A fost o nouă vară fierbinte și frumoasă în Dobrogea, mai puțin animată față de anul trecut de discuțiile în teren dintre biologi și geologi în căutarea modalităților de abordare holistică în cercetarea naturii, dar mai țintite spre realizarea obiectivelor proiectului. Pe scurt, despre ce s-a făcut. Mai întâi, studiul pentru declararea unui loc din sudul Dobrogei drept rezervație naturală cu statut de Monument al naturii (categoria III IUCN). Rezervația este necesară, deoarece calcarele eocene, care ocupau întinse suprafețe în sudul Dobrogei au fost aproape epuizate în cariere pentru construcții monumentale. Cele mai importante dintre acestea: complexul monumental de la Adamclisi, cu cetatea romană, bazilicile, monumentul Tropaeum Traiani și mausoleul. Studiul a urmat vizitei pe care am făcut-o în zona comunei Văleni, la vreo 10 km la sud de Adamclisi, unde s-a aflat una dintre carierele romane din care s-a excavat calcarul. Vizita a fost împreună cu doamna dr. geolog Diana Perșa și câțiva colegi ai săi de la Institutului Geologic, însoțiți de domnul conf. Marius Skolka de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Un alt obiectiv al verii a fost cercetarea împreună cu arheologii a rezervației calcarelor recifale jurasice din defileul văii Cheia, în podișul Casimcea. Coloanele și „ciupercile” înalte ale recifelor clădite în urmă cu cca. 165-155 milioane de ani de coloniile de corali, alge calcaroase și spongieri dau aici, pe câțiva kilometri, un pitoresc deosebit regiunii. Împreună cu doamna dr.Valentina Voinea de la Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, care desfășoară cercetări asupra siturilor neolitice din Dobrogea, și cu geo-arheologul dr. Constantin Haita de la Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Constanța, am văzut, cu explicațiile specialiștilor, câteva dintre peșterile care păstrează vestigii ale locuirii în urmă cu 7-8000 ani: „Peștera craniilor”, Peștera „La baba”, Peștera „La izvor”. Am convenit să facem împreună o prezentare geo-culturală a regiunii, în care elementele naturale (biologice și geologice) să fie prezentate împreună cu cele istorice și culturale. Acesta este modul holistic prin care patrimoniul unei regiuni, cel natural și cel cultural, este considerat în cadrul proiectului „Dobrogea-martor al civilizațiilor milenare ale Levantului”, urmărind, în primul rând, ca oamenii locului să-și cunoască valorile, să le protejeze și să le folosească pentru dezvoltarea regiunii.
Conștientizarea locuitorilor asupra modului în care valorile patrimoniale dintr-o regiune pot contribui la dezvoltarea acesteia reprezintă o altă activitate a proiectului, țintită spre construcția unui geoparc . Un prim pas am făcut: ne-am întâlnit în acest scop cu primarii din două comune în arealul avut în vedere în acest scop .Atât doamna primar al comunei Grădina, Gabriela Iacobici, cât și domnul primar din Pantelimon, Costel Armăşescu, s-au arătat deosebit de interesați de realizările geoparcurilor UNESCO în Europa și ne-au asigurat că vor susține demersurile noastre. Cu ocazia primei vizite în comuna Pantelimon, pe care am făcut-o în iunie, am fost neplăcut impresionați de faptul că, pe ruinele castrului roman de la Ulmetum, abundau gunoaiele. În august, când am revenit, ne-am bucurat să vedem o cu totul altă imagine: gunoiul fusese înlăturat, mai mult chiar, se curățaseră rezidiile vechilor săpături, de către localnici, sub supravegherea arheologilor de la Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanta. Într-o altă zi, am fost la Hârșova, unde directorul muzeului din oraș, domnul profesor Nicolae Constantin, ne-a ghidat vizita la cetatea Carsium, care păstrează în succesiune stratigrafică etapele construcțiilor romane, genoveze și otomane. Excursia cu șalupa pe Dunărea străjuită de stâncile de calcar, în amonte de Hârșova , care a urmat vizitei la cetate, ne-a prilejuit imagini de neuitat.
Am revenit în august, pentru câteva zile, la Hârșova pentru a ne documenta mai bine asupra cetății Carsium, dar și a sorginții sale geologice în carierele de calcar din împrejurimi. Am avut mai mult timp acum să vedem muzeul, aflat în reconstrucție prin fonduri europene, pe locul primei sale amenajări, în școala de lângă biserică, pe dealul care domină peisagistic orașul. De la directorul muzeului, neobositul domn Nicolae Constantin, am aflat că muzeul a fost inaugurat la 1 mai 1904, de Regele Carol I şi Regina Elisabeta, ale căror semnături prilejuite de eveniment se păstrează în Cartea de Aur a muzeului. Mari personalități ale științei românești - Vasile Pârvan, Ion Simionescu- au lăsat muzeului obiecte descoperite în timpul cercetărilor lor în regiune. După Primul Război, muzeul a fost reamenajat în locuința fondatorului său, profesorul Ioan Cotovu, fiind inaugurat oficial în ziua de 29 mai 1926, în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, care au semnat, de asemenea, în Cartea de Aur. Cu puțin înaintea noastră, domnul Emil Constantinescu, președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a vizitat muzeul; a fost încântat de bogăția sa, materială și spirituală, certificând implicarea Institutului Levant în noua reconstrucție a muzeului. În zilele următoare am examinat „canaralele”, care se țin lanț pe malul drept al Dunării, în aval de Hârșova. „Canaralele” (cariere de piatră , în bulgară) sunt calcare formate în marea puțin adâncă din ultima parte a perioadei Jurasice, în care sunt bine păstrate urmele viețuitoarelor de atunci: corali, spongieri (bureți de mare), scoici de tot felul, amoniți și altele. Din loc în loc calcarele au forme bizare de relief, ce au inspirat denumirea lor de către localnici: La Belciug, Cocoșatul, Moșul și Baba.
Am trecut prin satul frumos gospodărit de comunitatea lipovenilor, Ghindărești (din date recente 95% din cei cca. 2000 de locuitori sunt ruși lipoveni), și apoi ne-am oprit mai mult la Topalu („șchiopul” în turcă), unde calcarele cu recifi jurasici au fost declarate rezervație naturală. Ionuț Scutelnicu a făcut multe fotografii și filme cu dronă, cu gândul la viitorul muzeu de geologie de la Hârșova. Am avut bucuria ca, de data asta, celebrul, dar puțin cunoscutul muzeu de artă din Topalu să fie deschis. Muzeul este o adevărată comoară pentru pictura și sculptura românească: 228 picturi semnate de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza (12 picturi), Theodor Pallady, Gheorghe Pătrașcu, Nicolae Dărăscu, Francisc Șirato, Camil Ressu, Lucian Grigorescu și alții, sculpturi de Corneliu Medrea, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Oscar Han, toate donate în 1960 de doctorul Gheorghe Vintilă comunei sale natale. Colecția muzeală este găzduită în casa doctorului. În semn de recunoaștere bustul său, operă a lui Oscar Han, se află în mica curte de lângă muzeu.
Un alt episod al cercetărilor din această vară s-a desfășurat în Dobrogea de sud împreună cu doamna Mihaela Melinte-Dobrinescu, director științific al Institutului de Geologie și Ecologie Marină GeoEcoMar. Obiectivul principal al cercetărilor a fost Sarmațianul, ale cărui depozite sunt bine reprezentate la suprafață, de la Ovidiu până la sud de Balcic, în Bulgaria. Calcarele sarmațiene au reprezentat principala rocă folosită în construcțiile arheologice, mai vechi și mai noi, din partea sudică a Dobrogei. Am observat caracteristicile lor în carierele de lângă Deleni, aproape de Adamclisi, unele exploatate în vremea romanilor, în cariere și deschideri naturale de la Plopeni, Negrești, Limanu, Albești, Cotu’ Văii. Sarmațianul din Dobrogea este interesant și pentru varietatea rocilor, faciesuri litologice, cum spun geologii; pe lângă calcare, în mare parte formate prin acumularea cochiliilor de moluște, nisipurile cuarțoase în care au fost descoperite oase de foci, delfini și păsări marine și diatomitele, roci albe silicioase, ușoare, datorită porozității mari - sunt alte roci comune. Tot albă și tot ușoară este şi creta de vârstă cretacică, pe care am examinat-o în apropierea complexului monahal rupestru de la Murfatlar, datând probabil din secolul 10 AD.
