Luni 4 septembrie 2023
Astăzi a început Școala anuală interdisciplinară de greacă veche, egiptologie și limbi orientale, ediția a patra, cu tema „Viciu și virtute în antichitate”, organizată de ISACCL în parteneriat cu Institutul culturilor mediteraneene și orientale al Academiei de Științe a Poloniei și cu Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.
În discursul său, domnul prof. univ. dr. Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific a ilustrat perenitatea culturii clasice și rolul acesteia în contextul societății de astăzi. Doamna prof. univ. dr. Joanna Popielska-Grzyboska (Institutul Culturilor Mediteraneene și Orientale al Academiei de Științe a Poloniei), directorul științific al evenimentului, a vorbit despre complementaritatea celor două concepte, „viciu” și „virtute”, accentuând rolul muncii interioare care îi revine omului pentru a se desăvârși. Doamna conf. univ. dr. Maria-Luiza Oancea (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București) a evidențiat istoria conceptului „arete” („virtute”) în greaca veche, plecând de la Platon și până la Sfântul Pavel și a prezentat programul cursurilor.
Prof. emerit Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului:
Tema actualei ediții este interesantă pentru perioada contemporană, când predomină exaltarea viciilor și ridiculizarea virtuților, într-o diacronie care trece dincolo de clasicismul greco-roman și budism la arta minoică și hindusă, dar și mai departe, de la artă la pornografie.
„Stimați profesori, dragi participanți, distins public,
În numele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, mă bucur să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră, la deschiderea celei de-a patra ediții a „Școlii anuale interdisciplinare de greacă veche, egiptologie și limbi orientale”, organizată în parteneriat cu prestigiosul Institut al Culturilor Mediteraneene și Orientale al Academiei de Științe a Poloniei, reprezentat de directorul științific al manifestației, doamna prof. univ. dr. Joanna Popielska-Grzybowska și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, reprezentată de doamna conf. univ. dr. Maria-Luiza Oancea.
După primele ediții, care au tratat în anii trecuți viața și moartea, cosmogonia, timpul și spațiul, subiectul de anul acesta este dedicat virtuților și viciilor în Antichitate. În afișul consacrat manifestării putem observa doar cele șapte virtuți capitale. În imaginarul medieval, viciile lipsesc din peisaj. Or, în Antichitatea greacă și latină nu erau ascunse de ochii lumii, erau acceptate și asumate ca atare. Zeii erau portretizați asemenea oamenilor, fără nicio ipocrizie, cu toate pasiunile, geloziile, invidiile, lăcomiile și adulterurile lor, atât în Atena, cât și la Roma, care a preluat religia acesteia, după ce a cucerit-o: „Grecia capta, ferum victorem cepit”. Zeus și-a schimbat doar numele în Jupiter și Atena în Minerva.
Divinitatea supremă, Zeus-Jupiter avea și o parte de violență, de lăcomie și adulter, iar înțelepciunea și pacea întruchipate de Atena-Minerva erau mereu înarmate și gata de război. Continentul nostru s-a constituit pe baza moștenirii greco-latine și creștine, însuși numele de Europa fiind legat de răpirea unei tinere fecioare feniciene de către Zeus, transformat într-un taur, într-o legendă în care virtutea iubirii se împletește cu adulterul și cu înșelăciunea. Viciul și virtutea: două fețe ale aceleiași monede, precum lumina și întunericul. Echilibrul între divinitățile personificând binele și răul caracteriza și mitologia Egiptului Antic.
În religiile abrahamice, gustând mărul din pomul cunoașterii binelui și răului, primii oameni au pierdut șansa nemuririi, dar au dobândit puterea de a alege între bine și rău. Literatura și arta transfigurează creativ viciile și nu pot fi cenzurate. Pericolul apare când proiecțiile utopice sau distopice ale societății devin ideologii coercitive sau manipulative.
Tema actualei ediții este interesantă pentru perioada contemporană, când predomină exaltarea viciilor și ridiculizarea virtuților, într-o diacronie care trece dincolo de clasicismul greco-roman și budism la arta minoică și hindusă, dar și mai departe, de la artă la pornografie.
Lumea noastră oglindește atât de mult viciile, încât poate că este momentul să punem lumina reflectoarelor și pe virtuți, pe aspirația spre Frumos, Bine și Adevăr, care nu sunt doar vorbe goale. Aceste virtuți au fost fundamentul pe care s-au construit lumi. Egiptenii cu bogata lor cultură, Homer și Platon pe care îi veți citi dumneavoastră în original par pierduți într-un trecut îndepărtat. Ei nu pot rămâne doar apanajul unor cercuri selecte. Imensa moștenire pe care au lăsat-o lumii întregi nu trebuie abandonată. Influencerii, la modă acum, vor mai fi citiți peste o sută, două sute, cinci sute, o mie de ani? Numele cântăreților și al vedetelor TV de acum vor mai fi cunoscute peste secole? Peste milenii, înaltele clădiri din sticlă și oțel ale orașelor de azi vor mai impresiona ca piramidele peste mii de ani? Nu putem ști dacă da sau dacă nu. Dar putem spera că mereu vor exista mici enclave, lumi construite în afara lumii, de către studioșii Antichității. Îmi amintesc că în perioada dictaturii comuniste, pe atunci tinerii din generația mea, Zoe Petre și Dan Slușanschi, sau mentorii lor, Dionisie Pippidi și Mihai Berza, se retrăgeau cu dicționarele și cu cărțile lor de gramatică, în timpul liber, pentru a traduce din autorii Antichității clasice. O făceau pentru sufletele lor, într-o epocă în care nu exista atâta libertate ca în ziua de astăzi și nici atât de multe resurse lingvistice. Portretele lor se află pe holul institutului nostru, dar și în inimile unora dintre noi și nădăjduiesc că, din lumile înalte din care ne privesc pot fi o sursă de inspirație. Voi, studenții de acum, aveți șansa de a le călca pe urme. Aveți resurse infinite, accesibile la un click distanță în mod gratuit pe internet, imprimantă și xerox pentru a vă pregăti textele de seminar. Profesorii voștri mai în vârstă își copiau de mână textele, citindu-le din cărțile îngălbenite, scumpe și rare pe care le puteau găsi cu greu în biblioteci. Poate este cazul să ne amintim și de virtutea răbdării...
Profit de ocazie pentru a transmite un mesaj de solidaritate pentru Școala de limbi clasice „Dan Slușanschi”, organizată la Sibiu de Antoaneta Sabău, și pentru a trage un semnal că Antichitatea nu aparține doar unui mic cerc elitist de cunoscători, ci este a noastră, a tuturor. Este necesar să facem cu toții eforturi pentru a o promova, după puterile noastre, pentru că uitându-ne rădăcinile, ne uităm identitatea, ne pierdem reperele, uităm cine suntem și ne lăsăm purtați ca niște frunze de valurile acestei lumi, oscilând între nevoi și aspirații. Vă transmit tuturor întreaga mea recunoștință, pentru că purtați, peste veacuri, semințele și luminile unei lumi, „ce gândea în basme și vorbea în poezii... / dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei”.
Vă doresc zile rodnice, în compania civilizațiilor vechi și vă doresc mult succes în cariera dumneavoastră academică. Oriunde vă va îndrepta viața, zilele de trudă, dedicate dobândirii virtuților dăruite de știința de carte și înțelepciunea celor vechi, vă vor lumina drumul pe cărările pline de tentații ale modernității.”
Prof. dr. Joanna Popielska-Grzybowska, Institutul Culturilor Mediteraneene și Orientale al Academiei de Științe a Poloniei, directorul științific al Școlii anuale interdisciplinare de greaca veche, egiptologie și limbi orientale:
Tema de anul acesta este extraordinar de semnificativă pentru că, deși este foarte greu de recunoscut, fiecare dintre noi, indiferent cât de mult ne-am strădui sau câtă muncă interioară am face, avem atât puncte forte, cât și puncte slabe, vicii și virtuți. Aceasta este umanitatea.
„Stimate domnule președinte, prof. dr. Emil Constantinescu,
Stimați participanți, dragi studenți,
După cum unii știu deja, pentru că este a patra oară când ne întâlnim, numele meu este Joanna Popielska-Grzybowska, sunt profesoară la Institutul Culturilor Mediteraneene și Orientale al Academiei de Științe a Poloniei și pentru a patra oară am fost onorată să fiu invitată să fiu directorul științific al acestei inițiative unice a Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, care este „Școala anuală interdisciplinară de greacă veche, egiptologie și limbi orientale”. Vă mulțumesc din suflet pentru încrederea acordată.
Institutul Levant, în parteneriat cu Institutul Culturilor Mediteraneene și Orientale al Academiei de Științe a Poloniei și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, organizează cea de-a patra ediție a Școlii anuale interdisciplinare de greacă veche, egiptologie și limbi orientale cu tema „Viciu și virtute în Antichitate”.
Provocarea unui discurs de deschidere constă în a găsi căi alternative de a-mi exprima cele mai sincere sentimente. Mă aflu aici pentru a vă întâmpina cu toată inima și cu toată sinceritatea. Am marea plăcere și onoare să-i întâmpin pe toți distinșii vorbitori și participanți ai acestei școli. Este un privilegiu și o onoare pentru mine să întâmpin ilustra și onorata noastră gazdă, domnul profesor Emil Constantinescu - președintele Consiliului științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, președinte onorific al Senatului Universității din București, președintele României în perioada 1996-2000 – un profesor eminent și renumit pe plan internațional. Domnule președinte, vă mulțumim cu toții din adâncul sufletului! O mulțumire specială se cuvine și doamnei Luiza Popa, directorul general al ISACCL, precum și doamnei dr. Ana-Maria Răducan, unii dintre organizatorii edițiilor Școlii anuale din partea Institutului Levant, precum și doamnei conf. univ. dr. Maria-Luiza Oancea reprezentând Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
Îi salut din toată inima și cu multă recunoștință că sunt alături de noi pe toți profesorii de la ediția de anul acesta: doamna conf. univ. dr. Maria Luiza Oancea (Universitatea din București), drd. David Gabriel Carpen, asist. univ. dr. Beniamin Laurențiu Chircan și Valentin Cocan – reprezentând Universitatea din București; prof. univ. dr. Anca Dan, Centre National de Recherche, Paris; pr. Ștefan Zară, Arhiepiscopia Bucureștilor; Cristian Șimon, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București; dr. Andreea Ștefan, Muzeul Național de Istorie a României; asist. univ. dr. Andra Jugănaru, Facultatea de Istorie, Universitatea din București, prof. univ. dr. Miyagawa (Institutul Național pentru Limba Japoneză), precum și dr. Ana-Maria Răducan (ISACCL). De abia aștept să ascult prelegerea alumnei Elena Andra Midache Cicarma, care a participat la toate evenimentele la care am participat și eu în România și a fost mereu un fabulos partenere de discuție. Vă doresc mult noroc și succes!
Sunt deosebit de încântată să vă întâlnesc pe toți, pentru a patra oară. Tema de anul acesta este extraordinar de semnificativă pentru că, deși este foarte greu de recunoscut, fiecare dintre noi, indiferent cât de mult ne-am strădui sau câtă muncă interioară am face, avem atât puncte forte, cât și puncte slabe, vicii și virtuți. Aceasta este umanitatea. Dacă Abraham Lincoln a afirmat cu perversitate: „Din experiența mea, oamenii care nu au vicii au foarte puține virtuți”, Aristotel a descris virtutea la mijlocul a două „vicii” opuse, unul reprezentând un exces, celălalt o lipsă a calității virtuții în cauză. Tocmai de aceea natura noastră umană complexă și deloc impecabilă, este o invitație la munca de sine constantă, neîntreruptă, la dezvoltare personală. Este ceea ce vă încurajez din toată inima și sufletul pe toți, dragi studenți, și pe noi toți, profesorii nu sunt excluși, să faceți, atât pentru a face față aspectelor cotidiene minore, cât și problemelor majore întâlnite de-a lungul vieții noastre.
Sarcina noastră pentru zilele următoare constă în a ne introduce, în a dezbate și elabora conceptualizarea viciilor și virtuților popoarelor antice. Nu a fost niciodată o sarcină ușoară să studiem ceea ce ne-au învățat alții. Iar sarcina pe care o avem în față este cu atât mai dificilă, cu cât avem de a face cu valori. Mai ales pentru că valorile sunt relative și ceea ce constituia un avantaj într-o anumită societate reprezenta un dezavantaj într-o alta, după cum probabil am învățat și experimentat în timpul Școlii noastre din 2022. Este ceea ce doresc să expun în prelegerea mea de astăzi.
Dragi studenți, nu încetez a repeta în fiecare an, această Școală nu ar fi fost posibilă dacă nu erați voi! Este o mare bucurie pentru mine să vă salut din toată inima și cu tot entuziasmul meu, dragilor. În fața dificultăților pe care le traversăm atât de acut, mai ales în aceste momente, vă îndemn să luptați neîncetat pentru calitățile și talentele voastre! Fiți niște „luptători pașnici”, care luptă exclusiv prin intermediul realizărilor lor, cu inimă bună și prin intermediul realizării de sine. Fie ca noi toți să fim creatori și plini de imaginație. Fie ca voi, dragi studenți, să vă adânciți în geniul vostru creator alunecos, pe care l-am primit cu toții ca o virtute, ca un dar care trebuie să fie prins de cei care au norocul să-și dea seama că îl dețin, de cei care învață să-l găsească printre virtuți și apoi să-l gestioneze. Vă invităm să participați la prelegeri și seminarii.
Doamnelor și domnilor, mulțumesc foarte mult pentru atenție.”
Conf. univ. dr. Maria Luiza Oancea, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București:
Parabola povestește despre momentul în care Herakles, ajuns la o răscruce de drumuri, întâlnește, în dreapta sa, Virtutea (Ἀρετή), iar în stânga sa, Viciul (Κακία). Cele două abstracțiuni îi propun în chip ademenitor să aleagă între ele pe aceea pe care o va considera de folos în parcursul său ulterior. Herakles a ales calea Virtuții, rămânând astfel în conștiința posterității ca unul dintre cei mai importanți eroi ai Antichității grecești. Motivul alegerii între cele două abstracțiuni se dovedește extrem de actual.
Domnule Președinte, stimați colegi, dragi participanți,
„Vă dorim bun venit la cea de-a patra ediție a „Școlii anuale interdisciplinare de greacă veche, egiptologie și limbi orientale” găzduită, ca de fiecare dată, prin deosebita amabilitate a domnului profesor Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), și organizată sub atenta diriguire a doamnei profesor dr. Joanna Popielska Grzybowska de la Institutul Culturilor Mediteraneene și Orientale al Academiei Poloneze de Științe, în parteneriat cu Universitatea din București – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
Așa cum ați putut constata din titlul școlii noastre de vară de anul acesta, „Virtute și viciu”, am ales să ne concentrăm acum asupra unei teme etice sau morale. Dacă despre virtute găsim numeroase teoretizări, atât la autorii antici, cât și la hermeneuții și filosofii moderni, despre viciu referințele sunt cu totul nesemnificative, acesta din urmă fiind mai curând definit negativ, adică prin ceea ce nu e virtutea sau prin ceea ce nu e considerat virtuos. Din punct de vedere terminologic, în limba greacă, termenul de ἀρετή provine de la radicalul ἀρ- „a (se) adapta, a se potrivi”, având inițial sensul de „potrivire” sau de „adaptare perfectă la o situație”, „armonizare”. Termenul este, de asemenea, legat și de adjectivul excelenței: ἄριστος. Prin urmare, ἀρετή face aluzie la capacitatea unui individ de a-și îndeplini sarcina cu excelență. Meritul celui care are capacitatea de a-și dovedi excelența antrenează ideea de recunoaștere socială, de unde se va desprinde cel de-al doilea sens al termenului ἀρετή: acela de „faimă, renume”. Termenul era inițial aplicat mai cu seamă eroilor, sportivilor și zeilor, iar apoi tuturor oamenilor care au reușit să-și dezvolte virtuți interioare precum dreptatea (δικαιοσύνη) ori stăpânirea de sine (σωφροσύνη). Excelența putea fi înțeleasă ca forță fizică, curaj, putere, dreptate ori stăpânire de sine.
Dacă virtutea (ἀρετή) făcea referire la excelență, viciul, opus acesteia, constituia negarea excelenței, fiind adeseori exprimat prin vocabula κακία. Conceptul de ἀρετή constituia în Grecia antică o parte semnificativă a așa-numitei παιδεία, adică a educației copiilor, al cărei scop era acela de a-l călăuzi pe tânăr spre maturitate. Această παιδεία includea atât cultivarea trupului, în special prin exerciții gimnice, cât și pregătirea intelectuală (oratorică, retorică etc.) și spirituală (educația muzicală și cea morală). Noțiunea de ἀρετή a făcut carieră de-a lungul elenității, de la Homer la Odyseias Elytis, de la greaca arhaică la neogreacă, rămânând mereu o temă recurentă. În Antichitatea greacă, etica se concentra în principal asupra esenței umane, căutând să răspundă la întrebări precum: ce este omul? ce este fericirea? unde ar putea fi găsită această fericire? etc.
Pentru vechii greci, etica opera cu trei noțiuni fundamentale:
-
- Sufletul (ψυχή), noțiune aflată în centrul eticii, întrucât finalitatea acesteia era, în fapt, aceea de a aduce un beneficiu sufletului;
- Virtutea (ἀρετή), înțeleasă cu sensul de excelență; puteau fi înzestrați cu virtute atât oamenii, cât și obiectele: de exemplu, virtutea (excelența) unui cuțit este de a tăia bine, cea a unui constructor era aceea de a construi bine. Cele mai răspândite virtuți morale printre greci erau: înțelepciunea, moderația, curajul, dreptatea, etc.;
- Fericirea (εὐδαιμονία), văzută ca scopul ultim spre care tinde orice om.
Socrates a fost primul filosof care și-a concentrat atenția asupra omului, plasându-l în centrul reflecției filosofice. Pentru Socrates, ceea ce-l diferențiază pe om de animale este rațiunea pe care se întemeiază normele etice. Sufletul omului atinge perfecțiunea mai ales prin cunoaștere. Așadar, Socrates face din cunoaștere principala virtute umană. Cultivarea rațiunii duce la controlarea emoțiilor și instinctelor, așadar la controlul echilibrat al sinelui. În schimb, viciul, opusul virtuții, reprezenta, în viziunea lui Socrates, necunoașterea binelui și a răului. Astfel că orice eroare morală își află originea în ignoranță. Așadar, în opinia filosofului, cunoașterea era suficientă pentru atingerea fericirii.
Platon, mergând pe calea maestrului său, propune o etică raționalistă, insistând în plus asupra separării trupului de suflet. Platon face din înțelepciune virtutea esențială, indentificând așadar viciul cu ignoranța. Plecând de la ideea că trupul este sediul pasiunilor și dorințelor, care pot devia omul de la calea cea dreaptă, Platon susține necesitatea unei distanțări de lumea materială pentru a putea accede la Bine. Mitul platonician al peșterii vorbește lămurit despre faptul că doar înțeleptul se poate elibera de lanțurile care l-au forțat să vadă doar umbrele lucrurilor, bucurându-se de putința contemplării soarelui, simbol al ideii de Bine. Însă omul, ființă socială, nu poate ajunge singur pe calea binelui, având nevoie întotdeauna de πόλις.
