Materialul cartografic pe care îl prezentăm în ziua sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel, realizat de colegul nostru, dr. Daniel Iosif, prezintă procesul de răspândire geografică care a transformat o mișcare religioasă locală, apărută în Palestina secolului I, într-o religie universală dominantă în bazinul mediteranean.
Creștinismul s-a născut după execuția lui Iisus din Nazaret în jurul anului 30 d.Hr. sub guvernatorul roman Ponțiu Pilat. Primele comunități s-au format la Ierusalim, dar expansiunea reală a început odată cu persecuțiile locale și dispersarea credincioșilor, care au dus mesajul în Siria, Cilicia și mai departe.
Figura centrală a acestei răspândiri rămâne Apostolul Pavel (Saul din Tars). Între 46 și 62 d.Hr. el a întreprins patru călătorii misionare majore. Prima (46-49 d.Hr.) l-a dus, alături de Barnaba, în Cipru și sudul Asiei Mici, stabilind comunități mixte de evrei și neevrei. A doua călătorie (49-52 d.Hr.) a vizat Macedonia și Achaia (Atena, Corint), unde Pavel a adaptat discursul la publicul elenistic, cum se vede în celebra cuvântare de pe Areopag. A treia (53-58 d.Hr.) s-a concentrat pe Efes, metropolă comercială și spirituală din Asia Mică, de unde a coordonat misiuni regionale și a scris epistole importante (Către Corinteni, Galateeni, Romani). Ultima călătorie, ca prizonier, l-a purtat spre Roma, trecând prin Malta după un naufragiu, marcând prezența creștină în capitala imperiului înainte de martiriul său în jurul anului 64-67 d.Hr. sub împăratul Nero.
Antiohia Siriei a devenit rapid al doilea centru după Ierusalim, aici fiind folosit, pentru prima dată termenul „creștini". Alexandria Egiptului a dezvoltat o tradiție teologică profundă, cu școala catehetică condusă de Panten, Clement și Origen. Roma, inițial o comunitate fondată probabil de evrei convertiți, a câștigat autoritate specială datorită martiriului lui Petru și Pavel. Constantinopolul (fost Bizanț) a căpătat importanță după mutarea capitalei de către Constantin cel Mare. Armenia a reprezentat o premieră absolută: în 301 d.Hr., sub regele Tiridate al III-lea și Sfântul Grigore Luminătorul, a devenit primul stat din lume care a adoptat creștinismul ca religie oficială.
Perioada pre-constantiniană a fost marcată de valuri de persecuții: sub Nero (64 d.Hr.), Domițian, Traian, Decius (250 d.Hr.) și Dioclețian (303-311 d.Hr.), ultimele fiind cele mai sistematice. Cu toate acestea, creștinismul s-a extins prin rețelele comerciale, armată și familii, atrăgând mai ales clasele de mijloc urbane, sclavi și femei, oferind un mesaj de egalitate spirituală și speranță eschatologică. Edictul de toleranță de la Milano (313 d.Hr.), emis de Constantin și Licinius, a legalizat credința, urmat de Edictul de la Tesalonic (380 d.Hr.) al lui Teodosie I, care a făcut din creștinism religia de stat.
