Digitalizarea și inovarea sistemului universitar în lumea post-Covid

Prof. univ. dr. Luciano Saso
Universitatea Sapienza, Roma, Italia
Președinte al Rețelei UNICA a Universităților din Capitalele Europene

 

Anul 2020 va fi consfințit drept o perioadă tragică pentru omenire. Sindromul respirator acut și sever de coronavirus 2 (SARS-CoV-2, sau Covid-19, ori mai simplu Covid) s-a răspândit pe toată planeta, infectând zeci de milioane de persoane și omorând un procent semnificativ dintre aceștia. Pandemia a determinat multe state să implementeze restricții din ce în ce mai severe, culminând în instaurarea unor stări de urgență care au durat câteva luni bune în diferite țări care au avut și vor avea și în viitorul apropiat consecințe socio-economice cu adevărat dramatice.

 

Avântul extraordinar către digitalizarea educației

Deși ideea digitalizării sistemelor educaționale era deja dezbătută de mai mult timp, accelerarea acestei inițiative sub imperiul pandemiei de Covid a fost cu adevărat impresionantă. Toate palierele educaționale, de la grădinițe la sistemul universitar, au fost grav afectate de noul coronavirus, iar majoritatea instituțiilor fie au fost închise complet, fie au funcționat la capacitate mult restrânsă timp de câteva luni bune. După șocul inițial, milioane de dascăli, profesori și membri ai corpurilor administrative și tehnice din sistemele de învățământ din întreaga lume au reacționat într-o manieră cu adevărat extraordinară, încercând să transfere întreaga activitate didactică în mediul online și, în doar câteva săptămâni, să se familiarizeze cu operarea platformelor digitale precum Zoom, Google Meets și Microsoft Teams de care, în cele mai multe cazuri, nu avuseseră măcar cunoștință înaintea acestei crize. Cei mai mulți dintre aceștia s-au adaptat surprinzător de bine noilor sisteme, apreciind avantajele concrete pe care le aduc și încercând să depășească cu celeritate problemele inerente:

Avantaje:

1. Capacitatea de a oferi și a participa la cursuri educaționale de acasă, fără a fi nevoie de o prezență fizică într-o sală de curs care poate ridica probleme logistice și temporale semnificative pentru cursanții care locuiesc departe de sediul instituțiilor respective.
2. Facilitatea interacționării strânse între studenți și profesori, utilizând funcția de chat a platformelor digitale chiar în timpul cursurilor propriu-zise.
3. O îmbunătățire generală, atât a calității, cât și a cantității de resurse digitale disponibile.

Dezavantaje:

1. Reducerea interactivității sociale cu alți studenți, un factor deosebit de critic cu precădere pentru tinerii aflați la începutul studiilor lor superioare.
2. Dificultăți pentru acele discipline fundamentate pe activități experimentale sau practice, precum biologia, farmacologia, medicina, arheologia, artele spectacolului, artele frumoase, arhitectura, ingineria și multe alte specializări.
3. Dificultăți în accesarea acelor biblioteci care nu dispun de resurse digitalizate în totalitate, în special pentru studenții și cercetătorii specializați în materii umaniste și în științele sociale.
4. Dificultăți pentru profesorii nefamiliarizați cu platformele și resursele digitale.
5. Diviziunea socio-economică, care îngreunează semnificativ activitățile acelor profesori sau studenți care nu dispun de dispozitive tehnologice moderne sau de acces neîntrerupt la internet de mare viteză.
6. Dificultăți de concentrare pentru unii studenți, în special pentru promoțiile mai tinere, în cadrul cursurilor online comparativ cu aceleași cursuri susținute în persoană.
7. Probleme psihologice legate de izolarea socială sau de reducerea interacțiunilor sociale în pofida ranforsării rețelelor de suport psihologic în cadrul majorității instituțiilor universitare de-a lungul anului 2020.

Cu toții nutrim speranța că viitoarele campanii de vaccinare vor soluționa definitiv actualele noastre imperative sanitare. După aceea, va trebui să ne folosim înțelept de lecțiile învățate pe parcurs și, oriunde este posibil sau adecvat, să continuăm:

1. Învățământul online prin implementarea unor modele hibride în care activitățile în persoană să se rezume la cele strict necesare sau obiectiv folositoare (activități experimentale și practice, perioadele de început ale programelor universitare etc.).
2. Să organizăm evaluările studenților în mediul online. În această privință, în loc să ne concentrăm asupra cerințelor practice, precum necesitatea a două camere de supraveghere distincte în încăperile studenților pentru a descuraja „trișatul”, ar fi mai bine să ne recalibrăm examenele propriu-zise pentru a putea evalua corect capacitatea studenților de a-și însuși cele mai importante concepte ale disciplinei în cauză și de a răspunde unor întrebări complexe, în loc să demonstreze capacitatea de a memora noțiuni pe care le-ar fi putut găsi cu ușurință pe internet.
3. Să organizăm întruniri online ale personalului universitar, precum reuniunile Consiliilor de Administrație, Senatelor Universitare, Consiliilor de facultate sau departament, etc.
4. Să transferăm susținerea lucrărilor finale ale fiecărui nivel academic (licență, master sau doctorat) în mediul online.
5. Să ranforsăm strategiile de acces deschis ale instituțiilor de învățământ superior, asigurându-ne că toate cunoștințele comasate ale disciplinelor de studiu sunt puse în mod gratuit nu doar la dispoziția profesorilor sau studenților instituției aferente, ci și la dispoziția publicului larg și a societății în ansamblu.

 

Universitățile, de la modelul medieval la noile modele digitale

Universitățile se numără printre cele mai longevive instituții de pe mapamond (Universitatea al-Qarawiyyin din Maroc, fondată în anul 859 d. Hr.; Universitatea al-Azhar din Egipt, 970 d. Hr., Universitatea din Bologna, 1088 d. Hr.), supraviețuind multor crize religioase, politice, financiare și sanitare deosebit de grave. Ele au fost înființate cu mult înainte ca lumea să aibă acces la hârtie pe scară largă, când cărțile au început să poată fi imprimate în tipografiile care foloseau litere metalice în șabloane interschimbabile, la un cost redus. În ultimii 30 de ani, în urma exploziei internetului în lume (în 1993), universitățile s-au adaptat, suplinind atât cantitatea, cât și calitatea resurselor disponibile în mediul online. Tehnici pedagogice inovatoare precum „inversarea sălii de clasă” au fost adoptate în cadrul multor cursuri universitare drept răspuns la disponibilitatea informațiilor la scară largă, transformând profesorul dintr-un savant de la pupitru într-un ghid care să direcționeze mai degrabă interesul studenților săi. Chiar și ideea învățământului la distanță a început să fie implementată acum câțiva ani, însă doar în cazul unui număr foarte restrâns de cursuri deoarece învățământul în persoană, considerat de o calitate superioară de majoritatea instituțiilor, rămăsese forma preferată de factorii decizionali universitari. Cursurile online deschise publicului larg (Massive Online Open Courses – MOOCS), unde mii de studenți participau la cursuri oferite gratuit de universități de prim rang la nivel mondial (unde taxele de curs se aplicau doar evaluărilor), au apărut în 2007, însă nu au devenit atât de populare pe cât se preconiza inițial datorită mai multor motive, printre care limitarea interactivității sociale în cadrul cursurilor și rata crescută de abandon.

Pandemia COVID-19, poate pentru prima dată în istoria educației superioare, a transformat învățământul la distanță în noua metodă didactică standard timp de aproape un întreg an universitar. După cum am menționat, atât calitatea cursurilor, cât și a nivelului de predare nu au fost întotdeauna la nivelul anterior al învățământului în persoană, cel puțin nu pentru toți studenții, însă per total rezultatele obținute sunt cu siguranță remarcabile. Propunerile pentru un număr ridicat de cursuri de învățământ la distanță prezintă o oportunitate clară pentru „noua normalitate” de după pandemia COVID-19, însă vine și cu o serie de provocări specifice, dintre care menționăm câteva:

1. Universitățile tradiționale care doresc să intre pe „teritoriul” învățământului online se vor confrunta cu o concurență acerbă din partea celorlalți „ofertanți educaționali” precum Coursera, edX și, mai recent, chiar și Google. Se poate ca viitorii angajatori să fie din ce în ce mai interesați de „educația ne-formală”, obținută în afara sistemelor universitare tradiționale atât timp cât vor putea continua să angajeze indivizi care să dispună de abilitățile practice și teoretice necesare.
2. În unele țări (Statele Unite, Australia, Marea Britanie), costurile universitare au crescut exponențial în ultimele decenii, iar în timpul pandemiei au dat naștere unei dezbateri acerbe asupra justificării acestor costuri în noul cadru educațional exclusiv online. Ar trebui scăzute taxele în cazul transpunerii integrale sau parțiale a cursurilor în mediul online?

 

Mobilitatea internațională virtuală și integrată

Pandemia COVID-19 a avut un impact deosebit de negativ asupra mobilității studenților internaționali, atât cei care caută să urmeze cursuri integrale în străinătate, cât și cei aflați în schimburi de experiență.

Programul Erasmus, una dintre inițiativele emblematice ale Uniunii Europene, a demarat în anul universitar 1987-1988 cu doar 3000 de participanți estimativ; în următoarele trei decenii, acesta a permis ca aproape trei milioane de studenți să urmeze cursuri universitare în străinătate, atât înăuntrul, cât și în afara granițelor Uniunii Europene.

La scurt timp după declanșarea crizei sanitare cauzată de noul coronavirus, mulți studenți internaționali au decis să își întrerupă programele Erasmus, sau altminteri și-au anulat planurile de a le începe. În acest mod, s-a dat startul unor complicate operațiuni de repatriere. În anul universitar curent, 2020-2021, numărul studenților care vor participa la programul Erasmus va fi, cu siguranță, mult mai scăzut decât în anul 2018-2019, înainte de coronavirus. Chiar și după eradicarea acestui virus teribil (sperăm) în 2021, nu ne putem aștepta ca numărul studenților internaționali să revină la nivelul celui din anii anteriori pandemiei.

Impactul social și politic al acestei mobilități practic reduse în interiorul Uniunii Europene se prefigurează a fi deosebit de semnificativ, având în vedere marile efecte benefice ale schimburilor de experiență în rândul studenților pentru coagularea unei identități comune în rândul unei populații de peste 400 de milioane de oameni care vorbesc peste 20 de limbi și care au, în foarte multe cazuri, istorii cât de poate de diferite.

Chiar și așa, această perspectivă sumbră este ameliorată, într-o anumită măsură, de noile oportunități create. Desigur, este foarte probabil ca schimburile inter-universitare să fie foarte diferite în noua eră post-Covid. Programul de studii Erasmus+ (2014-2020) a permis studenților să viziteze alte instituții de învățământ superior timp de 3-12 luni pentru fiecare stagiu al formării academice (licență, masterat sau doctorat), însă în fiecare stagiu nu putea fi aleasă decât o singură instituție din străinătate. Mobilitatea virtuală ne oferă în schimb fascinanta ocazie de a urma cursuri oferite de instituții diferite din întreaga lume în același timp, putându-le astfel alege pe cele mai ofertante pentru fiecare disciplină în parte. Cu toate acestea, pentru a implementa această mobilitate virtuală cu maximum de succes și eficiență, trebuie:

1. Să formăm noi parteneriate academice (memorandumuri ale înțelegerii) care să permită schimbul virtual de studenți și nu doar schimburile fizice.
2. Să definim cu exactitate procentajul de credite academice pe care un student le poate obține urmând cursurile digitale oferite de universități din străinătate. Prin esența lor aceste procentaje nu pot fi foarte mari, decât acolo unde calificarea finală urmează să fie conferită de mai multe instituții în paralel (acreditări duble, multiple sau conexe).
3. Recunoașterea creditelor academice obținute în străinătate trebuie să fi fost reglementată cu strictețe vreme de mai mulți ani prin proceduri care să includă semnarea parteneriatelor de învățământ, facilitarea diseminării foilor matricole sau a altor documente administrative universitare către autoritățile competente, etc. În acest sens, trebuie stabilite noi proceduri care să informeze parteneriatele de mobilitate virtuală și trebuie definit cu prioritate numărul minim de credite obținute online din partea fiecărei instituții. În acest sens, dezbaterea actuală deosebit de aprinsă privitoare la microcredite ne va fi de mare ajutor.
4. Să sprijinim financiar mobilitatea virtuală după cum sprijinim și mobilitatea fizică? Deoarece mobilitatea virtuală nu preconizează costuri adiționale de transport sau cazare, răspunsul la această întrebarea ar putea fi negativ. Cu toate acestea, studenții ar putea cere rambursarea anumitor categorii de cheltuieli conexe precum achiziționarea echipamentelor tehnice, asigurarea unei conexiuni la internet de mare viteză, sau asigurarea accesului la resursele digitale.
5. Să motivăm studenții să se înscrie la cursurile online oferite de instituțiile partenere (care au semnat, împreună cu instituția emitentă, memorandumuri de înțelegere adecvate). Din punct de vedere logistic, știm că acest demers ar necesita eforturi suplimentare din partea studentului, pentru a putea:

a. evalua și alege cursurile online oferite de universitățile partenere, încorporându-le deopotrivă într-un plan educațional aprobat în prealabil de universitatea de care aparține;

b. participa propriu-zis la cursurile alese (care ar putea fi planificate în același timp cu alte cursuri oferite de universitatea de care aparține), fi evaluat (unde criteriile de evaluare pentru cursurile celeilalte instituții pot fi și de multe ori sunt, diferite de cele ale universității de care aparține), obține copiile și/sau originalele foilor matricole sau ale altor documente administrative relevante și a obține recunoașterea studiilor efectuate prin intermediul unor proceduri nou stabilite.

De ce ar dori un student să facă toate acestea? Motivația mobilității fizice internaționale a fost strâns legată de motive sociale, culturale și personale, precum cunoașterea unor alte culturi, altor limbi, altor orașe sau popoare; și, desigur, mobilitatea virtuală este cu mult mai puțin ofertantă în această privință. Însă, mobilitatea virtuală ar putea permite alegerea individuală a celor mai atrăgătoare cursuri online oferite de o serie întreagă de universități partenere, care ar putea fi urmate în decursul aceluiași semestru atât timp cât considerentele programelor de studiu o permit. În acest mod, studenți și-ar putea construi singuri un program de studiu integrat și îmbunătățit, calat cu precizie pe interesele lor particulare. Drept  stimulente adiționale, universitățile-mamă ar putea oferi burse pentru mobilități fizice pe termen scurt (școli de vară/iarnă, conferințe etc.) la universitățile partenere acelor studenți care participă la cursurile online oferite de acele instituții, permițându-le acestora să cunoască în persoană profesorii și colegii cu care au interacționat în mediul online vreme de câteva luni. Mai mult, pentru a face din acest model integrat unul cu adevărat de succes, este absolut necesar să îmbunătățim gradul de vizibilitate al ofertelor de cursuri online (publicarea programelor cursurilor, configurarea profilurilor profesorilor, incorporarea feedback-ului oferit de cursanții anteriori etc), deoarece în acest moment studenții pot cu ușurință deveni confuzi încercând să navigheze website-urile universităților partenere.

 

Noi oportunități pentru mobilitatea personalului didactic, administrativ și tehnic

Este binecunoscut faptul că mobilitatea personalului universitar este principalul factor în formarea unor relații strânse între instituțiile universitare, în îmbunătățirea calității schimburilor de experiență pentru studenți și în creșterea vizibilității instituției și a reputației sale internaționale. Cum s-a întâmplat și în cazul mobilității studenților, pandemia COVID-19 a scăzut dramatic mobilitatea fizică a personalului universitar, pe alocuri făcând-o chiar imposibilă. În schimb, au fost organizate foarte multe seminare online (webinar), permițându-le astfel studenților să participe la învățământul online oferit de specialiști din străinătate. Calitatea învățământului online poate fi, într-adevăr, foarte ridicată și are marele avantaj de a nu necesita deplasarea fizică, atât de ineficientă ca timp și un factor limitator decisiv pentru savanții foarte ocupați. În lumea post-COVID, ar fi un lucru deosebit de pozitiv să păstrăm această nouă și convenabilă structură a webinarului, având de asemenea avantajul de a permite o mai bună cunoaștere a colegilor de breaslă înainte de a-i invita să susțină o serie de cursuri în persoană, un angajament foarte serios pentru toate părțile implicate (atât profesorii invitați, gazdele acestora, cât și studenții care urmează cursurile respective).

În mod asemănător, pandemia COVID-19 a avut un impact deosebit de negativ asupra mobilității fizice internaționale a personalului administrativ și tehnic, o componentă foarte importantă a programului Erasmus. Relațiile internaționale, cercetarea, departamentele IT și contabile, bibliotecile etc. puteau cu adevărat împărtăși modele de bune practici asociate specific exercițiului lor profesional în cadrul unor conferințe/workshop-uri denumite „săptămânile personalului” (de exemplu, oferite de www.staffmobility.eu). După declanșarea crizei sanitare, marea majoritate a acestor evenimente a fost fie anulată, fie amânată pe termen nedefinit. Totuși, interactivitatea între personalul instituțiilor partenere a rămas deosebit de intensă, mulțumită întrevederilor online pe platformele digitale. În epoca post-Covid, ne-am dori ca astfel de interacțiuni să continue, permițând urmărirea bunelor practici profesionale online care să ofere personalului administrativ și tehnic din cadrul mai multor instituții ocazia de a lucra împreună, mai ales în cazul unor sarcini deosebit de dificile precum elaborarea proiectelor internaționale, efectuarea auditului etc.

 

Provocări și noi oportunități pentru educația interdisciplinară

Până în secolul al XIX-lea, educația era intrinsec interdisciplinară. De exemplu, filosofia („dragostea pentru cunoaștere și înțelepciune”) nu era separată de matematică, istorie, literatură sau de științele naturale precum este astăzi. Această separare a specializărilor de studiu a început dintr-o serie de motive, datorată inclusiv unei complexități și cantități din ce în ce mai mari a informațiilor obligatorii pentru fiecare disciplină în parte. Într-adevăr, aceasta constituie și în ziua de astăzi unul dintre principalele obstacole în calea unei educații cu adevărat interdisciplinare. Desigur, cu toții ne-am dori să cunoaștem cea mai frumoasă literatură și filosofie creată vreodată de umanitate, dimpreună cu fascinantele mecanisme ale științelor biologice sau ale astronomiei; însă este acest lucru posibil astăzi?

„Impulsul digital” facilitat de virusul COVID-19 ne poate ajuta în acest sens, deoarece acum accesul la informație este din ce în ce mai răspândit tuturor. Rolul instituțiilor educaționale la toate nivelele nu trebuie, acum, să mai fie acela de a oferi informații în sine, ci de a prezenta concepte și „eșafodaje” pentru a putea înțelege informațiile la care avem deja acces și pentru a le utiliza în elaborarea de noi idei, „conectând punctele distincte” într-un mod creativ. Trebuie să avem curajul de a ne reînnoi curiculele educaționale, înlăturând anumite informații tehnice greu de învățat și ușor de uitat, concentrându-ne asupra conceptelor fundamentale în toate disciplinele. Aceste concepte, odată înțelese, vor rămâne cu noi pentru totdeauna.

 

Angajabilitatea, educația intersectorială și inteligența artificială

O educație superioară constituie o investiție enormă de timp și resurse din partea studenților, familiilor acestora și chiar a societății în ansamblu, iar asigurarea unui grad ridicat de angajabilitate a absolvenților este o responsabilitate fundamentală a tuturor universităților. Cu toate acestea, dezvoltarea rapidă a tuturor sectoarelor economice face foarte dificil de preconizat ce tipuri de serviciu vor fi disponibile în viitor. Digitalizarea și inteligența artificială, pe de o parte, fac factorul uman redundant într-o serie întreagă de activități, iar de cealaltă parte creează constant noi cerințe care sunt uneori dificil de rezolvat. Așadar, universitățile trebuie să își reînnoiască în mod constant strategiile, iar următoarele considerente se pot dovedi cu adevărat utile în acest sens:

1. Educația primită trebuie să ne facă toți studenții buni învățăcei, deoarece aceștia vor trebui să dobândească noi cunoștințe și abilități pe întreg parcursul vieții.
2. Studenții trebuie expuși unor medii de învățare diversificate, inclusiv în interiorul instituțiilor non-academice în cadrul general al unei educații intersectoriale.
3. Absolvenții nu trebuie doar să își caute locuri de muncă, ci trebuie încurajați să devină și creatori de locuri de muncă prin evaluarea noilor cerințe și nevoi ale societății și formarea de întreprinderi, companii sau alte organizații capabile să le satisfacă. Cursuri opționale pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale ar trebui oferite în cadrul tuturor disciplinelor de studiu, folosind abordări interdisciplinare oriunde este posibil (de exemplu, relaționarea științelor umaniste și sociale cu ingineria sau arhitectura în cadrul unor proiecte legate de conservarea patrimoniului natural sau cultural).
4. Universitățile trebuie să păstreze un contact continuu cu organizațiile non-academice pentru a înțelege mai bine viziunea și nevoile acestora și pentru a putea lua în considerare aceste necesități în elaborarea și revizuirea programelor universitare fără a neglija, desigur, împărtășirea acelor informații fundamentale pentru fiecare disciplină în parte.

Pandemia COVID-19 a accelerat semnificativ transformarea digitală a societăților noastre și este de așteptat ca aceste procese, odată declanșate, să capete din ce în ce mai multă viteză.

 

Rolul important al noilor universități europene

Ca urmare a propunerii Președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în septembrie 2017, de a crea o serie de noi universități europene, Comisia Europeană a lansat două apeluri publice pentru finanțarea (până în prezent) a 41 de alianțe de Instituții Europene de Învățământ Superior (https://ec.europa.eu/education/education-in-the-eu/european-education-area/european-universities-initiative_en). Conducerile multor universități au acceptat cu entuziasm această provocare și au demarat o serie de cooperări strategice de impact care implică nu doar sistemul universitar, ci și cercetarea și inovarea. Unul dintre elementele-cheie ale acestor proiecte, lansate înainte de apariția virusului COVID-19, era o crescută mobilitate a studenților (până la un procent de 50% dintre aceștia!) pentru a le putea permite să beneficieze de experiențe didactice în mai multe universități din țări diferite.

COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra modului de operare al acestor noi universități europene (mobilitatea internațională, ședințele de proiect etc.), ele devenind în prezent niște „săli de forță” deosebit de utile pentru ca Europa să se antreneze și să își dezvolte unele dintre activitățile menționate mai sus (mobilitatea virtuală și hibridă a studenților și personalului universitar, învățământul online de înaltă calitate, recunoașterea microcreditelor universitare, urmărirea bunelor practici administrative în mediul online, laboratoare de cercetare de la distanță etc.).

 

Concluzii

Pandemia de SARS-CoV-2 a avut un impact dramatic asupra lumii întregi; însă, la fel ca și în cazul tuturor celorlalte crize, poate aduce și ceva benefic societăților noastre. Educația, și în particular educația superioară, poate beneficia de pe urma acestui fascinant avânt digital pe care l-am observat recent. Învățământul online de înaltă calitate poate fi deosebit de util nu doar pentru educația formală, dar și pentru educația informală, pentru educația pe termen lung și pentru majoritatea personalului activ în instituțiile de învățământ superior. Cu toate acestea, trebuie să avem mare atenție să abordăm corespunzător provocările și riscurile asociate unei atât de puternice transformări digitale, precum izolarea socială și o reducere în interactivitatea umană, cu precădere în rândul persoanelor tinere și a celor mai vulnerabile din punct de vedere psihologic.