20 mai 1990
„Noi putem învăța foarte mult din această înfrângere”
Ce credeți despre oamenii care continuă greva foamei în Piața Universității? Sunt mulți a căror viață este în pericol ... Mă obsedează de mai multă vreme gândul că ar trebui să găsim noi o soluție...
Sinceră să fiu, m-am gândit și eu, pornind de la ideile lui Ghandi care spunea că faci greva foamei față de cel la a cărui dragoste poți să apelezi. Or, mi se pare că acești neocomuniști (plus toată fosta securitate, fosta procuratură și nomenclatura de partid împotriva cărora nu au întreprins nimic pentru a le neutraliza forța) nu merită să faci o grevă a foamei pentru a-i convinge. Cruzimea cu care au tratat poporul român timp de decenii, neadevărurile pe care le-au lansat, înșelătoriile din campania electorală – nu justifică o grevă a foamei. S-ar presupune că persoana față de care faci greva foamei răspunde acestui act de sacrilegiu. Or, domnul Iliescu nici măcar un dialog n-a binevoit să le acorde. Trebuie să încercăm ceva ca să-i convingem pe cei aflați în greva foamei să renunțe pentru că este un sacrificiu prea mare pentru rezultatul pe care ei îl vor obține. Pietrelor nu le poți vorbi.
Multă lume este în acest moment derutată de rezultatele parțiale ale alegerilor. Credeți că putem vorbi despre fraudă?
Nu putem vorbi despre fraudă în sensul strict al cuvântului, deși în anumite locuri, chiar lâgă Cluj, la Viișoara, reprezentanți ai partidelor au fost alungați: nu numai reprezentanții, toată comisia. Niște indivizi au pătruns acolo cu forța, au spart urmele ș.a.m.d. Și probabil că au fost și în alte părți din țară astfel de lucruri. Dar se poate vorbi despre fraudă în sensul că o campanie electorală care nu este liberă nu poate să asigure alegeri libere. Guvernul care a asigurat această campanie electorală trebuia să aibă grijă să instruiască oamenii de la țară care n-au votat în viața lor, care nu știu ce sunt partidele. Dacă nu au făcut-o, înseamnă că nu și-au îndeplinit datoria de organizatori ai campaniei electorale. Deci, poate fi vorba de o fraudă. În plus, acest guvern care concurează și în alegeri a făcut totul ca să manipuleze conștiințele prin televiziune și prin fosta presă comunistă. Omul care s-a dus să aleagă nu era liber în conștiința lui: era derutat, indus în eroare de Front. În sensul acesta se poate vorbi despre fraudă. Partidele au fost atât de mult sabotate, încât nu au putut nici prin presa lor, nici ca persoane să-și exprime punctele de vedere, programele. După alegeri am întrebat-o pe lăptăreasa mea cu cine a votat, și mi-a spus că, vă rog să-mi iertați expresia, redau cuvintele ei, “Mi-a arătat cineva să pun acolo ștampilă pe o căcăneală neagră”. Era probabil trandafirul.
Credeți că în acest foarte scurt interval – partidele au dobândit un oarecare profil?
În opinia publică și chiar prin atitudinea unor cercuri de intelectuali, partidele au fost nedreptățite. Aceasta este părerea mea. Ele au fost confruntate la început cu mari greutăți de organizare: un sediu, un telefon, o mașină de scris, etc. După aceea, Frontul a avut grijă să-i calomnieze pe lideri, să denigreze activitatea partidelor istorice anterioare, discreditându-le în fața opinei publice.
Și atunci, pentru viitor, cum vedeți șansele partidelor, ale opoziției?
O înfrâgere poate fi o înfrângere sau nu – depinde de conștiința celui care o acceptă sau nu o acceptă. Așa după cum sclavia nu este numai o stare de fapt, normală sau legiferată, ci și starea conștiinței sclavului, care acceptă sau nu acceptă o conștiință de sclav. Din orice înfrângere prin judecată și rațiune, omul poate să iasă învingător. Chiar îmbogățit. Să nu privim această înfrângere ca ceva definitiv. Noi putem învăța foarte multe din ea, să nu repetăm niște greșeli, să ne unim toate forțele de opoziție. Să nu excludem nici partidele. Partidul depinde de calitatea membrilor lui. Dacă de cum încolo se vor înscrie în partide sau în orice alte organizații de opoziție oameni de calitate, partidul sau organizațiile respective vor câștiga foarte mult. Se spune (și sunt sigură că aceasta este o diversiune a Frontului) că partidele sunt învechite. Cine ne împiedică să le reînnoim?
Deci, care ar fi prioritățile opoziției pentru perioada următoare?
E nevoie de opoziție pe două planuri: opoziție politică, reprezentată prin pluralism și opoziția societății civile. Partidele trebuie întărite, iar pentru societatea civilă intelectualii vor avea un rol foarte important de îndrumători. Mai ales Grupul pentru Dialog Social, care să adopte diferite formațiuni care reprezintă garanții morale, de exemplu, studenți. Studenții de la Facultatea de Drept ar putea să asiste la procese, dezbateri, cazuri în care oamenii sunt nedreptățiți de putere sau la verificarea celor care funcționează în justiție, ori întocmind liste celor care au trecut de la regimul Ceaușescu la regimul Iliescu, continuându-și liniștiți activitatea. De pildă, procurorul militar Domșa, din Cluj, care a emis mandate de arestare împotriva mea și împotriva fiului meu, are astăzi funcții foarte mari. Și nu este un caz izolat, cred că în fiecare județ unde există procuratura militară a rămas omul vechi în funcție nouă.
Se vehiculează ideea că securitatea a intrat și în partide.
Totul este infiltrat. E o boală, o plagă și m-aș mira să mai fie vreo instituție acum, chiar de opoziție, absolut intactă. Nu este motiv de discreditare a partidelor. Datoria noastră este să le întărim, înscriindu-se în ele cei mai buni oameni de societate.
Am observat, într-adevăr, la o parte dintre colegii noștri o anume, aș zice condescendență față de partide. Am auzit de multe ori și fraza: partidele nu sunt o soluție, dar un coleg, un foarte bun scriitor mi-a spus: “Noi am făcut o greșeală. Dacă noi intram în partide de la început, li se dădea alt statut, altă credibilitate”.
Împărtășesc părerea colegului dumneavoastră. Cred că vrem o societate pluralistă, dar fără partide, ceea ce mi se pare absurd. În Occident, partidele sunt constituite de o sută și mai bine de ani, latura asta politică a societății funcționează automat și ei sunt preocupați acum de societatea civilă. Ori, noi trebuie să le clădim pe amândouă. Nu se poate pluralism fără partide. Ori, fără pluralism va fi din nou dictatură.