Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizația Levantului organizează în ziua de 18 iunie 2026 la castelul Nopcsa din Săcel, comuna Sântămăria Orlea, județul Hunedoara, în parteneriat cu Muzeul Civilizației Dacice şi Romane din Deva, simpozionul internațional „Franz Nopcsa - inițiator al cercetărilor asupra dinozaurilor din Transilvania”.
Paleontologi din Franța, Ungaria şi România vor evoca cu acest prilej opera științifică a marelui paleontolog chiar în locul în care aceasta și-a început cercetările în urmă cu 130 de ani. Simpozionul face parte din proiectul „Personalități ale culturii şi științei din Ţara Haţegului” pe care Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului îl desfășoară în parteneriat cu Academia Română în programul Mediul academic în dezvoltarea durabilă a regiunilor, coordonat de prof. emerit Dan Grigorescu.
Franz Nopcsa (1877-1933), căruia îi este dedicat acest simpozion, a fost un renumit paleontolog, geolog și albanolog, de origine românească din satul Silivaș în Ţara Haţegului, asimilată nobilimii maghiare de-a lungul secolelor. Nopcsa a început ca autodidact cercetarea resturilor de dinozauri din straturile deschise în apropierea castelului familiei nobiliare de la Săcel, elev încă şi apoi student la Viena la sfârșitul secolului XIX, într-o perioadă în care în Europa erau foarte puţini cunoscători ai acestor fosile. A descris din aceste depozite specii noi de dinozauri, crocodili, chelonieni, pterozauri şi a stabilit caracteristicile acestei faune de la sfârșitul „erei dinozaurilor”, deosebită de cele contemporane lor din alte regiuni prin primitivitatea taxonilor, endemism şi talia mică, toate acestea interpretate drept urmare a izolării îndelungate într-un mediu insular, care ocupa cea mai mare parte a Transilvaniei. A denumit această regiune drept „insula Hateg”, denumire care avea se bucură de notorietate până in prezent.
Nopcsa a elaborat numeroase articole, atât asupra dinozaurilor şi altor reptile, din Transilvania, cât și din alte regiuni ale Europei. În aceste articole, toate publicate ca singur autor, aspectele taxonomice și sistematice se împletesc cu cele de anatomie a sistemului nervos cranial și al musculaturii, cu aspecte legate de evoluția și extincția dinozaurilor. Prin contribuțiile sale în reconstituirea caracterelor anatomice și fiziologice ale dinozaurilor în relație cu condițiile de mediu, Nopcsa se înscrie în galeria întemeietorilor noului domeniu al Paleobiologiei. Cercetările de Paleobiologie ale lui Nopcsa s-au extins şi asupra altor reptile din Europa şi America, precum și asupra unor aspecte fundamentale ale evoluției vertebratelor, așa cum este originea zborului pasărilor, el fiind susținător fervent al ipotezei „zborului prin alergare”. Pe lângă impresionanta sa activitate în domeniile Paleontologiei și Paleobiologiei, care îl plasează în galeria marilor personalități ale științei, Franz Nopcsa este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți cercetători ai Albaniei de nord, pe care a cercetat-o sub diverse aspecte: geologice, geografice, istorice, sociale, etnologice, activitate concretizată în peste 40 de articole.
După Nopcsa, timp de aproape 60 de ani depozitele fosilifere cu dinozauri din Bazinul Hațeg nu au mai fost cercetate în perspectiva unor noi descoperiri. După Primul Război Mondial și intrarea Transilvaniei în granițele României, Nopcsa a întrerupt cercetările în teren, iar comunismul instaurat în România după anul 1947 a îngrădit cercetările științifice fără aplicabilitate practică, așa cum sunt și cele din domeniul Paleontologiei vertebratelor, în plus corespondența cu cercetători din vest era supusă controlului Securității. Puținele resturi de dinozauri descoperite în această perioadă au fost rezultatul cercetărilor de teren ale geologilor din Institutul Geologic al României în cadrul activităților de prospecțiuni pe care le desfășurau pentru substanțe minerale .
În acest context, deși în lume, după anul 1950, cercetările asupra dinozaurilor au cunoscut un deosebit avânt, în România nimeni nu era interesat de dinozauri. Conștient de greutățile care vor urma, Dan Grigorescu, pe atunci lector, a inițiat în anul 1977 reluarea cercetărilor în Hațeg. Din anul 1978 până în anul 2012, când a fost pensionat, profesorul Grigorescu a organizat, în fiecare an, tabere de cercetări pentru studenți voluntari, la Sânpetru, apoi în comuna General Berthelot. Un mare ajutor i-a fost dat de un localnic din Sânpetru – Doenel Vulc, care cunoștea bine locurile din care primăvara, după topirea zăpezii, se iveau resturi de oase.
În primii ani, la săpături a participat Ion Groza, geograf de la Muzeul de Științe Naturale din Deva, care a realizat astfel o colecție de oase de dinozauri pentru acest muzeu. Vestea asupra reluării cercetărilor paleontologice în Bazinul Haţeg s-a extins rapid, prestigioși specialiști în studiul dinozaurilor din Polonia, Franța, Anglia, SUA, Canada venind în baza unor proiecte să viziteze locurile fosilifere și să examineze noile descoperiri. La rândul său, profesorul Dan Grigorescu a fost invitat la o serie de manifestări științifice internaționale în Polonia, Germania, SUA, China şi desemnat, în anul 1985, coordonator pentru Europa de Est în proiectul UNESCO (IGCP 245 Correlation of the non-marine Cretaceous of the World), care s-a încheiat în anul 1990 prin conferințele internaționale de la Bucureşti și Haţeg, urmată de conferința de la Alma Ata, în Kazahstan.
Pe lângă impactul internațional al reluării cercetărilor asupra dinozaurilor din Transilvania, acestea au contribuit la crearea unei atmosfere de emulație în rândul studenților geologi, atrași de un subiect de larg interes și de șansa redescoperirii unui „tezaur pierdut”, deoarece nimic din marea colecție a lui Franz Nopcsa nu a rămas în România, fiind dată muzeelor din Londra, Budapesta și Viena. Între cele mai importante descoperiri, după reluarea cercetărilor, se înscriu micii dinozaurii carnivori (celurozauri), pterozaurul uriaș Hatzegopteryx, a primelor mamifere mezozoice din România și a locurilor de incubație ale dinozaurilor, marcate prin cuiburi cu ouă.
Congresul internațional din anul 1990 a dat un puternic impuls cercetărilor asupra Cretacicului final din Bazinul Hațeg. Pe parcursul anilor care au urmat, cercetările s-au extins atât tematic, cât și spațial, incluzând regiuni mai puțin cercetate în cadrul Bazinului Haţeg, dar și în bazinul învecinat Rusca Montană și în alte regiuni din Transilvania. Peste 300 de articole, cu contribuția a circa 90 de autori, au fost publicate în prestigioase reviste științifice din lume, în domeniul paleobotanicii şi palinologiei, micropaleontologiei, paleontologiei vertebratelor, tafonomiei, evoluției și cladisticii dinozaurilor şi altor grupe din fauna cretacică a Bazinului Hațeg, litostratigrafiei și cronostratigrafiei, sedimentologiei şi reconstituirii paleomediilor, tectonicii și vulcanologiei. Relevant pentru interesul tinerilor cercetători din țară şi din străinătate asupra faunelor cu dinozauri din Transilvania este numărul mare al lucrărilor de masterat și al tezelor de doctorat elaborate în ultimii ani asupra Bazinului Haţeg.
Un capitol nou în istoria paleontologică a Bazinului Hațeg s-a deschis în anul 2000, legat de valorificarea rezultatelor cercetărilor științifice în dezvoltarea culturală şi social-economică a regiunilor. În acest an, profesorul Dan Alexandru Grigorescu a inițiat, într-un larg colectiv de colaboratori din partea Universității din Bucureşti si a autorităților locale, înființarea Geoparcului dinozaurilor Ţara Haţegului, urmând lansării, în anul 1998, a conceptului de geoparc, de către UNESCO. În baza acestui concept și a metodologiei recomandate, numeroase geoparcuri au fost constituite în lume, peste 240 în prezent. Între primele 20 dintre acestea a fost Geoparcul dinozaurilor Țara Hațegului, admis în anul 2005 în Rețeaua UNESCO a geoparcurilor europene.
Prin simpozionul din 18 iunie 2026, la castelul Nopcsa din Săcel, profesorul Dan Grigorescu, care anul trecut a participat, în calitate de invitat al Serviciului Geologic Maghiar, la Memorialul „Nopcsa 2025” de la Budapesta, dorește cinstirea memoriei lui Franz Nopcsa şi relevarea, pentru comunitățile locale, a importanţei cercetărilor științifice asupra patrimoniului natural şi cultural pentru dezvoltarea acestei minunate regiuni care este Ţara Haţegului.
