ANDREI PIPPIDI: MIHAI BERZA, O RESTITUIRE
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului pregătește lansarea volumului „De la Méditerranée à la Mer Noire”, care include 40 de studii edite și inedite, în limbile franceză, italiană şi germană, ale istoricului Mihai Berza (1907-1978), selectate şi editate de prof. univ. dr. Andrei Pippidi. Volumul face parte din colecția „Savanți români în cercetarea Levantului”. În cuvântul-înainte, „Mihai Berza, o restituire”, profesorul Andrei Pippidi sublinia:
„Într-un moment de revigorare a cercetărilor privind Sud-Estul european, care tocmai s-a observat la Congresul din București (septembrie 2019), această culegere de studii readuce la viață numele profesorului Mihai Berza (1907-1978). Regăsim aici numeroase contribuții ale sale, de istorie românească și balcanică, dar și studii care mărturisesc viziunea sa asupra Occidentului post-carolinigian. Într-adevăr, gândirea și activitatea autorului au purtat greutatea unui destin singular.
Istoria Sud-Estului european, văzută ca un sistem complex de problematici, căruia îi aparțin și cele referitoare la istoria românească, ocupă un loc intermediar în viziunea lui Mihai Berza, find plasată între istoria Europei occidentale și cea națională. El însuși a evocat imaginea a trei cercuri concentrice, pentru a ilustra într-o formă coerentă interesele lui Nicolae Iorga. Demersul său științific s-a orientat către interferențele culturii românești, directe sau mijlocite de spațiul limitrof, în raport cu cea occidentală, iar ambiția sa – pedagogică, înainte de toate – a fost dezvoltarea unor largi sinteze în care să evidențieze, cu experiența sa bogată, marile curente care traveresează istoria universală în mișcările sociale sau intelectuale. Faptul de “a nu vedea pădurea din cauza copacilor” a constituit mereu un pericol pentru istorici, mai ales în Balcani, dacă aceștia sunt tentați mai degrabă de diversitatea trăsăturilor particulare decât de unitate. Scopul propus de Berza în cercetările sale este considerarea popoarelor și a formațiunilor din Sud-Estul Europei ca membre ale unui ansamblu de civilizații. Astfel, marea întreprindere la care dorea să se angajeze, alături de colegii străini întâlniți la reuniunile internaționale, fără să fi aspirat totuși la un rol major, i-a dat încredere într-un program de lungă durată. Acest lucru reiese din reflecțiile sale asupra studiilor prin care a contribuit la clarificarea semnificației Sud-Estului european în științele umaniste.
Adunând într-un volum aceste fragmente ale unei opere considerabile, cu atât mai esențiale cu cât unele sunt fie inedite, fie împrăștiate în publicații greu accesibile, considerăm că am făcut un serviciu științei istorice și că ne-am îndeplinit datoria față de memoria unui magistru eminent.”
