• Română
  • Engleză
Romanian Presidency of the Council of the EU - Cohesion, a common European value

Hrana și securitatea nutrițională în secolul XXI

Ismail Serageldin

Director-fondator Bibliotheca Alexandrina
Vicepreşedinte al Băncii Mondiale (1992 – 2000)
Co-președinte Nizami Ganjavi International Center

 

I. Scena

Secolul XXI a adus cu sine o transformare profundă a societăților noastre. În mare parte datorită internetului, suntem martorii unei accelerări semnificative a tuturor aspectelor globalizării, fie în domeniul transportului, comerțului, integrării financiare între națiuni sau privitor la conectivitatea socială. Internetul ne-a ajutat să construim o serie de conexiuni din ce în ce mai strânse între diferitele ramuri ale așa-numitului sector al Științei, Tehnologiei și Inovării (ȘTI); legături puternice care dau naștere în mod continuu la noi produse și inovări pe piață. Afectată de cel puțin o recesiune (2008-2009), de criza zonei euro (afectând cu precădere Grecia și Europa de Sud) și de o serie de războaie, economia mondială și-a păstrat în mod surprinzător rata de creștere, dând totodată naștere unor inegalități sociale din ce în ce mai mari în aproape fiecare țară de pe glob.

Cu toate acestea, în secolul XXI, lumea a început să împărtășească o viziune comună a dezvoltării: mai întâi prin Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), în perioada 2000-2015; și apoi prin Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), pentru perioada 2015-2030. Succesul primului val de Obiective a fost accelerat în mare parte de enormele transformări petrecute în China, care nu doar că a cunoscut o creștere economică extrem de rapidă, ci a și reușit să își ridice sute de milioane de cetățeni din sărăcie.

La centrul strategiei globale din spatele Obiectivelor de Dezvoltare adoptate de statele lumii prin Organizația Națiunilor Unite s-a aflat nevoia imediată de a lupta împotriva sărăciei și foametei, considerate două dintre cele mai fundamentale drepturi ale omului. Însă a existat, de asemenea, o apreciere din ce în ce mai largă a importanței factorului schimbărilor climatice, perceput drept o amenințare existențială la adresa umanității pe termen lung.

 

II. 2020: Anul pandemiei

În 2020, lumea a fost lovită de pandemia noului coronavirus SARS-CoV-2 și de afecțiunea pe care acesta o cauzează (COVID-19). La data acestor rânduri, mijlocul lunii ianuarie 2021, s-au înregistrat peste 94 de milioane de infectări confirmate în întreaga lume, și peste două milioane de decese atribuite virusului. Doar Statele Unite au peste 23 de milioane de infectări confirmate și peste 390.000 de morți.

Însă, pe măsură ce statele lumii au încercat să facă față exploziei de cazuri de COVID-19 care au luat cu asalt sistemele noastre sanitare, guvernele naționale au început să ordoneze distanțarea socială, instituind politici care dictau ca populația să rămână în case (inclusiv, oriunde este fezabilă, telemunca), ca evenimentele care presupuneau reunirea unor grupuri mari de oameni să fie contramandate, precum și alte măsuri care au afectat o serie întreagă de industrii și servicii. Hotelierii, turismul și transporturile au încetat să funcționeze aproape în totalitate. Criza sanitară mondială a dat naștere unei crize economice, rezultând într-o contractare uriașă a randamentului economic mondial (în special în statele înstărite ale Vestului) în urma căreia milioane de oameni și-au pierdut locul de muncă. A urmat o criză a șomajului, preconizat să atingă aproape 10% în țările OECD până la sfârșitul anului 2020 – o creștere semnificativă de la cifra de 5,3% înregistrată la finele anului 2019. Mai mult, rata șomajului ar putea chiar crește la 12% în cazul izbucnirii unui al doilea val de infectări. În general, orice recuperare a angajabilității în țările OECD este preconizată undeva după sfârșitul anului 2021, chiar în pofida pachetelor de măsuri de stimulare și redresare a economiilor naționale adoptate de guvernele țărilor din Vest cel mai grav afectate.

Pe de altă parte, creșterea economică mondială este în prezent susținută de rapida recuperare și reziliența de invidiat a țărilor Orientului Îndepărtat în frunte cu China, Japonia, Taiwan, Singapore și Coreea de Sud, numărând aici și Australia sau Noua Zeelandă.

Potrivit statisticilor Fondului Monetar Internațional, economia globală s-a micșorat cu aproximativ 4% în decursul anului 2020, pe măsură ce politicile împotriva virusului și-au lăsat amprenta economică. Cu toate acestea, Fondul Monetar Internațional situează totodată creșterea economică mondială la finele anului 2021 cu cinci procente mai sus decât în prezent, fenomen datorat redresărilor economice la nivel național, distribuirii vaccinelor și drumului anevoios al lumii întregi către o nouă normalitate.

Însă acea scădere de 4% menționată mai sus este înșelătoare. Impactul individual al pandemiei asupra statelor naționale a diferit semnificativ de la o țară la alta: în statele grav afectate acest impact reprezintă o majorare semnificativă a numărului persoanelor suferind de sărăcie extremă (și foamete). Chiar și în țările înstărite precum Statele Unite vedem cozi lungi la ușa centrelor de distribuție a hranei.

