• Română
Romanian Presidency of the Council of the EU - Cohesion, a common European value

Pr. Prof. Constantin Galeriu: „Învierea lui Isus Hristos, Învierea noastră”

Numai Cel care a învins moartea posedă toată știința și tot adevărul, pentru că în moarte amuțesc și știința și adevărul. Iisus Hrisos a învins moartea, a înviat. El este - și ni s-a făcut tuturor: “Calea, Adevărul și Viața” (Ioan, 14.6). Dar, pentru noi toți, problema fundamentală nu rămâne doar cea a învierii lui Hristos. Pentru învierea Lui avem un “nor de martori” - începând cu Maica Domnului, Apostolii, mironosițele, cu mărturiile lor. De n-ar fi s-ascultăm acum decât una – cea a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, care însă le cuprinde pe toate: „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre cuvântul vieții – pentru că Viața S-a arătat și am văzut-O, aceea vă mărturisim și vă vestim și vouă: Viața de veci, Care era la Tatăl și s-a arătat nouă” (Ioan 1. 1-3).

Viața deplină s-a arătat în Iisus Hristos Cel Înviat. Dar această viață s-a relevat pentru noi. De aceea, în Iisus Hristos Dumnezeu adevărat și om adevărat – nu atât învierea e cea mai mare minune, cât moartea. Întru-cât “moartea este plata păcatului” (Romani 6.23), iar Hristos este fără de păcat. El numai pentru noi a luat moartea, și a înviat pentru noi. În acest înțeles adânc grăiește Sfântul ApostolPavel: Hristos a înviat din morți fiind începătură - a învierii celor adormiți (Cor. 15.20). Hristos e începutul învierii noastre. Prin El și din El puterile Învierii se revarsă în Biserică, în unamimitate, în întreaga făptură. Prin El, mai ales învierea Lui, se mișcă întreaga istorie de 2000 de ani, în toate resorturile ei: în gândirea umană, în știință, filozofie, artă în tumultul setos de înnoire radicală al forțelor sociale. De la Înviere, ritmul istoriei și al Creației este altul, aflându-se sub puterea transfiguratoare a Crucii și purtând semne – arvună a Învierii. Se înțelege plinătatea Învierii – poartă a unui cer nou și pământ nou – va fi în Ziua celei de-a doua veniri, în Ziua cea de Apoi, în Ziua a opta a Creației; dar începutul ei s-a făcut odată cu Învierea lui Hristos. Convorbirea lui Hristos cu Marta și Maria la mormântul fratelui lui Lazăr e revelatoare. Iisus îi spune Martei: Fratele tău va învia. Marta i-a zis: Știu că va învia la înviere la Ziua cea de Apoi. Dar Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine crede în mine nu va muri în veac (Ioan 11, 23-26).

Marta credea, tradițional, în învirea cea de Apoi, și deci bine credea într-un anumit fel. Dar Iisus îi spune: Învierea este de față. Este aici și acum, în Persoana mea: Eu sunt Învierea și Viața. Și Iisus face dovada strigând celui mort de patru zile: Lazăre, vino afară, iar Lazăr iese din mormânt.

Iisus înviază pe Lazăr, pentru că El este viața însăși, izvorul ei. Așa înviase și pe fiica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain. Dar să nu confundăm: Învierea lui Iisus Hristos nu este unul și același lucru cu învierea lui Lazăr și celelate învieri – care au fost doar reveniri la viața de mai înainte, deși cu o conștiință schimbată în urma experienței morții și întâlnirii cu Hristos. Aceste învieri sunt, însă dovezi ale puterii lui Hristos, și semne profetice ale Învierii Lui. Dar, Învierea lui Hristos nu este o simplă readucere la viață spre a reîncepe itinerariul unei vechi condiții. Nu e nici o simplă nemurire a sufletului în sens platonic, ca întoarcere la cer după un pelerinaj trist în lumea căderii. Nu e doar ajungerea la contemplarea Principiului Suprem, la care aspira Aristotel. Nu e nici o fericită asimilare sau fuziune a sufletului cu Unul transcendent, până la încetarea de a mai fi tu însuți, potrivit lui Platon: și nicio contopire a sufletului în Atma-Brahma ca în Vedantanta sau Yoga ducând la anularea persoanei, a conștiinței de sine (conștiință de sine care nu se identifică cu egocentrismul).

