În fiecare an, pe 21 septembrie, umanitatea marchează Ziua Internațională a Păcii. Pentru Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, nu este doar o temă de calendar, ci una dintre rațiunile pentru care Institutul a fost creat.
În 2011, Emil Constantinescu a lansat, la Academia de Diplomație Culturală din Berlin, ideea Inițiativei Levant pentru Pace Globală: un proiect care propune un alt mod de a privi relațiile dintre oameni, comunități și state: prin cunoașterea și înțelegerea celuilalt, prin dialog intercultural și interreligios și prin diplomație culturală. Inițiativa a fost apoi prezentată în numeroase spații internaționale, de la ONU și UNESCO până la instituții europene și forumuri dedicate păcii și a constituit fundamentul înființării Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, devenit în vara acestui an, printr-o lege adoptată în Parlament, Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii.
Ideea de fond a rămas aceeași: pacea nu se construiește doar la masa negocierilor, atunci când conflictul a izbucnit. Se construiește mult mai devreme, prin educație, memorie, cultură și capacitatea de a-l înțelege pe celălalt. Este și motivul pentru care cercetarea civilizațiilor Levantului are o relevanță care depășește cu mult domeniul academic.
Levantul a fost, deopotrivă, loc al întâlnirii și al conflictului, al schimburilor dintre culturi, religii și limbi. Istoria lui ne arată cât de fragile pot fi conviețuirea și pacea, dar și cât de puternică poate fi dorința oamenilor de a găsi căi de dialog.
Astăzi, când războaiele ne amintesc din nou cât de vulnerabilă este pacea, poate că merită să ne întoarcem la această lecție: pacea nu este doar ceea ce trebuie apărat atunci când este amenințată. Este ceva ce trebuie construit, zi după zi.
Președintele Institutului Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, prof. emerit Emil Constantinescu a subliniat aceste realități în discursul susținut la masa rotundă „Punți de speranță și reconciliere în Orientul Mijlociu”, organizată în parteneriat cu Institutul pentru Credință Bazată pe Diplomație (SUA), din care redăm un pasaj semnificativ:
O pace durabilă prin înțelegerea Celuilalt
Adevăratul proces de pace nu se poate finaliza la masa negocierilor diplomatice. De fapt, el abia atunci începe, transpus din parafa diplomatică în tranșeele realității sociale. Acesta este, de altfel, nucleul conceptului de „edificare a culturii păcii” de la care pornim astăzi: înțelegerea faptului că dinamica sociopolitică din Orientul Mijlociu – și, prin extensie, din lume – nu poate fi reconfigurată cu succes fără un proces profund, complex și asumat de reconciliere. O pace durabilă nu se poate edifica doar în absența războiului, ci necesită și prezența justiției instituționale și sociale, a recunoașterii umanității reciproce și a demnității umane fundamentale. O reconciliere adevărată înseamnă capacitatea de a privi în ochii fostului adversar și de a-i recunoaște suferința legitimă – sau, luând ca exemplu cazul fericit al României postcomuniste, de a privi în ochii chiar fostului torționar și de a-i extinde o iertare necondiționată. Înseamnă trecerea de la o logică a excluderii – „fie eu, fie tu” – la o logică a incluziunii — „atât eu cât și tu, împreună”. Fără edificarea acestei dimensiuni umane și psihologice esențiale, orice arhitectură de securitate regională fundamentată pe forță va rămâne o structură subminată de chiar rigiditatea propriei poziții, pregătită – și așteptată chiar – de a se prăbuși la prima pală de vânt al schimbării.
Dacă întrebarea este „cum să instaurăm pacea”, înainte de a încerca să căutăm formule de soluționare a conflictelor, trebuie să ne gândim mai întâi la ce înțelegem noi prin „pacea” pe care dorim să o obținem. Ne referim oare la pacea care, de-a lungul întregii istorii a omenirii, nu a servit decât ca un intermezzo între războaie? Ne referim oare la pacea eternă și globală la care visa Immanuel Kant? În aceste cazuri, conceptul și mijloacele trebuie abordate în mod diferit.
Dacă ne referim la mijloacele de a face pace, trebuie să pornim de la necesitatea de a găsi exemple relevante și emblematice care să demonstreze că imposibilul este posibil și că, dacă s-a întâmplat o dată, se poate întâmpla din nou. Voi încerca să evoc câteva situații în care am fost implicat personal: conflicte istorice precum cele dintre români și maghiari, ortodocși și catolici, negri și albi în Africa de Sud.
Primul pas al diplomației culturale ar trebui să fie, în opinia mea, construirea unei hărți conceptuale a universului politic internațional pe care să putem desena diferitele lumi care populează planeta noastră: cea postmodernă, cea modernă și cea premodernă. Numai pe această bază putem construi politici și strategii de securitate adecvate unei lumi în schimbare și contradictorii.
Pentru a preveni conflictele și a gestiona situațiile post-conflictuale, structurile politice trebuie consolidate prin structuri ale societății civile dedicate problemelor securității globale. Numai astfel un proces de consolidare a respectului pentru om, democrație și securitate comună poate dobândi profunzimea pe care numai voința autentică a poporului o poate garanta.
Diplomația culturală poate funcționa ca un laborator care creează cultura politică a securității globale prin încredere reciprocă, negociere și cooperare. Ea poate identifica riscurile majore, poate formula și implementa programe pentru consolidarea încrederii reciproce, atât în țările cu un grad ridicat de risc, cât și în alte zone cu potențial de conflict.
De-a lungul anilor, profesorului Emil Constantinescu i-au fost conferite, pentru lansarea și promovarea unor concepte și proiecte vizionare, care urmăresc înțelegerea celuilalt și promovarea păcii, numeroase premii și distincții dintre care amintim:
- Premiul Gusi pentru Pace, cea mai importantă distincţie din Asia - Manila, Filipine, 2013;
- Premiul „Pace prin cultură și educație” pentru realizări excepționale (Lifetime Achievements) acordat de Institutul de Diplomaţie Culturală din Berlin, Germania, 2013;
- Premiul Fondului Internațional Marea Neagră – Marea Caspică pentru întărirea toleranței și Diplomație culturală, Istanbul, 2014;
- Premiul Summit-ului Global al Păcii, Seul, Coreea de Sud, 2018;
- Premiul Federației pentru Pace Globală, San Francisco, SUA, 2022;
- Premiul Internațional pentru Drepturile Omului 2021-2022, Comisia Internațională pentru Drepturile Omului, Islamabad, Pakistan, 2022;
- Premiul „Model de etică și realizări în viață”, Coaliția Inter-Parlamentară pentru Etică Globală (New York, SUA), acordat la Bruxelles, 2025;
- Premiul „Cercetare și consultanță în tendințe”, Trends Research&Advisory, Emiratele Arabe Unite, acordat la Bruxelles, 2025.
