Expoziția Fluviul și Pergamentul: Dunărea de Jos în cartografia secolelor XVI-XIX regrupează hărți de la începutul cartografiei europene, reflectând astfel evoluția unui domeniu ce devine din ce în ce mai important. Scopul expoziției este înfățișarea unei perspective generale asupra diferitelor aspecte ale acestei științe, o viziune diacronică asupra cartografiei și practicilor cartografice de-a lungul timpului. De la desenele manuale – ca prime manifestări cartografice – trecând prin xilogravură & cologravură și terminând prin tehnicile de litografiere, hărțile reflectă, de asemenea, etapele tehnologice pe care oamenii le-au parcurs în domeniul tipografiei și gravurii. Expoziția cuprinde cei mai renumiți cartografi ai gurilor Dunării și vestului Mării Negre, precum Lorenz Fries, Guillaume de L’Isle, Johann Homann, Mattheus Seutteri.
Vizitatorii pot astfel descoperi că hărțile vechi reprezintă o reflexie a culturii și a civilizației la un moment dat și că aceste materiale se găsesc între două domenii, aparent divergente: arta și știința. Harta veche reflectă un sistem hermeneutic foarte complex, dictat de credințele și ideologiile creatorilor ei. În general, semnificația unei hărți vechi este reprezentată de ideea că oamenii au vrut să trasmită un set de informații cu privire la locurile pe care le-au traversat sau experimentat. Astfel, cartograful trasează linii, puncte, marchează cu diferite culori. Iar procesul de descifrare a materialul necesită o „gramatică”, un set de informații cu ajutorul căruia să se decodifice harta. O hartă „nu este mai puțin imprecisă decât limbajul scris”, iar ea nu este niciodată în mod complet traductibilă.
Printr-o perspectivă diacronică, hărțile pot fi considerate un indicator foarte sensibil al schimbărilor societale și umane, fiind asociate adesea unei „oglizi” în care se reflectă nivelul de cultură al unui stat sau imperiu. Este indubitabil faptul că trecerea de la stadiul harților cognitive la acela de a le desena a reprezentat o treaptă importantă în ceea ce privește capacitatea rațională a oamenilor, în special cu privire la gândirea abstractă: „Reducerea realității și construirea unui spațiu analogic este o reușită de prim ordin a gândirii abstracte”.
Nașterea hărților este comparată deseori cu apariția alfabetului și a matematicii. Răspândirea hărților și capacitatea de reproducere a lor au impus, mai apoi, hărțile ca instrumente semnificative de putere în culturile în care au apărut. Ele au avut „marele avantaj de a stoca cunoștințele într-o formă condensată, la îndemână”.
Identitatea țărilor riverane Mării Negre a fost supusă schimbării de-a lungul întregii sale istorii, iar acest proces de fasonare a identității nu se oprește nici în prezent. De-a lungul secolelor, în domeniul cultural au avut loc nenumărate înnoiri, vechile culturi legate strâns de biserică și de clasele feudale fiind înlocuite cu cele noi, mai laice și mai democratice. Limba latină și limba slavonă au fost înlocuite, treptat, de limbile vernaculare, naționale. Astfel se naște, în toate țările din vestul Mării Negre, un sentiment naționalist vizibil cu precădere în materialele cartografice. Pentru Principatele Române, năzuința s-a îndreptat spre eliberarea de sub dominația otomană și spre organizarea lor ca țări independente. Rivalitățile dintre cele patru mai puteri (Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus și Regatul Prusiei) au angrenat practic tot timpul Principatele în războaie și alianțe iar Marea Neagră a reprezentat dintotdeauna un spațiu de interferență a acestor diferite sfere culturale.
