Astfel, către zilele noastre, începând cu secolul al XIX-lea, influențele britanice și americane devin din ce în ce mai prezente și aici. Prin urmare, deseori spațiul balcano-danubiano-pontic, în cadrul căruia gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră ocupă un rol central, este descris ca fiind nici mai mult nici mai puțin decât o punte de legătură între lumi distincte. Dintr-o altă perspectivă, același areal este plasat în zona de așa-zisă „ciocnire a civilizațiilor” sau în aceea unde se dispută însăși supremația asupra mapamondului. Aglomerarea de influențe culturale, populații și evenimente pe care o întâlnim la Dunărea de Jos se mai explică și prin faptul că din cele mai vechi timpuri și până astăzi această zonă și-a demonstrat importanța economică prin bogăția de resurse de care dispune. Toate aceste particularități și-au pus amprenta și asupra evoluției orașelor-port de aici și a rolului pe care acestea l-au jucat în diferite perioade istorice în armonizarea tuturor influențelor, aducându-și până la urmă contribuția în imprimarea unui model cultural distinctiv al regiunii.
Liudmyla Nosova (Muzeul de Arheologie din Odessa, Ucraina) – Începutul Sciției lui Herodot în interfluviul Dunăre-Nistru (Beginning of Herodotus' Scythia in the Danube-Dniester interfluve)
Prin analogie cu Caucazul, regiunea Dunării de Jos poate fi numită o „răscruce” etno-geografică – „un loc de întâlnire al diferitelor culturi etnice și o zonă de interacțiune activă a acestora”. Această comunicare tratează înhumările din zona interfluviului Nistru-Dunăre din a doua jumătate/ultimul sfert al secolului al VI-lea – primul sfert/prima jumătate a secolului al V-lea î.Hr. – o perioadă de frontieră între Sciția antică și cea clasică (sau a lui Herodot).
Herodot a scris că teritoriul scitic se întindea la nord de Istros spre râul Tyras, însă mormintele datând din acea perioadă care au fost descoperite în regiune, care ar putea fi asociate cu cultura scitică, nu reflectă uniformitate. Acest lucru indică diversitatea tribală (etnică?) a populației care trăia acolo. După zonele de distribuție a mormintelor și a caracteristicilor acestora (ritualul de înhumare, orientarea scheletelor, inventarul bunurilor funerare), în interfluviul Dunăre-Nistru se disting două zone culturale, care s-au format de la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. și au „funcționat” până ân primul sfert al secolului al III-lea î.Hr.:
- Zona Nistrului de Jos: de la hotarul silvostepei până la cursul inferior al estuarului Nistrului; treptat această zonă s-a extins până în Delta Dunării.
- De la mijlocul interfluviului Siret-Prut (mormintele „Hallstatt târziu”) până la cursul inferior al Dunării din stânga și nordul Dobrogei.
„Zonificarea” reflectă împărțirea „sferelor de influență” între grupurile mobile de păstori din regiune. Variabilitatea funerară în cadrul unei „zone” (de exemplu morminte plate și morminte de tumuli) se poate datora ierarhiei tribale, clanului, sexului, vârstei etc.
Liviu Mihail Iancu (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Motivațiile strategice ale campaniilor persane și macedonene peste Dunăre
Până la debutul perioadei elenistice, cinci mari campanii ale imperiilor meridionale, cu centrul de greutate plasat în bazinul egeean ori mediteranean, au ajuns până la Dunăre ori chiar au depășit-o: expediția persană a lui Darius din 514 î.e.n. și expedițiile macedonene ale lui Filip al II-lea din 342 și 339 î.e.n., a lui Alexandru cel Mare din 335 î.e.n. și a lui Zopyrion din 331 î.e.n. Scopul acestei contribuții este acela de a examina motivațiile strategice ale organizării și desfășurării acestor campanii, punându-le în contextul mai larg al politicii externe a acestor imperii și al limitărilor logistice inerente unor asemenea întreprinderi.
Principala ipoteză de lucru este aceea că expedițiile aveau rolul de a disuada acțiunile militare ostile din partea triburilor situate la nordul Dunării și de a consolida astfel controlul exercitat asupra regiunii cuprinse între Dunăre și Balcani, absolut necesar pentru a putea asigura securitatea centrelor imperiale din zona egeeană și mediteraneană.
Eugen Grama (Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi București) – Între sabie și cuvânt: strategii militare și diplomatice ale Imperiului Bizantin la Dunărea de Jos
Imperiul Bizantin a fost una dintre cele mai durabile și influente entități politice din istorie, extinzându-se la apogeul său pe trei continente și incluzând, în anumite perioade, și regiunea dunăreană. Acest fluviu a reprezentat încă de la început o frontieră vitală pentru Bizanț, nu doar ca barieră naturală de apărare, ci și ca zonă de interacțiune culturală și economică. Această expunere își propune să exploreze modalitățile prin care Imperiul Bizantin a gestionat provocările din proximitatea Dunării de Jos, un teritoriu de importanță strategică pentru asigurarea securității și influenței imperiale.
Din perspectiva strategiei militare, sunt examinate construcția și consolidarea liniilor de apărare, precum și mobilizarea și adaptarea trupelor în fața amenințărilor externe. Se evidențiază rolul esențial al centrelor fortificate și al sistemelor de avertizare timpurie, care au permis Bizanțului să răspundă eficient la numeroasele pericole pe parcursul istoriei sale. Totodată, sunt reliefate eforturile diplomatice prin care Imperiul Bizantin a reușit să stabilească alianțe și să gestioneze relațiile cu popoarele vecine Dunării. Diplomația bizantină s-a dovedit a fi un instrument esențial în menținerea unui echilibru de putere favorabil, utilizând tactici precum alianțele matrimoniale și acordarea de titluri și privilegii elitelor locale.
Bazându-se pe surse istorice și arheologice, acest studiu conchide că succesul Bizanțului în regiunea Dunării de Jos s-a datorat atât unei puteri militare importante, cât mai ales abilităților diplomatice și a influenței culturale răspândite în teritoriu. Acest echilibru între „sabie și cuvânt” a permis imperiului să-și mențină controlul asupra unei zone esențiale pentru securitatea sa pe termen lung.
Aurel Stănică (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea) – Pe drumuri de ape. Navigație și comerț în nordul Dobrogei (sec. XV-XIX)
Piața levantină a atras negustori din toată Europa, astfel încât în teritoriile otomane desfășurau activități comerciale nu numai negustori veniți din statele creștine cărora Imperiul Otoman le acordase privilegii comerciale.
Mult mai sigure decât rețeaua de drumuri terestre, pe drumurile de ape se putea circula mult mai rapid, ieftin și sigur, iar Dunărea avea calitatea ei de „adevărată autostradă”, pentru corăbii și negustori. Examinarea surselor documentare, a însemnărilor de călătorie, hărților și prospectelor, la care se adaugă datele furnizate de cercetarea arheologică, oferă suficiente referințe pentru a înțelege amplul comerț în care erau implicate orașele din nordul Dobrogei în sec. XV-XIX.
Daniel Iosif (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Cartografierea Dunării de Jos: mize și provocări la gurile Dunării (sec. XVI-XIX)
Istoria cartografiei la Dunărea de Jos este strâns legată de evoluția politică, socială și culturală a regiunii, precum și de marile schimbări care au avut loc în domeniul științific și tehnologic de-a lungul secolelor. Cartografia în această regiune reflectă interesele și conflictele statelor care au dominat aici, dar și nevoile economice și de navigație.
Pornind de la hărțile medievale, având ca surse informațiile geografice răspândite în principal prin intermediul cronicilor sau al povestirilor de călătorie, continuând cu Renașterea și expansiunea otomană și terminând cu epoca marilor imperii rusești și habsburgice, cartografia a fost întotdeauna în această regiune un instrument esențial pentru înțelegerea și controlul teritorial. Războaiele, imperiile și mișcările naționale au modelat și au fost, la rândul lor, influențate de modul în care hărțile au reprezentat această regiune. Ele oferă un cadru vizual detaliat asupra lumii fizice și asupra relațiilor politice, economice și sociale definind și legitimând granițele statelor, imperiilor sau regiunilor.
În conflictele și tratatele de pace care definesc regiunea Dunării de Jos, hărțile sunt folosite pentru a defini granițele oficiale ale statelor. După războaie sau conflicte teritoriale, hărțile erau esențiale pentru a stabiliza regiunile și a oficializa pretențiile teritoriale. De multe ori, granițele au fost trasate fără a ține cont de structurile sociale, etnice sau geografice locale, ceea ce a avut consecințe de lungă durată asupra acestei regiuni.
Expoziție: „Cartografierea Dunării de Jos: mize și provocări la gurile Dunării (sec. XVI-XIX)”
Expoziția Cartografierea Dunării de Jos: mize și provocări la gurile Dunării, realizată de colegul nostru Daniel Iosif, cu sprijinul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi București, partener al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului în acest proiect, a prezentat materiale cartografice din secolele XVI-XIX.
Expoziția a regrupat hărți de la începutul cartografiei europene, reflectând astfel evoluția unui domeniu ce devine din ce în ce mai important. Scopul manifestării a fost înfățișarea unei perspective generale asupra diferitelor aspecte ale acestei științe, o viziune diacronică asupra cartografiei și practicilor cartografice de-a lungul timpului.
De la desenele manuale – ca prime manifestări cartografice – trecând prin xilogravură & cologravură și terminând prin tehnicile de litografiere, hărțile reflectă, de asemenea, etapele tehnologice pe care oamenii le-au parcurs în domeniul tipografiei și gravurii. Participanții au putut descoperi astfel că hărțile vechi reprezintă o reflexie a culturii și a civilizației la un moment dat și că aceste materiale se găsesc între două domenii, aparent divergente: arta și știința.
Confluențe culturale, frontiere politice și mize economice la Dunărea de Jos (II)
Alexandru Chiselev (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea) – Comunitățile ucraineană și a rușilor lipoveni din Dobrogea de Nord: Repere etnografice
În această comunicare ne-am propus cartografierea aspectelor etnografice reprezentative ale comunităților de ucraineni și ruși lipoveni din județul Tulcea, două grupuri etnice care își trag esența din matricea culturală slavă, dar care prezintă elemente identitare distincte, generate de mentalitățile, codurile comportamentale și strategiile de (re)construire a identității diferite.
Demersul nostru coroborează următoarele metode și instrumente de documentare: utilizarea bibliografiei de specialitate și a metodei interviului și istoriei personale a martorilor esențiali. Astfel, aspectele legate de idiosincrazia familială și comunitară se cer decodificate, interpretate și corelate astfel încât să poată contura un cadru general al modului de a gândi, a trăi și a crea la un moment dat, această analiză pornind dinspre individ spre colectivitate.
În acest context, vom aborda următoarele subiecte (fără a avea pretenția de exhaustivitate): localizarea în teritoriu, religia, aspecte legate de obiceiuri, ocupații și meșteșuguri, elemente de lingvistică, arhitectura tradițională și cea religioasă, alimentația, vestimentația.
Ana-Maria Răducan (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Din Moldova la Constantinopol. Călătoriile lui Dimitrie Cantemir prin Dobrogea otomană
Prezenta comunicare vizează descrierea Dobrogei în opera eruditului domnitor Dimitrie Cantemir (1673-1723), ca punct de legătură pe drumul care unea Țara Moldovei de capitala Imperiului Otoman („Eu am trecut adesea prin aceste părți, fiindcă pe aci îmi era calea din Moldova spre Constantinopole” – „Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”).
Acest punct de legătură nu este considerat doar din punct de vedere istoric și geografic, ca o provincie otomană, aflată sub jurisdicția pașei din Silistra, ci este văzut ca o punte care îmbină elemente identitare specifice celor două civilizații. Observator atent și subtil cunoscător al realităților, principele cărturar oferă mărturii deosebit de importante asupra unor orașe dobrogene pe care le-a vizitat el însuși.
Niculina Dinu (Muzeul Brăilei „Carol I”) – Brăila otomană – fragmente de istorie
Istoria Brăilei otomane sau a cetății Brăilei este formată din perioade în care teritoriul este asediat și uneori ocupat. Este cunoscută ca o „cetate puternică” abia din secolul al XVIII – lea când războaiele rușilor și austriecilor împotriva Imperiului Otoman se înmulțesc. Informațiile care apar se canalizează pe situația politico-militară din zonă (date colectate de militarii ruși sau austrieci, informațiile administrației otomane) iar datele despre populație și despre activitatea economică sunt sporadice apărând în scrierile unor călători sau în documente oficiale otomane. Evoluția orașului, a cetății se observă din sursele cartografice care completează golurile documentare. Uneori cartografia furnizează date ce nu se pot verifica din surse scrise, care duc la idea că orașul și cetatea suferă transformări rapide de-a lungul secolului al XVIII – lea și în primele trei decenii din secolul al XIX-lea.
Lavinia Dumitrașcu (Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța) – Tulcea 1919 – corupție, trafic de influență, îmbogățiți de război
După o perioadă de război și una, cumplită, de ocupație, situația Dobrogei nu era deloc una de invidiat.
În urma unui denunț făcut împotriva autorităților administrative din județul Tulcea, inspectorul general administrativ M. Tomida realizează un raport pe baza celor investigate la prefectură și din discuțiile cu cetățeni ai orașului Tulcea, în care a consemnat, în amănunt, abuzurile comise în principal de avocatul C. Țigău și cumnatul său, Th. Economu, polițaiul urbei.
Patrimoniul natural și cultural din regiunea Dunării de Jos (I)
Dan Alexandru Grigorescu (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Patrimoniul geologic al județului Tulcea și importanța sa culturală
Timp de cinci ani (2018-2022) Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a dezvoltat împreună cu profesori și studenți de la Facultatea de Științe ale naturii și Științe agricole de la Universitatea Ovidius Constanța programul „Dobrogea-martor al civilizațiilor milenare ale Dobrogei”. Unul dintre proiectele din acest program a fost Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei în abordarea holistică dezvoltat prin vizitarea a numeroase arii protejate atât din domeniul patrimoniului natural cât și a celui cultural. S-a constatat cu prilejul acestor vizite starea deplorabilă a monumentelor și rezervațiilor geologice, dar și a unora dintre siturile arheologice. S-au făcut rapoarte însoțite de propuneri de îmbunătățire prezentate consiliilor județene și primăriilor din comunele care dețin asemenea locuri, au fost făcute și înaintate propuneri de noi arii protejate, s-au organizat conferințe și simpozioane pe tema patrimoniului natural și cultural atât în cadrul ISACCL cât și al Universității Ovidius. Prin acest proiect se dorește dezvoltarea conceptuală și demonstrativă, prin conferințe, expoziții, publicații, a importanței patrimoniului în general și a importanței abordării integrative a valorilor naturale și culturale dintr-o regiune, în special. Abordare integrativă înseamnă în acest caz protecție și valorificare prin educație și turism a relației dintre valorile naturale și cele culturale dintr-o regiune, abordare care s-a demonstrat benefică dezvoltării regiunilor. Demonstrația o fac cele peste 220 regiuni din lume, dintre care peste 80 în Europa, care au creat geoparcuri, în baza criteriilor și condițiilor stabilite de UNESCO. În România au fost create până în prezent două geoparcuri: Geoparcul Țara Hațegului și Geoparcul Ținutul Buzăului, alte geoparcuri sunt în curs de constituire, între care Geoparcul Dobrogea chimerică în regiunea Parcului Național al Munților Măcin. În continuarea proiectelor legate de patrimoniul Dobrogei, ISACCL a inițiat în acest an împreună cu Institutul National al Patrimoniului proiectul „Locuri de patrimoniu cu dublă semnificație: culturală și naturală”. Prin acest proiect, a cărui primă acțiune s-a desfășurat în luna august în județul Constanța, se urmărește dezvoltarea conceptului de integralitate în abordarea valorilor patrimoniale, cu consecințe previzibile în o mai bună cunoaștere a importanței culturale și științifice a acestora, în educația tinerilor și informarea publicului în general, în dezvoltarea turismului cultural. Principalele obiective avute în vedere în județul Tulcea sunt siturile arheologice de pe locul fostelor cetăți: Arrubium, Troesmis, Dinogetia, Enisala, Ibida, Noviodunum, Argamum, Halmyris, Aegyssus, cercetate prin tipul și proveniența rocilor de construcție, interrelaționând astfel geologia cu arhitectura și arheologia. Alte activități avute în vedere sunt legate de promovarea patrimoniului imaterial cu dublă semnificație, naturală și culturală, așa cum sunt legendele locurilor dobrogene și portul etniilor din regiune.
Constantin Haită (Muzeul Național de Istorie a României) – Interacțiunea om – mediu în preistorie, în Dobrogea
Dobrogea este un areal natural aparte, al cărui specific este influențat de Dunăre, o importantă arteră de comunicație, dar și zonă generatoare de resurse, și Marea Neagră, spațiu care separă, dar care poate avea și rolul unei zone de interferență ale diferitelor culturi preistorice.
În studiul nostru, interacțiunile dintre om și mediul său natural sunt abordate, pentru principalele etape ale preistoriei, atât din punct de vedere al caracterizării cadrului geomorfologic specific locuirilor umane, în contextul unei evoluții continue, dar și al resurselor naturale existente.
Încă de la începuturile preistoriei, Dobrogea a reprezentat o zonă de interes, prezența peșterilor oferind un cadru foarte favorabil locuirilor din Paleoliticul mijlociu și dezvoltat, în perioada ultimelor două perioade glaciare, ca și a celei interglaciare, ce le separă. În egală măsură, sunt prezente și așezări „în aer liber”, multe dintre acestea fiind în strânsă relație cu distribuția și diversitatea depozitelor de silicolite, necesare realizării uneltelor cioplite. Deși începuturile Neoliticului nu sunt atestate în Dobrogea, perioada neo-eneolitică reprezintă un prim apogeu al dezvoltării culturale, deși acest teritoriu nu oferă, întru totul, condiții și resurse mai bune decât cele din zona de câmpie a Munteniei. Parte integrantă a Dunării de Jos, interacțiunile dintre om și mediul său natural devin pregnante în această zonă, mai ales în contextul unor evoluții semnificative, determinate de importante schimbări climatice și creșterea nivelului Mării Negre. Am utilizat uneori și termenul de co-evoluție, precum în cazul unei zone umede din lunca internă a Dunării (Balta Ialomiței). Aceste influențe naturale asupra locuirilor umane, ca și adaptarea acestora la noile condiții, precum și eventuale transformări antropice induse mediului, pot fi observate și pentru Epoca bronzului, respectiv prima Epocă a fierului.
În prezentarea studiului nostru, încercăm să argumentăm și faptul că, în scopul analizei distribuției spațiale a siturilor preistorice, un sistem informatic de tip GIS poate fi un instrument foarte util, care permite integrarea diverselor date caracteristice.
Valentina Voinea, Adrian Irimia (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) – Co-evoluție om-mediu în neo-eneoliticul din Dobrogea
Mai mult decât în alte zone din Dobrogea, litoralul vest-pontic a conservat cel mai bine dovezi privind schimbările climatice produse de-a lungul mileniului V B.C. și impactul lor asupra locuirilor umane. Cercetările arheologice desfășurate în ultimul deceniu în zona costieră a județului Constanța evidențiază o sensibilitate mai mare la variațiile climatice a comunităților neo-eneolitice din această zonă față de cele concentrate de-a lungul Dunării și pe văile fertile din interiorul Dobrogei. Aflate azi pe insule sau promontorii din lacurile și lagunele litorale, așezările culturilor Pre-Hamangia, Hamangia și Gumelnița s-au dezvoltat în peisaje generoase, nu departe de țărm, la gurile de vărsare ale râurilor în Marea Neagră. După o perioadă de înflorire, transformările climatice și geo-morfologice produse la sfârșitul mileniului V B.C. au dus la abandonarea rapidă a așezărilor gumelnițene, unele fiind acoperite de ape în urma transgresiunii marine.
Cristina Dinu, Mihai Petrescu (Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării – Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea ) – Patrimoniul natural dobrogean limitrof fluviului Dunărea
Patrimoniul natural, alături de peisajele culturale, constituie o parte importantă a culturii unei societăți, incluzând: caracteristici naturale specifice, procese și formațiuni geologice remarcabile, diversitate biologică excepțională, habitate pentru specii de plante și animale amenințate, situri naturale de valoare științifică, conservativă sau estetică. Prin valorile sale transcendentale, contextuale și relaționale, patrimoniul natural contribuie la: bunăstarea umană (beneficii economice, recreere, turism, sursă de inspirație și oportunități educaționale), stabilitatea climei, protejarea proceselor ecologice rare și a peisajelor uimitoare, a habitatelor esențiale pentru multe specii emblematice.
Patrimoniul natural aferent părții platoului dobrogean la contactul cu fluviul Dunărea (desfășurat pe o lungime de aproape 350 km) este caracterizat de prezența: formelor de eroziune și reliefurilor calcaroase spectaculoase, a conglomeratelor calcaroase cu un conținut important de faună marină fosilă din Cretacicul inferior, a podișurilor peneplenizate și de eroziune, a munților erodați, a luncii Dunării și câmpiei aluvionare pe care o formează fluviul, precum și a zonelor cu valoare peisagistică deosebită pe care o conferă limanele fluviatile, pajiștile naturale sau pădurile de foioase și de tranziție. În funcție de semnificația lor istorică, științifică și estetică, aceste componente sunt grupate în trei categorii de protecție și conservare și anume: arii naturale de interes național (parc național, rezervații științifice, rezervații naturale și monumente ale naturii), arii naturale de interes internațional (sit Ramsar, rezervație a biosferei, sit natural din patrimoniul mondial natural și cultural), arii naturale de interes comunitar (SPA-uri, SCI-uri).
O parte importantă din acest patrimoniu natural se află pe teritoriul sau în apropierea orașelor-port la Dunăre: Cernavodă (locurile fosilifere de la Cernavodă, Aliman, Movila Banului și Seimenii Mari), Hârșova (Canaralele de la Hârșova, Pădurea Celea Mare-Valea lui Ene), Măcin (Dunărea Veche-Brațul Măcin, Parcul Național Munții Măcinului), Isaccea, Tulcea, Sulina (Rezervația naturală Mânăstirea Cocoș, Rezervația naturală Dealul Mândrești, Rezervația geologică Agighiol, Rezervația Biosferei Delta Dunării, Delta Dunării - zona marină).
Alături de complexul de monumente arheologice din Limesul dunărean, patrimoniul natural dobrogean existent pe malul drept al bătrânului fluviu conferă o valoarea deosebită sectorului inferior al Dunării și contribuie la dezvoltarea celor șase orașe-port fluviale din Dobrogea.
Vitalie Bodolică (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) – Amenajări portuare antice în spațiul Dobrogei
În cadrul acestei prezentări, vom realiza un repertoriu al amenajărilor portuare din Dobrogea antică, concentrându-ne pe evoluția infrastructurii portuare și pe rolul lor strategic în relațiile comerciale, militare și socioculturale. Cercetări publicate recent scot în evidență noi date arheologice privind porturile și orașele-port de pe coasta de vest a Mării Negre și de pe Dunăre, unele dintre acestea fiind centre comerciale esențiale în perioada elenistică și romană.
Cercetările pluridisciplinare pot dezvălui structuri complexe, cum ar fi cheiuri, depozite, ateliere și instalații de întreținere a navelor, care demonstrează un nivel de organizare și tehnologic avansat. Descoperirea unor artefacte, inclusiv amfore, vase ceramice și inscripții, atestă legăturile extinse și susținute cu alte centre mediteraneene, pontice și orientale. De asemenea, analizele geomorfologice și geofizice efectuate pe sedimente marine și terestre oferă în permanență date noi despre modificările peisajului și despre adaptarea comunităților la condițiile naturale. Rezultatele acestor cercetări oferă o perspectivă nouă asupra dinamicii economice și culturale a regiunii dobrogene în antichitate.
Patrimoniul cultural imaterial dobrogean – Grupul vocal fondator „Zadunaiska Sici” al Uniunii Ucrainenilor din România – Filiala Tulcea
Patrimoniul natural și cultural din regiunea Dunării de Jos (II)
Mădălina Ciocoiu (Muzeul de Istorie și Arheologie – Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea) – Farul vechi din Sulina, un reper istoric în inima Deltei Dunării
Lucrarea aduce în prim-plan, una din cele mai reprezentative clădiri de patrimoniu a orașului aflat în inima Deltei Dunării, Farul Vechi din Sulina. Ridicat în prima jumătate a sec. al XIX-lea, edificiul, cândva un reper de navigație care i-a ghidat vreme de peste 100 de ani pe marinari, este în prezent singurul obiectiv de acest fel din România cu destinație muzeală. Construcția și-a redobândit strălucirea de altădată după ample lucrări de restaurare derulate în perioada 2019-2024 în cadrul proiectului „Punerea în valoare a potențialului istoric prin restaurarea și conservarea obiectivului Farul Vechi din Sulina”, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. În acest sens comunicarea insistă pe reorganizarea expoziției de bază, extinsă de la două la patru săli expoziționale, care este o cronică a ceea ce a reprezentat Sulina după stabilirea Comisiei Europene a Dunării, de la jumătatea sec. al XIX-lea și în prima jumătate a sec. al XX-lea, valorificând documente, hărți, manuscrise, presa vremii, fotografii, cărți poștale de epocă păstrate în arhiva ICEM dar și în fondurile arhivistice naționale din București, Galați, Tulcea. Noua expoziție evidențiază contribuția culturală și istorică a comunităților etnice la dezvoltarea orașului-port și pune în valoare patrimoniul cultural mobil și imobil sulinean, expresie a acestei conviețuiri multietnice.
Daniela Mihai (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Istoric și patrimoniu cultural al comunităților grecești din orașele-porturi Galați și Brăila
Ca în orice oraș-port, comunitățile etnice au jucat un rol important și în dezvoltarea și modernizarea celor două orașe-porturi care fac obiectul prezentării noastre. Orașele Galați și Brăila, dar și alte orașe-porturi sunt deținătoarele unui tip de patrimoniu relevant din perspectiva multietnicității și a multiculturalității, reunind monumente reprezentative pentru comunitățile etnice, clădiri publice și particulare, școli, spitale, case, hoteluri, edificii de cult.
Pentru Galați, poate cea mai reprezentativă este comunitatea greacă, ale cărei clădiri încă mai pot fi admirate și ai cărei comanditari încă se păstrează vii în memoria colectivă a orașului. Casa Cavalioti, Casa Zafiratos, Casa Gheorghiade, Casa Lambrinidi, precum și lăcașuri de cult, cum este Biserica greacă „Schimbarea la Față”, sunt monumente istorice care constituie repere importante în oraș.
La Brăila, comunitatea greacă a fost extrem de mare și puternică, în stare să ridice un monument impresionant, cum este biserica ce aparține de comunitatea greacă. La 13 aprilie 1863, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Cristian Tell, în urma intervenției prefectului Brăilei, Gheorghe Iorgulescu, a ordonat Consiliului Municipiului Brăila să acorde Comunității Grecești o biserică care să funcționeze în limba greacă, „deoarece dintre cele o mie şase sute de vapoare care veneau anual în oraş, jumătate erau greceşti”.
Domnitorul Alexandru I. Cuza le-a acordat permisiunea construirii bisericii la 15 mai 1863, iar la data de 8 septembrie a aceluiași an a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie a sfântului lăcaș, ridicat pentru marinarii celor 800 de corăbii grecești care soseau anual în Portul Brăila.
Mihaela Florentina Stănciulescu (Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta Turnu-Severin) – Palatul „Pleșa” din Obârșia de Câmp, județul Mehedinți – scurt istoric și perspective
Palatul Pleșa, situat în satul Obârșia de Câmp, comuna Obârșia de Câmp, județul Mehedinți, este un monument de interes național și un monument de arhitectură unic în mediul rural din România. A fost construit la sfârșitul sec. al XIX-lea de boierul Gheorghe Pleșa, în stil neoclasic.
Se cunosc foarte puține date oficiale despre construcția palatului, iar multe dintre ele țin de legendele locale. Acestea spun că tatăl boierului Pleșa, cojocar pe timpul Imperiului Otoman, îl găzduia pe reprezentantul Imperiului care era responsabil cu strângerea birului. Tentat de suma impresionanta de bani strânsă de reprezentantul imperial otoman, tatăl viitorului boier Pleșa, ajutat și de alți săteni, l-a jefuit pe cel care i-a fost oaspete. Cu impresionanta suma de bani, cojocarul satului a cumpărat câteva sute de hectare de pământ. Unul dintre copiii cojocarului, Gheorghe Pleșa, a folosit averea tatălui pentru a studia, în Franța. Se pare că în timpul studiilor, Gheorghe Pleșa s-a îndrăgostit de o frumoasă franțuzoaică, căreia i-ar fi cerut mâna, spunându-i că va construi un impresionant palat, în onoarea ei. Dar căsătoria celor doi nu a mai avut loc iar boierul s-a stins din viață, la vârsta de 90 de ani, necăsătorit și lipsit de moștenitori.
Cunoaștem că ridicarea palatului a început în anul 1892 iar la construcția sa au fost folosite componente construite în Italia și transportate cu vasele pe Dunăre, până la Gruia iar de acolo cu carele, de către țărani, până la Obârșia de Câmp. Picturile interioare au fost realizate de pictori din Italia și Franța, aceștia și-au pus amprenta asupra stilului, unic în România, al palatului, asemănător cu cel al castelelor construite pe Valea Loirei. Aerul franțuzesc era dat de coloanele de marmură, scările de lemn sculptat și șemineu.
În anii de început ai comunismului, palatul a funcționat că sediu al SMT. Costurile de întreținere ale palatului au dus în cele din urmă la abandonarea acestuia de către autoritățile vremii. După Revoluția din anul 1989 au existat mai multe încercări de redare a strălucirii, de altă dată, a acestui impresionant palat, însă niciuna nu a fost dusă la bun sfârșit.
Din anul 2018, Consiliul Județean Mehedinți a preluat Palatul Pleșa iar acesta a fost dat spre administrare Muzeului Regiunii Porților de Fier. De atunci s-au făcut eforturi permanente pentru găsirea unor surse de finanțare, menite redea strălucirea de altădată a palatului și să-l introducă în circuitul cultural și turistic.
Iulian Mitran (Universitatea „Ovidius” din Constanța) – O inventariere a elementelor de cultură materială a satelor din zona Negru Vodă (Caraomer) – Mangalia
Cercetările de până acum care s-au axat pe inventarierea elementelor de cultură materială ale românilor din Dobrogea au vizat, în cea mai mare parte, comunitățile rurale de pe malul Dunării. Comunitățile care s-au format ca urmare a colonizărilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea însă nu au primit atenția cuvenită, fiind considerate comunități lipsite de o „cultură materială proprie”.
Prezentul studiu încearcă să combată o serie din perspectivele eronate existente la momentul de față. Comunitățile din zona Negru Vodă – Mangalia s-au omogenizat după războiul Crimeii, fiind colonizare cu populații românești la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cultura materială găsită în aceste sate, evaluată prin munca de teren, analiza materialelor fotografice colectate de la localnici cât și a mărturiilor acestora, relevă faptul că numeroase elemente de cultură locală au fost adoptate de coloniști, pornind de la arhitectură până la vestimentație.
Viviana Movileanu (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Patrimoniul natural și cultural de la gurile Dunării – între Pax Romana și Pax Britannica – un exercițiu de place branding versus rute culturale europene
În cadrul proiectului Orașe Porturi în Regiunea Dunării de Jos, pornind de la ideea că brandig-ul de regiune se concentreză în mod special pe promovarea reputației și imaginii, ne propunem să facem o trecere de la o problematică legată de conflicte regionale la o perspectivă de creștere economică. În primul rând, ne vom concentra în vederea elaborării acestui demers pe literatura de călătorie plecând de la Gurile Dunării și ajungând până la Regiunea Porților de Fier, atât a călătorilor străini, cât și a celor de origine română. Aceasta cu scopul de a construi imaginea de destinație, în cazul nostru imaginea orașelor-porturi din Regiunea Dunării de Jos. Pe de altă parte, ne propunem să identificăm și să descriem imaginea călătorilor ce au elaborat aceste studii. Acest demers științific fiind coordonat cu cele 38 de Rute Culturale ale Consiliului Europei, ca să poată fi elaborat un plan de exploatare coerent în vederea certificării unei noi Rute Culturale la nivel European.
Mărturii ale călătorilor străini la Dunărea de Jos
Cătălin Ștefan Popa (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Dunărea din perspectiva cercetării umaniste. O privire de ansamblu asupra literaturii germane
Dunărea a suscitat permanent interesul autorilor germani, atât din rațiuni geostrategice, începând cu secolul al XIX-lea, cât și din perspectivă culturală. Prezentarea va oferi o abordare transversală privind receptarea Dunării în studiile umaniste, plecând de la publicații de secol XIX și până în perioada recentă. Vor fi aduse în discuție tendințele din cadrul literaturii de limbă germană despre importanța Dunării pe baza contextualizării unor monografii (un exemplu particular fiind cel al autorului Constantin T. Teodorescu, doctor al Universității Ruprecht Karls din Heidelberg, cu teza Rumänien und die Donauschiffahrt), și altor proiecte cultural-științifice care propun Dunărea pe de o parte ca axă de interconectivitate și legătură între popoare, iar pe de alta ca topos plin de mit, istorie, tradiție și identitate – o cale tranzitorie către cultura grecească, în viziunea poetului german Johann Christian Friedrich Hölderlin (în poemul său Am Quell der Donau/La izvorul Dunării).
Ovidiu Achim (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – O expediție comercială pe Dunăre. De la Rusciuk la Sulina în relatările lui Lauterer, Redange și Mihanovics
În 1781, ofițerului pontonier austriac Georg Lauterer i-a fost încredințată o expediție pe Dunăre. Casa de comerț austriacă Willeshofen, care era interesată comercial de schelele din Levant, dorea să trimită mărfuri în valoare de 25 000 de florini pe Dunăre, spre Kerson și Constantinopol. Pe lângă răspunderea pe care o avea în privința bunurilor, Lauterer urma să documenteze orașele și cetățile de pe malurile Dunării. Deși expediția a fost un succes comercial, informațiile strânse s-au dovedit nemulțumitoare, de vreme ce Împăratul Iosif al II-lea a comandat o nouă expediție, cu prilejul unui nou transport comercial al aceleiași companii. De data aceasta, Lauterer va fi însoțit de căpitanul Redange și de sublocotenentul Mihanovics. Împreună vor călători pe Dunăre spre Constantinopol și apoi se vor întoarce pe Marea Adriatică. În chip deosebit, a doua călătorie a fost însemnată de toți cei trei călători, astfel că se impune o analiză comparativă. Lucrarea de față își propune să compare aceste relații și să prezinte o descriere a orașului Tulcea și a împrejurimilor acestuia, așa cum reiese din cele trei texte.
Adrian Bărbieru (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Porturi dunărene din Dobrogea în memoriile călătorului francez Alfred de Caston
Războiul ruso-turc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a atras ca un magnet o serie de jurnaliști, exploratori sau simpli călători francezi în Dobrogea. În această ilustră pleiadă de personalități franceze se înscrie și Alfred de Caston, fin cunoscător al chestiunilor românești și orientale, care în vara anului 1877 vine de la Constantinopol în Dobrogea și devine martor al evenimentelor de aici, pe care le trece prin vârful condeiului lăsând o mărturie importantă despre regiune.
Cartea lui Alfred de Caston, Voyage dans la Dobroudcha. La vérité sur les hommes et les choses, apărută în anul 1878, reprezintă principala sursă acestei prezentări. Ea oferă o imagine complexă și nuanțată a întregii regiuni din perspectiva unui observator extern, combinând observațiile obiective cu impresii subiective, într-o manieră tipică pentru literatura de călătorie a vremii. Din noianul de informații pe care le conține acest volum analiza se va concentra pe orașele porturi Tulcea și Sulina.
Ștefan Horia Marincea (Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului) – Păsări și peisaje: Explorând Delta Dunării cu Kirke Swann și J.H. McNeille
H. Kirke Swann (1874-1958) a fost un ornitolog britanic recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul studiilor aviatice, în special în Europa de Est. A avut o carieră dedicată observației păsărilor, adunând date esențiale despre diverse specii și habitatul lor natural. Cărțile și lucrările sale științifice au influențat în mod semnificativ înțelegerea biodiversității aviare, iar expedțiile sale în zonele mai puțin explorate au deschis noi orizonturi pentru ornitologie. Împreună cu colaboratorul său, J. H. McNeile, a întreprins o călătorie memorabilă pe Dunărea Inferioară, documentând fauna aviară din Delta Dunării.
Cartea "Two Ornithologists on the Lower Danube" este un jurnal captivant al expediției efectuate de H. Kirke Swann și J. H. McNeile în Dobrogea și Delta Dunării. Publicată în 1904, lucrarea detaliază nu doar observațiile aviare, ci și cultura și viața localnicilor întâlniți pe parcurs. Cei doi autori oferă o descriere amănunțită a diversității păsărilor observate, însoțită de o listă sistematică, care evidențiază contribuția lor la cunoașterea avifaunei din această regiune unică. Această expediție, plină de peripeții, aduce în prim-plan provocările întâmpinate de cercetători în mediul sălbatic, dar și frumusețea naturii din Delta Dunării, făcând din carte o lectură fascinantă pentru iubitorii de natură și ornitologie.