Profesorul Dan Grigorescu, director științific al ISACCL, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța

Joi, 9 noiembrie 2021, ora 11.00, în Sala Senatului Universității „Ovidius” din Constanța a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului emerit Dan Grigorescu, directorul științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, coordonator al programului „Dobrogea, martor al civilizațiilor milenare ale Levantului”.

 

 

Conf. univ.dr. Marius Skolka, decan al Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole

LAUDATIO

ÎN ONOAREA D-LUI PROF. UNIV. DR. HABIL. DAN ALEXANDRU GRIGORESCU CU PRILEJUL ACORDARII TITLULUI DE DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITATII “OVIDIUS“ DIN CONSTANȚA

 

Domnule Rector, Doamnă Președintă a Senatului,
Distinși membri ai Senatului universității și Consiliului de administrație,
Onorati membri ai comunității academice,
Stimați invitați, Dragi studenți,

Astăzi, Universitatea Ovidius din Constanța continuă direcția de promovare a valorii, a competenței și a probității științifice, omagiind prin acordarea unei înalte distincții academice – titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA – domnului profesor universitar dr. Dan Alexandru Grigorescu, geolog, paleontolog, formator de școală și deschizător de drumuri în conservarea patrimoniului național, promotor al învățământului universitar de tip european în România.

Născut în anul 1941 în București, urmează studiile gimnaziale și liceale în capitală, absolvind în anul 1957 Liceul Ion Neculce. Se înscrie la Universitatea din București, urmând cursurile Facultății de Geografie și Geologie, specializarea Geologie, pe care o absolvă în anul 1964, ca șef de promoție. Recunoașterea valorii științifice a celui care urma să devină unul din cei mai cunoscuți paleontologi ai țării a avut loc încă din timpul studiilor universitare, astfel încât în toamna anului 1964 îl regăsim ca preparator în cadrul aceleiași facultăți pe care tocmai o absolvise, la Catedra de Paleontologie. Urmează toate treptele carierei academice, concurând la posturile de preparator universitar (1964 – 1966), asistent (1966 – 1971), lector universitar (1971 – 1990), conferențiar (1990 – 1992) și profesor universitar (din 1992). Cariera didactică o desfășoară în cadrul Universității din București. Rând pe rând, este titular al cursurilor și lucrărilor practice de Paleontologie a vertebratelor, Stratigrafie, Geologie istorică, predate studenților de la Secțiile de Geologie și Inginerie geologică, a cursurilor de Geologie și Paleontologie, Paleobiologie pentru studenții Facultății de Biologie, a cursului de Geologie pentru studenții Facultății de Geografie. Și, să nu uităm, ani la rând este organizator de practică de specialitate de teren, o activitate esențială în formarea oricărui geolog, și, de ce să nu recunoaștem, a oricărui naturalist.

În paralel cu activitatea didactică, se dedică și unei extrem de fecunde activități de cercetare științifică. În anul 1971 susține sub coordonarea academicianului M.G. Filipescu, teza de doctorat cu titlul „Studiul stratigrafic al formațiunii șisturilor negre între văile Covasna și Zăbrătău prin metoda microfacială”, teză de doctorat în care abordează studiul microfaciesurilor geologice din zone clastice printr-o metodă inedită. Beneficiind de un stagiu de documentare în Franța, la Universitatea din Montpellier, dezvoltă ulterior în cercetările de teren o altă metodă inedită pentru România acelor ani, metoda micropaleontologică, aplicat la studiul faunei de vertebrate fosile.

Din anul 1993 devine conducător de doctorat, iar în anul 2011 primește titlul de Profesor emerit al Universității din București.

Recunoașterea valorii activității de cercetare în teren nu întârzie să apară. După publicarea descoperirilor efectuate în România, îl regăsim ca profesor invitat la Universitatea Punjab, Chandigarh, India (în anul 1973, la doar 9 ani de la intrarea în învățământul universitar și în cercetare!), la Smithsonian Institution, Washington D.C. (1975), Universitatea Oregon Corvallis, USA (1975), Universitatea din Graz și Universitatea din Salzburg (Austria - 2011). În anul 2003 este profesor asociat la Earth Sciences Department, Bristol University (Marea Britanie), unde susține cursuri și seminarii în cadrul modulului de Paleobiologie și Geologie ambientală (ianuarie - martie 2003).

Revenind la activitatea de cercetare, dl. profesor Dan Grigorescu abordează de-a lungul carierei sale de peste 50 de ani câteva din domeniile de bază ale geologiei din România - stratigrafia formațiunilor de fliş cretacic din Carpații orientali, stratigrafia și sedimentologia formațiunilor continentale, paleontologia vertebratelor cu precădere asupra faunelor cu dinozauri din Bazinul Hațeg, geoconservarea și protecţia patrimoniului geologic.

Domeniu intrat într-un con de umbră la noi în țară după dispariția celui care a fost academicianul Ion Simionescu, paleontologia vertebratelor este abordată cu un deosebit succes de către profesorul Dan Grigorescu. Studiile sale asupra unor vertebrate marine (pești și mamifere) din depozite cretacice, eocene și oligocene din România, publicate între 1967 și 1973, în țară și în străinătate, la scurt timp după absolvirea facultății (1964) și încadrarea în facultate au fost primul pas pentru relansarea unui domeniu în care acum România a făcut pași importanți în recunoașterea internațională. Au urmat studii bazate pe campanii susținute pe teren asupra faunei cu mamifere marine (foci și cetacee) și păsări marine din Sarmațianul Dobrogei de sud (zona Cobadin – Credința), concretizate prin publicarea a 12 lucrări (5 în SUA și 7 în România) și constituirea la Universitatea din București a celei mai mari colecții de vertebrate marine neogene din România. Au fost pasul următor, pasul care i-a adus consacrarea la nivel național și internațional. Studiile sale au făcut obiectul unei serii de comunicări la reuniuni științifice prezentate în SUA (Washington D.C., Corvallis-Oregon) și România (București, Constanța, Piatra Neamț). Lucrările în cauză au dus nu doar la completarea imaginii asupra biodiversității Sarmațianului din România, ci au constituit și o corectare a configurației paleogeografice a fostei Mări Sarmatice în sectorul sud-dobrogean. Datele rezultate din studiile pe teren în arida vară dobrogeană au permis fundamentarea existenței în acea perioadă a unui arhipelag format din mici insule, asemănătoare celor din zona indo-pacifică, insule populate de comunități faunistice terestre specifice.

Ceea ce i-a adus însă consacrarea definitivă ca expert de talie mondială a fost însă nu Dobrogea – unde a deschis un drum pentru noi abordări geologice și paleontologice – ci Țara Hațegului, unde timp de 35 ani a făcut cercetări asupra depozitelor fosilifere. În această zonă, care a devenit în prezent una din curiozitățile științifice mondiale la nivelul paleofaunei Cretacicului, profesorul Dan Grigorescu, ajutat de o echipă valoroasă de foști studenți care au devenit la rândul lor specialiști de talie mondială în fauna de dinozauri, a fundamentat o serie de aspecte necunoscute până atunci. Ca urmare a marelui număr de lucrări științifice pe care le-a publicat (62 de lucrări publicate, majoritatea ca singur sau prim autor) interesul științific pentru aceste depozite fosilifere a crescut foarte mult, formațiunile cu dinozauri din Bazinul Hațeg dobândind notorietate științifică mondială prin documentarea unor evenimente paleobiologice necunoscute sau puțin cunoscute în alte regiuni ale lumii.