Învierea lui Hristos este un fapt radical nou într-o lume a creației pe care Creatorul o înnoiește mereu. Pentru care și zice: Iată, pe toate le facem noi (Apoc. 21.5). Învierea este o înnoire integrală a făpturii noastre, suflet și trup, spirit și materie. Învierea este mai ales după cădere o trecere – prin Cruce și moarte – la o nouă viață care nu se va mai sfârși niciodată. În acest sens trebuie precizat: Învierea lui Hristos are un nume unic: Paște. Precum se știe, cuvîntul Paște, provenit din limba ebraică Pesah, înseamnă trecere. Iar Sinaxarul Marii Sărbători îi tâlcuiește adânc descoperind taina trecerii ziditoare, a lucrării pascale a lui Dumnezeu care stă la temelia permanentă a creației.  Aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus la început lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu poporul Israelian din mâna faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie, și tot în această zi S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în sânul Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din adâncul iadului l-a suit în cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi. Acest cuvânt al Praznicului decoperă luminat orizontul atotcuprinzător al acestei mari taine: originea pascală a Creației; evenimentul salvator din istoria poporului Isarel, trecerea de la robie la libertate; oprea mântuirii noastre, pasclă în amândouă sensurile: - și trecerea lui Dumnezeu la noi, în firea umană și trecerii firii umane la viața dumnezeiască, la îndumnezeirea cea după har. În acest duh proclamă, sărbătorește Biserica, prin graiul inspirat al Sfântului Ioan Damaschin: Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință.

Această trecere de la moarte la viață, ca pregătire pascală, o făcuse Mântuitorul încă de pe muntele Tabor, când – fiind ucenicii înfricoșați la vestea Crucii și morții Lui. El a luat pe Ioan, Iacov și Petru și s-a schimbat la Față înaintea lor, descoperindu-le de mai înainte puterea Învierii și făcându-i și pe ei părtași. Arvună a Învierii a fost și făgăduința dată tâlharului răstignit împreună cu Domnul, căruia i-a zis: Astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23.43). Început al Învierii pentru Apostol a fost însăși ziua Învierii când, intrând la ei prin ușile încuiate, Iisus a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt... (Ioan 20.22). Pentru că în Duhul Sfânt, Mângâietorul, trimis de la Tatăl peste Biserică ni se împărtășește acest dar suprem al Învierii. În Duhul Sfânt a înviat Domnul însuși. Care omorât fiind cu trupul a fost viu făcut cu Duhul (1 Petru 3.18). În Duhul Sfânt participăm la Crucea și învierea lui Hristos. De aceea și Botezul s-a început odată cu pogorârea Duhului Sfânt peste Biserică. Și este deosebit de semnificativ că Botezul este numit mica înviere, așa cum ne învață Sfîntul Apostol Pavel când ne zice: Toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat...ne-am îngropat cu El în moarte prin botez pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții (Romani 6.3-4).

Biserica, în toată lucrarea ei: împărtășirea cuvântului Evangheliei, a Sfintelor Taine, a Sfintelor virtuți – mai ales credința, nădejdea, dragostea – instituie acest noviciat pascal. Natura căzută sub păcat a devenit maică a morții: Biserica s-a făcut maică a învierii și vieții. Când creștinul se împărtășește cu trupul și sângele lui Hristos el rostește: Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaș mă primește. Iar după împărtășire exclamă: Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel ceresc: am aflat credința cea adevărată...

Toată osârdia și asceza creștinului, în rugăciune, post, priveghere, răstignire a patimilor trupului și sufletului – mândrie, ură, invidie, mânie, minciună, etc – se hrănește din puterile veacului viitor și e totodată o pregustare a Învierii. Se înțelege un asemenea dar e și mai vădit în Sfinți. Toți martirii presimțeau puterea Învierii și așa biruiau chinurile și moartea. Toți cuvioșii, drepții, biruind patimile, cunoșteau că încă de aici se înalță – precum cântă Biserica. Sfântul Simeon Noul Teolog, transfigurat în lumina divină a auzit un glas zicându-i: Așa vor fi drepții la Înviere. Sfântul Serafim de Sarov întâmpina pe fiecare credincios, în fiecare zi a anului, cu cuvintele: Hristos a înviat, bucuria mea! Iar părintele nostru Paisie de la Sihăstria, ura fiecărui credincios: un colțișor de rai, simțind o prezență a raiului în el. Trupuri al Sfinților, nesupuse stricăciunii, devenite moaște cu bună mireasmă și vindecătoare sunt de asemenea mărturii ale Învierii. Și icoanele făcătoare de minuni sunt dovadă a transfigurării materiei, însă tot din puterile Învierii. În sfârșit, fiii noștri care au înfruntat moartea în zilele lui decembrie 89, purtîn cruciulițe pe piept și mărturisid: Dumnezeu este cu noi, s-au oferit ca o jertfă vie, arvunând Învierea. Despre un asemenea martir, Dragoș scria tatălui lui: a luptat cu toată ființa pentru dreptate, libertate, demnitate și a murit din prea multă iubire pentru viață – pentru viață din beșug (Ioan 10.10).

De al învierea lui Hristos, întreaga existență a creștinismului și a lumii întregii este o cale și un noviciat în vederea Învierii. În acest duh credem și mărturisim: Hristos a înviat!

Pr. Prof. Constantin Galeriu: „Învierea lui Isus Hristos, Învierea noastră”

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu