Mark C. Donfried
Director al Academiei pentru Diplomație Culturală
Berlin, 20 iulie 2021
De la apariția virusului SARS-CoV-2 încoace, lumea a ajuns să realizeze că orice organizație sau țară care și-ar dori să vatăme o alta ar putea cu ușurință să creeze un virus similar ca efect noului coronavirus și, prin aceasta, să paralizeze subit o întreagă planetă. Aceasta înseamnă că guvernele din toată lumea s-au deșteptat la o nouă realitate, una în care sunt total neprotejate împotriva acestei noi amenințări globale. Din acest motiv, securitatea sanitară mondială ar trebui să devină una dintre cele mai înalte priorități pentru politicile de securitate și apărare pe mapamond, egală în importanță cu terorismul și controlul distribuției armamentului.
Reflectând la răspunsurile naționale și globale la pandemia de COVID-19, este evident că marile puteri ale lumii și-au creat, fiecare, propriile vaccinuri. Mai mult, putem observa cum organizațiile globale, în prezent, acordă sprijin mai multor strategii și programe în întâmpinarea liderilor locali, naționali, regionali și globali deopotrivă. Și totuși, acestea sunt răspunsuri cu mult prea timide și inadecvate unei amenințări de o asemenea magnitudine. Când privim, de exemplu, Statele Unite – încă puterea preeminentă a lumii – putem vedea cum, cu excepția comunicatelor oficiale privind planul de vaccinare națională, administrația prezidențială Biden nu conduce nicio campanie majoră pentru căutarea unor soluții adecvate la nivel global în vederea contracarării pandemiei de COVID-19 și, în același timp, nici nu încearcă să găsească modalități prin care lumea s-ar putea pregăti anticipat pentru o astfel de criză în viitor. Același lucru poate fi afirmat și cu privire la Uniunea Europeană. Lumea încă așteaptă o viziune, sau măcar unele sugestii despre ce s-ar putea face pentru a spori pregătirea globală împotriva acestor amenințări viitoare și a le putea evita sau măcar aborda eficient pe viitor.
La o primă privire, această perspectivă pare să fie una foarte neglijentă din partea liderilor globali, condamnându-i totodată și pe cetățenii lumii la vulnerabilități și riscuri sporite – cu atât mai mult cu cât problematica originii exacte a pandemiei continuă să rămână fără răspuns. Despre acest subiect nu avem decât informații parțiale până în prezent, și încă nu putem ști răspunsul la importanta întrebare dacă apariția virusului SARS-CoV-2 a fost deliberată sau nu.
Cooperarea globală pare să se afle la nadir. De exemplu, există inechitabilități extreme între țările sărace și cele bogate în ceea ce privește disponibilitatea vaccinurilor. Atât Statele Unite cât și Uniunea Europeană sunt divizate pe plan domestic, în vreme ce problema istorică a lipsei unei cooperări semnificative între superputerile lumii – China și Rusia pe de o parte, și Uniunea Europeană / Statele Unite de cealaltă parte – continuă să existe și chiar să se exacerbeze.
De bine, de rău, există o legătură între o bună cooperare politică și economică și eforturile globale de a găsi soluții la provocările sanitare mondiale. Este evident că statele care cultivă legături economice și politice mai strânse vor coopera mai mult unele cu altele, pe o gamă mai largă de probleme; de cealaltă parte, opusul nu este mai puțin adevărat. Și, odată ce apar primele probleme în domeniul cooperării economice și politice, va suferi de asemenea și cooperarea pe probleme sanitare regionale și globale. Tensiunile în creștere dintre China și Statele Unite decad cooperarea la nivel global pe probleme sanitare precum COVID—19 la statutul unui vis deșart și improbabil. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care instituțiile de guvernanță globală nu reușesc să asigure elaborarea unor planuri de prevenție ale următoarei pandemii.
De-a lungul istoriei, războaiele și conflictele erau, de regulă, ultima soluție a regilor – pe când, actualmente, prima soluție a liderilor ar trebui întotdeauna să fie diplomația și cooperarea. Iar aceasta, cu atât mai mult în zilele noastre, când conflictele domină agenda de lucru internațională și când fragmentarea socială se exacerbează înăuntrul statelor vestice. Schisme între progresiști și conservatori slăbesc societățile Vestului, în timp ce ascensiunea Rusiei și Chinei nu face decât să sporească precaritatea situației globale curente.
În prezent, lumea se confruntă din nou cu pericolul incipient al unei lumi bi-polare, cu toate pericolele asociate acestui fapt. Problemele trecutului influențează conturarea unora noi, precum chiar pandemia de COVID-19. În loc să coopereze, serviciile de securitate și informații sunt foarte suspicioase față de alte țări, și consideră că „cealaltă parte” se folosește de problema sănătății mondiale ca de o armă în scopul influențării altora. În consecință, cooperarea în acest domeniu are mult de suferit.
Miliardele de euro pe care societățile Vestului trebuie acum să le plătească din cauza pandemiei de COVID-19 reprezintă totuși o fracțiune din sumele pe care vor trebui să le investească pe viitor pentru a preveni alte cazuri similare. Costurile unor astfel de investiții sunt, de asemenea, mult mai mari decât costurile programelor ce ar fi putut fi inițiate cu mult timp în urmă pentru a sprijini dezvoltarea durabilă în Africa și în alte regiuni subdezvoltate ale lumii,precum și programe care ar putea apropia Rusia de Vest.
Lumea occidentală se află în prezent într-o situație vulnerabilă, în care China își revendică statutul de superputere mondială, lăsând astfel întreaga societate Vestică fără răspuns. Declanșarea unui nou Război Rece între Rusia și Statele Unite nu va ajuta câtuși de puțin în această privință; și nici duelurile politice dintre Democrați și Republicani în Statele Unite, determinați să își blocheze unii altora poltiicile.
Pandemia de COVID-19 a expus o veritabilă criză a vârstei mijlocii în domeniul relațiilor internaționale, ale cărei lecții sunt aceleași pe care societatea globală le-a învățat și acum 20, 200 sau 2000 de ani, anume: cooperarea și diplomația reprezintă cea mai ieftină și rapidă soluție pentru orice provocare globală. În situația de față, în care s-au făcut atât de multe și grave greșeli și s-au cheltuit și pierdut atâtea mii de miliarde de euro, cooperarea este singura cale de viitor. Alternativa este cu mult prea devastatoare și costisitoare pentru a o putea contempla.
Cea mai mare provocare în momentul de față este aceea de a găsi o modalitate sustenabilă de a aduce împreună țări cu sisteme politice, sociale și culturi diferite. Provocările sanitare globale curente pot constitui un fundament pentru o astfel de cooperare – cu alte cuvinte, de aici poate începe totul.
