• Română
Romanian Presidency of the Council of the EU - Cohesion, a common European value

2 mai 1990

Gabriela Adameșteanu

            Serile din Piața Universității mi-au reamintit un cuvânt care a avut o mică vogă acum câteva luni: Al. Paleologu a vorbit despre grația cu care tinerii au stat în fața armelor încărcate. Aceeași grație, aceeași ingeniozitate spontană, atentă să dezamorseze orice provocare (pentru că s-au născut și au crescut într-un aer otrăvit de provocare) i-au fermecat pe mulți dintre cei veniți la început doar din curiozitate, să vadă ce se întâmplă de fapt în zona liberă de neocomunism. Cu grație și cu un umor inegalabil independenții așezați sub portretul lui Eminescu au răspuns bastoanelor de cauciuc și apelativelor arogante, prin nenumăratele variante de glume pe seama golanilor, a agenților străini destabilizatori, manipulați etc.- nu numai făcând să deraieze sensurile unidirecționale din dicționare, ci și dezamorsând încărcătura extrem de periculoasă conținută în aceste cuvinte - implicitul apel la intervenția forțelor de represiune. Cu aceeați grație, cu același aparent aer de joacă, ei s-au antrenat într-o acțiune ce cădea evident în obligația TVR: să fi contribuit la cultura politică a acestui popor; să-l fi ajutat să înțeleagă noțiunile simple și esențiale de care a fost până acum ținut departe.” Noi facem aici cultura libertății” a observat (noaptea de 30 aprilie) matematicianul Teleman (ăsta da golan – vorba mulțimii). Cultura libertății vigilente. De sus, din balcon, se observă o mică agitație, se aruncă întrebarea firească – „ce se petrece acolo?”;mulțimea răspunde prompt „suntem provocați”, și bețivul (întâmplător sau nu) este îndepărtat cu atenție – ca orice material posibil exploziv (prin compromitere). Atmosfera trece firesc de la fervoare (tulburătoarea litanie legată de torțe, cu piața în genunchi – vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni) la replica glumeață; se comentează modul neexact în care TVR prezintă demonstrația și mulțimea răspunde, prompt: să le crescă nasul. Să le crească nasul – pentru că au mințit poporul cu televizorul. Un fapt cu consecințe atât de grave: dezinformând provincia, localitățile unde știrile ajung atât de încet, unde stăpân este televizorul, cei în cauză măresc riscul țării de a-și legitima prin alegeri libere comunismul impus acum 50 de ani cu forța. (A spus-o și Petru Creția în discuția televizată din seara zilei de 1 mai). Riscăm cu toții să legitimăm practici și mentalități comuniste (contramanifestațiile organizate cu transporturi plătite și scoateri din producție; lozincile rău-prevestitoare pentru o țară care a trecut cu brio de la cultul personalității străin la cel autohton – Iliescu apare /soarele răsare: Iliescu nu uita / Valea Jiului e-a ta: Iliescu dacă vrei / te scăpăm de derbedei; trucarea adevărului, de la procesele falsificate, la modul cum domnul Diamandescu neagă în CPUN, fără să clipească reprimarea manifestanților din dimineața de 24 aprilie, pentru care există atâtea probe). Cred că Frontul oricum „merge la sigur” în alegeri: după teroarea și mizeria în care am trăit, puținul firesc ce ni s-a restituit poate părea omului modest și de bună credință, o minune. Uneori mi se pare și mie. Dar e suficient să mă uit mai atent ca să văd aceiași oameni atotputernici în aceleași înalte posturi nemeritate, mafia intereselor de clasă, aparatul care și-a schimbat doar stăpânii, să-l aud pe preotul care în noaptea de Paști ne îndeamnă să ne rugăm pentru sănătatea patriarhului Teoctist și a conducătorilor țării etc. etc., toate acestea pe un talger al balanței, pe celălalt glasul tânărului care spune în Piața Universității: ”și noi bătuți iar de același Chițac...” Nu, nu e o minune. Asasinii sunt prea puțin deranjați, nomenclatura funcționează prin aceleași alianțe și afinități ca și înainte, se pare că tot nu s-a făcut inventarul delincvenților din parlamentul care decide autoritar legile, fără a-și aminti că nu i-am ales și trimis noi acolo. De aceea sunt atât de încordate fețelor ce strigă în Piața Universității „Jos comunismul”. Comunismul este încă peste tot în jurul nostru. Comunismul este încă în noi: în unii foarte mult, în alții foarte puțin. Vom mai striga ani de zile „Jos comunismul”, pe măsură ce, trezindu-ne, vom vedea că la umbra acestui cuvânt dispărut, planta (deocamdată) perenă a comunismului crește nestingherită. S-au făcut în acest timp multe reproșuri adepților – celebrei - perestroika. Personal, am în această privință unele dubii: destule scene îmi par a arăta că e vorba chiar de varianta binecunoscută a comunismului autohton, într-o variantă îmblânzită, de tip ‘68. Chiar tratamentul TVR îmi pare un astfel de semn: se poate vorbi despre transparență în bizantinismul cu care sunt selectate informațiile și oamenii pentru micul ecran?

Chiar dacă guvernul nu va fi în stare să-și dea seama că demonstranții independenți din Piața Universității reprezintă o forță politică importantă a țării, cu care firesc este să se dialogheze, gestul lor cu adevărat eroic și impresionant (așa cum observa Radu Filipescu) ne-a oferit tuturor ocazia de a ne gândi împreună, cu dezinteres și responsabilitate, la acest moment crucial pentru soarta țării. Le multumesc, și, odată cu ei, îi mulțumesc și lui Gabriel Andreescu, nu doar primului semnatar, ci și inițiatorul Protestului intelectualilor, cu un atât de larg răsunet.

Serile din piață

Serile din piață

Serile din piață

Serile din piață

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu