ISTORIA CULTURILOR ȘI CIVILIZAȚIEI LEVANTULUI
Manuscrise medievale și premoderne din Levant (sec. XII-XVII)
Expoziția Manuscrise medievale și premoderne din Levant (sec. XII-XVII) conține copii ale unor manuscrise creștine în limbile arabă, siriacă și garșuni (texte arabe scrise cu caractere siriace) păstrate în diverse colecții din Orientul Mijlociu, o parte dintre acestea fiind incluse în acțiuni de digitalizare în centre academice din Occident valorificate în cercetări interdisciplinare avansate.
Manuscrisele constituie o parte esențială a moștenirii culturale creștine din Levant și Orientul Mijlociu. Produse în școli de copiști din centre culturale din cadrul mănăstirilor din zona Tur Abdin (Turcia), Ierusalim (Israel), respectiv în Liban, Siria, Irak și Iran au fost transmise de-a lungul secolelor în cadrul comunităților arabe creștine, maronite, siriace ortodoxe, asiriene, caldeene, și altele. Ele acoperă o diversitate de domenii: exegeză biblică, tratate teologice, patrimoniu liturgic, medicină, astronomie, gramatică.
Manuscrisele medievale levantine au o valoare culturală inestimabilă, supraviețuind persecuțiilor, distrugerilor și exilurilor comunităților locale. Circulația lor a facilitat crearea unor rețele complexe de transmitere a cunoașterii și crearea de punți între diversele culturi confesionale și interreligioase.
Manuscrisele reprezintă nu doar relicve ale trecutului, ci și izvoare vii pentru înțelegerea dialogului interreligios, a circulației ideilor și a formării identităților colective în Levant.
18 iulie 2025
19 noiembrie 2025







