Emil Dinga
Profesor universitar de economie și filosofia economiei, cercetător științific gradul 1 la Academia Română, unde este conducător de doctorat și director al Seminarului de Logica și Metodologia Cunoașterii Economice „Nicholas Georgescu-Roegen”
1. Preambul
Pandemia COVID-19 reprezintă un șoc impredictibil, de natură medicală (afectând sănătatea și periclitând viața oamenilor) și cu „vocație” globalizantă, facilitată de globalizarea vieții moderne. Riscurile acestei pandemii au generat măsuri de reacție instituțională (răspuns public) și personală (răspuns privat) care au introdus, în toate țările, restricții de comportament și inter-acțiune socială care afectează șase aspecte ale existenței umane: a) relația de echilibru libertate – securitate la nivel individual; b) relația inter-personală a cooperării sociale; c) diviziunea socială a muncii; d) relația individ – stat; e) formele de acțiune culturală (educație/învățământ, cercetare/știință, cultură); f) formele de acțiune religioasă.
2. Individul/Familia
(a) Diagnoză
Contractul social generic este menit să cedeze o parte din libertatea individului către structuri reprezentative convenite mutual, în schimbul dobândirii externalităților pozitive ale cooperării sociale – justiție socială, apărare națională, apărarea vieții, asigurarea oportunităților colective – într-un cuvânt, dobândirii securității individuale. Pandemia COVID-19 a mărit riscurile de reducere a securității prin chiar exercitarea libertății, dezechilibrând balanța fragilă dintre cele două, în favoarea securității (îndeosebi cu referire la sănătate și viață).
(b) Efecte generice
- limitarea cantitativă și modificarea calitativă a inter-acțiunii directe la nivelul individului, compensată (sau, probabil, supra-compensată) de inter-acțiunea virtuală;
- limitele libertății vor deveni mai puțin clare pentru individ, deoarece ele nu se mai „confruntă” cu libertatea celorlalți, care stabilea aceste limite, fie formal, fie tacit;
- se va declanșa un proces de introvertire a individului și, respectiv, a familiei; individul și familia vor stabili granițe mai stricte și mai vizibile (ca semnalare) pentru ceilalți;
- perceperea sensului vieții și a idealurilor personale va suferi o schimbare de perspectivă, spre interiorizare și auto-validare;
- empatia și compasiunea (dependente de contactul individual nemijlocit) vor suferi un recul psihologic; în consecință, alteritatea va reveni, parțial, la semnificația ei originară, de străinătate.
(c) Propensiune, dezirabilitate, model instituțional
- propensiune: (1) creșterea auto-centrării, individuale (și familiale), fără forțarea izolaționismului; (2) creșterea auto-reflexivității individului și familiei; (3) impuls spre cunoașterea autentică de sine;
- dezirabilitate: încurajarea, culturală și instituțională, a propensiunilor menționate, întrucât sunt menite să reducă alienarea umană în condițiile capitalismului an-axiologic (consumerism, eficiență substantivă, asimetrie a puterii);
- model instituțional/cultural: modelul individualismului societal (MIS) – model cultural care stopează (sau cel puțin reduce semnificativ) dizolvarea individului în societate, fără a nega societalul ca generator și replicator al individualului. Desigur, din punct de vedere conceptual, trebuie elaborată noțiunea de individ societal, respectiv de individualism societal, în noile condiții de inter-acțiune la nivelul indivizilor.
3. Societatea/Comunitatea
(a) Diagnoză
Omul este o ființă socială, atât cauzal/reproductiv, cât și funcțional și din perspectiva validării. Nevoia de socialitate este o nevoie constitutivă, nu contingentă. Pandemia COVID-19 modifică, destul de puternic, percepția socialității, deci și cea a societății/comunității, pentru a îndemna la reflecție stăruitoare asupra modificărilor care pot apărea sau este de dorit să apară la nivelul acestor structuri culturale de bază – societatea, respectiv comunitatea. Întreaga arhitectură a socialității – de la mărimea și structura așezărilor umane la activitățile de subzistență sau de evoluție a omului – trebuie revăzută și reproiectată.
(b) Efecte generice
- socialitatea își va pierde în mod semnificativ caracterul nemijlocit de avantaj mutual (generator de cooperare substantivă), dezvoltând, în compensație, un caracter mijlocit (generator de cooperare simbolică);
- capitalul social va înregistra o creștere a importanței, relevanței și semnificației, în dauna capitalului economic; se va dezvolta o specie de capital social care va implica cooperarea socială mijlocită, în dauna celei nemijlocite;
- este posibilă apariția unei alienări sociale generate de insuficiența inter-acțiunii directe în cadrul societății/comunității – similară alienării economice relative la marfă;
- societatea/comunitatea vor căpăta conotații (de fapt, și denotații) mai abstracte, poate chiar mai inaccesibile prin experiență directă.
(c) Propensiune, dezirabilitate, model instituțional
- propensiune: (1) tendință de insularizare a comunităților, respectiv a națiunilor; (2) recul al globalizării (nu numai economice, ci și culturale și relaționale); (3) reducerea dimensiunilor spațiale ale așezărilor umane; (4) reducerea semnificației contractului social (și, corelativ, a justiției sociale);
- dezirabilitate: (1) redefinirea socialității; (2) redefinirea cooperării sociale; (3) identificarea de modalități (culturale/axiologice) de reducere a tendinței de dez-ancorare a individului de societate/comunitate; (4) reproiectarea așezărilor umane din perspectiva unor canale noi de relaționare între indivizi și grupuri sociale, în condițiile reducerii contactului inter-personal nemijlocit;
- model instituțional/cultural: modelul societății/comunității simbolice (MCS) – un model societal/comunitarian care integrează scăderea interacțiunii sociale nemijlocite la nivelul indivizilor într-un model cultural (și, desigur instituțional) care să „salveze” existența și funcționarea sustenabilă (replicabilă) a societății/comunității, mai ales din perspectiva semnificației pentru individ.
4. Economia/Pragmatica
(a) Diagnoză
Activitatea economică implică punerea împreună a capitalului uman și a capitalului fizic, prin intermedierea capitalului financiar. În privința producției economice, pandemia COVID-19 restricționează (și va continua să restricționeze până când omul și noul „virus” vor putea conviețui în siguranță pentru om) prezența nemijlocită a persoanelor în organizațiile concentrate spațial ale activității economice. În privința schimbului economic, reflexul autonomiei individuale se transferă în alte trei reflexe: (1) analiticizarea schimbului de activități; (2) creșterea autonomiei economice a comunităților mici; (3) creșterea autonomiei sistemului economic național.
(b) Efecte generice
- deconcentrarea/dispersarea teritorială a activității economice, însoțită de (1) adâncirea analitică a diviziunii sociale a muncii; (2) reducerea dimensională a unităților de producție economică; (3) apariția unui nou criteriu în stabilirea gradului de interdependență economică: autonomia auto-sustenabilă;
- căutarea unui nou echilibru între producția economică de masă (nelocală) și producția economică locală;
- inegalitatea economică încetează a mai fi un „driver” pentru creșterea economică (așa cum cred, încă, libertarienii fundamentaliști);
- logica economică se îndepărtează de producția de bunuri luxuries, atrăgând o redistribuire a resurselor economice în favoarea bunurilor autentice de satisfacere a nevoii economice.
(c) Propensiune, dezirabilitate, model instituțional
- propensiune: (1) tendință spre protecționism economic la nivel național, regional și chiar al comunităților mai mici; (2) tendință spre înlocuirea sistemelor economice ierarhice cu sisteme economice în rețea; (3) tendință spre înlocuirea vânzării economice a bunurilor de folosință îndelungată cu închirierea lor (și cu preluarea, din partea producătorului, a acestora, la încheierea perioadei de folosință); (4) tendință spre reducerea infrastructurii sociale a transportului și creșterea infrastructurii individuale a acestuia; (5) tendință spre digitalizare, „telemuncă” și „muncă de la domiciliu”; (6) tendință spre înlocuirea turismului fizic cu cel virtual; (7) tendință spre reducerea consumerismului individual și a consumului „în comun” de servicii economice;
- dezirabilitate: susținerea acelor propensiuni care au ca efect sustenabil prezumat: (1) reducerea consumerismului; (2) dezvoltarea economiei interstițiale (decentrarea economiei industriale) ca economie socială; (3) dezvoltarea economiei circulare ca economie sustenabilă; (4) limitarea acțiunii economice la satisfacerea nevoii economice (prin eliminarea altor „scopuri”: putere economică, putere financiară, putere politică); (5) construirea complexelor economice naționale, cu un mare grad de autonomie structurală și funcțională în schimburile economice internaționale;
- model instituțional/cultural: modelul (paradigma) economiei circulare viabile (MECI) – un model de economie în care partea de economie nominală este complet acoperită de economia reală (deci, bulele financiare/nominale, care sunt sursa crizelor economice, devin, principial, imposibile), iar partea de economie reală este complet integrată în fluxurile natural-antropice replicabile în mod sustenabil și orientate preponderent spre satisfacerea nevoii economice, nu a nevoilor non-economice (de exemplu, politice). Toate aceste caracteristici reclamă recursul la ideologia economică (și politică) a ordo-liberalismului.
5. Politica/Statul/Națiunea
(a) Diagnoză
Societatea este o structură politică prin definiție, politicul va continua să fie factorul organizator și conducător al acesteia. Pandemia COVID-19 va opera, însă, unele ajustări în înțelegerea, amenajarea și funcționarea politică a societății: (1) politicul pare că ar trebui să se revendice, tot mai mult, din competența politică și nu exclusiv din reprezentativitatea politică (asigurată, actualmente, de partidele politice), adică se va produce o deplasare spre tehnicizarea politicului, în dauna politizării lui; (2) rolul și funcțiile statului pare că ar trebui să se îndepărteze de politic și să se apropie, tot mai mult, de administrativ – politicul pare că ar trebui să se regăsească, tot mai concentrat, la nivelul individului (sau grupului) și nu la nivelul statului; (3) națiunea pare că ar trebui să se suprapună, tot mai mult, pe etnicitate, și mai puțin pe comunitatea economică, de limbă sau cultură, inclusiv religie (Nota bene: semnale în această direcție veniseră, deja, din eșecul multiculturalismului, așa cum a fost acesta proiectat de Uniunea Europeană).
(b) Efecte generice
- reprezentativitatea în exercitarea suveranității poporului se îndepărtează și mai mult de natura sa nemijlocită (specifică agorei cetății antice), dar crește gradul de competență politică al reprezentanților aleși (reprezentativitatea exercitării suveranității, democratic stabilită, ar putea introduce un filtru suplimentar, cum este, deja, în unele state, prin alegerea alegătorilor, pentru a combina mai bine competența politică cu responsabilitatea politică);
- ierarhizarea funcțională a societății, specifică eficacității, se conturează a fi mai accentuată, dar cu respectarea libertății egale a indivizilor care, tocmai în virtutea acestei libertăți egale, cer/acceptă creșterea ierarhizării funcționale (nu structurale!) a societății; acest efect este, evident, compatibil cu depolitizarea statului și cu evoluția acestuia ca suprastructură preponderent administrativă a societății;
- accentuarea naționalismului ca soluție de autonomizare în cazul unor șocuri externe; reconsiderarea granițelor politice din perspectiva reducerii permisivității la traversarea lor.
(c) Propensiune, dezirabilitate, model instituțional
- propensiune: (1) tendință spre o combinație sui generis a două procese care evoluează invers una față de cealaltă: „retragerea” politicului dinspre stat spre individ (cu menținerea partidelor politice și a rolului lor de reprezentare politică), pe de o parte, respectiv „înzestrarea” preponderentă a statului cu competențe administrative, pe de altă parte; (2) tendință spre limitarea libertăților trans-frontaliere (de mișcare a persoanelor, a bunurilor și serviciilor, a capitalurilor), cu accent special pe migrația persoanelor; (3) recul al globalizării;
- dezirabilitate: (1) încurajarea revenirii politicului la nivelul individului – adică, a revenirii democrației la forma ei directă, cel puțin prin sediul deciziei politice, deși mai puțin prin mecanismul participării politice (perfecționat, și el, prin introducerea a două etaje ale alegerilor directe – alegerea alegătorilor, respectiv alegerea reprezentanților); (2) creșterea autonomizării (nu a independenței!) națiunilor, din perspectiva resurselor economice și a capacității de auto-sustenabilitate (prin reconfigurarea, în consecință, a procesului globalizării);
- model instituțional/cultural: modelul națiunii egal autonome (MNEA) – un model politic al statului și al națiunii în care cooperarea, de orice fel, între state și națiuni, se bazează pe autonomie, suveranitate egală și auto-sustenabilitate structurală.
6. Educația/Cercetarea
(a) Diagnoză
Pandemia COVID-19 generează, în chestiunea educației și cercetării, o problemă analogă celei pe care o introduce și în domeniul vieții politice și a participării la jocul democratic, și anume problema limitării (sau desființării) contactului nemijlocit dintre instructor/dascăl/profesor și elev, respectiv dintre cercetătorii aceluiași domeniu/nișă/temă de cercetare. Primordialitatea securității vieții față de eficacitatea instrucției (o prioritizare absolut normală) pune în fața pedagogiei generale o chestiune fundamentală: conținutul și structura inter-acțiunii instructor – elev, laolaltă, pe cale de consecință, cu conținutul și structura curriculum-ului generic în procesul instructiv (și educativ). În ceea ce privește cercetarea (atât științifică, cât și din afara sferei științifice – metafizică, teologică, artistică, politică etc.) pare că revenirea la centrarea cercetării pe cercetător, și nu pe institutul de cercetare, este inevitabilă și (posibil), mult mai productivă, din perspectiva creativității.
(b) Efecte generice
- revenirea la nedisocierea educației de instrucție, ceea ce va forma nu numai omul competent profesional, ci și omul dezirabil social, în condițiile în care, în perioada pre-pandemie, exista o ruptură structurală între cele două;
- presiune pe rechestionarea problemei pedagogiei în condițiile restrângerii contactului direct dintre educator/instructor și elev (rechestionare, pe de o parte, de natură conceptuală și, pe de altă parte, de natură metodologică și, mai ales, tehnologică);
- apariția unei ierarhizări binevenite în procesul de cercetare: (1) cercetători „singuratici”, creatori de sisteme sau de idei revoluționare și abstracte (cercetare fundamentală), care vor acționa insularizat; (2) cercetători „de grup virtual”, care vor face cercetare de dezvoltare a cercetării fundamentale (platforme virtuale); (3) cercetători de „grup virtual” care vor face cercetare de testare și de aplicare pragmatică a cercetării de dezvoltare (interconectați virtual).
(c) Propensiune, dezirabilitate, model instituțional
- propensiune: (1) tendință spre revenirea la binomul concomitenței și inseparabilității (structurale și temporale) proceselor de educație, respectiv de instrucție; (2) tendință spre creșterea mixării rolului familiei și a rolului școlii în (in)formarea copilului/elevului; (3) tendință spre revenirea la auto-didacticismul formării profesionale, științifice și personale a tânărului/tinerei; (4) tendință spre recentrarea cercetării pe cercetător, menținută în afara unei insularizări excesive prin intermediul platformelor virtuale de schimb de idei/articole/rezultate ale cercetării;
- dezirabilitate: (1) încurajarea implicării familiei în binomul familie/educație – școală/instrucție; (2) încurajarea auto-didacticismului în formarea profesională și științifică (cu rezultate atât de notabile în trecut), prin reducerea scolasticii instrucției formale; (3) încurajarea cercetării „de autor”, mult mai creativă decât cercetarea „de grup”;
- model instituțional/cultural: modelul individualizării educației și cercetării (MIEC) – un model idiosincratizat al formării profesionale și general culturale, precum și al activității de cercetare.
7. Etica/Morala/Practica
(d) Diagnoză
Hiatusul dintre educație și instrucție a fost sesizat (și teoretizat) de mult timp, inclusiv cu evidențierea consecințelor sale nefaste asupra trade-off-ului dintre dezvoltarea socială și dezvoltarea individuală (ceea ce s-a numit progres social însoțit de regres individual). Dimensiunea etică (interiorizată, idiosincratică, legitimizată) și dimensiunea morală (socializată, relativ exteriorizată), care sunt esențiale pentru relaționarea practică (nu pragmatică!) a indivizilor, grupurilor și națiunilor, au rămas în urma dezvoltărilor economice, tehnologice și instituționale ale societății (omul unidimensional marcusian s-a suprapus peste consumerism și peste un egoism a-moral). În mod paradoxal (deși nu întru totul surprinzător) pandemia COVID-19 reclamă re-eticizarea individului (și societății) tocmai în condițiile rarefierii inter-acțiunii nemijlocite. Recentrarea politicului pe individ se va suprapune cu re-eticizarea individului, ceea ce reclamă transformarea politicianului în polietician.
(e) Efecte generice
- comportamentul reclamat de etică se suprapune, tot mai mult, peste comportamentul reclamat de morală – eticul înțeles ca autonomie morală, iar moralul înțeles ca nucleu dur (consens suprapus, în terminologia justiției sociale) al eticului la nivel societal;
- relația practică, în sensul kantian (relația subiect – subiect, vizând subiectul) devine prioritară față de relația pragmatică, în sensul economic (relația subiect – obiect, vizând obiectul);
- altruismul pare să reclame trecerea de la forma sa caritabilă la forma sa eficientă (bazată pe utilitarianismul consecinționist);
- maxima kantiană a comportamentului în cadrul cooperării sociale, care cere interzicerea etică a tratării individului exclusiv ca mijloc (cum se întâmplă în capitalismul contemporan) pare să câștige teren în ajustarea instituțională a societăților și națiunilor, sub imperiul pandemiei.
(f) Propensiuni, dezirabilități, modele
- propensiune: (1) tendință spre combinarea rudeniei apropiate (de sânge, de „trib”, națională) cu rudenia de specie și chiar cu rudenia trans-specie (cum este cazul justiției sociale în privința animalelor non-umane); (2) tendință spre formarea moralei (construct social informal) prin suprapunerea auto-coordonată a eticilor individuale (constructe idiosincratice); (3) tendință a relațiilor practice din societate spre un altruism eficient auto-reflexiv (a face binele pentru celălalt urmărind, consecințional, binele propriu);
- dezirabilitate: încurajarea acelor propensiuni care au potențialul de a îmbunătăți următoarele coordonate ale inter-acțiunii sociale: (1) justiție socială (atât pentru specia umană, cât și pentru speciile non-umane); (2) relații practice conduse de altruism (atât caritabil, cât și eficient din perspectivă consecinționistă); (3) reconsiderarea individului ca centru de scopuri și nu (doar) ca mijloc pentru scopuri exterioare lui (cum face capitalismul curent);
- model instituțional/cultural: modelul inovării etice (MIE) – model care va redirecționa, masiv și permanent, eforturile de inovare (și de finanțare a inovării) de la inovarea tehnologică spre inovarea socială, centrată și condusă de etică și morală.
8. Axiologia/Conștiința
(a) Diagnoză
Formal sau informal, explicit sau implicit, conduita umană (atât la nivel individual, cât și la nivel de grup sau la nivel național) este condusă de valori, „traduse” în motivații, respectiv în modele de raționalitate comportamentală. Pandemia COVID-19, prin chiar modalitățile sociale în care a trebuit să fie contracarată pentru a salvgarda viața și sănătatea, reprezintă o presiune, atât intelectuală (reflexivă), cât și intuitivă asupra matricei axiologice a individului și, mai ales, a societății (atât manifestată național, cât și vizând omenirea ca totalitate). De fapt, pandemia are potențialul de a chestiona chiar cele mai „împământenite” valori care ghidează actualmente inter-acțiunea și cooperarea socială. Apreciem că, din perspectiva axiologiei/conștiinței, pandemia COVID-19 va avea (sau ar trebui să aibă, sub sancțiunea iraționalității) efecte radicale care ar trebui anticipate și direcționate instituțional și cultural, în scopul maximizării consecințelor lor dezirabile.
(b) Efecte generice
- reașezarea, prin reflecție intelectuală, a raportului de prioritate dintre trăire (viață/sănătate), pe de o parte, și „succesul” social (carieră, poziție socială), pe de altă parte;
- resuscitarea dezbaterii filosofice și etice dintre cele două scopuri polare ale individului: a fi și a avea – reprioritizarea lui a fi în raport cu a avea, sau inversarea raportului de cauzalitate dintre ele, în direcția: a fi generează a avea, prin instituirea paradigmei a avea prin a fi în locul paradigmei a fi prin a avea;
- refundamentarea valorilor pe comunitarianism – vezi modelul MIS, introdus anterior – ceea ce înseamnă și reluarea dezbaterilor de filosofie socială privind organizarea și funcționarea societății.
(c) Propensiune, dezirabilitate, model instituțional
- propensiune: (1) tendință spre o nouă armonizare a sinelui (valori idiosincratice) cu societatea (valori comunitariene), prin eliminarea ascendenței uneia dintre „părți” asupra celeilalte; (2) tendință de virtualizare (impersonalizare relativă) a celuilalt (a alterității) prin reducerea/evitarea/remodelarea inter-acțiunii sociale directe; (3) tendință (benefică) spre construirea sinelui (revenire la socratismul și stoicismul auto-construirii de sine); (4) tendință spre accentuarea cunoașterii non-verbale, dezvoltarea intuiționismului în raport cu discursivitatea; (5) tendință de înlocuire a nevoii de validare socială a persoanei cu auto-validarea;
- dezirabilitate: încurajarea evoluției axiologice a persoanei și societății în direcții care vizează: (1) construirea sinelui ca o componentă distinctă a socialului, dar armonic integrată în social, fără vreo dominanță a nici unei „părți”; (2) reconsiderarea sistemului de valori (individuale și comunitariene) din perspectiva lui a fi pentru sine și pentru celălalt; (3) dezvoltarea conștiinței „bărcii comune” a omenirii; (4) reconstruirea modelelor de raționalitate existențială și de raționalitate comportamentală (adică de raționalitate inter-acțională) din perspectiva binelui și nu din cea a succesului (chiar și altruismul eficient, adică ghidat de consecinționism, este preferabil egoismului sau ego-centrismului);
- model instituțional/cultural: modelul sinelui reflexiv (MSR) – model care va favoriza (re)construcția de sine, pe baze raționale (în sensul raționalismului kantian) care includ alteritatea egal îndreptățită, model care va genera, în mod necesar, o nouă comunitaritate, în acord logic și axiologic cu celelalte modele propuse mai sus.
9. Quo vadis?
Orice șoc de o oarecare intensitate și semnificație, indiferent de natura sa, are potențialul de a retrezi nevoia de examinare și auto-examinare a existenței individuale și sociale, atât din perspectiva scopului, cât și din cea a mijloacelor, precum și din perspectiva modelelor de raționalitate implicate. Pandemia COVID-19 nu face excepție, dimpotrivă, prin impactul masiv și (se pare) de lungă durată, asupra modalităților de inter-acțiune și cooperare socială, pare să pună o presiune puternică asupra acestei nevoi de auto-reflexivitate. Poate că filosofii sociali (și cei teoretici) reprezentativi ai umanității din ultimele două milenii și jumătate ar trebui „reconvocați” pentru o dezbatere generală, onestă și responsabilă privind viitorul omenirii, în tot acest context axiologic, tehnologic, politic și cultural în care ne-a surprins noul șoc global. Consider că o serie de coordonate trebuie, în mod obligatoriu, avute în vedere, dacă este ca momentul acesta (și de restriște, dar, aș spune, și de grație) să fie valorificat la nivel maxim:
- reevaluarea axiologică, inclusiv din perspectivă etică, a actualului tip de economie și societate (bazat pe paradigma capitalului), care a întreținut, exact ca într-o schemă Ponzi (deci, în mod nesustenabil) epuizarea resurselor, creșterea populației, încurajarea migrației inter-culturale, egoismul, deturnarea justiției sociale, lipsa de empatie/compasiune și, în modul cel mai evident și tragic, pervertirea, în ultimă instanță, a valorilor umane autentice;
- dezvoltarea unui proiect de cercetare, concomitent filosofico-metafizică și științifico-instituțională, privind modelul social dezirabil și sustenabil al României și, de ce nu, al sistemelor instituționale integrate, cum este cazul singular al Uniunii Europene.
