Viață și moarte în antichitate
21-24 septembrie 2020
ONLINE
Viziune
În contextul actual românesc, cu extrem de rare excepții, lipsesc aproape integral proiectele naționale de reînviere a limbilor clasice și orientale. În universitățile din România există doar două secții de Filologie Clasică (greacă-latină) la București și la Iași, nemaivorbind de siriacă, domeniu care nu se studiază decât ca materie opțională în câteva universități din țară. Cât despre un curs propriu-zis de egiptologie, ca materie obligatorie, curs care succede celui de scriere egipteană hieroglifică și este urmat de un curs special și obligatoriu de antichități egiptene, toate acestea reprezintă un proiect tânăr, de doar trei ani, care funcționează doar la Universitatea „Hyperion” din București. Ebraica, este, la rându-i, puțin reprezentată (Universitatea din București), cu mic ecou și impact asupra viitorilor intelectuali.
Astfel că, puținii tineri din România, dornici să se dedice profesional acestor domenii de o extrem de mare complexitate, se confruntă, în general, cu diverse obstacole, cauzate în special de lipsa fondurilor pentru încurajarea studiilor aprofundate și doctorale de specialitate, dar și de dezinteres și lipsa cererii pe piața muncii a unor asemenea rarisime abilități academice. În unele cazuri (siriacă), problemele sunt agravate și de lipsa unor programe de studii de licență sau masterat care să le faciliteze celor interesați dobândirea unor cunoștințe temeinice în domeniul ales, nemaivorbind de abilități interdisciplinare. Cel puțin în cazul filologiei clasice, aceeași situație se regăsește și la nivel internațional, unde există foarte puține centre de tradiție dedicate cercetării acestor domenii, oferind competențe legate de o singură specialitate, și nu dintr-o perspectivă globală. În cazul egiptologiei și orientalisticii (ebraică, siriacă), situația pe plan internațional este, încă, mult mai bună, grație atât cantității impresionante de material arheologic descoperit și aflat în descoperire, cât și a fascinației, deja seculare, a statelor bogate și avansate, pentru civilizația Egiptului antic și a civilizațiilor Orientului Apropiat antic, state care își permit luxul și oferă generozitatea de a investi sume consistente în formarea savanților pasionați de cercetarea acestor civilizații.
Înțelegerea temeinică a proceselor istorice, a mentalităților și a reprezentărilor de putere care au stat la baza evoluției acestor civilizații, de-a lungul a șapte milenii de dinamici neîntrerupte, este piatra de temelie pentru identificarea în prezent a unor soluții de conviețuire pașnică, de colaborare și dezvoltare în regiunile din estul Mediteranei.
Dincolo de a fi un lux considerat, din păcate, inutil, formarea de specialiști devine esențială și în societatea noastră românească, de trei decenii caracterizată de oportunism meschin, de câștig imediat și de individualism. Consecințele acestei opacități intelectuale, a lipse de înțelegere a „Celuilalt” și a penuriei de specialiști care să faciliteze societății deschiderea către aceste profunde fenomene milenare sunt drastice și vizibile în toată lumea: războaie, confruntări armate, conflicte religioase, xenofobie, subdezvoltare, sărăcie, incultură.
Parafrazând un autor medieval, Bernard din Chartres, civilizația europeană modernă este un pitic cocoțat pe umerii unor uriași antici. Interacțiunea acestor uriașe culturi antice – în ordine cronologică, egipteană, orientală (siriacă), greacă și ulterior romană –, a avut loc în spațiul Levantului, leagănul celor trei religii monoteiste. Seva solidă și perenă a civilizației europene o reprezintă antichitatea greacă, din jurul bazinului Mării Mediterane, unde s-au format și dezvoltat sistemele politice, economice, dar și filosofia, știința și artele. În schimb, Egiptul antic și Orientul Apropiat, dincolo de fascinația pe care au exercitat-o neîncetat asupra spațiilor europene, au reprezentat leagănul umanității, furnizând rădăcinile fără de care civilizația ulterioară europeană greco-romană, iar apoi civilizația europeană medievală și modernă nu ar fi putut exista. Geopolitica spațiului levantin a distilat continuu până astăzi aceste sisteme de civilizații, aflate într-un permanent metisaj de mentalități, cultural-artistic, dar și de sincretisme religios-spirituale, având drept catalizatori fie relațiile pașnice comerciale și culturale, fie confruntările militare.
Pentru înțelegerea globală a modelului multicultural din spațiul levantin nu este nevoie de perpetuarea unor clișee și prejudecăți, ci de investigarea surselor primare, prin cunoașterea limbilor de izvor și a instrumentelor și metodologiilor moderne de abordare.
Misiune
În acest milenar, complex și efervescent context cultural-politic-religios și economic, inițiem cursurile Școlii anuale interdisciplinare de egiptologie orientalistică și greacă veche, care își propune ca misiune formarea unor tineri specialiști care să abordeze, în manieră interdisciplinară, inestimabila moștenire culturală formată în spațiul Levantului, prin dinamica unor civilizații milenare, care au pus și bazele culturii europene.
Prima ediție (2020) se concentrează în jurul temei Viață și moarte în antichitate.
Programul Școlii anuale interdisciplinare de egiptologie, orientalistică și greacă veche constă în prelegeri introductive oferite de specialiști în domeniu (români și străini), care acoperă peisajul interdisciplinar necesar studierii acestor discipline: istorie, literatură, arheologie, papirologie, epigrafie, teologie, istoria artei, numismatică, sigilografie etc. Sunt prevăzute și ateliere de practica limbii, de prezentare și discutare a temelor studenților, vizite ghidate la muzee.