În mesajul transmis cu prilejul simpozionului, Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al ISACCL, a arătat că evenimentul se înscrie în acțiunile prin care Institutul urmărește să aducă în atenția tinerilor și a publicului larg personalități cu contribuții remarcabile în domenii diferite ale culturii și științei.
RECONSIDERAREA UNUI SAVANT
Simpozionul internațional dedicat memoriei reputatului paleontolog maghiar Franz Nopcsa organizat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului în parteneriat cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane, cu susținerea Consiliului județean Hunedoara, se înscrie acțiunilor pe care Institutul le desfășoară în mod constant pentru cunoașterea de către tineri și public, în general a personalităților cu contribuții remarcabile în domenii diverse ale culturii și științei. Eficiența în plan educativ a acestor manifestări este demonstrată de numărul mare al tinerilor, elevi și studenți, care participă la aceste acțiuni și se integrează mai departe în dezvoltarea acestora. Interesul asupra studiilor publicate cu un secol în urmă de Nopcsa a fost declanșat de succesul pe care l-au avut în rândul tinerilor filmele cu dinozauri realizate la Hollywood.
Franz Nopcsa a incitat cercetarea dinozaurilor într-o perioadă în care erau foarte puțini specialiști în domeniu în Europa, el însuși trebuind să abordeze cercetarea dinozaurilor ca autodidact, niciunul dintre profesorii săi de la Universitatea din Viena nefiind calificat să-l îndrume. Alternând perioadele de cercetare paleontologică pe teritoriul moșiei familiei din Țara Hațegului cu cele de cercetare a istoriei si etnografiei Albaniei de Nord, Franz Nopcsa s-a afirmat în ambele domenii drept o personalitate de prim rang a științei și culturii.
Un savant nu este întotdeauna un model de integritate. Franz Nopcsa a fost un personaj controversat în România, ca și în Ungaria. În Primul Război Mondial a fost declarat „persona non grata" de Guvernul României, sancțiune care i s-a ridicat de către Regele Ferdinand după război la cererea lui Gheorghe Munteanu Murgoci, care i-a recunoscut meritele științifice în geologia Carpaților Meridionali , propunându-i să lucreze în cadrul Institutului Geologic al României.
Puține locuri mai amintesc astăzi în Țara Hațegului memoria marelui om de știință, doar castelul de la Sǎcel - locul de desfășurare al acestui simpozion și conacul din fostul Fărcădin, acum Centrul de dezvoltare durabila al Țării Hațegului al Academiei Române. Au rămas, în schimb, transmise din generație în generație, o serie de legende despre „ciudatul baron" și interesul său pentru „oasele de urieși", așa cum numeau localnicii resturile dinozaurilor.
Memoria lui Franz Nopcsa a fost reactivată după o perioadă de peste o jumătate de secol în care cercetările paleontologice asupra dinozaurilor din Transilvania au fost întrerupte, de către profesorul Dan Grigorescu în 1978, pe atunci lector la Facultatea de Geologie si Geofizică a Universității din București, care, începând de atunci, timp de 35 ani, a organizat în fiecare vară tabere de cercetări pentru studenții geologi. „Școala în teren" făcută în acei ani a reprezentat pentru studenții geologi care au participat o adecvată ucenicie în cercetarea geologică, care i-a marcat pe parcursul carierei lor, așa cum o spun chiar ei cu prilejul întâlnirilor aniversare de la facultate.
Taberele de vară ale studenților au avut și o consistentă importanță patrimonială prin marea colecție de peste 2000 de oase și ouă ale dinozaurilor și ale altor vertebrate inventariată în Laboratorul de Paleontologie al Universității din București.
Cercetările din perioada 1978 - 2000 au fost determinante în crearea „Geoparcului dinozaurilor Țara Hațegului" admis în rețeaua geoparcurilor UNESCO în anul 2005. Prin colecția realizată și lucrările publicate, Țara Hațegului și-a întărit identitatea, adăugând renumelui de „ținut al bisericilor medievale de piatră" și al unui folclor și artizanat specific, cel al „tărâmului dinozaurilor pitici ", necunoscut în alte regiuni din lume. Împreună, aceste aspecte au fost determinante în primirea geoparcului hațegan între primele geoparcuri UNESCO din Europa.
Simpozionul internațional găzduit de Castelul Nopcsa este înscris proiectului „Personalități ale culturii și științei din Țara Hațegului" pe care Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului îl desfășoară în parteneriat cu Academia Română în programul Mediul academic în dezvoltarea durabilă a regiunilor României .
Emil Constantinescu
Președintele Consiliului Științific
al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura
și Civilizația Levantului
FRANZ NOPCSA ȘI SPIRITUL CASTELULUI DIN SACEL
Simpozionul „Franz Nopcsa - descoperitorul dinozaurilor din Transilvania” reprezintă prima manifestare organizată în România dedicată acestui mare paleontolog maghiar cu origini române. Este un semn al recunoștinței pentru opera paleontologică a lui Franz Nopcsa (1877-1933) care a determinat schimbarea traseului meu în cercetarea științifică, la doisprezece ani după ce acesta se înscrisese într-o altă direcție, anume Paleontologia mamiferelor marine, domeniu în care începusem să fiu recunoscut în plan internațional. Am decis totuși să subordonez acest domeniu dinozaurilor, ale căror urme nu existau în România înaintea Primului Război Mondial, dar după care un valoros patrimoniu paleontologic a intrat în granițele României, necercetat însă de peste 50 de ani, de când Nopcsa părăsise castelul de la Săcel şi nici un cercetător român sau străin nu se încumetase să-l abordeze.
Un puternic impuls în determinarea de a relua cercetările în teren întrerupte de Nopcsa după 1918 a venit din partea specialiștilor în dinozauri americani pe care i-am întâlnit în timpul vizitei pe care am întreprins-o în SUA la invitația Fundației Smithsonian în anul 1975 pentru a participa la un congres dedicat evoluției mamiferelor marine în Corvallis, Oregon. În timpul vizitelor pe care le-am făcut cu acest prilej în mari muzee americane, din Washington D.C., New York şi Los Angeles eram întrebat cine cercetează „dinozaurii lui Nopcsa” din Transilvania si nu știam ce să răspund. Știam la acea vreme că depozitele de la Sânpetru din Bazinul Hațeg, aproape de Deva - centrul practicii de vară pentru studenții geologi din anul II - ascund oase de dinozauri, dar nu știam mai nimic despre ei și modul lor de cercetare în teren. Am citit articolele lui Nopcsa din biblioteca facultății și am primit articole și cărți din partea cercetătorilor americani. Această documentare contura un domeniu deosebit de interesant, dar greu se abordat fără o pregătire consistentă în privința osteologiei dinozaurilor, pe care nu o aveam și nici nu puteam s-o dobândesc din cărți, fără acces la material comparativ, total absent la acea vreme în România.
Restricțiile din timpul comunismului în privința călătoriilor de studii în străinătate împiedicau o temeinică pregătire în orice domeniu al științei care nu avea legătură directă cu aspectele practice ale economiei, totodată interziceau accesul specialiștilor străini în afara unor acorduri aprobate de instituțiilor academice din România. În pofida acestor dificultăți am decis să încep pregătirile pentru reluarea cercetărilor, urmărind un dublu scop: constituirea unei colecții de oase, în situația în care nimic din materialul colectat de Franz Nopcsa nu a rămas în țară, şi formarea unor specialiști români în studiul dinozaurilor, domeniu de larg interes în lume. Niciunul dintre aceste obiective nu putea fi abordat. cu o perspectivă de succes, în mod individual. De aceea primul pas a fost constituirea unui grup de studenți interesați să-şi petreacă voluntar o parte a vacanței de vară prin cercetări în teren. Pentru aceasta am constituit cu sprijinul studenților „Cercul pentru protecția mediului geologic ” prin care grupuri mici de studenții conduși de un cadru didactic cercetau în teren și apoi în laborator aspecte mineralogice, stratigrafice, paleontologice, tectonice în arii desemnate drept „monumente geologice”.
Am înscris aceste activități în cadrul acțiunilor pentru protecția naturii, susținute de guvernanții români sub presiune internațională și în acest fel, timp de opt ani diversele grupuri tematice constituite au fost finanțate iar în final studenții au publicat rezultatele cercetărilor în volumele cercului științific. Mulți studenți, mai mulți decât cei pentru care puteam obține fonduri de deplasare doreau să se alăture grupului pe care l-am format pentru cercetarea depozitelor cu resturi de dinozauri din Bazinul Hațeg, atrași de perspectiva lucrului în teren într-un domeniu de mare interes științific. Începând din anul 1978 până în 2012 când m-am pensionat, în fiecare vară, cu două excepții: în 1991 și 1996 când am lucrat în tabere de voluntari în depozite cu dinozauri din Montana şi Alberta, am organizat tabere studențești, timp de 12 ani la Sânpetru şi apoi timp de 20 de ani în comuna Unirea care, în 2007, și-a redobândit denumirea de General Berthelot. În primii ani la Sânpetru am stat in corturi pe valea râului Sibișel, apoi am extins posibilitățile de cazare în școala din curtea castelului Nopcsa din Săcel.
Castelul, deși ruinat, mă fascina, era singura mărturie rămasă a marelui paleontolog, totodată o notă marcantă în arhitectura regiunii, alături de conacul Kendeffi de la Sântămăria Orlea, la câțiva kilometri distanță unul de altul. Acesta din urmă încă destul de bine întreținut la acea vreme, datorită restaurantului cu hotel înființat aici și a taberei de vară pentru elevi care funcționa în grădina conacului. În schimb, castelul de la Săcel era ruinat, localnicii mai vârstnici își aminteau sălbăticia cu care lemnul și tot ce mai rămăsese din mobilier fusese furat, iar cărțile arse în anii de după Război şi instaurarea comunismului. Intram în castelul părăsit în fiecare an împreună cu studenții nou veniți, era un prilej de a evoca importantele descoperiri pe care Franz Nopcsa le făcuse, chiar pe locurile unde acum săpam noi. Am simțit că trebuie făcut ceva pentru a păstră măcar atât cât mai rămăsese. Împreună cu profesorul de istorie Iosivoni, care locuia într-unul din cele două blocurile mizere de lângă școală am adresat în 1980 o cerere Consiliului popular al județului Hunedoara solicitând repararea urgentă a acoperișului, arătând importanța clădirii, declarată „monument istoric”. Doi ani mai târziu s-a aprobat suma de 5000 lei pentru refacerea cu tablă a acoperișului, dar nu înainte de intervenția pe care i-am cerut-o lui Bujor Almășan, șef de catedră la Facultatea de Geologie din București, fost Ministru al Minelor, Petrolului și Geologiei. (Profesorul Iosivoni nu a văzut acoperișul reparat, între timp a murit în mod tragic).
Despre castel și „ciudatul baron”, despre festivitățile care se organizau la venirea unor invitați locali sau din străinătate (Arthur Smith Woodward de la Muzeul Britanic din Londra a venit aici cu soția in 1906)., despre obiceiurile sătenilor, ne povestea tatăl lui „Nea Doinel”, unul dintre ultimii din sat care îl cunoscuseră pe „baron” și văzuse în copilărie castelul înfloritor cu gradină și un frumos havuz în față. Ne spunea despre obligațiile sătenilor de a aduna „oasele de urieși” de pe pantele Sibișelului, scoase din rocă primăvara după topirea zăpezii, și a le aduce la castel. „Nea Doinel” ne însoțea la săpături, indicându-ne locurile cu denumiri locale unde întâlnise fragmente de oase. Rând pe rând am excavat la Râpa Mocioconilor, Cânepiş, Gârjobel, Mereuță, Coasta Luncuței, am identificat altele noi, pe care le-am denumit La Cărare, La Groapă, toate pe malul drept al văii Sibișel, mai puține pe malul stâng: La Scoabă, Ograda pustie. În aceste locuri întâlneam „pungi fosilifere” - acumulări de oase puternic fragmentate, care proveneau, așa cum aveam să ne dăm seama după compararea cu ilustrațiile din articolele lui Nopcsa și din alte determinatoare osteologice, de la specii diferite și indivizi de vârste diferite. Planul mai mult sau mai puțin înclinat al straturilor împiedica prelevarea oaselor în manșoane gipsate, așa cum se procedează de obicei; oasele erau extrase individual după măsurarea și fotografierea poziției lor. Studenții lucrau cu mult elan, unii săpau cu târnăcopul şi cazmaua, folosind drugi de fier pentru a disloca roca dură, alții nivelau cu lopata în jurul săpăturii sau încărcau în saci detritusul mai fin, pentru a-l spăla la râu şi a cerne materialul grosier, urmând ca cernerea fină şi analiza la microscop să fie făcută de studenți la facultate; în materialul cernut au fost descoperite primele resturi de mamifere şi ale unor mici dinozauri carnivori, precum şi numeroase alte microvertebrate care au îmbogățit substanțial lista faunei de vertebrate a Cretacicului terminal din Bazinul Hațeg. Pe teren obișnuiam să iau pe rând studenții pentru a le explica semnificația sedimentologică a diferitelor tipuri de roci din cadrul secvențelor stratigrafice formate într- un sistem fluviatil. În urma cercetărilor de la facultate studenții din diferite grupuri tematice își prezentau rezultatele în ședințele cercului științific, iar articolele, elaborate după regulile publicațiilor științifice internaționale, erau tipărite în volumul cercului intitulat „Monumente geologice ale Naturii”. Trei dintre studenții care au lucrat la Sânpetru, regretații Emil Știucă, Dan Simionescu şi Carmen Panaitescu au publicat un interesant articol, citat mai târziu de cercetători profesioniști. „Școala în teren” pe care au făcut-o între 1978 şi 2012 în Bazinul Hațeg unii studenți geologi şi geofizicieni din peste 30 de promoții a fost, așa cum o spun chiar ei cu prilejul întâlnirilor aniversare, o adecvată ucenicie în cercetarea geologică, care i-a marcat pe parcursul carierelor pe care le-au urmat. Semnificației educativ-formative a „taberelor de vară” i se adaugă importanța științifică a descoperirilor făcute cu acest prilej, concretizate printr-o colecție cu peste 2000 de exemplare de oase care provin de la cele peste 60 de specii de vertebrate recunoscute până în prezent. În această colecție sunt cuprinse numeroase ouă de dinozaur şi uriașul pterozaur Hatzegopteryx.
Cercetările din perioada 1978-2000 au fost determinante în crearea „Geoparcului dinozaurilor Ţara Haţegului”, admis în rețeaua geoparcurilor UNESCO în anul 2005. În anul 1998, când a fost difuzat public noul concept de geoparc, unele dintre criteriile şi condiții fundamentale pentru crearea unui geoparc UNESCO erau deja conturate prin cercetările desfășurate în cadrul taberelor studențești. Se documentase astfel existența unui patrimoniu geologic cu valoare deosebită, care alături de patrimoniul biologic şi cel cultural, deja cunoscute, asigura premisele dezvoltării turismului drept sursă a dezvoltării turismului în regiune. Am coordonat cu sprijinul câtorva colegi, geologi și biologi de la Universitate, cu susținerea Consiliului județean Hunedoara şi al Asociației intercomunale Ţara Haţegului, creată în acest scop, înființarea geoparcului, a cărui administrare a fost încredințată de Ministerul Mediului Universității Bucureşti. Au fost create astfel condițiile pentru ca geoparcul să devină factor activ al dezvoltării socio-economice a Țării Haţegului, totodată promotor al cercetării științifice în domeniile geoştiințelor și științelor vieții, criterii fundamentale într-un geoparc UNESCO.
Cei care m-au urmat la conducerea geoparcului după 2012 au abandonat multe dintre realizări, s-a redus treptat, până la întrerupere, comunicarea cu Consiliul județean şi colaborarea strânsă cu Asociația intercomunală, au fost desființate taberele de cercetare ale studenților geologi, iar pentru a marca „ruptura cu trecutul ”, a fost schimbat însuși numele geoparcului din „geoparc al dinozaurilor” în „geoparc internațional UNESCO”, denumire care încearcă să justifice preluarea cercetărilor asupra dinozaurilor de către echipe din alte țări. Nu doresc să închei cu o notă pesimistă acest articol, cauza geoparcului din Ţara Haţegului pentru comunitatea hațegană şi pentru Geologie este prea importantă pentru a fi tratată superficial. Mă străduiesc în continuare să folosesc îndelungata experiență pe care o am în coordonarea unor mari proiecte de dezvoltare a învățământului universitar și rolul mediului academic în dezvoltarea durabilă a regiunilor, pentru a ajuta repunerea geoparcului din Ţara Haţegului pe drumul drept pe care a început. Sper că recent renovatul castel Nopcsa va revigora spiritul creației şi al dezvoltării regiunii care ne-a animat cu ani în urmă în formarea Geoparcului dinozaurilor.
Dan Alexandru Grigorescu
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
