Dobrogea, martor al civilizațiilor milenare ale Levantului. Program de cercetare pentru Medgidia

Prof. emerit Dan Grigorescu, director-științific al ISACCL și coordonator al programului „Dobrogea, martor al civilizațiilor milenare ale Levantului”, președinte al Comisiei Monumentelor Naturii a Academiei Române,  a discutat împreună cu dr. Metin Omer și  dr. Daniyar Memedemin etapele unui proiect de cercetare în zona Medgidia.

Proiectul este susținut de prof. dr. Mihai Gîrțu, prorector pentru cercetare și inovare, și conf. dr. Marius Skolka,  decanul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, în baza parteneriatului dintre Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și Universitatea „Ovidius" din Constanța.

Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea „Hacettepe” din Ankara, este cercetător științific III la Institutul de Știință, Cultură și Spiritualitate al Universității „Ovidius" din Constanța. Este specializat în istoria turcilor și tătarilor din România și relațiile româno-turce, editor-coordonator al volumelor Un destin la Marea Neagră. Tătarii din Dobrogea (Editura ISPMN, Cluj-Napoca, 2017, coordonat împreună cu Adriana Cupcea); Seminarul Musulman din Medgidia. Documente și Memorie/ The Muslim Seminary of Medgidia: Documents and Memory (Editura ISPMN, Cluj-Napoca, 2016, împreună cu Adriana Cupcea și Manuela Marin), Marea: loc al memoriei și desfășurărilor geostrategice, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014, împreună cu Florin Anghel și Gabriel Stelian Manea).

Daniyar Memedemin, lector la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, are studii de agronomie, masterat în știința mediului și doctorat în biologie. Este interesat cu precădere de biologia și ecologia plantelor, managementul speciilor invazive, pratologie și conservarea biodiversității.

În demersul său spre pace prin cultură, știință și educație, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a inițiat încă de la înființarea sa, sub coordonarea prof.emerit Dan Grigorescu, un program dedicat Dobrogei, în abordare multidisciplinară: natură, istorie, cultură având de la început drept principal partener Universitatea „Ovidius" din Constanța. În urma deplasărilor cu scop exploratoriu în teren, împreună cu profesori, cercetători și studenți, străbătând Dobrogea românească de la Ostrov la Tulcea, au fost conturate obiectivele mai multor proiecte, toate cu relevanță culturală și educativă, toate cu accent pe abordare interdisciplinară, pe protecția și valorificarea prin educație și turism a patrimoniului natural și cultural.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu