Sorin Mărculescu
În seara zilei de duminică, 29 aprilie a.c., TVRA (adică aservită) și-a început „actualitățile” cu un reportaj idilic despre niște bujori sălbatici. Or, în aceeași duminică, între orele 10 și 13:30, avusese loc la Timișoara superba manifestație a sprijinitorilor Proclamației din acest oraș, iar cu o zi înainte se constituise tot aici, într-o adunare efervescentă și lucidă, Alianța Națională pentru Proclamația de la Timișoara. Am fost în pelerinaj în orașul erou și martir și, alături de prieteni dragi, am participat la aceste sărbători ale spiritului și speranțelor românești. Plecasem acolo din mijlocul Golanilor bucureșteni. Le-am regăsit ecusoanele pe reverele timișorenilor, sub chemarea “Golani din toată țara uniți-vă!”. S-au scandat, într-o imensă dorință de unitate, numele tuturor provinciilor românești. A fost un eveniment istoric și TVR a înțeles să ne prezinte doar bujori sălbatici și un crâmpei de vreo două minute despre mitingul de la Timișoara, când ar fi trebuit să preia integral măcar lectura unui nou document, esențial, proiectul de Program al ANPT, pentru ca țara să-l cunoască și să-l poată judeca nepărtinitor și exact. TVR neliberă se ocupă însă de bujori și de florile mărului. Am admis că suntem Golani, dar Golanii, numai proști nu sunt, domnilor! Am mai vorbit de operația de trucare a adevărului televizat, condusă de finul intelectual Răzvan Theodorescu: Să nu-și dea oare seama cât de gravă îi devine, pe zi ce trece complicitatea cu puterea? Crede că va scăpa de răspunderi, dacă, așa cum spunea, își va da demisia după alegeri?
Domnul Ion Iliescu “despotul înțelept”, și domnul Petre Roman, sau, modificând semnul unui omonim spaniol, “Pedro de Urdemalas” (Pedro de Urzeșterele), vorbesc acum de o “contrarevoluție” și propun o nouă scindare, artificială și periculoasă (a câta oare?) în sufletul acestui popor nenorocit: nu cei care au stat sub gloanțe la 21 decembrie (apărați, e drept de pieptul impenetrabil al domnului Petre Roman) ar fi făcut revoluția, ci doar coloanele de muncitori manifestanți care au inundat a doua zi centrul capitalei. Revoluția, însă, a fost și este a tuturora, și o atare manevră nu face nimănui cinste. De ce, așadar, această nouă și scandaloasă învrăjbire, după atâtea altele, între muncitori, intelectuali și studenți, între români și maghiari, de-a lungul a patru luni de când țara, contrar tuturor așteptărilor e împinsă, dar nu de cei dezbinați, spre un dezastru? Când, surzi refuză dialogul, șefii renăscutei nomenclaturi se consideră legitimi: când trebuie să de socoteală de sclerozarea impusă economiei românești, ei devin brusc provizorii. Dar când nu răspund nicicum celor mai grave întrebări (cine a ucis, câți au murit, unde sunt vinovații, ce-i cu Securitatea pe care au coafat-o acum cu scufiță roșie) înseamnă că se consideră definitivi, deoarece, logic, pierderea sau predarea puterii ar reprezenta pentru domniile lor strunga unui adevăr, recunosc, absolut incomod. La fel și pentru colaboratorii lor, inclusiv pentru RTVR și pentru celelalte mijloace nomenclaturiste de dezinformare în masă. Se poate ascunde în continuare adevărul în fața unui popor mințit de atâtea decenii? Se poate refuza un dialog cu cei 3,5 milioane de susținători ai Proclamației de la Timișoara? Da, se poate, vor fi zicând domnii Iliescu, Roman, Brucan, Chițac sau, last but not least, Voican, care pretindea că știe ce înseamnă acțiune a răului și a binelui în ciclurile cosmice. Dacă așa gândesc și fac, pasivul lor va crește tot mai alarmant. Și, în definitiv ce vor face? Ne vor lăsa să “fierbem în suc propriu” (zice “despotul înțelept”)? O să fierbem, dar nu capacul de la oala noastră va sări. Și nu de asemenea presiuni ar avea nevoie masele induse în eroare. Să fie doar o luptă între “bătrânii ambițioși” autoacreditați în fotoliile Puterii la București și “tinerii ambițioși” pe care crede că îi știe domnul Iliescu la Timișoara? Nici atât. Dar să-i înțelegem și pe “conducători”. Domnul Ion Iliescu are mari dileme: ca “democrat original”, are totuși nostalgia social-democrației suedeze, care, însă, domnia sa uită să o spună, e inseparabilă de forma de stat a Suediei, o monarhie constituțională, deasupra partidelor și intereselor de grup. Să aibă oare domnul Iliescu și ascunse nostalgii monarhiste? Mai e și dilema “contrarevoluției” pornite, după domnia sa, de Golani, și care-i dă mari dureri de cap. Păi, ungurii nici n-au reabilitat bine revoluția tot așa numită în 1956 de nomenclaturiștii vremii, că la noi începe un lamentabil, dar semnificativ proces invers: reprezentanții revoluției sunt numiți contrarevoluționari. Revoluția devine un monopol al Puterii. Dar migrenele “conducătorilor” noștri nu se opresc aici: mișcarea generată de Proclamația de la Timișoara și-a înfipt steagul în adevărate zone libere de neocomunism din trupul țării. Piața Universității din București, alături de Timișoara, e inima lor. Teritoriul liber de neocomunism, teritoriu în plină expansiune, numească-se Țara Golania, asfalt și iarbă a nădejdilor noastre. Or, pentru tov. Ion Iliescu această țară Golania a ajuns acum ceva mai agasant decât Lituania pentru tov. M. Gorbaciov. Să-l înțelegem, nu-i așa pe tov. Iliescu, dar să-l ajutăm să înțeleagă și dânsul. Trăiască Țara Golania, speranța întregii Românii!
