În perioada 12-14 mai 2021 a avut loc, în format online, conferința internațională Perspective despre post-pandemie (Perspectives on post-pandemic). Evenimentul a fost organizat de Academia Mondială de Artă și Știință, prin intermediul membrilor acesteia din America Latină: Danielle Sandi Pinheiro, Heitor Gurgulino de Souza, Saulo Casali Bahia, Neantro Saavedra-Rivano, Heron Gordilho, Joanílio Rodolpho Teixeira.
Conferința a fost structurată pe patru teme mari, despre al căror viitor în perioada post-pandemie au discutat pe parcursul a trei zile de paneluri experții prezenți în cadrul evenimentului. Temele de dezbatere au fost Legislație, Democrație și Societate, Educație, Știință și Inovație, Economie și Dezvoltare, Mediu și Sănătate, iar schimburile de idei au vizat identificarea soluțiilor ce pot fi implementate în viitor pentru a asigura revenirea societății la starea de normalitate pre-pandemie, precum și viabilitatea soluțiilor identificate în perioada pandemiei, pentru viitorul apropiat.
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost reprezentat de președintele Consiliului Științific, prof.univ.dr. Emil Constantinescu, în cadrul panelului Educație, Știință și Inovație și de dr. Oana Brânda, în cadrul panelului Legislație, Democrație și Societate. Conferința se înscrie în cadrul eforturilor științifice desfășurate de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL) în proiectul cu participare internațională Lumea post pandemia COVID-19. O viziune umanistă pentru o dezvoltare durabilă.
Prezent în cadrul panelului dedicat educației, președintele Emil Constantinescu a argumentat în favoarea unor eforturi susținute pentru revenirea cât mai rapidă la o stare de normalitate în domeniul educațional, unul dintre cele mai încercate de pandemie, dar și dintre cele mai afectate de schimbările propuse pentru a putea păstra distanțarea fizică. Potrivit președintelui Constantinescu, mediul academic universitar trebuie să coalizeze în jurul său eforturile de reconstrucție post-pandemie, atât la nivel educațional, cât și la nivel societal: ”Orice universitate adevărată este un pilon al societăţii democratice, atât timp cât raţiunea, pluralismul şi toleranţa sunt valorile pe care îşi întemeiază demersul intelectual. Un lucru este cert, reuşita statelor în competiţia mondială nu va fi determinată prioritar de nivelul resurselor naturale intens exploatate, ci de nivelul resurselor umane bine educate.”
În secțiunea de dezbateri a panelului, președintele Emil Constantinescu a prezentat proiectul Universitatea dincolo de ziduri, în cadrul căruia Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului colaborează cu Universitatea din București, Universitatea de Științe Agricole din Timișoara și 28 de primării locale în activitățile ce se desfășoară în Geoparcul UNESCO Țara Hațegului. Proiectul Universitatea dincolo de ziduri este coordonat de prof.univ.dr. Dan Grigorescu, director-științific al ISACCL.
Emil Constantinescu
Președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
Universitatea va avea un rol central în reconstrucția societății post-pandemie
Intervenția mea de astăzi se va concentra pe rolul educației superioare în societatea post-pandemie. Suntem astăzi chemați să discutăm despre perspective post-pandemie, și mai precis, perspective post-pandemie în domeniul educației, cercetării și inovării. Mi-am petrecut întreaga viață de adult în mediul academic și cred că una din soluțiile revenirii la o oarecare normalitate se află în mâinile educației. Astfel, Universitatea va avea un rol central în reconstrucția societății post-pandemie. Chiar și înainte de apariția acestui virus, Universitatea ca entitate educațională începuse să se confrunte cu o serie de probleme structurale, inclusiv cu contestări în rândul membrilor săi. Democraţia a generat politici care au dus la expansiunea fără precedent a educaţiei ca sistem, dar şi la explozii anarhice de protest împotriva sistemului în expansiune.
Orice proces de educaţie este firesc să întâmpine o anume rezistenţă din partea beneficiarilor. S-ar putea însă ca ostilitatea faţă de şcoală, aşa cum se înfăţişează uneori în zilele noastre, să derive şi din constatarea inadecvării sistemului de educaţie la realităţile societăţii contemporane. Acest lucru este cu atât mai evident astăzi, când educația a fost mutată în spațiul online pentru a putea păstra distanța socială și a proteja deopotrivă pe cei implicați direct în procesul educațional – elevi, studenți și profesori, dar și familiile acestora.
În fața unor crize ca aceasta, şcoala trebuie reinventată astfel încât aceasta să ştie să păstreze şi să folosească interesul pasionat al explorării, al noului şi al cunoaşterii, să fie o şcoală care transformă pasiunea pentru poveşti a oricărui copil într-o deprindere a mânuirii adecvate a cuvintelor, o şcoală care pune în slujba procesului didactic toată fantezia coloristică a copilăriei, exploziva inventivitate a adolescenţei, altfel spus e vorba de o şcoală a bucuriei de a învăţa. O asemenea şcoală integrează, nu concurează cu mijloacele aproape infinite de informare pe care societatea actuală le dezvoltă într-un ritm vertiginos. Va trebui să reinventăm şcoala astfel încât aceasta să nu excludă, ci să includă. Cel mai mare efort necesar pentru a reinventa şcoala din temelii nu este efortul material, ci efortul intelectual.
În nicio viziune globală, capabilă să ne anime atunci când abordăm problemele politice, sociale sau economice, Universitatea nu poate lipsi. Ea joacă un rol esenţial în configurarea viitorului la care aspirăm, viitor care nu poate fi separat de învăţătură, cunoaştere şi pricepere. Universitatea modernă are meritul de a fi scos confruntarea opiniilor şi libera exprimare în afara zidurilor sale, de a le fi înscris în conştiinţele şi comportamentele oamenilor. Universităţii îi revine meritul de a-i fi propus societăţii un anumit mod de a trata relaţiile dintre oameni, dar și de a aborda cunoașterea.
Cunoaşterea este o resursă unică, nu exhaustivă, care creşte pe măsură ce este folosită şi împărtăşită. Trebuie să privim cunoaşterea modernă ca pe un teritoriu de sinergii în care fiecare domeniu de cercetare funcţionează ca un bulion de cultură, un mediu nutritiv pentru celelalte domenii ale cunoaşterii: istoria pentru ştiinţele Pământului, geologia pentru istorie, ştiinţele clasice pentru fizică, etica pentru biologie – sau invers. Cunoaşterea nu ar trebui să fie niciodată redusă la tehnologii, cercetare şi dezvoltare. Cunoaşterea include ştiinţe fundamentale, ştiinţe umaniste, sociale şi educaţia – toate formează cultura cunoaşterii. Informaţia pură deschide o cale perversă spre masificare, deoarece creează iluzia cunoaşterii. Nu există nici un alt antidot împotriva dezumanizării decât capacitatea individului de a construi, din informaţii, cunoştinţe. De asemenea, nu trebuie să uităm că democratizarea cunoaşterii a fost componenta de bază a progresului civilizaţiilor.
Educaţia costă. Neîndoielnic, cea mai rentabilă investiţie este investiţia în educaţie, dar cu o condiţie esenţială: finanţarea nu numai să sporească, dar să fie şi corect folosită. Să nu restrângă bazele democratice ale instituţiilor şi comunităţilor academice şi nici contribuţia acestora la dezvoltarea democratică a societăţii. Un lucru îngrijorător este acela că o bună parte din ştiinţele umaniste şi anume cele care se situează în afara prezentului acut, de care suferă îndeobşte proiecţiile referitoare la învăţământ şi cercetare, sunt tot mai puţin susţinute în programele de studiu şi de finanţare. Istoria civilizaţiilor, limbile vechilor documente, limbile rare, istoria filosofiei pot deveni, în societatea actuală, specii ale cunoaşterii pe cale de dispariţie.
Un nou pericol la adresa Universităților, de care trebuie să fim conștienți este clasificarea acestora pe anumite criterii, într-un efort de încadrare a tuturor universităților la nivel global într-un tipar îngust. Aceste clasificări, fie că sunt de sorginte americană sau europeană evaluează universitățile în 5 domenii diferite: reputaţia pentru cercetare, calitatea predării şi învăţării, orientarea internaţională, succesul transferului de cunoştinţe (de exemplu, parteneriate cu întreprinderile) şi contribuţia la dezvoltarea regională. Se speră că astfel se va oferi studenţilor şi instituţiilor o imagine mai clară a performanţei universităţilor şi îi va ajuta pe studenţi să aleagă universitatea şi colegiul care sunt cele mai bune pentru ei.
Însă, în cazul universităţilor, ignorarea tradiţiilor, experienţei şi a relaţiei cu mediul naţional poate duce la consecinţe mult mai grave pentru că această abordare afectează nu numai diversitatea, dar în cele din urmă creativitatea. Or, creativitatea este fundamentul noii societăţi a cunoaşterii.
Totodată, orice universitate adevărată este un pilon al societăţii democratice, atât timp cât raţiunea, pluralismul şi toleranţa sunt valorile pe care îşi întemeiază demersul intelectual. Un lucru este cert, reuşita statelor în competiţia mondială nu va fi determinată prioritar de nivelul resurselor naturale intens exploatate, ci de nivelul resurselor umane bine educate.
Dr. Oana Brânda
Manager al proiectului Lumea post pandemia COVID-19. O viziune umanistă pentru o dezvoltare durabilă
Lumea post-pandemie din perspectiva Relațiilor internaționale
Există șapte pași pentru refacere în lumea post-pandemie. În primul rând, trebuie să construim încrederea în instituții, nu doar la nivel national - dar trebuie să lucrăm și la nivel national -, ci și la nivelul instituțiilor internaționale, precum Organizația Mondială a Sănătății sau Organizația Națiunilor Unite. Revenind la instituțiile naționale, trebuie să ne preocupăm de acele instituții care pun în funcțiune mecanisme pentru reducerea pierderilor.
Trebuie, de asemenea, să construim mecanisme de alertă timpurie. Astfel de mecanisme există în statele Asiei de sud-est, unde astfel de sindroame respiratorii sunt frecvente. Ele există în Singapore și în Coreea de Sud, dar trebuie să le punem în funcțiune și în țările noastre, deoarece astfel de sindroame și de boli nu mai afectează doar părți izolate ale lumii. Din cauza circulației rapide a oamenilor, au puterea de a se mișca, la rândul lor, rapid, și de a afecta toată lumea.
Trebuie să stabilim resurse pentru managementul amenințărilor. Trebuie să existe o legătură directă între ele, să existe resurse alocate pentru diversele tipuri de amenințări, și trebuie să aducem pandemiile mai sus în ierarhia amenințărilor. Am verificat în fosta strategie națională de apărare, și pandemiile sunt înregistrate acolo, dar nu ca amenințări, ci mai degrabă undeva între vulnerabilități și riscuri; ele sunt mai degrabă vulnerabilități. Aceasta a fost situația înainte de apariția COVID-19. Acum trebuie să mutăm pandemiile mai sus, în rândul marilor amenințări.
Trebuie să luăm decizii pe baza datelor existente, pentru că trebuie să acționăm în directă legătură cu situația de pe teren. Nu trebuie să ne concentrăm pe ”aceasta s-ar putea întâmpla” sau ”aceasta nu s-ar putea întâmpla”, ci trebuie să avem tipare de răspuns bazate pe datele existente și colectate din situația prezentă.
Trebuie să accelerăm susținerea tehnologică, deoarece am văzut cât de importantă a fost tehnologia în acest tip de criză. Tehnologia ne-a ajutat să depășim multe dificultăți. Trebuie să ne concentrăm pe tehnologie, întrucât reprezintă un factor important de sprijin. Nu poate înlocui interacțiunea și activitatea umană, poate contribui la reducerea pierderilor, poate ajuta la depășirea obstacolelor, și, desigur, ne poate ajuta să ne revenim, în cele din urmă.
Trebuie să construim cooperarea public - privat. Sectorul privat are foarte multe resurse, și mai puține proceduri și birocrație decât sectorul public. Trebuie să avem o cooperare strânsă între cele două, pentru ca în cazul unor asemenea crize, sectorul privat să poată veni în ajutorul sectorului public. Desigur, aceasta se petrece dacă există suficientă voință în acest sens, dar, așa cum am văzut în Statele Unite, a fost votată o lege privind producția care forțează sectorul privat să colaboreze cu sectorul public.
În fine, și cel mai important, trebuie să construim reziliența. Reziliență, reziliență și iar reziliență. Aceasta a devenit capul de afiș și emblema pandemiei de COVID-19, pentru că reziliența se referă la capacitatea unei entități de a-și reveni dintr-o situație care i-a afectat și distrus starea inițială. Acesta este cel mai important aspect al lumii post- pandemie. Lumea și-a revenit din pandemiile anterioare, a supraviețuit și a continuat să existe, și acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că oamenii și entitățile statale au fost reziliente. Nu doar noi, oamenii, trebuie să fim rezilienți, ci și instituțiile guvernamentale din lumea întreagă, la nivel național și internațional trebuie să fie reziliente și să-și construiască propriile capacități de a-și reveni din această situație.