Aristotel a continuat demersul inițiat de Socrates și de Platon în privința teoretizării principiilor etice, promovând, de asemenea, o etică raționalistă. Potrivit lui Aristotel, scopul ultim al oricărei ființe umane ar fi atingerea fericirii, asimilată ideei de perfecționare a rațiunii sau dezvoltării virtuților intelectuale. Aristotel însă înțelege virtutea ca pe un obicei dobândit prin efort personal de exersare continuă și constantă a acesteia. Stagiritul s-a dovedit un susținător al eticii căii de mijloc, al echilibrului dintre două extreme (lipsă și exces). De exemplu, curajul ar reprezenta o virtute care s-ar afla între lașitate (lipsă) și nepăsare (exces ). Reluând teza lui Platon, gândirea etică a lui Aristotel apare legată de viața politică, întrucât ființa umană este o ființă socială, fiind nevoită să trăiască în societate pentru a fi fericită și pentru a ajunge la perfecțiunea propriei sale naturi.
Etica epicureică, adeseori confundată cu hedonismul, se caracterizează prin evitarea suferinței și a durerii, ca și prin căutarea autocontrolului, a păcii mentale (ἀταραξία) și a plăcerii spirituale.
Etica stoică se bazează, de asemenea, pe căutarea păcii interioare și a autocontrolului, departe de agitația vieții politice. Dar concepția etică a stoicilor se opune celei epicureice, atunci când susține că plăcerile sunt pricina multor rele. Potrivit stoicilor, rațiunea umană trebuie să domine instinctele umane prin voință. Stoicismul promovează câteva concepții etice importante, precum ἀπάθεια (eliberarea de orice suferință sau tulburare emoțională) și ἀταραξία (lipsa de tulburare a sufletului).
Inspirat din teologia stoică, Sfântul Paul face din credință, nădejde și dragoste cele trei virtuți teologice creștine fundamentale. Printre legendele foarte cunoscute grecilor antici era și aceea relatată într-o parabolă grecească, atribuită filosofului Prodicos din Ceos (sec.V în Hr.) și cunoscută nouă datorită lui Xenophon care a menționat-o în Memorabilia (2.1.21-34). Parabola povestește despre momentul în care Herakles, ajuns la o răscruce de drumuri, întâlnește, în dreapta sa, Virtutea (Ἀρετή), iar în stânga sa, Viciul (Κακία). Cele două abstracțiuni îi propun în chip ademenitor să aleagă între ele pe aceea pe care o va considera de folos în parcursul său ulterior. Herakles a ales calea Virtuții, rămânând astfel în conștiința posterității ca unul dintre cei mai importanți eroi ai Antichității grecești. Motivul alegerii între cele două abstracțiuni se dovedește extrem de actual, fiind preluat, la diferite epoci istorice, de numeroși scriitori, dar îl putem regăsi, de asemenea, intens valorificat și în arta plastică (Albrecht Durer „Hercule la răscruce de drumuri” (1498), Paolo Veronese, „Alegoria virtuții și viciului” (1565) etc.).
În ceea ce privește economia școlii noastre de vară, vom continua să ne aplecăm și anul acesta mai cu seamă asupra traducerii textelor vechi grecești, însă, spre deosebire de anii precedenți, veți avea la îndemână un număr impresionant de cursuri practice de greacă veche (9), întrețesute de cursuri teoretice extrem de interesante, privitoare la lumea egipteană, iudaică și bizantină, așa după cum ați putut observa din stufosul nostru program. De asemenea, continuăm tradiția promovării așa-numitor „alumni” pe care i-am antrenat tot mai mult în predarea de cursuri practice și teoretice, cu scopul de a contura cât mai pregnant un profil relevant al unei adevărate „școli” de limbi vechi în România.
În concluzie, vă invit să participați la toate cursurile noastre oferite din suflet și cu multă dăruire de colegii și de foștii noștri studenți (actuali colegi) preț de cinci zile absolut fabuloase. Mult succes!
