LEVANTUL, LEAGĂNUL RELIGIILOR ABRAHAMICE – Ordine și medalii religioase

Bibliothēkē găzduiește, pe lângă colecția de carte religioasă rară, o selecție din ordinele religioase și medaliile decernate președintelui Emil Constantinescu de personalități politice și religioase marcante.

Decernarea acestor ordine și medalii reflectă recunoașterea eforturilor președintelui României în perioada 1996-2000, astăzi președinte al Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, de a promova dialogul între culturi și religii, reconcilierea și cooperarea internațională, toleranța. Sunt un semn al aprecierii activității ecumenice și conferă o dimensiune moral-spirituală activității politice și diplomatice.

Vizitatorii noștri au ocazia să vadă „Ordinul Cavalerilor Sfântului Mormânt”, în Gradul de Colan și de Mare Cruce, primit de președintele Constantinescu de la Patriarhul Ortodox Diodoros al Ierusalimului, cu ocazia vizitei de stat în Israel din ianuarie 2000. Ordinul a fost instituit în 1897 de către guvernul Greciei în colaborare cu Patriarhia Ortodoxă de la Ierusalim, Sultanul recunoscând atunci autonomia Patriarhului în cadrul Imperiului. Fără a fi oficial desfiinţat, nu a mai fost conferit în primele decenii de existenţă ale statului Israel, el fiind reinstituit în 1981, cu anumite modificări.

De o importanță deosebită sunt și cele două ordine conferite de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, promotor neobosit al dialogului interreligios: „Maica Domnului cu Pruncul Iisus și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Apostol Andrei”.

Dintre emisiunile rare prezentate cu ocazia Zilei Porților Deschise, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului se mândrește cu două medalii primite de Emil Constantinescu de la Sanctitatea Sa, Papa Ioan Paul al II-lea, cu ocazia  întâlnirii de la Viena, din iunie 1998, și a vizitei de stat la Vatican, dar și cu setul comemorativ de medalii emise cu ocazia funeraliilor Papei Ioan Paul al II-lea, primit din partea Decanului Colegiului Cardinalilor Joseph Ratzinger, viitorul Suveran Pontif, sub numele Benedict al XVI-lea.

În expoziție este prezentată și medalia specială bătută cu prilejul vizitei Papei Francisc în România (31 mai - 2 iunie 2019). La acestea se adaugă mai multe seturi de monede omagiale emise de Banca Națională a României în onoarea mai multor personalități ale vieții spirituale românești.

 

 

 

18 iulie 2025

19 noiembrie 2025

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu