Textele clasice și realitatea secolului XXI

Cea de-a doua întâlnire din acest an a Societății de Studii Clasice (25 februarie 2026) a reprezentat un prilej de comuniune autentică pentru mai multe generații de clasiciști. În fața a aproape 70 de auditori, aflați atât în Biblioteca Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, cât și online, domnul conf. univ. dr. Theodor Georgescu ne-a vorbit despre instrumentalizarea istoriei în comedia „Lysistrata” a lui Aristofan, un text scris cu mai bine de 2600 de ani în urmă, dar care pune și astăzi în discuție valoarea democrației și a păcii.

Reprezentată în anul 411 înainte de Hristos, în contextul războiului peloponesiac dintre Atena și Sparta, comedia pune în scenă o răsturnare totală a ordinii sociale din Grecia, leagănul primei democrații din istorie: o femeie din Atena, pe nume Lysistrata, voind să pună capăt războiului îndelungat dintre greci, le determină pe câteva femei din diverse colțuri ale Greciei să nu se mai apropie de bărbații lor până ce aceștia nu vor încheia pacea; în plus, ele ajung să ocupe și Acropola, unde se afla și trezoreria, stopând astfel finanțarea războiului și aducând în final multdorita pace și împăcare între bărbați și femei.

Conferențiarul a evocat cu multă măiestrie, dar și cu umor rafinat, contextul politic în care se desfășoară acțiunea piesei, avansând ipoteza conform căreia Aristofan pune, de fapt, în scenă cu multă fantezie negocierile din anul 411 dintre strategul atenian Peisandros și Adunarea poporului din Atena: acesta voia să-i determine pe atenieni să accepte cofinanțarea războiului de către Imperiul Persan, în schimbul renunțării la forma de guvernământ tradițională a cetății: democrația (gr. puterea poporului), în favoarea oligarhiei (puterea unui grup mic de oameni). Astfel, mica adunare de femei care schimbă în mod ingenios soarta războiului ar reprezenta oligarhia și antidemocrația, o lume pe dos, în timp ce bărbații, care luptă și văd beneficiile războiului, democrația. În acest sens, au fost ilustrate felurile în care mai multe episoade istorice sunt deformate și manipulate de diverse personaje, cu scop propagandistic, presărate cu politicieni demagogi și corupți, dezbinări interne, manipulări de masă, întreținerea unui război îndelungat și costisitor din care au de câștigat doar marile puteri... Vă sună ceva cunoscut?

Comunicarea s-a bucurat de foarte mult interes din partea celor prezenți, care au problematizat noțiunea de pace descrisă în comedie: Cui nu îi servește pacea? Este vorba oare despre pacea care salvează democrația sau despre pacea care îi pune capăt? Ce personaje istorice masculine ale vremii se ascund sub masca vajnicei Lysistrata (gr. „cea care dizolvă armata”)?

Mai presus de toate, seara aceasta a reprezentat o mărturie a perenității textelor clasice și a modului în care ele continuă să ne inspire în realitatea secolului XXI: deși în ultimul secol, piesa a fost instrumentalizată în direcție feministă, dar și ca inițiativă de pace, în anul 2003, ca reacție la războiul din Irak, Lysistrata continuă să ne vorbească despre provocările și fragilitățile primei democrații din istoria omenirii.

 

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu