În antichitate, Dobrogea se numea Schythia Minor sau Mikra Skythia. În secolul I a.Chr. teritoriul a intrat sub sfera de influență a regatului pontic al lui Mitridate al VI-lea Eupator. Din anul 28 a.Chr. a fost integrată în provincia romană Moesia Inferior de către împăratul Augustus. Majoritatea cetăților romano-bizantine au fost întemeiate de romani pe locul unor foste așezări getice: Tropaeum Traiani, Capidava, Carsium, Beroe, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Ibida, Durostorum. Cele mai multe dintre ele au continuat să existe până în secolul al VII-lea, după care au fost abandonate. Altele au o istorie mai veche, care începe din secolul al VII-lea a.Chr., când coloniștii greci au întemeiat aici mai multe cetăți, precum: Histria, Tomis, Callatis, Argamum, Halmyris, Aegyssos, Axiopolis.
După 395, Dobrogea intră în componența Imperiului Bizantin. Sub domnia lui Iustinian (525-548) multe dintre aceste cetăți sunt restaurate. În secolul al VI-lea au fost întreprinse și schimbări în domeniul bisericesc, astfel că în Scythia Minor se aflau 15 episcopate subordonate mitropoliei de la Tomis, numărul mare de basilici creștine indicând importanța deosebită a creștinismului în aceste zone. Dobrogea a făcut apoi parte din primul Țarat Bulgar (secolele VII-X), din Imperiul Bizantin (secolele X-XI), cel de-al doilea Țarat Bulgar (secolele XII-XIII), Valahia (secolul al XIV-lea) și Imperiul Otoman (secolele XV-XIX). După 1878, partea de nord a Dobrogei a intrat în componența Principatelor Române.
