Andrei Ionescu
Când morala oficială devine rigidă, când morala oficială pretinde, ca în prezent, aceeași obediență timorată pe care, dresați cum eram ne-o revendicam până ieri drept merit (“Recunoașteți măcar că suntem cuminți”, scrisese cândva un poet al Curții dictatorului executat, și versul poetului sunase atunci subversiv), când morala oficială, întrupându-și monotona dădăceală paternalistă recurge, într-o crispare furioasă a spiritului primar agresiv la insulte brutale față de ceea ce-i scapă de sub control și îndrăznește să se manifeste spontan și creator, atunci organismul social are tot dreptul să refuze preceptele moralei false în numele căreia este admonestat și să respingă, așa cum se face acum, apelurile la ordine și disciplină care-i sunt adresate solemn și responsabil. Fiincă astăzi, eliberat de frică, cel puțin în spațiul acestei noi morale instaurate în Piața Universității, organismul social dă îmbucurătoare semne de însănătoșire și de revenire la normalitate prin asumarea propriilor sale răspunderi.
Spontaneitatea mulțimii eliberate (sau, mai bine zis, în curs de eliberare, căci abia se dezmeticește din coșmarul în care a trăit și revine treptat și anevoie la o viață mai demnă) prin jertfa de sânge a tineretului, pe care nu avem voie să o uităm, are tot dreptul să „destabilizeze” rigiditatea vechilor structuri.
De aceea Piața Universității este acum spațiul cel mai moral, cel mai neîntinat și mai înălțător al Capitalei. Inocența cutezătoare a tinerilor care n-au mai suportat minciuna și ne-au oferit în luna decembrie jertfa lor generoasă, („Vom muri și vom învinge”) conferă, în ordine morală, o tărie de redută inexpugnabilă a acestei Piețe de “golani “, care a câștigat în ultimile două săptămâni o binemeritată faimă mondială de simbol al revoluției anticomuniste.
Piața Universității este spațiul prin excelență al purificării noastre morale. Un spațiu al vindecării și al iertării, dar deopotrivă al îngrijorării și al stării de veghe. Proclamația de la Timișoara, care a întrunit și întrunește tot mai multe adeziuni, nu este altceva decât expresia exigențelor morale față de o viață politică autentică în România post comunistă.
Spațiu de pioasă reculegere, de amintire și continuare a unei revolte perfect legitime, spațiu al cugetului curat și instanță supremă a revoluției anticomuniste din decembrie 1989, Piața Universității este în aceste zile o incintă sacră a neamului românesc.
