Noi acțiuni în cadrul proiectului „Dobrogea – martor al civilizațiilor milenare ale Levantului”
În zilele de 16 - 18 aprilie 2019 s-au desfășurat, în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), trei activități ale proiectului: dezbaterea împreună cu profesori, cercetători și studenți ai UOC a construcției unui geoparc UNESCO în Dobrogea (16 aprilie), conferința dedicată realizărilor proiectului în anul trecut și obiectivelor noului an (17 aprilie), și simpozionul „Cercetarea multiculturalității în Dobrogea - realizări și perspective” (18 aprilie).
Discuțiile din prima zi au antrenat profesori și studenți în jurul regiunii dobrogene care ar întruni cel mai bine condițiile pentru constituirea unui geoparc UNESCO, fiind discutate mai multe regiuni. Cu acest prilej, a început constituirea unui grup de lucru care va vizita aceste regiuni și va stabili contacte cu autoritățile locale. În grupul de lucru se are în vedere antrenarea Asociației studenților voluntari din UOC.
A doua zi au fost prezentate în aula Senatului Universității „Ovidius”, în cadrul a două sesiuni - „Natură și diversitate socio-culturală în susținerea dezvoltării durabile în Dobrogea” și, respectiv, „Conservarea biodiversității în Dobrogea”, 16 comunicări legate de cercetări în domenii diferite ale naturii biologice și geologice, geografiei economice, istoriei și arheologiei, care ilustrează abordarea complexă și integrativă a Dobrogei în cadrul proiectului. Un mare număr de studenți a asistat la prezentări, unii chiar intervenind în discuții.
Cu această ocazie, în Holul Senatului UOC au fost expuse posterele prezentate în premieră la Muzeul de Geologie din București în cadrul conferinței din 29 noiembrie 2018, precum și o bogată colecție de roci, realizată în urma cercetărilor în teren de anul trecut.
Colecția, ilustrativă pentru geodiversitatea Dobrogei, a fost donată de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL) Facultății de Științe biologice și agricultură a UOC.
În cea de a treia zi, în sala lectoratului de Limbă turcă, s-au desfășurat lucrările simpozionului „Cercetarea multiculturalității în Dobrogea – realizări și perspective”. În cele două sesiuni – „Cercetarea pluralității culturale – surse, principii, metodologie”, respectiv „Comunitatea turcă din Dobrogea – istorie și cultură”, au fost prezentate 18 comunicări ale unor cercetători în domeniile etniilor dobrogene, de la universitățile din Constanța, București, Craiova, Cluj -Napoca și Iași, de la ISACCL, precum și de la Muzeul de Etnografie din Tulcea.
În cuvântul de deschidere a simpozionului, domnul prof. dr. Sorin Rugină, Rectorul Universității „Ovidius”, a remarcat desfășurarea dinamică a proiectului „Dobrogea - martor al civilizațiilor milenare ale Levantului” care, în mai puțin de un an de la începerea sa, anunță deja rezultate preliminarii în domenii diverse ale naturii, culturii și societății dobrogene, cooptând în activități un mare număr de specialiști și studenți ai Universității „Ovidius”.
„Institutele de studii avansate sunt investiții în viitor. Fie că sunt subvenționate de stat, fie că sunt finanțate din surse independente, fie că au surse mixte de finanțare, toate și-au conservat independența și toate pornesc de la aceeași imagine fondatoare: Institutul de Studii Avansate din Princeton, New Jersey, înființat în…
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului a fost înfiinţat de Parlamentul României prin Legea nr. 117 / 26 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 404 / 30 mai 2017. În 2011, profesorul Emil Constantinescu, ales preşedinte al Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin, a iniţiat şi…
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. ACCEPTRefuzVezi politica de confidențialitate
Politica de confidențialitate
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.