Pandemia de coronavirus a perturbat planurile de cercetare făcute din timp pentru această vară, împreună cu partenerii de la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Regulile de prevenție au impus restrângerea, atât a numărului participanților, cât și a duratei perioadelor de lucru în teren. Am convenit să desfășurăm perioade scurte, de 4-6 zile, în regiunile în care sunt deja începute cercetări ale studenților masteranzi, precum și în regiuni cu un patrimoniu natural și cultural deosebit de important, încă neabordate în proiectele noastre.
Într-o asemenea regiune, cea care cuprinde localitățile Slava Rusă și Slava Cercheză s-a desfășurat, în ultima săptămână din luna iulie, prima dintre deplasările acestei veri. În regiune se afla cetatea Ibida, cea mai mare (24 ha) și mai dens locuită dintre cetățile dobrogene, inclusiv a celor mai cunoscute de la Histria, Tomis și Calatis. Apogeul cetății a fost între secolele IV și VII d. Chr., la sfârșitul perioadei romane și începutul celei bizantine, după care, timp de câteva secole, până în perioada medievală, urmele de locuire sunt rare. Pe teritoriul regiunii, cercetările arheologice, desfășurate cu mari întreruperi între 1885 și prezent, au identificat vestigii ale locuirii începând din Paleoliticul mijlociu, continuând în Neolitic, Calcolitic și Epoca bronzului, în perioada elenistică și romană timpurie, patrimoniul cultural acumulat, de la unelte de piatră paleolitice la cele laborios prelucrate ale eneoliticului și epocii bronzului, la amforele grecești, capitelii romane și romano-bizantine, epigrafii și colecții numismatice din diferite perioade, fiind de o excepțională valoare.
Prezentarea cetății, a lucrărilor în desfășurare, dar și a împrejurimilor semnificative pentru tradiția monastică de tip lavră, a rușilor-lipoveni, ne-a fost făcută de doamna dr. arheolog Mihaela Iacob, care coordonează, din anul 2001, programul de cercetări și valorificare culturală de la Ibida. Pe traseul de peste 2 kilometri, de-a lungul zidurilor cetății, conturate în urma cercetărilor, ne-am oprit la porțiunile restaurate, remarcând modul temeinic și, în același timp, estetic în care blocurile de piatră, piatră de râu și cărămidă, se armonizează în construcția zidurilor. Ne-am oprit la cele trei porți ale cetății și la multe dintre turnurile care-i străjuiau zidurile, la bazilica paleocreștină, ale cărei trei nave și 3 abside sunt bine conturate în urma săpăturilor. Am văzut, cu neplăcere, și unele locuri în care așa-ziși braconieri au săpat în căutarea „comorilor ascunse”.
În afara zidurilor cetății, dar în apropierea acestora, am văzut o serie de necropole datate din perioada romană și romano-bizantină, din care peste 100 de morminte au fost descoperite. Deosebit de interesant este cavoul „Tudorka”, numit astfel după numele descoperitorului. Am aflat de la dr. Iacob că în acest cavou au fost înmormântați membrii mai multor generații ale unei importante familii din cetate și că 39 de persoane, de toate vârstele, au fost identificate în urma cercetărilor antropologice. Din păcate, cavoul a fost jefuit, scheletele nu mai păstrează starea de conexiune, lipsesc chiar părți întregi.
Necropolele de la Ibida constituie un capitol important al paleocreștinismului, ale cărui începuturi în spațiul dobrogean sunt bine atestate. În regiunea Slava Rusă - Slava Cercheză, vechile tradiții creștine au fost continuate de comunitățile de lipoveni, ale căror biserici, mici și mari, sunt răspândite pe teritoriul celor două sate. Am vizitat două dintre cele mai reprezentative biserici din Slava Rusă: Uspenia, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (28 august, „stil vechi”) și Vovedenia, cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserica (4 decembrie), ambele cu mănăstiri în incintă. Uspenia, pentru călugări. Vovedenia, pentru maici.
În clădirea centrului arheologic din Ibida, unde am fost și noi găzduiți, se află, pe lângă fragmente ale vaselor ceramice și altor obiecte recuperate din săpături, numeroase fosile cuprinse în blocurile de calcar din zidurile cetății. Cu ochii specialistului am putut identifica vârsta geologică a rocilor și, cu ajutorul hărților geologice, să gândim locurile din carierele apropiate cetății, de unde acestea ar proveni. Cercetarea carierelor de piatră din preajma siturilor arheologice este o preocupare a geologilor din echipa programului Dobrogea, martor al civilizațiilor milenare ale Levantului, derulat de ISACCL, în demersul științific spre relevarea valorilor culturale ale naturii geologice și afirmarea convingătoare a necesității de abordare holistică a patrimoniului natural și cultural din cadrul regiunilor. Am vizitat mai multe cariere, de unde am prelevat eșantioane pentru cercetări. O primă părere este că cel puțin o parte din blocurile de calcar folosite în construcțiile de la Ibida provin din căierelele din dealul Arleanca și de la Coșaru mare. În ambele am recunoscut fosile de bivalve (inocerami) și amoniți de tipul celor din colecția Centrului arheologic. Alte două cariere, cele de la Cornu și Caugagia, cuprind blocuri masive de calcare cu caracteristici asemănătoare celor văzute în cetate.
A fost, fără îndoială, o deplasare deosebit de interesantă și utilă în dezvoltarea proiectelor din programul Dobrogea. Centrul arheologic de la Ibida este în plină dezvoltare, deschis abordărilor multidisciplinare și interdisciplinare, plasat într-o zonă a multiculturalității, aspecte pe care dorim să le dezvoltăm în proiectele noastre. Centrul de la Ibida dispune de spații pentru găzduirea studenților și cercetătorilor, bucurându-se, totodată, din cele observate în timpul vizitei, de susținerea autorităților, interesate de dezvoltarea turismului cultural în regiune.
