• Română
Romanian Presidency of the Council of the EU - Cohesion, a common European value

Ana Blandiana

            Există ceva, de la facerea lumii încoace, mai greu de realizat, decât dialogul? Există vreo acțiune umană care să ceară o mai mare capacitate de sacrificiu, un altruism mai total? Ce este efortul de a construi piramide pe lângă efortul de a-l asculta și pe celălalt, pe lângă efortul de a-ți opri o clipă propriul discurs pentru a-l lăsa pe celălalt să vorbească? Ce este efortul de a înălța catedrale pe lângă efortul de a accepta că celălalt poate să aibă o părere diferită sau chiar contrară, pe lângă răbdarea de a-l asculta și încercarea de a-l întelege? Istoria umanității este plină de eroi și martiri, dar se găsesc în ea atât de puțini oameni care să fi renunțat la ei înșiși și la propria dreptate pentru a se pune o clipă în locul celorlalți, încât ei sunt considerați filozofi sau sfinți. Căci pentru a te jertfi este destul să-ți respecți propriul adevăr, în timp pentru a dialoga trebuie să respecți și adevărul celuilalt. Democrația (puterea poporului) este atât de greu de înfăptuit nu pentru că ar fi greu ca poporul să ia puterea (nu este necesară, de fiecare dată, decât o revoluție!), ci pentru că această putere poate fi păstrată numai după definirea noțiunii de popor. Iar această definire nu se poate face decât prin dialog. De aceea au existat în istoria omenirii mult mai multe revoluții decât societăți democratice, ba chiar – oricât ar părea de paradoxal – n-a existat nicio revoluție care să fi impus imediat și nemijlocit o societate democratică. A fost de fiecare dată nevoie de o marjă de timp, măsurată uneori în decenii, alteori în secole, pentru a învăța dialogul și respectul părerilor contrare, pentru a uita intoleranța care s-a născut ca să poată distruge intoleranța. Ne-am cere, oare, prea mult cerându-ne să depășim – așa cum am depășit atâtea limite ale suferințelor fizice și spirituale – și această limită a monologului, atâta vreme interior, devenit deodată public și ofensiv? Ne-am pretinde, oare, prea mult – nouă, celor ce-am încercat să punem în gurile tunurilor flori – dacă ne-am repeta “Ascultă-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”? La urma urmei, democrația nici nu este altceva decât un dialog în care majoritatea ascultă cu atenție și respect – un respect din care se naște însuși respectul de sine – părerile critice ale minorității.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu