Fadwa El Guindi, Ph.D., antropolog, Universitatea din California – Los Angeles, Academia Mondială de Artă și Știință
Este noul coronavirus cu adevărat nou?
Pandemia a luat lumea pe nepregătite. Frica ne-a încolțit pe toți. Bătrânii s-au simțit, deodată, mai vulnerabili. Tinerii, în schimb, invincibili. Ce este, de fapt, acest virus care a zdruncinat din temelii lumea pe care o cunoșteam și care a amenințat economia globală? Și de ce fel de lume vom avea parte după pandemie? Nici virusurile, nici pandemiile nu sunt ceva nou. Există dovezi potrivit cărora umanitatea a fost afectată de viruși și epidemii încă din cele mai vechi timpuri. Relativ recenta pandemie din 1918, cunoscută drept „gripa spaniolă”, s-a răspândit cu repeziciune pe întreg mapamondul, infectând aproximativ 500 de milioane de persoane – aproape o treime din populația globului – de pe urma ei murind circa 50 de milioane de suflete, 675.000 dintre aceștia doar în Statele Unite. În comparație, COVID-19 a infectat până la ora actuală aproximativ 23 de milioane de oameni în întreaga lume, cauzând circa 800.000 de decese la nivel mondial (Goldstein & Lee, 2020). Așadar, nu putem spune că avem de-a face cu un fenomen nou.
Ce este, în schimb, nou, este faptul că în prezent avem parte de un alt grad de conștientizare, de un acces nemijlocit la comunicare de mare viteză, de o centralizare și o diseminare la scară largă a informației, de avansuri ale științei medicale și ale tehnologiei, și de o nemaiîntâlnită interconectivitate globală. Tot nouă este și interdependența economiei globale, care o face cu atât mai susceptibilă la astfel de șocuri neprevăzute. De aceea percepem atât de acut replicile acestui cutremur.
Sociabilitatea Omului
Foarte devreme ne-a devenit evident că, pentru a putea controla acest virus, trebuie să îi diminuăm rata de infectare, prin familiarizarea populației cu măsurile de prevenție, folosind inițiative de conștientizare în masă la nivel global, și printr-un efort instituțional care să impună măsuri stricte menite să reducă substanțial contactul social. Oamenii au fost obligați să rămână în casele lor. Orice întâlnire trebuia susținută de la distanță. Adânc înfierată în retinele noastre colective a fost imaginea italienilor în balcoanele lor, încântând lumea și pe ei înșiși cu arii din opere, o ipostază diseminată viral pe rețelele sociale. Oamenii se agățau de o anumită sociabilitate care le era, în același timp, interzisă. O sociabilitate, intrinsec, umană. Au fost interzise manifestarea publică a credinței, rugăciunile în masă, vizitele prietenilor, sărbătorile în familie, îmbrățișarea nepoților, chiar datul mâinii – toate, pentru a ne proteja sănătatea. Există aici o anumită ironie a contradicțiilor: să interzici asocierea, pentru a salva societatea. Negându-ne unii altora asocierile, negăm însăși esența umanității noastre, acel lucru care ne face unici în regnul animal. Doar oamenii au capacitatea de a-și construi o viață socială. Și, din acest motiv, pentru fiecare dintre noi a fost deosebit de dificil să fim privați de capacitatea de a ne îngropa morții, sau de a ne petrece timpul cu rudele mai în vârstă.
Familia înaintea profitului
A fost un moment revelatoriu pentru mine, atunci când sătenii din valea Zapotec[i] din Oaxaca, Mexic, unde am făcut cercetări în teren de la sfârșitul anilor ‘60 până în anii ’80, s-au decis să își întemnițeze un consătean. Mi-au spus că motivul era refuzul acestuia de a-și „pierde vremea”. Era singurul sătean care se convertise la creștinismul protestant evanghelic, schimbându-și modul de viață. Nu mai socializa și nu mai bea cu consătenii, care își petreceau orele de după muncile grele ale câmpului bucurându-se de mescal și discutând unii cu alții, preferând, în schimb, să muncească și să câștige bani. Sătenii au remarcat acest lucru. În acest context, a-ți „pierde vremea” însemna să interacționezi cu familia și comunitatea, socializând și construind relații, în loc să faci naveta dintr-un sat în altul în goana după bani. Există o anumită înțelepciune în această perspectivă a investiției în familie și relații sociale versus investiția doar într-o răsplată pecuniară.
Mușcându-i pe bogați
Șocul puternic al pandemiei ne-a făcut să ne redescoperim umanitatea. Ordinea economică mondială existentă a aruncat populația într-o obișnuință a consumerismului: oamenii căutau să-și cumpere lucruri de care nu aveau nevoie, iar afacerile urmăreau să facă profit de pe urma lăcomiei noastre. Au uitat cum să se bucure de natură, s-au limitat doar la exploatarea ei. Când a devenit evident că pandemia a lovit mai întâi țările prospere ale Europei, în condițiile în care opinia generală a oamenilor de știință considera că Africa ar fi trebuit să fie afectată cel mai puternic, m-a impresionat remarca degajată a unui antropolog, potrivit căreia „africanii își petrec tot timpul în aer liber”.
A fost uimitor, și contrar tuturor așteptărilor, ca cele mai multe țări lovite de întâiul val al pandemiei să se regăsească în Nordul planetar. Previziunile se bazau, inițial, pe factorii nivelului de prosperitate și pe pregătirea statelor cu privire la sănătatea publică. Așadar, lumea subdezvoltată ar fi trebuit să fie lovită dintâi, și cel mai grav. Însă modelele reale au contravenit acelor previziuni, cele mai mari rate de infectare apărând în zone precum nordul Italiei, Spania, Franța, Germania etc. Libera circulație a fost oprită și granițele închise. Lumea întreagă a fost șocată de ce s-a petrecut în Statele Unite, devenită peste noapte un epicentru al infecțiilor cu virusul COVID -19.
O comparație pentru o vedere de ansamblu
Pentru a oferi o viziune de ansamblu, voi face o simplă comparație statistică a scenariului COVID-19 din Egipt cu cel global, urmată de câteva concluzii generale. Trebuie menționat că Egiptul are centre urbane dens populate și o populație totală de 104 milioane de locuitori.
|
COVID-19 22 August 2020 |
||
| ÎN LUME | ÎN EGIPT | |
| Decese | 795.460 | 5.231 |
| Însănătoșiri | 15.473.378 | 64.318 |
| Infectați | 22.792.364 | 97.148 |
Pe baza statisticilor din tabelul anterior, putem extrapola următoarele generalizări[ii]:
Număr de decese/persoană infectată:
Egipt: 5.231/97.148 = 0,054
În lume: 795.460/22.792.364 = 0,035
Ambele cifre sunt în general reduse, dar Egiptul stă mai rău la capitolul riscului de deces odată infectat; populația este cu aproximativ 50% mai predispusă să moară în Egipt, odată infectată, decât în restul lumii.
Rata de însănătoșire/persoană infectată:
Egipt: 64.318/97.148 = 0,66
În lume: 15.473.378/22.792.364 = 0,68
Aici, Egiptul are aceeași rată de însănătoșire precum restul lumii, potrivit acestor statistici.
Rata de infectare/persoană infectată (estimările mele):
Egipt: 97.148/100.000.000 = 0,00097
În lume: 22.792.364/6.000.000.000 = 0,0038
Cu alte cuvinte, rata de infectare în restul lumii este de aproximativ 4 ori mai mare decât în Egipt.
Demascarea inegalităților
Statele Unite reprezintă în momentul de față un bun exemplu al modului în care o concentrare mioapă pe viața socială consumerist-capitalistă poate exploda într-o mișcare împotriva inegalității. Rata crescută de infecții în rândul comunităților de culoare și al vârstnicilor din azilele pentru bătrâni ne relevă multe. Statele Unite au cel mai mare număr de oameni fără adăpost din lume. Acesta este un fenomen care afectează America de decenii, căruia nu i s-a găsit nici până acum soluție. Aceștia sunt oameni care, deși observați peste tot în orașele americane, sunt tratați de parcă nu ar exista. Oamenii de culoare au suferit inegalitatea tratamentelor, serviciilor, accesului la sistemele sanitare, oportunităților oferite, din cauza unui rasism înrădăcinat. Atitudinea poporului american față de propriii vârstnici este, de asemenea, indezirabilă. Mulți dintre aceștia sunt plasați în azile pentru bătrâni, iar acestea se dovedesc mult mai interesate de încasarea ajutoarelor sociale decât de a le furniza pacienților servicii umanitare. Mulți dintre tineri își vizitează arareori rudele aflate la azil. Acest fenomen este partea unei atmosfere generalizate, calate pe năzuința de a deveni cel dintâi și cel mai bun. Dintotdeauna a existat percepția că America este bună cu cei frumoși, cu cei tineri, cu cei înstăriți, cu cei sănătoși și cu cei puternici. Restul, să sufere. Nu există un acces generalizat la serviciile sanitare, iar rasismul împotriva oamenilor de culoare a persistat. Tabloul astfel schițat este cel al unei bombe care așteaptă a fi detonată, iar catalizatorul acesteia a fost virusul COVID-19.
Cele mai crescute rate de infectare au fost atribuite exact acelor grupuri sociale care au avut cel mai mult de suferit de pe urma privațiunilor cauzate de inegalitate (Wrigley-Field, 2020). Orice încercare din partea politicienilor sau a observatorilor de a sugera o lărgire a accesului la sistemele sanitare era respinsă drept „socialistă” și, deci, irelevantă. Atitudinea față de bătrâni a fost cu adevărat abominabilă. În loc să îi considerăm, cum o fac multe alte culturi, izvoare de înțelepciune și purtători ai tradiției, care trebuie protejați pentru bunăstarea viitoare a familiei, au fost priviți drept o povară aflată în calea tinerilor care își doresc să concureze și să prospere. Multe persoane în vârstă oferă promisiunea unei succesiuni în schimbul unei promisiuni de îngrijire din partea tinerilor. Nu ar trebui să fie așa. Până și specialiștii medicali au folosit procesul de îmbătrânire drept explicația diferitelor afecțiuni: în virtutea îmbătrânirii și indiferent de starea de sănătate, devii un purtător din ce în ce mai însemnat de afecțiuni. Seniorii sunt considerați o povară pentru companiile de asigurări și un dar nesperat pentru companiile farmaceutice. Iată imperiul profitului și primatul afacerilor. Așadar, nu e de mirare că vârstnicii din azilele de bătrâni au fost printre cei mai afectați de virusul COVID-19, împreună cu comunitățile de culoare și oamenii fără adăpost.
COVID-19 a demascat această hidoasă realitate, însă a facilitat și o reconceptualizare a acesteia: nu ar fi fost oare mai puțin costisitor să prevenim aceste inegalități, decât să ne confruntăm cu declinul economic mondial? Nu ar fi prevenit asta irumperea puternicei mișcări Black Lives Matter, care a devenit în scurt timp o forță globală cu adevărat greu de stăvilit în prezent?
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreysus, a afirmat în cadrul unei conferințe de presă la Geneva că „lumea a devenit semnificativ mai globală, ceea ce îi oferă coronavirusului o mai bună șansă de a fi răspândit”. În același timp, el a subliniat că „deținem în prezent și tehnologia și cunoașterea necesară pentru a-l opri. Avem dezavantajul globalizării, apropierii și interconectivității, dar și avantajul tehnologiei avansate”. Însă remarca care mi s-a părut cea mai percutantă a venit atunci când ne-a reamintit, precum încearcă și prezentul articol să o facă, faptul că virusul este un organism în căutarea unei gazde pentru a se multiplica și răspândi, însă nu are creier. Noi avem creier și putem, așadar, răzbi.
Directorul Ghebreusys a condamnat, de asemenea, „corupția” ce afectează producția și distribuția echipamentelor esențiale de protecție, cu precădere a măștilor de protecție. Orice nereguli care implică astfel de echipamente de protecție, și care, implicit, privează lucrătorii sanitari de echipamente cu care să-și poată efectua munca în siguranță, sunt echivalente cu „omuciderea”, a subliniat Ghebreysus.
Accesul și costurile serviciilor sanitare, precum și instaurarea unui venit minim garantat sunt puse astăzi pe masa discuțiilor. Poate a fost nevoie de acest șoc pentru a ne descuia mințile ferecate la realitatea bombei cu ceas a inegalităților din Statele Unite și din alte zone de pe glob. Lumea de după pandemie poate fi una în care oamenii să își redescopere umanitatea și una unde inegalitățile sociale să fie înfruntate. Așadar, punându-ne întrebarea de ce COVID-19 a afectat mai întâi statele prospere ale Nordului planetar (El Guindi 2020a; El Guindi 2020b) și cu precădere Statele Unite, poate ar trebui să privim mai degrabă inegalitățile decât sistemele meteorologice.
El Guindi, Fadwa, 2020a, Reflections on Future Education: Ideas for a Model. CADMUS [Journal of the World Academy of Art & Science] 4(2).
El Guindi, Fadwa, 2020b, “What the Coronavirus Crisis Needs From Anthropology.” Anthropology News website, April 27, 2020.
Goldstein, Joshua R., and Ronald D. Lee, 2020, Demographic perspectives on the mortality of COVID-19 and other epidemics. Proceedings of the National Academy of Sciences: 202006392.
Wrigley-Field, Elizabeth, 2020, US racial inequality may be as deadly as COVID-19. Proceedings of the National Academy of Sciences:202014750.
__________________________
[i] În cariera mea am avut trei locuri de cercetare unde am studiat din perspectivă antropologică populațiile autohtone: Egipt (Nubia), Zapotec, și Golful Persic. Pentru profilul Orcid, accesați https://orcid.org/0000-0001-6365-101X
[ii] Doresc să îi mulțumesc prof. univ. dr. Dwight W. Read pentru că mi-a furnizat la cerere aceste generalizări.
