Ziua a cincea a fost dedicată tot limbii grecești, prin secțiunea dedicată alumnilor primelor două ediții ale Școlii: Cristian Șimon și drd. Valentin Cocan (Universitatea din București), care au pregătit un seminar. Primul vorbitor a prezentat câteva repere din opera lui Lucian din Samosata (secolul II p. Chr.), reprezentant al celei de-a doua sofistici și a citit și tradus împreună cu colegii săi pasaje în original din „Istoria adevărată”, considerată prima scriere SF din literatura universală, o parodie a literaturii anterioare. Spre deosebire de iluștrii săi înaintași poeți, istorici și filosofi, care le propun cititorilor niște întâmplări și personaje fantastice, considerate a fi autentice, Lucian își avertizează audiența că povestirea sa este în întregime fictivă. Seminarul a explorat felul în care se metamorfozează timpul și spațiul în timpul unei călătorii pe mare care pornește de la coloanele lui Herakles până la Lună. Drd. Valentin Cocan a citit împreună cu studenții o fabulă prelucrată din Esop și episodul din Evanghelia după Matei 26, 69-75, ambele texte având în centru figura cocoșului, apoi un pasaj din tâlcuirea la Geneză a lui Theodoret al Cyrus, care ilustrează creația cerurilor.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu