Harrassowitz Verlag la Symposium Syriacum 2026

Editura germană Harrassowitz Verlag, una dintre cele mai titrate case tipografice din Europa și unul dintre liderii mondiali în publicarea jurnalelor științifice și al volumelor de specialitate, și-a confirmat prezența în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Mondial de Studii Siriace pe care Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului îl organizează la Palatul Parlamentului din București, între 3 și 7 august 2026.

Înființată în Frankfurt în 1872 nu doar ca editură, ci și ca librărie și spațiu de desfacere al celor mai importante lucrări științifice internaționale, încă de la început Harrassowitz Verlag s-a specializat pe două arii de programe de cercetare științifică ce i-au rămas piloni fundamentali de interes: științele bibliografice și biblioteconomice pe de o parte, și studiile orientale pe de altă parte. Împreună cu grupările de lingviști și savanți ale Asociației Orientaliștilor Germani, ale Societății Germane pentru Explorarea Palestinei și Societății Orientale Germane (care au rămas până în prezent partenerii strategici ai editurii), Harrassowitz a reușit să se impună, atât prin calitatea fizică a operelor publicate cât și prin relevanța și importanța subiectelor dezbătute, drept una dintre cele mai prestigioase edituri științifice din lume. Deja, la doar 25 de ani de la înființare, în 1897, peste 50 de biblioteci de cercetare ale celor mai importante universități americane și europene aleseseră editura din Frankfurt drept furnizorul unic al tuturor lucrărilor științifice originare din spațiul teuton.

Din nefericire, după ani de succes și recunoaștere meritată a eforturilor sale editoriale, sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a adus cu sine și bombardarea de către forțele aliate a sediului editurii Harrassowitz din Frankfurt, cauzând distrugerea totală nu doar a oficiilor editurii, ci și a întregului său catalog și stoc în același bombardament. Fiind astfel obligată să se reclădească în totalitate (într-o situație similară aceleia a Germaniei în ansamblu), editura a luat decizia de a se strămuta la Wiesbaden, de unde și-a reluat activitatea și ascensiunea reputației sale. În anii 1970, Harrassowitz și-a extins serviciile bibliotecare oferind acces la toate articolele de cercetare, volumele științifice și jurnalele academice, în toate domeniile, originare de pe continentul european, iar în anii '90 și-a concentrat eforturile pe includerea și a celor de pe continentul american în oferta sa. Totodată, editura a încorporat de timpuriu tehnologiile editoriale emergente odată cu răspândirea digitalizării la nivel global, lansând platformele digitale proprii OttoSerials (1994), OttoEditions (2000) și Fokus (2020).

Cu circa 4000 de volume, aproximativ 150 de serii de volume, peste 30 de jurnale și anuare științifice și în jur de 250 de noi publicații disponibile anual, Harrassowitz Verlag se numără fără echivoc între cele mai importante edituri științifice pe plan mondial, iar participarea sa la lucrările celui de-al XIV-lea Congres Mondial de Studii Siriace va permite participanților să se familiarizeze cu lucrările de referință publicate sub egida sa în cadrul standului editorial dedicat, organizat pe întreaga durată a Congresului din București.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu