Două stele călăuzitoare pentru o lume sustenabilă

 

 

 

 

Michael Marien
Membru al Academiei Mondiale de Artă și Știință
Director-șef, Ghidul pentru securitate și sustenabilitate

 

 

Zece lecții pentru o lume post-pandemie. Fareed Zakaria. New York: W.W. Norton, 2020, 307p, $26.95

Epocile globalizării: geografie, tehnologie și instituții. Jeffrey D. Sachs. New York: Columbia University Press, 2020, 262p., $24.95.

 

Pandemia de COVID-19, declarată oficial de Organizația Mondială a Sănătății în martie 2020, a cauzat un număr uluitor de morți, facilitând evoluția unor dizabilități de durată și a suferinței economice și mentale a multora dintre noi, chiar dacă în mod inegal atât înăuntrul, cât și între diferitele țări de pe glob. În pofida extinderii și prioritizării lanțurilor de producție și distribuție a vaccinurilor, virusul SARS-CoV-2 nu a fost încă îmblânzit, datorită noilor mutații care se răspândesc pe tot cuprinsul Pământului, precum și ezitărilor în fața vaccinării, sau pe alocuri chiar respingerii propriu-zise a acesteia, care variază de exemplu, de la aproximativ 10% în China la 40% în Franța.

Cu toate acestea, ne putem aștepta la o lume post-pandemie în care virusul, chiar dacă nu va putea fi eliminat, va putea fi totuși îmblânzit. Așadar, în mijlocul dezbaterii între a ne reîntoarce la normal și a face tranziția către o nouă normalitate, ce lecții am putea învăța de pe urma pandemiei? Cele două volume evaluate în cele ce urmează răspund cu brio acestei întrebări, exemplificând totodată o multidisciplinaritate bine documentată și de anvergură. De asemenea, ele se completează reciproc într-o varietate de moduri.

Fareed Zakaria, o figură binecunoscută ca editor al mai multor jurnale prestigioase precum Foreign Affairs, Newsweek International și Time Magazine, în prezent autorul unui editorial săptămânal în The Washington Post, și gazda unei emisiuni de politică internațională la Cable News Network, trece direct la subiect prin reliefarea a „zece lecții” de învățat.

Autorul începe prin a descrie pandemia de COVID-19 drept un „șoc asimetric”, un eveniment inițial nesemnificativ care ajunge să „cauzeze unde seismice în toată lumea”. O mică particulă virală din China „a reușit să îngenuncheze lumea”, „demonstrând cum mici schimbări, precum o mică eroare de program, pot avea mari consecințe”. Din 1990, lumea a fost lovită în mod repetat de diferite crize, aproximativ o dată la zece ani, ale căror urmări au cauzat efecte în cascadă. Vom avea parte de acestea și în viitor. Astfel de crize nu apar în urma unor decizii conștiente, însă nu sunt nici întru totul accidentale. De fapt, ele par să fie un element intrinsec al sistemului internațional pe care ni l-am făurit. În viziunea autorului, „trebuie să înțelegem acest sistem, pentru a putea începe să prefigurăm lumea post-pandemie” (pagina 12). Urmează zece lecții importante pe care pandemia de COVID-19 ni le-a relevat.

1. Țineți-vă bine. Pandemia a dezrădăcinat multe dintre rutinele și prezumțiile noastre de zi cu zi. Însă, în viziunea autorului, a subliniat, de asemenea, unul dintre cele mai vechi adevăruri despre viața internațională: faptul că, în cele din urmă, fiecare țară este pe cont propriu, chiar și înăuntrul Uniunii Europene. Mai mult, dinamismul intrinsec formei de capitalism asupra căreia am căzut de acord poate da naștere la fel de bine fie unor creșteri uriașe, fie unor crahuri financiare semnificative. Am reușit să creăm o lume aflată într-o continuă stare de suprasolicitare, al cărei ritm a crescut simțitor în ultimele câteva decenii. Oamenii trăiesc mai mult, produc și consumă mai mult, populează spații din ce în ce mai largi, consumă mai multă energie și generează mai multe deșeuri și emisii de gaze de seră. Biodiversitatea, în consecință, începe să dispară, iar ecosistemele naturale se află în colaps. „Trebuie să recunoaștem riscurile din ce în ce mai mari pe care ni le asumăm, și să luăm măsuri pentru a le contracara”, scrie Zakaria. Chiar dacă nu suntem încă osândiți, trebuie totuși să acționăm în așa manieră încât să asigurăm un echilibru între dinamism și siguranță. În primul și cel mai urgent rând, statele naționale au nevoie de sisteme sanitare publice mult mai reziliente care să poată învăța și coopera unele cu altele și de la celelalate.
2. Contează calitatea guvernanței, nu cantitatea acesteia. După un capitol întâi deosebit de important și convingător, această a doua „lecție” este în mare parte depășită, dat fiind că cea mai mare parte este dedicată „reacției încetinite, haotice și deficitare” a administrației Trump cu privire la pandemie. Din fericire, noua administrația a președintelui Biden dă dovadă de competență și compasiune. Aici, Zakaria face referire la copilăria sa petrecută în India, unde o birocrație supradimensionată constituia „un model de incompetență și inecifiență, care a distrus perspectivele Indiei vreme de decenii”. Buna guvernanță se referă la o putere limitată însă, care acționează potrivit unor linii clare de autoritate, cu oameni inteligenți și devotați care își servesc țara și primesc respectul cuvenit pentru aceasta. Capitolul se deschide cu sublinierea faptului că Statele Unite și Marea Britanie se clasau pe locurile 1 și 2 în materie de „pregătire în caz de pandemie” în clasamentul Indicelor de Securitate Sanitară („Health Security Index”) efectuat de Universitatea Johns Hopkins în octombrie 2019, dovedindu-se la scurt timp că ele nu erau, de fapt, pregătite. Însă, se subliniază și faptul că nicio țară din lume nu era, la vremea respectivă, pregătită pentru pandemie.
3. Piețele nu sunt îndeajuns. Liberalizarea piețelor din ultimele decenii a dat naștere unor creșteri economice și inovări tehnologice, dar și „sărăcirii sectorului public, creșterii inegalității, tendinței către formarea de monopoluri și unui sistem politic cumpărat de influența celor bogați și puternici”. Însă pandemia „a apărut într-un moment în istorie în care există un nivel mult mai crescut de nemulțumire față de sistemul economic curent”. Definiția din manual a socialismului este proprietatea publică, guvernamentală, a mijloacelor de producție. Însă înțelesul contemporan al acestui termen este unul diferit, unde socialiști auto-declarați precum Bernie Sanders cer mai multe investiții guvernamentale, noi și lărgite sisteme de securitate socială, un Nou Pact Verde și creșterea taxelor pentru cei înstăriți. Pendulul social se îndreaptă acum în direcția unor reglementări și politici fiscale croite adecvat pentru a susține mai mult clasele muncitoare și mai puțin piețele de capital. [NOTĂ: Această lecție poate părea firească pentru mulți cititori europeni, însă este în mare parte aspirațională pentru publicul american, unde vechea definiție a socialismului este încă utilizată pentru a ataca politic Partidul Democrat. Cu toate acestea, există destule semne ale acestei mișcări de pendul din partea administrației Biden, oricât de fragile din punct de vedere politic ar fi acestea].
4. Oamenii ar trebui să-i asculte pe experți și experții ar trebui să-i asculte pe oameni. „Acum că lumea are experiența unei pandemii globale, ar trebui să devină dureros de evident că oamenii ar trebui să-i asculte pe experți”. Însă acest lucru nu s-a petrecut în mai multe țări, în particular în Brazilia, Mexic, Marea Britanie sau Statele Unite. Esența „noului populism” - „cel mai semnificativ trend politic al ultimului deceniu” - o reprezintă o antipatie înrădăcinată împotriva „elitelor”, iar pandemia nu a făcut decât să exacerbeze această diviziune. Însă, „lumea a devenit foarte complicată, astfel încât vom avea nevoie de mai mulți experți, nu de mai puțini”. Alternativa – guvernarea instinctuală și celebrarea ignoranței – este de neconceput în epoca noastră. Și totuși, „experții și elitele ar trebui să depună mai mult efort în a relaționa cu oamenii și să păstreze nevoile acestora în centrul atenției”. Există multe exemple de experți care au dezvoltat empatie față de semeni, în pofida poziției de putere în care se aflau. Iar publicul, la rândul său, poate înțelege nuanțele dacă acestea le sunt prezentate cu sinceritate.
5. Viața devine din ce în ce mai digitală. În decursul ultimilor douăzeci de ani am fost cu toții martorii evoluției economiei digitale, în asemenea măsură încât mare parte a lumii era deja interconectată în 2018. COVID-19 a înlăturat și ultimul obstacol în calea digitalizării: atitudinile oamenilor. Pandemia și carantinele asociate au determinat schimbări de comportament, într-o asemenea măsură încât acum putem vorbi de o nouă normalitate. Într-adevăr, pandemia a funcționat drept un laborator de testare al vieții digitale pe scară largă, prin care s-au afirmat o multitudine de noi instrumente tehnologice. Cele mai semnificative tendințe care au rezultat din acest creuzet au fost alăturarea serviciului cu viața de acasă, reducând în consecință nevoia de spații de birouri și a navetelor, precum și furnizarea de servicii sanitare la distanță. Medicina, la rândul său, va fi transformată de inteligența artificială, unde unele utilaje automate sunt deja la fel sau chiar mai eficiente decât medicii înșiși. Efectul de cea mai mare durată al pandemiei de COVID-19 va fi, cel mai probabil, răspândirea automatizării și robotizării care va reduce riscurile de sănătate și va salvgarda productivitatea. Chiar dacă unele locuri de muncă vor dispărea, per total productivitatea va crește, iar „calitatea vieții tuturor s-ar putea îmbunătăți”.
6. Orașele vor crește și vor dăinui. Amestecul social intrinsec centrelor urbane le-a făcut dintotdeauna să fie vectori puternici ai apariției epidemiilor. Orice pandemie va afecta mai întâi orașele deoarece acestea sunt cele mai globalizate zone ale oricărui stat. Însă, în majoritatea țărilor epidemiile se răspândesc cu celeritate în suburbii și în mediul rural, unde multe zone au raportat chiar mai multe decese pe cap de locuitor cauzate de COVID-19. Mai mult, implementarea unor politici publice adecvate în mediul urban poate face viața citadină mai sigură. Profeții declinului urban arată către platformele digitale precum Zoom și alte instrumente ce facilitează munca de acasă ca un semn al acestui declin; însă telemunca este un substitut imperfect pentru contactul interuman propriu-zis, existând un imbold uman primordial către interacțiunea socială. În 1900, doar 15 orașe de pe mapamond aveau peste un milion de locuitori; în 2000, numărul acestora era de 371, iar în 2030 va fi trecut de 700, cu peste 10 megaorașe de peste 10 milioane de persoane. În consecință, „nu ne paște vreo renaștere rurală”. Majoritatea celor care pleacă din marile orașe se mută, de fapt, fie tot înăuntrul zonei metropolitane respective, fie în alte orașe de dimensiuni mai mici.
7. Inegalitatea se va înrăutăți. Pandemiile ar trebui să fie marele factor egalizator. Însă se dovedește că COVID-19 este, de fapt, „marele inegalizator”, care ar putea anula mare parte din beneficiile câștigate în ultimii 25 de ani de țările aflate în curs de dezvoltare, „întorcându-ne la o lume a unei crescute și crescânde inegalități globale”. Densitatea spațiilor de lucru și de locuit, condițiile sanitare precare și insuficiența spitalelor și a secțiilor de terapie intensivă în țările sărace reprezintă o combinație explozivă. În multe țări în curs de dezvoltare, mare parte a populației câștigă zilnic doar îndeajuns pentru a-și hrăni familiile. În aceste situații, dacă guvernele ar închide economia, oamenii ar muri de foame; dacă vor salvgarda procesul economic, virusul se va răspândi cu atât mai puternic. Sunt, de asemenea, reale criza datoriilor, exodul de capital din piețele în curs de dezvoltare, pierderea remitențelor, chiar pierderea unei porțiuni substanțiale a veniturilor în cazul țărilor care depind de turism (de exemplu, Thailanda și Mexic). Mai mult, „pasul înapoi în căutarea siguranței și a securității se va manifesta și în mediul corporatist, unde cei deja puternici vor deveni și mai puternici”, fapt care doar va accelera o tendință deja existentă. Marile companii digitale vor continua să se extindă, pe măsură ce un segment din ce în ce mai mare al populației trăiește o viață din ce în ce mai digitală. Companiile mari au acces la surse mai robuste de credit, și la rețele mai largi de aprovizionare și cerere. Doar în cazul Statelor Unite, COVID-19 este prefigurat deja să înăsprească inegalitatea, deoarece cartierele urbane sărace și minoritățile în general suferă de pe urma unei mai mari rate de infectivitate și mortalitate, în parte datorată comorbidităților preexistente și necesității imperioase a acestor pături sociale de a își continua munca în afara domiciliului.
8. Globalizarea nu a luat sfârșit. Îngrijorările față de pandemia de COVID-19 și de globalizare „au fuzionat rapid într-o noțiune nouă potrivit căreia pandemia ne va destrăma lumea interconectată în care trăim”. S-a tot scris despre moartea iminentă a globalizării vreme de decenii, cu volume întregi dedicate acestui subiect. Însă globalizarea este „ușor de urât, oportun de vizat, și imposibil de oprit”. Argumentul actual împotriva globalizării este că, în prezent, suntem prea interconectați și am pierdut controlul aspura propriului destin, în vreme ce lanțurile de aprovizionare globale ne fac vulnerabili la potențiale deficite critice. Efectele pe termen scurt ale pandemiei și ale carantinelor cel mai probabil vor determina o fază imediat următoare de deglobalizare modestă. Însă cea mai mare schimbare recentă în economia globală a fost creșterea exponențială a economiei digitale în deplină ascensiune, care prin însăși natura sa este globală. Viteza globalizării ar putea cu ușurință să scadă puțin, însă există cu mult prea multe forțe structurale sistemice la nivel mondial care vor continua să propulseze globalizarea înainte.
9. Lumea devine bipolară. „Șocul perceput în urma irumperii pandemiei și a răspunsului nefericit al Statelor Unite a fost unul real... COVID-19 nu doar că a accelerat dezbaterile despre declinul Americii, ci a făcut-o în contextul discuțiilor deja existente despre ascensiunea Chinei”. Răspunsul ineficient al Washingtonului la pandemie a fost contrapus măsurilor eficiente implementate de Beijing, în timp ce infrastructura degradată a Statelor Unite era adesea comparată cu orașele imaculate și competența concurenței chineze. Argumente în favoarea unui perceput declin al Statelor Unite nu sunt o noutate, și s-ar putea să fie încă o dată vorba despre o percepție negativă nefondată. În orice caz, „ascensiunea Chinei este de netăgăduit”. În ultimii ani, China a reprezentat cea mai mare sursă individuală de creștere economică la nivel mondial, și este astăzi cel mai mare producător global, precum și țara cu cea mai mare prezență pe piețele internaționale. Se întrezăresc, astfel, coordonatele unui sistem internaționale bipolar, în care cele două mari puteri mondiale se află cu mult înaintea concurenței. „Bipolaritatea este inevitabilă, [însă] un nou Război Rece este o alegere”.
10. Uneori, cei mai mari realiști sunt idealiștii. COVID-19 este un fenomen global care, în mod paradoxal, a determinat toate statele să se întoarcă spre interior: să se baricadeze, să își închidă granițele, și să își elaboreze individual planurile pentru o eventuală recuperare. În acest moment, este imposibilă restaurarea unei ordini mondiale dominate de Statele Unite, prea multe noi puteri se află în ascensiune, și prea multe noi forțe au fost dezlănțuite. Cu toate acestea, America ar putea juca un rol esențial în această nouă eră în calitatea sa de lider, formulând agenda de lucru, formând coaliții și organizând acțiuni colective. Dacă va funcționa, „un asemenea sistem internațional care să dea glas mai multor state decât în prezent ar rezulta într-un sistem democratic cu mult mai dinamic... [și] ar oferi oportunitatea de a soluționa problemele comune”. Dintre acestea, schimbările climatice sunt cel mai dramatic exemplu. Ordinea mondială liberală a lumii în care trăim este lacunară și suferă de multe defecte. Însă, per total, ea a îmbunătățit viețile unei pături mai mari a societății decât a făcut-o orice sistem anterior. „Idealismul care stă la baza liberalismului este unul simplu și practic: dacă oamenii vor coopera, vor putea avea rezultate mai bune și elabora soluții mai durabile decât ar fi putut acționând în izolare. Dacă națiunile lumii reușesc să evite războaiele, populațiile lor vor trăi vieți mai îndelungate, mai bogate și mai sigure”.

Zakaria concluzionează subliniind faptul că „Nimic nu ne stă scris”. Pandemia ne-a dat peste cap ordinea socială, însă „oamenii pot alege în ce direcție doresc să își canalizeze eforturile lor, ale societății în care trăiesc și ale lumii în care se află”. Cei avuți continuă să se îmbogățească, și marile companii continuă să crească. Tehnologia evoluează atât de rapid încât omenirea riscă să piardă controlul asupra propriilor sale creații. Globalizarea va persista, însă opoziția la aceasta va deveni din ce în ce mai vocală. Statele Unite și China se îndreaptă către o confruntare înverșunată. Iar noi „ne-am putea complace într-o lume a creșterii scăzute, a pericolelor naturale în creștere și a inegalității exacerbate”. Sau am putea, în schimb, să acționăm în forță, efectuând „noi și masive investiții în dotarea populației cu expertiza și securitatea de care are nevoie într-o eră a schimbărilor fulminante”. Nu va exista niciodată „un unic guvern global”, un concept creat doar pentru a insufla teamă. Ce există, în schimb, este guvernanța globală între națiuni în vederea soluționării problemelor noastre comune, o realitate de suplinirea căreia lumea are, astăzi, foarte mare nevoie.

*****

Jeffrey Sachs este profesor universitar și director al Centrului pentru Dezvoltare Durabilă la Universitatea Columbia din New York, precum și al Rețelei pentru Soluții de Dezvoltare Durabilă. Profesorul Sachs a jucat un rol fundamental în elaborarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, atât în forma lor inițială (Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului), cât și în cea curentă (Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru anul 2030). Este autorul volumelor Epoca Dezvoltării Durabile (The Age of Sustainable Development) (2015) și O Nouă Politică Externă: Dincolo de Excepționalismul American (A New Foreign Policy: Beyond American Exceptionalism) (2018), ambele publicate de Columbia University Press.

Epocile Globalizării (The Ages of Globalization) este „un volum despre complexitățile globalizării”. Pandemia COVID-19 s-a manifestat chiar în timp ce cartea intra sub tipar; în consecință, Prefața volumului subliniază că „noul coronavirus ne reamintește încă o dată că beneficiile comerțului global, ale turismului și călătoriilor au fost întotdeauna acompaniate de diseminarea globală a maladiilor”. Descoperirea unor vaccine și medicamente care să ne ajute în lupta împotriva COVID-19 este un efort global, iar distribuirea acestora în rândul populației, de asemenea, va necesita o amplă cooperare.

Esența acestui volum descrie șapte epoci distincte: Epoca Paleolitică a vânătorilor-culegători (70.000-10.000 î.Hr.), Epoca Neolitică a expansiunii agriculturii în cadrul unor areale ecologice definite (10.000 – 3.000 î.Hr.), Epoca Ecvestră a domesticirii animalelor (3000 – 1000 î.Hr.), Epoca Clasică a imperiilor terestre (1000 î.Hr. - 1500 d.Hr.), Epoca Oceanică a navigației maritime (1500 – 1800), Epoca Industrială a unei industrii energetice bogate și a începuturilor guvernanței globale (1800-2000), și Epoca Digitală a secolului XXI, cu provocările dezvoltării durabile, inegalității crescânde, granițelor planetare și riscurile conflictului sino-american.

Ultimul capitol, de douăzeci de pagini, denumit „Ghid pentru globalizare în secolul XXI” (Guiding Globalization in the 21^st Century) îl recomandăm în mod special pentru privirea de ansamblu succintă și clară pe care o oferă asupra celor cinci „mari obiective” necesare pentru a guverna în mod eficient o lume globalizată și interconectată.

1. Dezvoltarea durabilă. Cheia către bunăstare rezidă în necesitatea tripartită de a căuta prosperitatea, de a diminua inegalitatea existentă, și de a proteja sustenabilitatea mediului înconjurător. „Aceasta trebuie să fie viziunea fundamentală a timpurilor noastre”. Raportul Bruntland din 1987, elaborat de către Comisia pentru Mediu și Dezvoltare, a introdus pentru prima oară conceptul de dezvoltare durabilă, adoptat în 1992 în cadrul Summitului Pământului de la Rio de Janeiro. Însă rezultatele așteptate s-au prezentat „la o scară dezamăgitor de mică”, iar încălzirea globală facilitată de om a continuat neperturbată, în timp ce distrugerea biodiversității se accelera puternic. La o conferință ulterioară din 2012, guvernele lumii au decis să lanseze un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă integrate Agendei 2030. Pentru a putea atinge aceste Obiective, „trebuie să privim către viitor într-o manieră sistematică și rațională”. Planificarea este esențială pentru succes, și „parte a oricărei planificări de succes este gândirea în termeni de sisteme multidimensionale”. De asemenea, este necesar un schimb activ de idei și concepte, de cooperare globală în materie de cercetare-dezvoltare, de diseminarea rapidă a bunelor practici între țări, de atingerea unui consens comun la nivel global, și de implementarea unor standarde universale pentru investiții.
2. Etosul social-democratic. Statele membre ale Organizației Națiunilor Unite urmăresc implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă fiecare cu propriul grad de angajament și de consistență. Unele state sunt în grafic să atingă majoritatea, sau chiar toate Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, inclusiv decarbonizarea sistemelor energetice și reducerea inegalității. Țările cele mai avansate pe acest drum se află, toate, în nordul Europei. Ele au, de asemenea, cel mai ridicat grad autodeclarat de satisfacție a vieții și împărtășesc o filosofie a „democrației sociale”, care include o economie de piață care salvgardează proprietatea privată, combinată cu un nivel ridicat al sindicalismului în rândul forței de muncă, cu drepturi de muncă consacrate, concedii pe motive familiale plătite și un număr ridicat de zile libere anuale, precum și cu finanțarea publică a unor sisteme educaționale și sanitare de calitate. Această strategie „a căii de mijloc” va fi cu atât mai importantă în epoca digitală, întrucât din ce în ce mai multe locuri de muncă vor fi înlocuite de automatizare și de roboți inteligenți. Pentru a putea asigura că toate palierele societății se bucură de pe urma avansurilor tehnologice, politicile publice vor trebui să crească taxele asupra celor mai înstăriți pentru a asigura drepturile fundamentale umane la sănătate, la educație și la protecție socială.
3. Subsidiarism și sfera publică. Doctrina subsidiarismului susține că asigurarea de bunuri și servicii publice trebuie gestionată la cel mai mic nivel fezabil de guvernanță. „O provocare majoră a politicilor actuale este de a defini limitele corecte între sectoul privat și sectorul public, precum și între sectoarele publice însele aflate la niveluri diferite”. Unele bunuri publice sunt furnizate cel mai eficient la nivel local, de exemplu școlile, clinicile medicale, poliția sau infrastructura locală. Alte bunuri publice sunt naționale, precum apărarea sau sistemul național de drumuri de viteză. Iar alte bunuri publice sunt transnaționale sau regional, cum ar fi devierea râurilor, controlul și gestiunea inundațiilor, energia hidroelectrică sau drepturile de navigație. Altele sunt continentale, precum marile sisteme de transport, rețelele de transmisie energetică pe distanțe mari, controlul transfrontalier al poluării sau protejarea biodiversității și ecosistemelor deținute în comun de mai multe țări, de exemplu, cele nouă state învecinate bazinului amazonian în America de Sud. Din ce în ce mai multe bunuri publice sunt globale, precum schimbările climatice, controlul epidemiologic, evaziunea fiscală internațională, neproliferarea armelor nucleare sau ajutorul de dezvoltare acordat statelor sărace. „În secolul XXI, multe aspecte ale dezvoltării durabile vor necesita bunuri la o scară internațională, sau chiar globală”.
4. Reforma Organizației Națiunilor Unite. Organizația Națiunilor Unite a fost înființată în anul 1945, în prezent având 193 de state membre. Ea rămâne, însă, o instituție a timpului său, ghidată de reguli stabilite de Statele Unite ale Americii în 1945. Cel mai important, cele cinci puteri aliate victorioase (Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite, Franța și China) au primit statutul special de membri permanenți în Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, cu putere de veto asupra deciziilor acestuia și asupra oricărei modificări ulterioare a Cartei ONU originale. În prezent, Consiliul de Securitate este alcătuit din 15 membri, cei cinci permanenți menționați anterior și alte 10 poziții ocupate pe termen de doi ani, lipsite de capacitate de veto. Deși centrul de gravitație geopolitic mondial se reorientează, în prezent, către Asia și Africa, subreprezentarea acestor regiuni în cadrul Consiliului Organizației Națiunilor Unite reprezintă una dintre vulnerabilitățile evidente ale sistemului ONU actual. Jeffrey Sachs propune o reformă a Consiliului de Securitate prin care numărul de locuri ar urma să crească la 21, cu șase noi membri permanenți: Brazilia, Germania, India, Indonezia, Japonia și Nigeria. Însă, chiar și această modestă reformă ar necesita diminuarea relativă a puterii membrilor permanenți ai Consiliului deja existenți. „Reforma nu va veni decât atunci când Statele Unite și ceilalți Membri Permanenți vor realiza, în cele din urmă, că o Organizație a Națiunilor Unite mai dinamică și mai sănătoasă este esențială pentru pace și securitate pe mapamond, inclusiv pentru cei cinci Membri Permanenți înșiși”.
5. Etica în acțiune pentru un plan comun. „Încă de la început, principala provocare a globalizării a fost lipsa unui consens general”. Specia noastră a evoluat spre cooperarea înăuntrul propriului clan, pregătită fiind, în același timp, pentru un potențial conflict cu „ceilalți”. În 2015, Papa Francisc scria că „un consens global este esențial pentru a ne putea confrunta problemele de fond care nu pot fi rezolvate ... de statele individuale”. În încercarea de a accepta această provocare, Jeffrey Sachs a condus recent un efort comun interreligios de a găsi o bază comună care să fundamenteze acțiunea globală pentru o dezvoltare viitoare cu adevărat durabilă. Lideri ai celor mai importante religii ale lumii (creștinismul, islamul sunnit și șiit, iudaismul, hinduismul, confucianismul, precum și credințele amerindiene), împreună cu specialiști laici în etică, s-au reunit vreme de doi ani pentru a elabora o structură comună care să antreneze comunitățile locale și regionale dincolo de diviziunile cauzate de credință, cultură, rasă sau etnie. Au fost identificate trei precepte moral comune tuturor religiilor lumii: 1) regula de aur a reciprocității; 2) atenția cuvenită acordată celor săraci; și 3) protejarea Creației – Pământului fizic de care depinde supraviețiurea noastră. „Aceste principii pot constitui pietrele de temelie ale unui plan global comun pentru dezvoltare durabilă; aceasta dacă politica nu va interfera”. Destinul nostru comun nu înseamnă omogenitate, ci mai degrabă „o societate globală consolidată de culturile sale distincte într-o lume în care securitatea diversității este asigurată... în interacțiunile geografiei, tehnologiei și ale instituțiilor”.

În concluzie, în lumea noastră în schimbare, cu o populație aflată în continuă creștere, atât informația – cărți, rapoarte, articole, bloguri, videoclipuri, filme, postări pe rețelele sociale –, cât și dezinformarea sunt din ce în ce mai abundente. În final, încotro ne îndreptăm, și ce ar trebui să facem pentru a ne asigura un viitor atât nouă, cât și copiilor noștri? Cum poate fi orientată o guvernanță globală pentru a face față deceniilor de importanță critică ce ne așteaptă?

*****

Fiecare dintre cele două volume prezentate mai sus ne poate oferi un punct de plecare inteligent. Amândouă lucrările sunt amplu documentate: Zakaria include 61 de pagini de note de final (însă indicele termenilor lipsește), iar Sachs oferă 24 de pagini de note și bibliografie, precum și un indice deosebit de util. Amândouă se dovedesc, de asemenea, a fi ușor de citit, în pofida impresionantei încărcături erudite multidisciplinare.

Oricare dintre cărțile prezentate poate servi drept o veritabilă stea călăuzitoare atât pentru lideri, cât și pentru cetățeni. Însă și mai bine ar fi să le luăm în considerare laolaltă. Zakaria surprinde tendințele curente și perspectivele de viitor pe termen scurt influențate de pandemia COVID-19; în schimb, Sachs oferă o perspectivă evoluționară pe termen lung, oferindu-ne de asemenea cinci „mari obiective” pentru a guverna o lume globală interconectată. Amândouă volumele atrag atenția asupra realității globalizării și a noii lumi digitale ce se conturează. Niciunul dintre autori nu menționează „o lume nouă, centrată pe persoană”, însă acest condiție ideală este puternic sugerată de ambii.