Până în anul 1977, când profesorul Dan Grigorescu a reluat, după 65 de ani de la încetarea cercetărilor în teren ale lui Franz Nopcsa, cercetările sistematice asupra depozitelor continentale cu fragmente scheletice de dinozauri de la sfârșitul Cretacicului din Bazinul Hațeg, se cunoșteau din această zonă 6 specii de dinozauri, toți ierbivori. În prezent, ca urmare a studiilor demarate de profesorul Dan Grigorescu și continuate și în prezent de specialiștii pe care i-a format (Zoltan Csiki-Sava, Mihaela Melinte-Dobrinescu, Vasile Ștefan, pentru a numi doar câțiva dintre ei), fauna cunoscută a Cretacicului Tării Hațegului cuprinde 67 de specii. Unele din descoperirile făcute sunt de domeniul unor noutăți absolute pentru România și unele pentru știință. Astfel, pot fi amintiți primii dinozauri carnivori în fauna bazinului Hațeg; cel mai vechi mamifer din România; pterosaurul Hatzegopteryx thambema, considerat alături de Quetzalcoatlus drept cel mai mare animal zburător din toate timpurile, cu o anvergură a aripilor de circa 12 m; primele ouă de dinozaur și pui de dinozauri eclozați pe teritoriul României, noi specii de pești, amfibieni și reptile pentru paleofauna Cretacicului.

Pe lângă descoperirea propriu-zisă de specii din zona care forma acum 60-70 milioane de ani un arhipelag cu climat tropical, studiile domniei sale au demonstrat fără dubiu și câteva concepte biologice, și anume rolul determinant al izolării geografice în zone insulare nu numai în apariția de endemisme, dar și în scăderea taliei animalelor (cunoscut sub numele de „nanism insular”). Aceleași studii au demonstrat o persistență îndelungată a formelor primitive în ariile izolate, fauna de dinozauri pitici din Tara Hațegului (dar și din alte zone ale Transilvaniei) combinată cu existența unor pterosauri de talie gigantică intrând în tabloul general al diversității pe care a avut-o la un moment dat, înainte de extincție, lumea viețuitoarelor care a populat Pământul pentru aproape 100 de milioane de ani. Ca o consecință a largului interes științific generat în jurul „faunei cu dinozauri pitici” din Hațeg, articolele publicate și noutățile de ultimă ora beneficiază de o largă mediatizare în presa din țară și din străinătate, ca și prin filme realizate de renumite canale de televiziune (Discovery, BBC Nature) și prin includerea exponatelor paleontologice din Hațeg în mari expoziții din lume.

În afara studiilor paleontologice, profesorul Dan Grigorescu și-a lăsat amprenta prin cercetările sale și asupra altui domeniu esențial în geologie – stratigrafia. Cercetările efectuate în Țara Hațegului au evidențiat în cadrul depozitelor maastrichtiene din zonă două formațiuni echivalente cronostratigrafic, dar deosebite prin condițiile de sedimentare, denumite în prezent (și intrate în vocabularul de specialitate al stratigrafiei) ca „formațiunea de Sânpetru” și respectiv, „formațiunea de Densuș-Ciula”, aceasta din urma divizată în trei subunități, fapt ce a permis o mult mai corectă diferențiere în depozitele fosilifere care anterior erau încadrate într-o singură unitate litostratigrafică „gresia de Sânpetru".

Cercetările efectuate în Țara Hațegului de profesorul Dan Grigorescu i-au permis să repare la modul strălucit o nedreptate științifică și istorică în același timp. Franz Nopcsa, primul cercetător al faunelor cu dinozauri din Bazinul Hațeg, care timp de 20 de ani a studiat fauna de dinozauri și alte reptile fosile contemporane acestora, aducând pentru prima dată fauna Țării Hațegului în atenția lumii științifice și strângând între 1895 și 1916 o colecție extrem de valoroasă. Această colecție a fost înstrăinată în întregime. Peste 2000 de piese au fost vândute Natural History Museum din Londra, iar o altă parte a fost donată Institutului Geologic din Budapesta. Nimic din bogatul material colectat în Transilvania, și care are o valoare științifică inestimabilă, nu a rămas în România. Cercetările desfășurate de profesorul Dan Grigorescu și echipa sa timp de 35 de ani au dus la formarea unei noi colecții, cu valoare de patrimoniu, aflată în prezent la Departamentul de Geologie - Paleontologie al Facultății de Geologie și Geofizica al Universității din București.

Cercetările întreprinse și rezultatele lor deosebite au marcat recunoașterea internațională. Profesorul Dan Grigorescu a fost desemnat coordonator regional pentru Europa de Est în cadrul Proiectului UNESCO de corelare stratigrafică internațională (Proiectul IGCP/UNESCO 245 – “Nonmarine Cretaceous of the World”, 1985-1990), iar una dintre lucrările de sinteză pe care am elaborat-o în cadrul acestui proiect UNESCO - “Nonmarine Cretaceous formations of Romania” a primit premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române pentru Geologie, pentru anul 1992. Cu ocazia primei Conferințe a Asociației Paleontologilor de vertebrate din Europa, care a avut loc la Basel în iulie 2003, profesorul Dan Grigorescu este ales Președinte de Onoare al acestei for științific de renume mondial. Și, pentru că vorbim de lumea științifică, în semn de recunoaștere a contribuției deosebite la cunoașterea faunei Cretacicului din Țara Hațegului, i-au fost dedicate de către colegi trei specii de vertebrate fosile: Tringa grigorescui (Kessler et Gal, 1996), Pyramidula grigorescui (Pana et al.,2002), Hatzegobatrachus grigorescui (Venczel et Csiki, 2003).

În afară de activitatea didactică propriu-zisă și de cercetarea științifică, profesorul Dan Grigorescu a mai abordat un aspect, înscriindu-se printre oamenii de știință care s-au dedicat și popularizării descoperirilor științifice pentru publicul larg. Pentru a răspunde necesității de a informa publicul larg, a susținut numeroase conferințe de popularizare în mediul academic din țară și străinătate, la Academia Română, la Academia populară, în școli și muzee. A publicat zeci de articole în ziare și reviste din România (Contemporanul, Știință și Tehnică), dar și din străinătate (National Geographic Magazine), și și-a adus contribuția și la elaborarea unor scenarii pentru canale de televiziune din țară și din străinătate (Discovery, BBC Nature). În anul 1980 publică la Editura Albatros, o carte pe care au citit-o atunci zeci de mii de tineri: „Înaintea apariției omului”. Cartea, care în limbaj accesibil redă o istorie a vieții pe Pământ, a contribuit la formarea a generații de viitori studenți – nu numai în domeniul geologiei – domeniu care nu era acoperit atunci de programele de învățământ din gimnaziu.

Legătura cu mediul natural pe care a cultivat-o la zeci de promoții de studenți pentru care a organizat și condus practica de specialitate de teren (o activitate esențială pentru orice naturalist) l-a dus și în altă direcție – cea a protecției mediului. Un domeniu care astăzi s-a transformat în direcție politică la nivel mondial, în perioada anilor 1970 era încă un embrion, apărut și dezvoltat în comunitatea științifică, pe care o mână de entuziaști de pretutindeni încercau să-l promoveze cu mijloacele timpului, în ciuda opiniei mult mai largi, care vorbea de progres cu orice preț, indiferent de tipul de orânduire socială. În anul 1977, înființează împreună cu un grup de studenți entuziaști un cerc științific studențesc - Cercul de Protecția mediului geologic, cerc care a activat până în 1990 și care a devenit model și pentru alte inițiative similare în facultățile de geologie din țară. În calitate de coordonator al cercului a antrenat anual, din 1978 până în 1986, sute de studenți care au desfășurat în timpul vacanțelor de vară, cercetări în teren, în zone cu obiective geologice deosebit de interesante științific, educativ și cu necesități de protecție. În organizarea activităților - stabilirea obiectivelor, constituirea grupurilor de lucru și, mai ales, finanțarea (deplasare și cazare timp de ce puțin o săptămână - a antrenat și alți colegi din facultate. An de an, rezultatele cercetărilor efectuate în aceste acțiuni premergătoare școlilor de vară actuale au fost prezentate în ședințele lunare ale cercului științific studențesc și publicate în volume speciale. În luna martie 1990, cercul studențesc devine una dintre primele organizații nonguvernamentale din țară - Societatea de protecție a mediului geologic (SPMG) dedicată cercetării și protecției patrimoniului geologic științific. Noul ONG continuă activitatea cercului științific, sub coordonarea aceluiași profesor dedicat. Și, tot după 1990, își continuă activitatea ca promotor al conservării mediului geologic, introducând cursuri de profil în curricula universitară a unor programe de master. Astfel este modulul de „Stratigrafie și reconstituire paleoambientală a formațiunilor continentale“ pe care domnia sa îl susține între 1998 și 2008 la cursul de master „Reconstituirea bazinelor de sedimentare”, iar după 2010, modulul „Evoluția geologică a ecosistemelor” în cadrul programului de master interdisciplinar de Geo-Biologie, de la Facultatea de Geologie și Geofizică din București. Activitatea aceasta de promovare a conservării mediului geologic nu se limitează doar la studenți și colaboratori apropiați. În 1991, dl. profesor Dan Grigorescu semnează, în calitate de invitat al grupului de inițiatori ProGEO, în numele României, actul de constituire al Asociației, devenind membru fondator al Asociației europene ProGEO (European Association for the conservation of the Geological Heritage), iar ulterior este ales reprezentant al României în Grupul de lucru balcanic ProGEO. Din anul 1995 este președinte al ProGEO România în cadrul grupului de lucru ProGEO WG1 - care include statele balcanice, Turcia şi Ungaria.

Ca și conducător de doctorat în cadrul Institutului de Studii Doctorale al Universității din București, promovează aceeași idee – cea a protecției mediului geologic – de data aceasta într-o altfel de abordare. Temele de doctorat pe care le propune începând cu anul 2003 au cuprins, aproape fără excepție, capitole de protecția mediului geologic, iar una dintre teze, elaborată de către o doctorandă din Belgrad a avut drept temă „Geoconservarea în Republica Serbia”. Și așa cum, cu ceva timp mai înainte rezultatele deosebite obținute în studiul faunei Cretacicului îi aduseseră invitații pentru stagii la universități din străinătate, este invitat în anul 2003 la Universitatea din Bristol, pentru a preda în calitate de profesor asociat, la departamentul de Științe ale pământului, cursuri și aplicații în cadrul modulului postuniversitar de Paleobiologie și Geologie ambientală.

Geoconservarea, ca termen științific cu aplicabilitate practică directă și-a făcut astfel din ce în ce mai mult loc în societate, iar noua paradigmă a geodiversităţii (geoconservare, geoeducaţie, geoturism) a fost nu numai inclusă în curricula studiilor de master și doctorat în domeniul Științelor Vieții și ale Pământului la universitățile de profil din România, dar este reflectată și în actuala legislație de mediu. Și, beneficiind de noua conjunctură, dl. profesor Dan Grigorescu reușește altă premieră la nivel național. Ținând cont de valoarea inestimabilă a patrimoniului geologic și paleontologic al zonei, în 2004 se înființează prin Hotărâre de Guvern Geoparcul dinozaurilor Țara Hațegului – un nou tip de arie naturală protejată, în care patrimoniului natural și cultural al unei regiuni sunt abordate împreună, având drept obiectiv dezvoltarea durabilă a întregii regiuni. De la înființarea Geoparcului dinozaurilor și până în anul 2013, dl. profesor Dan Grigorescu îndeplinește funcția de director. Ulterior, prin hotărârea Universității din București, este administrator al Geoparcului și președinte de onoare al acestuia. În crearea geoparcului și în desfășurarea activităților din cadrul său a urmărit cu precădere afirmarea rolului factorului academic în strânsă cooperare cu comunitățile locale. Una din cele mai importante realizări din acea perioadă a fost participarea la elaborarea și derularea proiectului „Conservarea bio- și geodiversității – suport al dezvoltării durabile și al creșterii economice și sociale în zona Țara Hațegului- Retezat”, coordonat de Academia Română, în parteneriat cu Universitatea din București și Asociația intercomunală Țara Hațegului, proiect co-finanțat printr-un grant de tip EEA: Norvegia, Islanda, Liechtenstein. Ca rezultat direct al acestui proiect, a fost creat în 2010 Centrul de cercetări pentru biodiversitate, geodiversitate și dezvoltare rurală al Academiei Române din comuna General Berthelot, județul Hunedoara. Recunoașterea contribuției pe care crearea Geoparcului dinozaurilor o are în dezvoltarea socio-economică și creșterea vizibilității la nivel internațional a acestei regiuni a fost recunoscută de comunitățile locale din zonă, iar în anul 2006 profesorul Dan Grigorescu primește titlul de Cetățean de onoare al orașului Haţeg. Pe plan internațional, prin crearea Geoparcului, România se afirmă ca una dintre primele țări europene care au aderat prin acțiuni concrete la mișcarea europeană ProGEO. Geoparcului dinozaurilor Țara Haţegului drept al 18-ea membru în „Rețeaua europeană a Geoparcurilor”, iar ulterior intră în "Rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO", care numără în prezent 150 de membri.

Bogata activitate de specialist în geologie, paleontologie și conservarea mediului nu epuizează paleta de domenii unde profesorul Dan Grigorescu a avut o contribuție însemnată. După 1990, acestora li s-a adaugă preocupările legate de dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul universitar din România, iar în calitatea de director al structurilor administrative pentru derularea programelor europene Tempus și Socrates domnia sa își aduce o contribuție însemnată la interconectarea învățământului superior românesc cu cel european. Timp de 15 ani, a îndeplinit rând pe rând funcțiile de director al Oficiului Roman Tempus (1991-2001), director al Agenției Naționale Socrates (2000-2003), consilier în Direcția de Învățământ superior a Ministerului Educației și Cercetării, cu responsabilități legate de programele europene (2003-2005). Realizările în acest domeniu, pe care domnul profesor le împarte cu echipele de angajați ai structurilor naționale pentru administrarea programelor Tempus și Socrates au fost axate pe direcția modernizării învățământului superior, pe dezvoltarea cooperării dintre universități și instituțiile neacademice (întreprinderi, organizații) în scopul creșterii ponderii cunoștințelor practice ale studenților în perioada formarii profesionale cu eficientizarea procesului educațional universitar, pe creșterea implicării într-o mai mare măsură a mediului universitar (profesori și studenți) în proiectele comunităților locale și implicarea lor în domeniul socio-economic. Programe ca „Rețeaua europeană a cooperării Universități-Industrie” ("European University – Industry Network – EUINET”), proiect finanțat timp de 7 ani (2004-2011) în cadrul Programului Comisiei Europene Erasmus – Rețele tematice, sub coordonarea Universității Transilvania din Brașov sau proiectul „Universitățile dincolo de zidurile propriilor cetăți" ("Universities beyond the citadel walls"), proiect a cărui dezvoltare este urmărită în prezent în cadrul recent înființatului Institut de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, afiliat Academiei Mondiale de Arte și Științe (World Academy of Arts and Science) din S.U.A. sunt doar două dintre acestea. Și, ca și în cazul activităților de cercetare științifică, recunoașterea contribuției domniei sale la modernizarea învățământului superior din România a fost concretizată prin acordarea Medaliei Naționale “Pentru Merit” în grad de comandor (2000).

În prezent, chiar dacă se află în postura de a beneficia de o binemeritată odihnă după o activitate intensă depusă pe multiple planuri, dl. profesor Dan Grigorescu nu abandonează activitatea dinamică ce l-a caracterizat o viață și îl regăsim ducând aceeași activitate generatoare de stres și disconfort, dar și cu mulțumirea sufletească pe care o dă un proiect reușit dus până la final. Din postura de director științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului îl regăsim la promotor și liant al unor noi în inițiative de coagulare de colective de cercetare, de promovare a științei, a conservării biodiversității și geodiversității, a dezvoltării conexiunilor interdisciplinare și cu comunități locale din cele două zone cărora le-a dăruit atât de mult timp – Dobrogea și Țara Hațegului.

În acest punct, activitatea domnului profesor Dan Grigorescu se intersectează din nou cu comunitatea științifică din urbea noastră de la malul mării, iar prin semnarea unui parteneriat între Universitatea „Ovidius” și Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, parteneriat dedicat derulării unui program complex vizând Dobrogea ca o entitate deosebită atât din punct de vedere al cadrului natural, cât, mai ales, al relațiilor interumane, socio-economice, culturale, a diversității lingvistice și a unei istorii particulare pentru România. În cadrul derulării proiectului, pe care domnia sa l-a coordonat din partea institutului, a reușit ca timp de patru ani să închege un grup de cercetători pasionați din mai multe instituții academice – Institutul Geologic al României, Universitatea „Ovidius”, Institutul Național de Cercetare –Dezvoltare pentru Geologie și GeoEcologie Marină GeoEcoMar – specialiști în domeniul istoriei, paleontologiei, arheologiei, geologiei, paleontologiei, biologiei, ecologiei, lingvisticii, etc. Acestora li s-au adăugat studenți, masteranzi și doctoranzi, iar rezultatul a fost o echipa mixtă, complexă, în care discuțiile libere în teren s-au concretizat în idei și proiecte. În cei trei ani, s-a analizat întreaga Dobroge continentală, în ideea localizării unei zone favorabile pentru înființarea pe teritoriul Dobrogei a unui geoparc. Au fost identificate zone valoroase sub aspect geologic – una dintre ele făcând subiectul unei propuneri de arie protejată la nivel geologic - s-a investigat geodiversitatea și biodiversitatea Dobrogei, s-au realizat deplasări în șantiere arheologice și s-au pus bazele unor colaborări în cadrul unor viitoare proiecte. Pentru studenții și masteranzii implicați în proiect, a fost o ocazie extraordinară de a-și dezvolta capacitatea de a lucra în teren și de a pune cap la cap informații provenite de la specialiști în diferite domenii, pentru unii dintre ei totul concretizându-se în prezentări științifice la manifestările organizate în cadrul proiectului și nu numai sau în dezvoltarea unor teze de licență și disertație.

Proiectul în cauză a contribuit și la creșterea vizibilității facultății și universității, prin antrenarea în manifestări științifice organizate la nivel regional, național și internațional. Într-un cuvânt, colaborarea pe care facultatea noastră a avut-o cu dl profesor Dan Grigorescu a fost un catalizator pentru derularea unor activități științifice și academice, fiind practic o școală de teren pentru colegi și, mai ales, pentru studenți și masteranzi, inclusiv în perioada anului 2020, când activitățile pe teren au continuat, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, iar masteranzii implicați și-au finalizat cu succes partea practică a disertațiilor. În perioada 2018 – 2021, dl profesor a fost o prezență constantă la diferitele manifestări științifice organizate în universitate și facultate, participând atât fizic, cât și online la activitățile menționate.

Cele menționate până acum reprezintă doar o palidă reflectare a activității debordante pe care dl profesor Dan Grigorescu a depus-o de o viață, activitate de care nu se poate vorbi decât la modul superlativ.

Pentru calitățile de om de știință – cadru didactic, cercetător dedicat, organizator și factor de implicare a universității ca instituție în viața comunității locale – pentru modelul de dăruire și responsabilitate umană și care l-a caracterizat pe toată durata activității sale, Universitatea „Ovidius” este onorată să îi confere înaltul titlu academic de DOCTOR HONORIS CAUSA.

Domnule profesor Dan Grigorescu, vă primim cu mult drag în comunitatea academică ovidiană, vă asigurăm de toată considerația, gratitudinea și admirația noastră și vă dorim și în continuare aceeași dăruire și pasiune pentru a duce la bun sfârșit proiectele în care sunteți implicat. În final, este o onoare pentru mine să vă transmit tradiționala urare a comunităților academice de totdeauna,

Vivat, Crescat, Floreat!

 

 

 

Profesor emerit dr. Dan Grigorescu, director științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

 

LECTIO MAGISTRALIS

UNIVERSITĂȚILE ÎN DEZVOLTAREA REGIUNILOR

 

Domnule Rector,
Doamnă Președinte a Senatului Universității,
Distinși membri ai Senatului Universității,
Distinși invitați, cadre didactice, cercetători și studenți,
Doamnelor și domnilor,

În alegerea temei pentru onoranta lecție am oscilat câteva zile între „Istoria geologică a Dobrogei”, „Valorile culturale ale geologiei”, „Creștinism - între creaționism și evoluționism”. Am decis în cele din urmă asupra temei „Universitățile în dezvoltarea regiunilor” pentru că este o temă mult dezbătută internațional în strategiile de dezvoltare universitară. Timp de 13 ani, din 1991 până în 2003, în care am coordonat programele Tempus, Socrates și Leonardo ale României, am fost implicat în această dezbatere. Experiența acelor ani m-a ajutat să inițiez crearea „Geoparcul dinozaurilor Țara Hațegului”, administrat de către Universitatea din București, în care interacțiunea dintre universitari și comunitățile locale, reprezentate prin autoritățile lor este țintită spre beneficiul reciproc.

M-am gândit că ideile și experiențele pe care le-am strâns ar putea fi utile Universității „Ovidius” în drumul său spre excelență. Cunosc Universitatea de peste 50 de ani, de când era Institut pedagogic, apoi ca universitate la început de drum, la al cărei progres pot spune că am contribuit puțin prin sfaturile date, din experiența Tempus, unora dintre profesorii angajați în organizarea facultăților.

A treia misiune

Indiferent de perioadă și locație geografică, universitățile au fost pentru lumea din jur faruri aprinse, de lumină și speranță spre mai bine, pe care şi -au creat temelia de respect în societate. Locuri de atracție a minților luminate, cu viziune creatoare spre viitor, universitățile s-au închis în citadele cu ziduri groase, inventând unelte de scrutare a cerului, combinând substanțe în creuzete, elaborând cărți și tratate, prin care dogmele științei erau difuzate. Prin porțile citadelei au ieșit ingineri, medici, filosofi și învățători, al căror rol s-a reflectat în dezvoltarea societății. Aceasta este imaginea universităților din secolele XII -XVIII, total autoguvernate şi fără misiune în societate. Caracterul privat, elitist și distanțat de realitățile practice al universităților s-a restrâns şi apoi a dispărut odată cu dezvoltarea economică a Europei începând din ultima parte a secolului XVIII, societatea având tot mai mult nevoie de tineri calificați, cu cunoștințe și aptitudini specifice multitudinii de domenii tehnice, științifice și culturale, în rapidă dezvoltare. În acest mod, instituția universitară s-a integrat în societate, susținută fiind prin creșterea contribuției unui număr mai mare de investitori. În acest context s-a definit dubla funcție a universității: transmitere de cunoștințe (învățare ) și creare de noi cunoștințe (cercetare). Societatea, în continua sa transformare, reclamă tot mai mult în ultimele decenii, servicii oferite, în care învățarea și cercetarea sunt integrate într-un răspuns concret la necesitați. Aceasta este ceea ce analiștii în educație numesc a 3-a misiune a universității ^(1).

Preocuparea universităților față de această nouă „misiune”, diferă foarte mult în funcție de tradițiile universității, de importanța pe care aceasta o acordă domeniului, de poziția geografică în context socio-economic, și nu în ultimul rând de susținerea financiară din partea instituțiilor interesate, dar şi a guvernelor în cazul cerințelor de interes național. Multe universități, în special din vestul Europei, SUA, Canada şi Australia acordă o deosebită importanță „misiunii a 3-a”, care în unele cazuri a reconfigurat organizarea managerială şi structura curriculară a universității. O vastă literatură s-a constituit în ultimii ani, în jurul rolului universităților în dezvoltarea regiunilor, sute de articole apar în fiecare an, numeroase cărți, chiar publicații periodice sunt dedicate acestei teme. Rezumând părerile emise asupra rolului pe care universitățile îl pot avea în dezvoltarea regiunilor, două categorii de opinii se disting: cea a optimiștilor și cea a celor rezervați. Prima este bine reprezentată în cadrul forurilor politice, cea de a doua îi cuprinde pe specialiștii în educație și pe cei care participă în mod direct la viața universitară.

„Optimiștii” relevă calitățile mediului universitar, diversitatea disciplinară, prin care universitățile ar putea aborda în manieră holistică dezvoltarea unei regiuni; aceștia consideră universitățile drept potențialul motor al dezvoltării regiunilor. În contextul acestor păreri, în calitatea lor de creatoare și furnizoare de cunoștințe, universitățile sunt așteptate să constituie şi să conducă parteneriate cu beneficiarii locali, vizând dezvoltarea diferitelor sectoare ale societății. „Rezervații”, sau mai bine spus, „realiștii”, susțin că, în marea lor majoritate, universitățile nu sunt interesate și nici pregătite să participe la dezvoltarea regiunilor. Sistemul clasic al universității, care oferă societății cunoștințe conforme curriculei pe specialități, este cu mult prevalent asupra celui în care universitatea este pregătită să răspundă „la cerere”, în termenii economiei de piață, să ofere servicii. În majoritatea situațiilor nu este creată interfața care să favorizarea comunicarea între universități și reprezentanți ai mediilor economice și sociale din afara universității.

Universitățile, în general, au mult de învățat în această direcție. Universitățile din țările est-europene, mai puțin pregătite pentru o abordare complexă a relației cu mediile regionale, sunt ajutate în mod consistent prin programele (Tempus, Erasmus și Leonardo) şi politicile (European Regional Development Fund, Cohesion Policy ) ale Comisiei Europene, care susțin dezvoltarea regiunilor drept fundament al construcției europene, iar rolul deosebit de important al universităților în acest proces este recunoscut. Între criteriile de evaluare în plan internațional a performanțelor universitare, realizările în relația cu mediile regionale sunt tot mai mult prezente și nuanțate. În plan național, colaborarea cu instituțiile și organizațiile este inclusă în standardele specifice de evaluare stabilite de ARACIS în cadrul comisiilor de Științe economice, Științe agricole.

Modalități diferite de abordare

În mod comun, universitățile răspund în mod informal cerințelor de dezvoltare a regiunilor. Formarea viitorilor specialiști în domenii economice, sociale și culturale are fără îndoială un efect, e drept nemăsurabil în dezvoltarea regiunilor; un răspuns mai direct îl dau activitățile legate de antreprenoriat, centrele de consultanță în tehnologii informatice, din unele universități; acestea se înscriu modului comun în care este abordată de către universități relația cu regiunile. Mai rar relația se desfășoară în baza unor acorduri de parteneriat care stipulează obiectivele colaborării, condițiile şi durata. În abordarea relației cu dezvoltarea regiunilor, universitățile urmăresc, în mod firesc, acele aspecte care susțin propria strategie de dezvoltare. Universitățile sunt astfel direct interesate în crearea unor relații prietenoase cu autoritățile şi comunitățile locale, care să faciliteze desfășurarea cercetărilor în regiune şi a practicii în teren a studenților, de asemenea, atragerea de viitori studenți şi identificarea problemelor în care universitatea se poate implica, în baza unor proiecte.

De departe, preocuparea pentru dezvoltarea regiunilor în strânsă legătură cu interesele proprii de dezvoltare este mult mai puternică în universitățile din Europa de Vest, comparativ cu cele din Estul Europei. Din bogata literatură în acest domeniu am selectat articolul a trei autoare, specialiste în management universitar din Anglia, Suedia și Austria care sintetizează prin studii de caz din propriile țări, dar cu referiri şi din SUA, strategiile de intervenție în dezvoltarea regiunilor, prin crearea de structuri organizaționale, special dedicate şi prin dezvoltări curriculare adecvate ^(2). În articol sunt prezentate patru modele conceptuale, după cum urmează:

1. Modelul universității antreprenoriale (Entrepreneurial University Model). Este concentrat pe comercializarea cunoștințelor în diverse domenii, susținerea creării unor companii noi, vânzare de patente și licențieri. Servicii de transfer tehnologic şi oficii pentru asigurarea interfeței cu regiunea sunt create în acest scop. Activitățile sunt conexe strategiei universității de dezvoltare a unei culturi a afacerilor, benefice pentru membrii săi. Modelul antreprenorial este dezvoltat în universitățile performante în cercetarea de vârf, cu amplă participare în rețele internaționale și cu o puternică susținere financiară locală. Modelul este comun în Marea Britanie, unde nivelul finanțării atrase din partea beneficiarilor externi („third-stream funding”) reprezentă un criteriu major de evaluare. Deși nemenționat în articolul citat, modelul universității antreprenoriale răspunde conceptului de „specializare inteligentă” (Smart Specialisation) al Comisiei Europene pentru promovarea politicilor de coeziune, prin care pot fi identificate domeniile strategice pentru intervenția pe baza analizei potențialului de dezvoltare economică a regiunilor şi vizând o largă implicare a factorilor locali.

2. Modelul universității inovative în plan regional (Regional Innovation University Model). Este bazat, ca şi modelul precedent pe relația cu mediul industrial, dar concentrat pe dezvoltarea inovației și a interacțiunii cu actori locali şi cu alte universități care au în prim plan dezvoltarea cunoașterii prin inovație și crearea de infrastructuri adecvate. Spre deosebire de universitatea antreprenorială, acest model urmărește nu numai comercializarea activităților, dar şi alte forme de transfer al cunoștințelor: prin contracte de cercetare, adaptarea specializărilor în acord cu cerințelor locale, dezvoltarea de relații informale cu firmele. Prin strânsa conectare la cerințele în continuă schimbare ale firmelor și organizațiilor, universitățile focusate pe inovație devin un factor major în dezvoltarea regiunilor. Solicitanți principali ai universităților cu profil inovativ sunt în primul rând întreprinderile mici și mijlocii, care reprezintă pentru aceste universități o sursă consistentă de finanțare, superioară celei a universităților antreprenoriale.

3. Modelul universității transdisciplinare (descris în articolul citat drept Mode 2University Model). În curriculele diferitelor specialități din aceste universități un loc aparte îl au cunoștințele rezultate din interacțiunea între discipline, direct aplicabile schimbărilor din mediul economic, social și cultural înconjurător. Colaborarea cu instituții de cercetare și alte organizații are un rol important în strategia de dezvoltare a acestor universități, generând astfel cunoștințe utile dezvoltării în plan regional. Diversitatea specializărilor universitare participante în acest proces face ca producția de cunoștințe să-şi găsească aplicabilitate în sectoare diferite, inclusiv ale celor din domenii neeconomice, putând contribui astfel la o dezvoltare holistică a regiunii.

4. Modelul universității angajate în dezvoltarea regiunilor (Engaged University Model). Este tipul de universitate care concentrează activitatea asupra economiei și societății din regiunea limitrofă, generând cunoștințe, competențe și aptitudini necesare dezvoltării acesteia, în abordare holistică. Universitatea își armonizează programele de învățare şi cercetare la realitățile regiunii, se preocupă de recrutarea studenților locali și reținerea în universitate a celor mai buni absolvenți dintre aceștia. Ca şi modelul universității transdisciplinare, universitatea angajată dezvoltă cooperarea cu firmele, instituțiile de cercetare și alte organizații din regiune. Contribuția investitorilor este consistentă şi în cazul acestor universități. Prin acest mod de abordare a relației dintre universitate și regiune, atât universitatea, cât și regiunea își întăresc identitatea.

În articolul menționat, cele patru modele universitare sunt prezentate comparativ, cu avantajele și dezavantajele fiecăruia şi comentarii asupra utilității lor în dezvoltarea regiunilor. O concluzie care se degajă este că un model sau altul poate fi aplicat cu succes doar într-un context social și economic în dezvoltare alertă, generator de noi cerințe. Cerințelor de dezvoltare a regiunilor, într-o abordare complexă, integrativă între domenii, le răspund doar ultimele două modele.

Alte articole relevă importanța dezvoltării regiunilor în perspectiva realizării unei „Europe a regiunilor”, prefigurată și susținută prin strategia politică a Uniunii Europene şi programele Comisiei Europene. Sarcina principală în realizarea acestui deziderat major revine guvernelor; universitățile au, într-adevăr, capacitatea de a răspunde cerințelor, dar pentru activarea consistentă a lor în această direcție este necesară reconfigurarea programelor de învățare și cercetare, a structurilor organizatorice, ceea ce nu poate fi realizat fără o consistentă contribuție financiară. Prin componența lor multidisciplinară, universitățile au o viziune mai amplă asupra unei regiuni, pot sesiza conexiunile între domenii și modul în care acestea pot fi abordate integrativ, susținând astfel dezvoltarea. Guvernele găsesc în universități forța care poate coordona, într-un cadru multiinstituțional, programele de dezvoltare a regiunilor, bazate pe cunoașterea aprofundată a realităților și a potențialului de dezvoltare a acestora, dar pentru aceasta universitățile trebuie puternic susținute financiar.

Factorii care se opun unei plenare implicări a universităților în dezvoltarea regiunilor sunt numeroși, obiectivi şi subiectivi, şi cu importană diferită. Am reținut câțiva dintre factorii care pot fi bariere în dezvoltarea productivă a relației dintre universități şi regiuni:

1. Slaba cooperare dintre universitățile dintr-o regiune și chiar între departamentele aceleași universități, care poate conduce la acțiuni cu efect contrar în regiune, generând confuzie și diminuarea încrederii în intervenția academică. Optimizarea efectelor relației dintre universități şi regiuni reclamă nu numai o bună cooperare cu factorii locali, dar și o abordare unitară din partea mediului universitar ^(3).
2. Limitarea rolului universităților la dezvoltarea antreprenorialului şi la crearea de relații de cooperare doar cu mediul economic, care reprezintă modalitatea cea mai comună de abordare de către universități a relației cu regiunea, se opune capacității universității de intervenție complexă, interrelaționând şi factorii sociali şi culturali, al căror rol este de asemenea important în dezvoltarea regiunilor ^(4).
3. Cooperarea între parteneri aparținând unor instituții cu interese strategice diferite nu se realizează, de regulă, în mod armonios. Universitățile sunt de obicei reticente față de abordările care nu coincid propriilor interese, ceea ce poate reduce eficiența intervenției sale în regiune ^(5).
4. În regiunile cu o slabă dezvoltare economică față de standardele internaționale, strategia „triplului helix”, care implică colaborarea între factori cu poziții și interese diferite față de regiune, reprezintă o modalitate care și-a demonstrat deseori utilitatea ^(6).
5. O concluzie care se degajă din mai multe articole este că în plan global, universitățile contribuie puțin la dezvoltarea regiunilor, sub potențialul pe care îl au, iar aceasta diminuează efectele benefice pe care universitățile le-ar putea dobândi prin această implicare, pentru propria dezvoltare.

Relația cu dezvoltarea regiunilor în cadrul universităților din România

Fără pretenția de a cunoaște aprofundat modul de abordare a relației cu regiunile și soluțiile date de universitățile din România, faptul că timp de 13 ani (1991-2003) am fost responsabil pentru România în programele Tempus și Socrates ale Comisiei Europene, apoi expert al Comisiei Europene în programul Erasmus – „Rețele tematice” ( 2005- 2014), iar în prezent desfășor în cadrul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizația Levantului un proiect legat de participarea mediului academic în dezvoltarea regiunilor, îmi permite să discut, în cunoaștere de cauză, acest aspect. Aș fi bucuros şi ar fi important pentru dezvoltarea în viitor a acestei relații în România, dacă punctul de vedere exprimat aici, va fi discutat, completat şi amendat.

Din capul locului afirm că universitățile din România, în pofida premiselor favorabile care au fost create prin programele europene, nu au dobândit vocația asumării unui rol activ în dezvoltarea regiunilor, nici în dezvoltarea unui mediu prietenos cu acestea, care să incite reprezentanții regiunilor să apeleze pentru sprijin la universitari. Excepție sunt cazurile individuale, profesori și cercetători care cu abnegație și perseverență urmăresc aspecte ale unei regiuni, aprofundează cunoașterea și caută mijloace pentru a le conserva și pune în valoare în beneficiul regiunii și al oamenilor săi. Asemenea persoane pot deschide calea propriilor universități spre colaborări fructuoase, benefice atât regiunii, cât și universității; dar din cât cunosc, în foarte puține cazuri aceasta s-a întâmplat.

Unele universități au creat una sau mai multe stațiuni de cercetare științifică în regiuni (Universitatea București, Universitatea Babeș-Bolyai) sau au dezvoltat alte modalități de comunicare cu locuitorii dintr-o regiune, centrate pe consultanță şi facilitarea organizării activităților practice ale studenților (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara – întâlniri periodice și cursuri oferite fermierilor din Țara Hațegului, Universitatea Transilvania Brașov – internship pentru studenții de la facultățile tehnice și încercarea de creare a unui Parc tehnologic la Sânpetru - Brașov, din păcate nereușit.

Toate universitățile și facultățile cu profil tehnic desfășoară activități legate de dezvoltarea capacitaților antreprenoriale ale absolvenților, mai mult sau mai puțin în relație cu cerințele din mediul apropiat; într-o mai mică măsură aceste activități sunt extinse sub formă de servicii pentru cei dinafara universității. Centre de consultanță pentru orientarea în carieră, centre pentru dezvoltarea relației cu întreprinderile reprezintă alte forme de abordare a acestei relații, create în multe universități. Un efect important în demersul universităților spre o colaborare productivă cu industria și mediile sociale a avut proiectul European University-Enterprise Network (www.eue-net.org), desfășurat şi coordonat timp de șapte ani (2005-2011) de către Universitatea Transilvania din Brașov în cadrul Programului Erasmus - Rețele Tematice. Principale contribuții ale proiectului, care se răsfrâng în mod benefic asupra universităților în raport cu „misiunea a 3-a”, au fost: larga diseminare a bunelor practici în cooperarea dintre universități și întreprinderi în Europa; organizarea unor centre de colaborare universități / întreprinderi și organizații sociale în care studenții fac practică orientată spre carieră şi desfășoară stagii de preangajare (internship). În cadrul proiectului au fost organizate în comun de universități şi întreprinderi, cursuri şi aplicații practice pentru dezvoltarea cunoștințelor și aptitudinilor în antreprenoriat ale studenților. Centre pentru asigurarea interfeței dintre universități și mediile economice și sociale au fost create în cadrul acestui proiect în multe universități din România, între care Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din București, Politehnica din București, universitățile din Pitești, Sibiu, Oradea. Din păcate, în cele mai multe dintre cazuri, activitățile desfășurate în ritm alert şi productiv pentru ce se anticipa a reprezenta o cale deschisă colaborării cu mediile externe universităților, au încetat curând după încheierea proiectului și odată cu aceasta încetarea finanțării pentru mobilități și organizarea de evenimente conexe proiectului.

Nu îmi propun să analizez aici cauzele slabei implicări a universităților românești în problemele regiunilor, dar într-o lapidară enumerare menționez: starea de continuă transformare (managerială, curriculară) care s-a cronicizat în universitățile din România, care acaparează forțele şi nu permit să se privească dincolo de propriile ziduri, universitățile noastre fiind astfel constrânse la reluctanță faţă de „misiunea a treia”; lipsa unei stimulări financiare din partea guvernului sau a autorităților din plan regional pentru implicarea activă a universităților în dezvoltarea regiunilor – obiectiv inclus în strategia națională de dezvoltare, conform cerințelor europene.

Așa cum am arătat mai sus, programele europene pentru Învățământul Superior au oferit universităților din România posibilitatea adaptării programelor de învățare la cerințele schimbărilor economice și sociale, în plină desfășurare în Romania și în alte țări, după 1990. Programul Tempus, în special prin conceptul Construcției Instituționale (Institution Building) pe care l-a promovat pentru crearea de structuri organizaționale necesare în procesele de reconstrucție economică și socială, a facilitat acest proces, o serie de proiecte multianuale (Joint European Projects) ale României au dezvoltat această temă. Colaborarea universităților cu instituții și organizații din mediul regional au figurat permanent între prioritățile României în programul Tempus. O serie de dezbateri, conferințe și simpozioane cu participare internațională, pe teme legate de cooperarea dintre universități și regiuni, metodologii și modalități pentru o bună desfășurare a acesteia, au fost organizate de Oficiul Român Tempus la Universitățile din Craiova în 1996 sub genericul Cooperarea dintre universități și întreprinderi - o relație cu dublu sens, la Universitatea din Brașov în 1999 cu tema Universitățile în mediul lor social și economic, la Universitatea din Sibiu în anul 2000: Impactul programului Tempus asupra Educației continue şi a Învățământului la distanță în universitățile din România. Prin aceste manifestări s-a creat în multe universități începutul unei „culturi a colaborării cu mediile neacademice”, în care experiențele împărtășite de universitățile din vest, în care „misiunea a treia” reprezintă o provocare pentru adaptarea la realitățile economice și sociale, dar și o importantă sursă de finanțare, au avut un rol important, alături de propriile experiențe care în acea perioadă se acumulau rapid. În această ambianță de interes crescut pentru mediul din afara „cetății”, universitățile partenere în proiecte Tempus organizau practica studenților în regiunile limitrofe, ofereau acestora teme pentru lucrările de licență şi masterat din problematica complexă a regiunilor.

Din păcate, eforturile din universități în această direcție s-au diminuat sensibil după încheierea, în 2001, a programului Tempus 2 pentru România, fază în care eram finanțați de Comisia Europeană în calitate de țară în proces de preaderare. Eforturile pe care le-am făcut pentru a convinge miniștrii de atunci, pentru a continua în TEMPUS 3 – plătind cota de participare (minoră faţă de beneficiul adus) au eșuat; de abia în 2005 s-a plătit aceasta cotă, România redevenind partener activ în program. Pentru a suplini absența noastră în Tempus, după încetarea finanțării am înființat Asociația Tempus pentru Educație continuă (AsTEC), organizație nonguvernamentală având drept membri 16 universități din Romania şi câteva instituții și organizații. În acest cadru restrâns s-a încercat continuarea activităților pentru consolidarea relației începute cu mediile dinafara universităților, iar experiența acumulată a permis unor universități (Politehnica București, Transilvania Brașov) să permanentizeze în mod benefic pentru propria dezvoltare această relație.

Singurul proiect în România, în care relația dintre o universitate şi mediul regional a fost concepută și dezvoltată în acord cu cerințele europene, urmând recomandările UNESCO și vizând beneficiul tuturor partenerilor a fost proiectul care a condus la înființarea, în 2004, a Geoparcului dinozaurilor Țara Hațegului, recunoscut în 2005 de către UNESCO drept membru al Rețelei europene a geoparcurilor, iar în 2006, al Rețelei globale a geoparcurilor. A fost, fără îndoială, un proiect de succes al României, în care un colectiv universitar a cercetat domenii diverse, a comunicat cu autoritățile și locuitorii regiunii, a interrelaționat parteneri cu misiuni diferite şi, cu pași bine țintiți, a reușit ce şi-a propus: oficializarea unei arii de protecție a naturii şi culturii, în care studenții se pot desfășura creativ în cunoașterea naturii, a locurilor istorice, a realităților economice şi sociale, iar profesorii şi cercetătorii au un câmp deschis, incitant pentru cercetarea interdisciplinară şi pentru inovație. Prin tot acest efort productiv, comunitatea este ajutată să-și cunoască mai bine valorile, totodată convinsă să le protejeze şi îndrumată cum să le folosească pentru mai binele lor şi al regiunii. Am scris despre acest proiect arătându-i premisele, etapele construcției, partenerii și rolul lor, beneficiile pentru universitari și pentru regiune, dificultățile întâmpinate, infrastructurile create ^(7,8). Nu este locul să revin aici, voi puncta doar câteva aspecte, care pot reprezenta jaloanele unui nou drum spre o relație bilateral benefică între Universitate și Regiune.

Importante în acest demers sunt, în ordine: 1. cunoașterea aprofundată a regiunii, în complexitatea sa naturală, culturală și socială; 2. desprinderea din această cunoaștere holistică a elementelor cu potențial în dezvoltarea durabilă a regiunii, care ar putea atrage fonduri prin turism și investiții, totodată elemente care necesită protecție (patrimoniul natural și cultural al regiunii răspunde cel mai bine acestor cerințe; în mod comun valorile patrimoniale nu sunt bine cunoscute locuitorilor şi nu se află, de regulă, în preocupările autorităților de întreținere şi amenajare pentru a genera fonduri în viitor); 3. Constituirea unui parteneriat al proiectului, precedată de acțiuni de informare în regiune şi demersuri pentru identificarea unor surse de finanțare în perspectivă îndelungată (în acest scop a fost autentificată la notariat Asociația intercomunală Ţara Hațegului, cu reprezentanți ai celor 13 primării din regiune, ai Consiliului Județean Hunedoara şi ai universităților din București și Petroșani, iar Universitatea din București a preluat administrarea Geoparcului); 4.Crearea unui centru de informare şi a unei stațiuni de cercetare (pentru Geoparc centrul a fost creat în orașul Hațeg, iar stațiunea în școala veche din comuna General Berthelot, unde timp de 12 ani s-au desfășurat tabere de cercetare pentru studenți); 5. Constituirea Consiliului Științific și a Comisiei de consultanță; 6. Elaborarea documentației pentru aprobarea de către Ministerul Mediului a statutului de arie protejată; 7. Organizarea traseelor turistice și a punctelor de informare comunală; 8. Extinderea parteneriatului cu școlile și asociațiile profesionale din regiune, în vederea organizării activităților educative și culturale. În cazul Geoparcului, după validarea sa de către Ministerul Mediului, a fost elaborat dosarul pentru admiterea în cadrul Rețelei UNESCO a Geoparcurilor; răspunsul favorabil a fost transmis de către UNESCO în luna martie 2005.

Universitatea „Ovidius” – emblemă academică a Dobrogei

Cunosc Universitatea „Ovidius” încă din perioada de început a Institutului pedagogic, mai precis din 1972, când am participat la una dintre primele reuniuni științifice Pontica, într-o sală a Institutului de pe Bulevardul Lenin, cum se numea atunci, actualul Bulevard Mamaia; am revenit cu comunicări asupra cercetărilor mele din sudul Dobrogei în anii următori.

Am cunoscut cu adevărat Universitatea de la debutul construcției sale în 1991, la început doar la nivelul Facultăților de Medicină, de Științe naturale şi de Științe economice, apoi i-am urmărit cu interes creșterea rapidă, a specializărilor, a numărului de studenți, dar şi impresionanta dezvoltare logistică. De patru ani colaborez direct cu domnul decan al Facultății de Științe naturale şi Științe agricole, conferențiar Marius Skolka. Ne-am cunoscut în ziua de 22 iunie 2018 la sfârșitul ședinței în care Rectorul Universității „Ovidius”, domnul profesor Sorin Rugină şi domnul profesor Emil Constantinescu, președinte al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, au semnat acordul de parteneriat în proiectul Dobrogea-martor al civilizației milenare a Levantului, lansat cu câteva luni în urmă de Institutul Levant. Doar 10 zile mai târziu am început cu domnul Skolka şi o mică echipă de studente masterande ale Domniei sale. Au fost trei săptămâni, împărțite în două etape în care am traversat Dobrogea de la Ostrov la Tulcea, în fiecare zi urmând un alt traseu, gândit astfel încât el sa cuprindă locuri reprezentative pentru natura biologică şi cea geologică, pentru cultură, ilustrată prin situri arheologice, așezări şi monumente ale etniilor dobrogene. În fața fiecărui loc vizitat noi, profesorii, explicam natura obiectelor şi fenomenele din urma lor; domnul Skolka consemna în fiecare seară datele, astfel încât la sfârșitul acestor transecte a rezultat un jurnal științific, cu fişe de observație, multe începute şi neterminate, ambițiile noastre dovedindu-se mai mari decât puterile. Prin acest exercițiu, care a continuat în anii următori, fiecare expediție fiind consemnata într-un nou jurnal științific, bine ilustrat cu imagini din teren, s-au urmărit în principal următoarele aspecte: 1. Cunoașterea Dobrogei, prin ce ea are mai reprezentativ în natură şi în cultură; 2. Înțelegerea de către studenții naturaliști că biologicul are un substrat geologic (Geologia nefiind predată la Facultate ) şi că între cele două componente există o strânsă interrelație; 3. Constatarea stării precare a siturilor naturale şi culturale cu statut de rezervații științifice: în majoritatea cazurilor lipsesc informațiile, iar când acestea s-au păstrat, sunt deteriorate; deseori în preajma siturilor localnicii depozitează gunoaie. În urma excursiilor din primul an s-a constituit o colecție de roci şi fosile care a fost donată Facultății de Științe Naturale pentru o susținere mai documentată a lecțiilor practice despre natură.

Rezultatele observațiilor din primul an au fost prezentate în cadrul a două conferințe organizate la București și Constanța, la care au contribuit cu postere şi comunicări mulți profesori, cercetători și studenți ai Universității „Ovidius”.

Observațiile şi concluziile desprinse ne-au ajutat să configurăm mai bine proiectul dedicat naturii şi culturii Dobrogei. Patru obiective au fost conturate, fiecare devenind un proiect în sine, cu obiective şi parteneri distincți. Aceste sunt: 1 Interrelația geodiversitate - biodiversitate în natura Dobrogei; 2. Patrimoniul natural şi cultural al Dobrogei – sursă a dezvoltării durabile; 3. Multiculturalitatea etniilor dobrogene; 4.Constructia unui geoparc în Dobrogea - proiect de mai mare amploare, care necesită un larg parteneriat. Proiectul inițial Dobrogea-martor al civilizației milenare a Levantului a devenit astfel un program ambițios, în care interdisciplinaritatea, inovația şi lucrul în teren sunt factori-cheie, iar dezvoltarea unei relații productive intre Universitatea Ovidius și regiuni ale Dobrogei – un obiectiv strategic, de natură a influența dezvoltarea universității. Cele patru proiecte se derulează cu viteze diferite.

Primul, cel pe care îl numim pe scurt Geo - Bio, este cel mai productiv, studenți din două serii de la programul de master Conservarea biodiversității au luat teme pentru teza de graduare, primii le-au şi susținut, în cadrul acestui proiect. Noi parteneri de la Institutul Geologic, Institutul Național de Cercetare şi Dezvoltare în Geologie şi Geoecologie marină şi de la Grădina Botanică din București s-au alăturat proiectului; toți aceștia fac în propriile laboratoare, analize chimice pe roci, sol şi vegetație, rezultatele putând fi interpretate de studenți în cadrul lucrărilor de masterat. Un prim workshop al studenților şi mai multe întâlniri ale partenerilor au avut loc în ultimul an. Proiectul este prezentat pe site-ul web al Institutului Geologic al României: https://igr.ro/cercetare/proiecte-nationale/proiecte-nationale-in-derulare/#roca-sol-habitat.

Mult mai puțin s-a realizat în celelalte proiecte, în care Universitatea „Ovidius” este partener principal al Institutului Levant. Nu-mi propun aici o analiză a cauzelor pentru care celelalte trei proiecte avansează cu pași mici. Voi spune doar că, în pofida multor întâlniri cu profesori și studenți de la Universitate pentru a discuta problemele complexe pe care construcției unui geoparc UNESCO le implică, nu am reușit să incităm elanul, al studenților în primul rând, spre a construi ceva util şi durabil în Dobrogea. Cred că Universitatea „Ovidius” va susține în continuare proiectul Geoparc, prin care emblema sa ar fi înscrisă temeinic în construcția Dobrogei moderne, iar rolul Universității în dezvoltarea regiunilor dobrogene s-ar manifesta plenar. Optimismul îmi este susținut de răspunsul pe care Universitatea „Ovidius”, prin domnul prorector Mihai Gîrțu l-a dat la invitația recentă a Academiei Române de a participa într-un proiect cu amplă implicare academică, legat de dezvoltarea Țării Hațegului, profesorii de la Facultatea de Științe naturale preluând chiar coordonarea grupului de lucru dedicat protecției naturii.

Drept concluzie la cele arătate, fac câteva propuneri menite să contribuie la dezvoltarea reputației academice și a prestigiului în societatea dobrogeană, dar şi mai departe, ale Universității „Ovidius”:

1. Dezvoltarea colaborării intre departamente, prin interdisciplinaritate în cercetarea științifică şi în curricula diferitelor specializări
2. Cât mai multe teme pentru lucrările de licență şi masterat legate de Dobrogea: natura, economia, cultura și societatea multietnică
3. Crearea unei stațiuni de cercetare, care să reprezinte totodată interfața dintre Universitate și regiunile Dobrogei
4. Dezvoltarea „misiunii a treia”, care fără îndoială va influența dezvoltarea universităților în viitorul apropiat, în legătură cu investitori din zona portuară şi din alte sectoare ale economiei din Dobrogea.

Fac aceste propuneri drept semn de mulțumire pentru onoarea pe care Universitatea „Ovidius” mi-o face prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, titlu care mă angajează și mai mult în realizarea programului Dobrogea, cu speranța că mai mulți profesori și studenți se vor alătura.

 
 

Referințe:

1. Brenner T., Schiller D., 2019. Regional interaction and effects of universities: Introduction to the Special Issue. Review of Regional Research. 39. 113–117 https://doi.org/10.1007/s10037-019-00135-1.
2. 2.Trippl A., Sinozic T. & Smith H.L.,2015. The role of universities in Regional development: conceptrual models and policy institutions in the UK,Sweden and Austria, European Planning Studies, DOI: 10.1080/09654313.2015.1052782.
3. Thune T.,Reyment I.,Gulbrandsen M & Aamodt PO, 2016. Universities and external engagement activities: Particular profiles for particular universities? Science and Public Policy. 43 (6). 774-786.
4. Marques P., Morgan K., Healy A. & Vallance P.,2019. Spaces of novelty: Can universities play a catalytic role in less developed regions?. Science and Public Policy. 46 (5).763–771.
5. Lagendijk & Oinas, 2005. Proximity, external relations, and local economic development - Issues on Economic Interaction and Local Development. https://doi.org/10.4324/9781315245768.
6. Pugh R., Hamilton E., Jack S. & Gibbons A., 2016. A step into the unknown: universities and the governance of regional economic development. European Planning Studies. 24(7). 1357-1373. DOI: 10.1080/09654313.2016.1173201.
7. Grigorescu D.,2006. Geoparcul dinozaurilor Tara Hategului. De la cercetarea geologică la o nouă strategie de dezvoltare durabilă a regiunilor. Anuarul Institutului Geologic al României. 74 (1).75-78. Geoconservation Research 3 (2). 8-31.
8. Grigorescu D., 2020. From Scientific Research to Geoconservation and Geopark http://dx.doi.org/10.30486/gcr.2020.1904008.1025.

9 decembrie 2021