Ziua 5 – Timp de cinci zile, România a fost centrul mondial al cercetării dedicate creștinismului siriac și tradițiilor creștine ale Orientului Mijlociu. Ediția 2030 va avea loc la Tokyo

Ultima zi a Congresului Mondial de Studii Siriace a oferit o privire de ansamblu asupra vitalității studiilor siriace și asupra comunităților și credințelor care susțin acest spațiu.

Sesiunea plenară de dimineață a fost susținută de profesorul Alberto Rigolio (Universitatea din Durham), care a urmărit evoluția uneia dintre cele mai reprezentative forme literare ale tradiției siriace, evidențiind rolul omiliei poetice în dezvoltarea teologiei, spiritualității și culturii creștine din Orient.

Pe parcursul zilei, sesiunile paralele au abordat teme variate, de la arhive și patrimoniu documentar la expresiile credinței, receptarea Bibliei în diferite spații culturale, epigrafie și istoria manuscriselor. Alte comunicări au explorat memoria comunităților siriace, tradițiile intelectuale ale creștinismului arab, circulația textelor între Orient și Occident, precum și dinamica identităților religioase și culturale în contextul lumii moderne. Cercetările dedicate tiparului arab timpuriu, patrimoniului maronit din Cipru și moștenirii siriace din India și China au ilustrat, de asemenea, extinderea geografică și diversitatea expresiilor acestei tradiții.

Un moment deosebit al zilei l-a constituit conferința plenară susținută de profesoara Françoise Briquel-Chatonnet (Centre National de la Recherche Scientifique, Paris), consacrată activității copiștilor și gravorilor siriaci, ale căror manuscrise și inscripții reprezintă astăzi una dintre cele mai importante surse pentru cunoașterea istoriei creștinismului oriental și a circulației textelor în spațiul mediteraneean și asiatic.

În cadrul sesiunii de închidere au fost prezentate concluziile ediției din acest an și a fost anunțată gazda viitoarei ediții a Congresului Mondial de Studii Siriace și a Conferinței de Studii Arabo-Creștine în anul 2030: Tokyo.

După cinci zile de dialog academic intens, congresul a reconfirmat statutul său de principal forum internațional dedicat studiilor siriace și creștinismului oriental, reunind cercetători din întreaga lume în jurul unui patrimoniu cultural și spiritual de o valoare excepțională.

Prin organizarea ediției din acest an a Congresului Mondial de Studii Siriace și a Conferinței de Studii Arabo-Creștine, România și Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii au devenit, pentru câteva zile, centrul mondial al cercetării dedicate creștinismului siriac și tradițiilor creștine ale Orientului Mijlociu. Totodată, găzduirea acestui eveniment reprezintă o recunoaștere oficială a contribuției mediului academic românesc la dezvoltarea studiilor siriace și a cercetării dedicate creștinismului oriental.

Adresăm calde mulțumiri tuturor partenerilor instituționali, colaboratorilor și voluntarilor care au contribuit la succesul acestui congres internațional. Prin profesionalismul, implicarea și sprijinul lor, România a fost, timp de cinci zile, gazda uneia dintre cele mai importante reuniuni academice dedicate studiilor siriace și creștinismului oriental.

Le mulțumim, totodată, tuturor profesorilor și cercetătorilor care au participat la lucrările congresului și au împărtășit cercetările lor. Sperăm ca experiența petrecută în România să le fi oferit nu doar prilejul unui dialog științific rodnic, ci și amintirea unei primiri călduroase și a unei colaborări care dorim să continue și în viitor.

Întreagă echipă a Institutului Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii este onorată și mândră de a fi dus la bun sfârșit organizarea acestui congres, prezidat de directorul general, dr. habil. Cătălin-Ștefan Popa, care se înscrie în continuitatea „Inițiativei Levant pentru Pace Globală", cea care a stat la temelia înființării institutului, lansată de președintele Consiliului Științific, prof. emerit Emil Constantinescu.

 

Timp de cinci zile, România a fost centrul mondial al cercetării dedicate creștinismului siriac și tradițiilor creștine ale Orientului Mijlociu. Ediția 2030 va avea loc la Tokyo

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu