Primul volum al cărții Paleontological heritage and its conservation in the UNESCO European geoparks (Patrimoniul paleontologic și conservarea sa în Geoparcurile UNESCO din Europa) a fost publicat online de către revista Geoconservation Research, urmând ca în curând sa fie tipărit.
Volumul cuprinde 24 de articole care prezintă aspecte din prima parte a istoriei vieții (Precambrian și Paleozoic), ilustrate prin fosile de plante și animale, protejate în cadrul geoparcurilor UNESCO din Europa. Toate articolele prezintă acțiuni de conservare și valorificare, prin educație și turism, ale acestor valori patrimoniale.
http://gcr.khuisf.ac.ir/issue_1135208_1135209.html
Până la sfârșitul anului, va fi publicat și cel de al doilea volum, care cuprinde 36 articole. Articolul de prezentare a lucrării este scris de profesorul Dan Grigorescu, director știintific al ISACCL, organizator principal și editor asociat al publicației.
descărcați aici textul introductiv al volumului »»»
În textul introductiv al volumului, editorul-șef, profesor Michael Benton de la Universitatea Bristol, relevă contribuția profesorului Dan Grigorescu la realizarea acestei ample lucrări:
„Când profesorul Dan Grigorescu a acceptat invitația noastră de a deveni editor asociat al acestui volum special despre „Geoparcurile europene UNESCO”, la începutul anului 2020, nu ne-am fi așteptat că opera s-ar fi putut închega atât de repede și de eficient. Iar aceasta, datorită îndelungatei conduceri, vreme de câteva decenii, a acestei inițiative de către profesorul Grigorescu, care a ținut legătura cu colegii proveniți din toate țările Europei, atât prin corespondență și încurajare, cât și prin organizarea mai multor conferințe în care participanții și-au împărtășit ideile novatoare și și-au format strânse relații științifice și culturale.
În următorul an, profesorul Grigorescu și cu mine am lucrat împreună pentru a elabora atât planul întregului volum, cât și structura capitolelor individuale, și pentru a încuraja autorii unici și pe cei colectivi să își formuleze contribuțiile. Le-am cerut să pregătească scurte intervenții în care să descrie motivele științifice pentru care geoparcul în care activau avea o importanță internațională, să creioneze istoricul cercetărilor și istoria formării geoparcului în sine și, în final, să ia în considerare aspectele practice și educaționale ale geoparcului în ceea ce privește dezvoltarea sa anterioară, starea sa actuală, și planurile pentru viitor.
Scopul nostru ultim este de a documenta o rețea coerentă de geoparcuri europene care să expună cele mai reprezentative eșantioane ale geologiei și paleontologiei Europei integrate totodată unui context global, și de a împărtăși idei și inițiative care descriu geoconservarea practică în contextul educației și turismului. În multe cazuri, autorii au ales să descrie și aspectele practice ale geoparcurilor în care activează, modalitățile în care negociază cu administrațiile locale și naționale, precum și problemele și provocările menținerii unor nivele de finanțare adecvate. În capitolul său introductiv, Dan Grigorescu reliefează istoria conceptului de „geoparc” și mai cu seamă aplicarea acestuia în Europa, conferințele anterior organizate, precum și principalele teme paleontologice abordate în cadrul prezentului volum”.
În articolul care urmează textului introductiv al profesorului Michael Benton, profesorul Dan Grigorescu face o amplă prezentare a întregii cărți. http://dx.doi.org/10.30486/gcr.2021.1932182.1095