Cunoaștere publică, administrare, protecție și conservare, în raport cu legislația europeană și alte reglementări internaționale în domeniu
Panelul dedicat patrimoniului natural și cultural s-a desfășurat în cadrul a două sesiuni, prima grupând prezentări concentrate asupra laturii naturale a patrimoniului din sud-estul Europei, în cea de a doua raportările la patrimoniul natural și cultural au alternat, prilejuind discuții interesante asupra modului integrativ de abordare a patrimoniului unei regiuni, cu ambele sale laturi.
În prima sesiune comunicările, toate în format power-point,au fost susținute de Dr. Radoslav Nakov: “The geopark program in Bulgaria. A historical review, its potential, present situation and problems encountered”; Dr. Ştefan Vasile: “The geoheritage preservation in Romania”; Dr. Aleksandra Maran: “Geoconservation in Serbia. Past, present and future”; Prof. Dan Grigorescu: “UNESCO Geoparks - protected areas integrating the natural and cultural values in sustaining the development of the regions”; Prof. Hülya Inaner: “The protection and conservancy of the natural and cultural heritage in Turkey”.
Prezentările au relevat bogatul patrimoniu natural al țărilor discutate, care cuprinde obiecte de mare valoare științifică și culturală, precum și situri incluse pe “Lista Patrimoniului mondial UNESCO”,dar și insuficienta preocupare a autorităților din aceste ţări balcanice pentru protecția și valorificarea acestora. Punct central în toate comunicările au fost geoparcurile constituite în unele din aceste țări, de asemenea preocuparea pentru crearea unor noi geoparcuri,urmând recomandările UNESCO.
Problematica geoparcurilor,modalitățile prin care acest nou tip de arie protejată abordează în perspectivă unitară protecția și valorificarea patrimoniului, în special prin educație și turism, a fost cuprinsă și în două dinte prezentările din sesiunea a doua: Dr. Ljerka Marjanac: “The challenges of protecting Croatia’s geological heritage” şi Dr.Mihaela Melinte–Dobrinescu: “Geology,landscape and conservation in the Romanian Geoparks”.
Comunicările din cea de a doua sesiune, care au abordat aspecte ale gestiunii patrimoniului cultural în România - Dr. Raluca Grecu: “Who needs the heritage?” și Dr. arhitect Cătălina Bulborea: “The heritage of the “others”: conflicts surrounding culturally built heritage” -, s-au referit la aspecte concrete cu care autoarele s-au confruntat în propria activitate.
Discuțiile care au urmat la sfârşitul fiecăreia dintre cele două sesiuni i-au permis raportorului următoarele concluzii:
- O reevaluare a stării patrimoniului natural şi cultural: cunoaștere publică, administrare, protecție și conservare, în raport cu legislația europeană și alte reglementări internaționale în domeniu,este imperios necesară în toate țările din sud-estul Europei la care s-au referit prezentările. O serie de situații în care distrugerile antropice avansează cu repeziciune reclamă intervenție urgentă. În perspectiva unei colaborări internaționale țintită spre protecție si punere în valoare publică a patrimoniului natural și cultural abordat holistic, Departamentul Patrimoniu al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului poate prelua rolul de catalizator.
- Modelul de geoparc UNESCO, aplicat în construcția a peste 70 de geoparcuri europene și în alte câteva zeci pe celelalte continente, s-a dovedit adecvat modului integrativ de abordare a valorilor naturale și culturale ale unei regiuni, totodată o soluție concretă, bine documentată prin experiente internaționale,de dezvoltare economică a regiunilor. Ţările din Balcani,dar și din alte regiuni ale Levantului cuprind zone care îndeplinesc criteriile UNESCO pentru crearea de geoparcuri. Schimbul de idei și experiențe, între țările din Levant care au generat deja geoparcuri şi cele care doresc aceasta, își poate demonstra mai bine utilitatea într-un cadru organizatoric stabilit, cu preocupări în domeniu, așa cum este cel al Institutului Levant.
- Rolul pe care educația, începând cu cea de la nivel primar până la cea cu scop formativ-profesional, îl are într-o coerentă abordare a cunoașterii, protecției și valorificării patrimoniului, a fost susținut de mai multi participanți. În acest sens, profesorul Vasile Cristea de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a sugerat organizarea, în cadrul Institutului Levant, de conferințe și scurte module de curs, urmate de aplicații în teren. Pentru susținerea acestor activități ar putea fi invitați specialiști în diverse domenii ale patrimoniului natural și cultural din regiunea Levantului.
Prof. Dan Grigorescu
Raportor
Dr. Mihaela Melinte-Dobrinescu
Director ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar)
„Geologie, peisaje şi conservare în geoparcurile din România”
“Există o creștere globală a gradului de conștientizare în ceea ce privește varietatea resurselor geologice și a peisajelor, inclusiv cele geologice și în conservarea diverselor geosituri. Actual, se manifestă necesitatea globală de gestionare și înțelegere a schimbărilor legate de cauzele naturale și antropice care pot afecta siturile geologice și peisajele asociate, precum și inițierea de acțuni de geoconservare într-un mod durabil. Geoparcurile implică protejarea siturilor geologice și a peisajelor, inclusiv al patrimoniului cultural din regiunile unde geoparcurile sunt situate, ceea ce duce la dezvoltarea turismului în aceste zone, recent dezvoltat ca și conceptul de geoturism. În consecință, înființarea în întreaga lume a geoparcurilor a dus la creșterea economică locală și regională. Acțiunile de geoconservare sunt foarte intense în Europa, unde organizația ProGEO - Asociația Europeană pentru Conservarea Patrimoniului Geologic este lider în protejarea geositurilor. În geoparcurile existente se acordă o atenție deosebită nu numai conservării siturilor geologice, inclusiv paleontologice, în zonele lor de ocurență, ci și valorificării caracteristicilor acesturi situri pentru atragerea vizitatorilor.
În România există pană acum un singur geoparc UNESCO – Geoparcul Dinozaurilor Ţării Hațegului, situat în partea vestică a Carpaților Meridionali. De asemenea, în România există un geoparc care aspiră la statutul de geoparc UNESCO, Geoparcul Ţinutul Buzăului, localizat în zona de curbură carpatică. Ambele geoparcuri conțin situri geologice şi paleontologice semnificative, dar şi un bogat capital cultural. Geoparcul Dinozaurilor Ţării Hațegului este renumit la nivel european şi global pentru fauna fosilă endemică de dinozauri şi alte fosile continentale, precum şi pentru geositurile marine care au permis corelarea cu Cretacicul din alte regiuni, ex. Alpi. Geoparcul Ţinutul Buzăului este faimos pentru geositurile unice la nivel european, în care sunt incluse Vulcanii Noroioşi de la Berca, Minele de Chihlimbar de la Colți, Muntele de Sare de la Lopătari, dar şi peisaje spectaculoase şi o impresionantă moştenire culturală: peşterile cu desenele paleolitice şi schiturile medievale rupestre de la Bozioru şi Aluniş. În fiecare an geoparcurile din România sunt vizitate de mii de turişti din țară şi din străinătate, chiar dacă multe dintre geosituri incluse în aceste geoparcuri nu sunt încă protejate.”
Dr. Ştefan Vasile
Universitatea din București
„Conservarea geopatrimoniului în România”
„Marea diversitate a formațiunilor geologice prezente în România face ca țara noastră să fie locul potrivit unde se întâlnesc multe geosituri importante. Unele din siturile geologice de pe teritoriul țării noastre sunt importante datorită morfologiei spectaculoase (de ex. formațiuni de eroziune, vulcani noroioși, peșteri, coloane bazaltice, carsturi) sau datorită interesului științific (formațiuni fosiliere sau minerale excepționale). Cu toate acestea, deoarece legislația României nu include măsuri specifice de geoconservare, multe astfel de geosituri nu sunt recunoscute la întregul lor potențial, și sunt protejate adecvat doar dacă se întâmplă să fie incluse într-un parc natural. Siturile geologice izolate (și anume cele care nu fac parte dintr-un parc natural mai mare) care au fost declarate rezervații naturale (de obicei corespunzătoare Categoriei III IUCN arie protejată) în timpul regimului comunist au fost în mare parte uitate și există ca atare doar pe hârtie. Acesta sunt administrate de Agențiile Naționale pentru Protecția Mediului, dar administrarea lor înseamnă în general doar că sunt incluse pe o listă, fără ca măsurile din teren să confere protecție reală.
