Sorin Mărculescu
O spun cu sufletul la gură. M-am simțit, de altfel, în singurătatea poeziei mele, în tăcerea și fapta mea, dintotdeauna Golan, și m-am pus, ca atare, sub ocrotirea unor Golani universali, precum Dante Alighieri sau Magistrul Eckhart, Sfântul Ioan al Crucii sau cervantes. Suntem Golani. Ca întotdeauna, disprețul și aroganța răului sigur pe forța sa certifică prin insultă dreptatea oponenților. Jignirea e resemnată și devine elogiu. Întâmplarea mi-a mai scos cândva în cale termenul de Golan. S-a nimerit să traduc și să public în 1980 una din cărțile cele mai subiective și mai neconformiste ale lui B. Fondane, Rimbaud le Voyou. Am ezitat mult timp între variantele posibile de traducere a titlului, optând în cele din urmă pentru Rimbaud Golanul. Să cred că a fost o opțiune premonitorie? Căci, iată, istoria primelor noastre luni de libertate, începând cu jertfele “huliganilor” dintre 16-22 decembrie ca și ale acelora, încă “neîncondeiați”, care au căzut în zilele următoare, uciși de nu se știe cine și în folosul nu se știr cui, îmi justifică soluția. B. Fondane (Fundoianu) a fost și el un Golan ilustru plecat de pe meleagurile noastre, ca să moară gazat la Auschwitz spre sfârșitul războiului, victimă a monstrului, care ne-a devorat secolul prin cele două capeteale sale: nazismul și comunismul, cu toate subspeciile lor regionale. Lagărele de exterminare naziste și cele comuniste au și coexistat o vreme. Dacă cele dintâi au fost extirpate și azvârlite oprobriului istoriei, celelalte au continuat să funcționeze încă mult timp sub masca umanismului socialist și a internaționalismului proletar. A trebuit să treacă decenii până când intelectualitatea Occidentului s-a trezit din letargie și a început, bâjbâind, să identifice trupul unic al monstrului totalitar cu două capete. Martirii noștri, ca să vorbrsc numai de România, mureau cu sutele de mii în lagărele și închisorile comuniste, în timp ce inteligența occidentală îngroșa rândurile partidelor comuniste sau ale simpatizanților lor. Spre cinstea noastră, un Panait Istrati a văzut imediat adevărul și l-a împărtășit u imense riscuri, lumii întregi. Dar abia după suita de mărturii zguduitoare ale altui mare Golan, Soljenițîn, iluzia soluției comuniste a început să se clatine.