Cu toate acestea, inițiativele recente s-au soldat cu succes în promovarea nevoii de geoconservare, și mai multe geosituri au fost recunoscute ca atare și au câștigat protecție prin lege. Sunt de notat două direcții în această privință: conservarea ariilor de mare întindere, sub conceptul umbrelă de geoparc, și conservarea unor situri de mici dimensiuni. Geoconservarea unui areal necesită crearea unor geoparcuri, proces de durată, care implică zone locuite de mari dimensiuni și conservarea patrimoniului geologic, natural și cultural. Un astfel de exemplu este Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului, recunoscut ca cel de al 18-lea membru al Rețelei de Geoparcuri Europene, care servește ca prototip, model pentru astfel de inițiative în România. Geositurile izolate, mai mici, care nu sunt incluse într-un parc natural, pot fi împărțite în două categorii principale. Unele au un ridicat impact vizual și sunt ușor recunoscute de comunitatea locală. În general atrag turiști, dar informațiile geologice lipsesc în general de la fața locului. Alte situri prezintă importanță științifică și nu sunt deloc spectaculoase, fiind aproape necunoscute în comunitatea locală. Multe autorități locale pur și simplu nu știu că în localitatea lor se află geosituri importante și devin interesate în protejarea acestor situri dor după ce află de existența lor. Unele din cele mai importante măsuri care trebuie luate în ceea ce privește conservarea geositurilor de mici dimensiuni sunt inventarierea acestor situri și documentarea importanței acestora pentru autoritățile locale competente, marcarea lor corespunzătoare pe teren și creșterea nivelului de conștientizare a importanței acestora atât la nivel local, prin programe educaționale, cât și la nivel regional, prin geoturism.“
Dr. Aleksandra Maran
Muzeul de Istorie Naturală, Belgrad
„Geoconservarea în Serbia. Trecut, prezent şi viitor”
„Terminologia de biodiversitate de bază este prezentată împreună cu o trecere în revistă a inițiativelor trecute, prezente și viitoare de geoconservare în Serbia. Geoconservarea implică un set de acțiuni concentrate pe protejarea, conservarea, prezentarea și promovarea valorilor de geodiversitate și geopatrimoniu prin aplicarea cunoștințelor și practicilor dobândite în domeniul cercetării științifice și profesionale, educației, legislației, planificării spațiale și urbane și turismului. Teritoriul Serbiei este un patrimoniu bogat de geodiversitate și obiecte de geopatrimoniu, ce fac parte integrantă din cele cinci unități geotectonice majore: 1) Carpato-Balcanii din estul Serbiei, 2) Masivul Sârbo-Macedonian, 3) Zona Vardar, 4) Dinaridele din vestul Serbiei și 5) Bazinul Panonic. Înainte de 1995, au fost protejate 75 de obiecte, iar alte 19 situri de geopatrimoniu sunt în curs de obținere a protecției. Evaluând stadiul actual al geoconservării, se propun mai multe măsuri pentru viitor pentru intensificarea lucrărilor de protejare a geopatrimoniului în Serbia: a) continuarea inventarierii geopatrimoniului tangibil și intangibil; b) creșterea nivelului de conștientizare a publicului în ceea ce privește importanța geopatrimoniului; c) asigurarea sprijinului responsabililor cu planificarea teritoriului și părților interesate strategice pentru geoconservare; d) alocarea fondurilor și oferirea de sprijin pentru proiectele de geoconservare; e) întărirea capacității de geoconservare, inclusiv formarea de noi specialiști în geologie: geoconservaționiștii; f) dezvoltarea bazelor științifice pentru a evalua potențialul altor arii care ar putea deveni membre ale Rețelei Globale UNESCO de Geoparcuri.”
Prof. univ. dr. Dan Grigorescu
Profesor emerit, Universitatea din București
Director științific ISACCL
„Geoparcurile UNESCO – zone protejate care integrează patrimoniul natural şi cultural în susţinerea dezvoltării regionale”
„În ultimii douăzeci de ani de când a fost lansat noul concept de geoparc drept o nouă categorie de zonă protejată, axată pe patrimoniul geologic și pe abordările integrative ale patrimoniului natural și cultural, ale biodiversității și geodiversității, geoparcurile s-au dovedit a reprezenta un mod eficient de dezvoltare regională bazat pe valorile naturale și culturale. Geoparcurile UNESCO sporesc dezvoltarea regiunii prin valorificarea siturilor naturale şi culturale remarcabile, a tradițiilor folclorice şi artizanale. Educația și turismul sunt principalele modalități de a asigura creșterea economică și identitatea culturală a unei regiuni într-un geoparc.
Numărul de geoparcuri a crescut extraordinar după anul 2000, când au fost înființate primele patru geoparcuri europene. În prezent, noiembrie 2017, există 70 de geoparcuri în Europa și aproximativ 55 pe alte continente, dintre care peste 30 în China. Lansarea în 1997 a conceptului de geoparc, precum și a metodologiei aferente, a reprezentat prima măsură concretă la nivel internațional pentru susținerea protecției geologice. Aceasta a urmat unei mișcări europeane din anii '80 în țările vestice, și anume acțiunea ProGEO, care viza sensibilizarea opiniei publice cu privire la valorile și amenințările patrimoniului geologic. Două modalități strategice sunt practicate în construcția unui geoparc: 1) „Abordarea de sus în jos”(top-down,eng.),în care un grup de persoane și instituții, având cunoștințe temeinice despre valorile unei regiuni, inițiază acțiuni, încercând să implice noi parteneri: instituții, autorități și comunitățile locale. 2) „Abordarea de jos în sus”(bottom-up,eng.), în care comunitățile și autoritățile lor inițiază acțiunile. Grupul cunoaşte bine valorile propriei regiuni, precum și oportunitățile deschise de un geoparc în promovarea acestor valori, inclusiv a produselor locale.
În crearea „Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului” primul și, până în prezent, singurul Geoparc UNESCO din România , a fost aplicată o strategie de „sus în jos”. Inițiatorii au fost profesori de la Universitatea din București, cu o lungă experiență în cercetarea geologiei acestei regiuni care a ocazionat importante descoperiri paleontologice; profesorii au antrenat de-a lungul multor ani, studenți pasionaţi de cercetarea ştiinţifică. În spiritul conceptului UNESCO de geoparc, principalii beneficiari ai acestui tip de arie protejată sunt comunitățile locale. Un acord de colaborare pe termen lung a fost ȋncheiat de către Universitatea din București, administrator al geoparcului din Ţara Haţegului și Asociația Inter-comunitară Haţeg. Exemplul Geoparcului „Țara Hațegului” este urmat de alte regiuni din România (Buzău, Perșani) care și-au manifestat interesul în crearea unor geoparcuri.
Interesul pentru crearea de noi geoparcuri este considerabil, nu numai în România, dar și în regiunea Levantului, anume în țările balcanice și în Turcia, țări membre ale Asociației Europene de Geoconservare - ProGeO. În această regiune s-au creat deja 13 geoparcuri UNESCO, primul dintre acestea ȋn insula Lesbos din Grecia, printre primele 4 geoparcuri care auconstituit în anul 2000 Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. 12 geoparcuri au fost adăugate ulterior: 4 în Grecia, 2 în Ungaria și în Slovenia (ambele incluzând câte un geoparc transfrontalier, Ungaria/Slovacia , respectiv Slovenia/Austria) și câte unul în România, Croația, Turcia și Cipru. În crearea de noi geoparcuri, experiențele dobândite și transmise aspiranţilor de către geoparcurile atestate UNESCO sunt foarte importante, în mod special cele legate de organizarea activităților educaționale și de amenajarea traseelor turistice care să îmbine pe parcurs situri naturale și culturale, de asemenea cele legate de revitalizarea și valorificarea tradițiilor locale, folclorice și meșteșugărești.
Un obiectiv important al departamentului „Patrimoniu” din cadrul Institutului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului este facilitarea acestui dialog prin reuniuni internationale, dar mai ales prin cooperare ȋn acţiuni comune, un mod eficient de consolidare a cooperării regionale în regiunea Levantului.”
Prof. univ. dr. Vasile Cristea
Universitatea Babeș-Bolyai, Directorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca
„De ce am fi noi, naturaliștii români, interesați de Levant?
Aceasta este prima întrebare pe care și-au pus-o mulți colegi, la care am răspuns, mai întâi, folosind cele patru legi ecologice care au fost formulate plastic de Barry Commoner (părintele mișcării ecologiste moderne, de la nașterea căruia s-au împlinit 100 de ani anul acesta): i) Toate sunt legate de toate, ii) Totul trebuie să ducă undeva, iii) Natura se pricepe cel mai bine, iv) Nimic nu se capătă degeaba. Apoi, mi-am amintit că toți beneficiem de produse furnizate de plante (de ex. grâu, orz, măsline, curmale, diverse condimente) sau de animale (de ex. oi, vite) domesticite de populațiile levantine acum mai multe milenii, care toate reprezintă un adevărat patrimoniu biocultural! În fine, criza ecologică actuală va fi mai bine înțeleasă dacă tragem învățămintele din criza ecologică a Levantului de acum mai bine de două milenii.
Cum putem noi, românii, să contribuim la cunoașterea culturii și civilizației Levantului? În ziua de astăzi, ecologia culturală (sau antropologia ecologică), în care durabilitatea este privită prin cele 5 dimensiuni ale sale: ecologică, economică, socială, spațială și culturală, câștigă din ce în ce mai mult teren. Această abordare multidisciplinară ne va permite să înțelegem mai bine prima lege formulată de Commoner. Cunoscând Levantul, ca centru spiritual al creștinismului, iudaismului și islamului, ca loc de întâlnire a patru mari culturi (persană, arabă, iudaică și turcă), putem găsi soluții pentru gestionarea patrimoniului nostru natural.
România deține cel mai valoros, cel mai diversificat și cel mai puțin alterat patrimoniu natural din Uniunea Europeană: i) 5 din cele 11 regiuni biogeografice europene, ii) cele mai autentice păduri seculare, iii) cel mai important sit Ramsar - Delta Dunării, iv) cele mai importante populații de urși, lupi, pelicani, lincși, v) 199 de tipuri de habitate în rețeaua de arii protejate „Natura 2000”, 273 de situri de interes comunitar, etc. Cu toate acestea, gestionarea sa lasă mult loc de îmbunătățiri! Să nu uităm că în Carta Mondială pentru Natură (28 octombrie 1982) se menționează că omul face parte din natură, că viața depinde de funcționarea fără întrerupere a sistemelor naturale, iar „natura este moștenirea comună a omenirii” și suntem cu toții răspunzători de conservarea sa.
Cum putem noi, naturaliștii, să contribuim la realizarea păcii globale durabile? Conceptul de pace a fost definit ca „o stare în care nu există conflicte armate sau războaie”, fără a face vreo referire la pace dintre Om și Natură. Poate acesta este motivul pentru care Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit în Scrisoarea enciclică Redemptor Hominis despre „păcatul social” ca fiind orice acțiune care poate dăuna omului sau naturii, un păcat plasat pe același nivel cu păcatul biblic. În această zonă de educație ecologică, putem și trebuie să jucăm un rol activ. Știind acestea, vom învăța cum să fim mai buni, mai generoși, mai înțelepți, mai utili pentru semenii noștri, mai toleranți și, în special, mai atenți cu generațiile viitoare, de la care am moștenit Pământul. Iată de ce facem apel la cetățenii planetari să lupte pentru pace globală totală, ca singura soluție pentru singurul Pământ pe care îl avem!”