 

III. Despre sărăcia extremă și foamete: cazul Statelor Unite

De obicei, foametea este corelată cu prezența sărăciei extreme, nu cu lipsa producției alimentare. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă Statele Unite. Statele Unite – unul dintre cei mai mari producători de produse alimentare din lume – s-au confruntat cu o largă răspândire a foametei datorată politicilor economice curente care au subminat rezultatele „Războiului împotriva Foamei”, lansat în anii 1960 prin deservirea păturilor afluente ale societății în detrimentul marii majorități a societății americane. Atât inegalitatea,  cât și sărăcia au crescut semnificativ în Statele Unite în decursul ultimilor 50 de ani.

Astfel găsim că, dinainte ca pandemia să determine contractarea economiei, deja în 2018 una din nouă gospodării americane nu avea siguranța hranei. Totodată, studiile efectuate pe acest subiect au arătat în mod repetat că procentul de insecuritate alimentară era mult mai crescut în rândul tinerilor, în general, și al studenților în particular: un studiu din 2019 a arătat că peste 40% din licențiații din Statele Unite se aflau în această poziție (Wikipedia).

În fața acestei situații disperate, pandemia și efectele sale economice (creșterea șomajului și scăderea remunerațiilor) au dat naștere unui adevărat dezastru. Indicatorii actuali sugerează o dublare a ratei de insecuritate alimentară în rândul gospodăriilor americane, o creștere disproporționată înregistrându-se în rândul gospodăriilor cu copii mici (Wikipedia).

 

IV: De la pandemie la sistemul de securitate alimentară și nutrițională

Astăzi, aproximativ 690 de milioane de oameni se culcă flămânzi în fiecare noapte pe mapamond. Dacă păstrăm tendințele actuale, Programul Mondial de Hrană (PMH) – laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2020 – estimează că numărul acestora ar putea ajunge la 840 de milioane până în 2030.

Or, cu toate acestea există îndeajuns de multă hrană pe glob pentru a hrăni toată lumea. Agricultorii, păstorii și pescarii reprezintă aproximativ 70% din totalitatea producătorilor de hrană ai planetei. Ei sunt, însă, și cei mai predispuși să sufere de insecuritate alimentară, deoarece sărăcia și foametea sunt resimțite cel mai acut în rândul populațiilor rurale.

Mai mult, prezenta criză sanitară globală (și consecințele ei economice) ne-au perturbat lanțurile de aprovizionare și distribuție, scoțând la iveală urgența nevoii de a aborda într-un mod unitar problemele conexe ale foametei, malnutriției, schimbărilor climatice și degradării mediului înconjurător.

Chiar dacă pandemia de COVID-19 este o criză sanitară majoră peste tot în lume, ea a afectat diferite țări în moduri foarte diferite. Mai mult, guvernele naționale au venit ele însele cu răspunsuri diferite la această criză, recurgând la stări de urgență și la alte măsuri care au afectat semnificativ economiile naționale prin presiuni crescute asupra lanțurilor alimentare de pe întreaga planetă. Astăzi, consumatorii plătesc prețuri crescute, datorate perturbării lanțurilor de aprovizionare; copiii sunt privați de mesele școlare, iar familiile care depind de asistență alimentară se chinuie să supraviețuiască. În mai multe instanțe, agricultorii au pierdut în întregime accesul la piață, ajungând astfel să se teamă de recolta viitoare și de însămânțarea pentru sezonul viitor.

Unele guverne au răspuns înrăutățirii situației alimentare prin interdicții ale exporturilor și restricții plasate asupra importurilor, abordări care pot cu ușurință să exacerbeze atât fluctuațiile prețurilor, cât și tensiunile economice deja ridicate înaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus. Majoritatea guvernelor, însă, au susținut fluxurile comerciale prin intermediul unor politici de export și import judicioase. Altele au răspuns chiar prin acțiuni umanitare, încercând să asigure astfel eficiența și eficacitatea lanțurilor de aprovizionare alimentare. Trebuie, însă, să reconstruim lanțuri de aprovizionare și distribuție reziliente la nivel local și regional, bazate pe o producție agroalimentară locală diversificată și pe o gestionare sustenabilă a resurselor naturale disponibile. Și, chiar dacă acțiunile pe termen scurt pentru a corecta diferitele probleme locale curente sunt esențiale în acest moment, trebuie, de asemenea, să soluționăm câteva consecințe pe termen lung ale crizei care vor afecta negativ sistemele alimentare globale.

 

V. Ce trebuie făcut?

O chemare la acțiune: Pentru a putea contracara impactul pe termen mediu și lung al pandemiei de COVID-19 asupra securității agricole, alimentare și nutriționale, precum și provocările viitoare crescânde ale unor schimbări climatice iminente care vor afecta cu precădere zonele cele mai sărace sau mai puțin dezvoltate de pe mapamond precum Africa, avem o mare nevoie de acțiuni relevante la nivel local care să fie totodată coordonate eficient la nivel internațional. Mai mult, fără să dovedim inițiativă în abordarea provocărilor la adresa securității alimentare și nutriționale, ne va fi foarte dificil – dacă nu chiar imposibil – să atingem Obiectivele de Dezvoltare Durabilă adoptate de Organizația Națiunilor Unite în 2015. Acesta a constituit subiectul unei scrisori deschise (la elaborarea căreia a participat și autorul prezentei lucrări) semnate de câteva sute de personalități politice marcante și experți tehnici deopotrivă, expediată Organizației Națiunilor Unite, grupului G-20 și diseminată activ pe internet. Multe dintre subiectele dezbătute acolo ar merita cu prisosință să fie repetate și aici.

Atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă va necesita de asemenea acțiuni concertate pe frontul agriculturii și al securității alimentare, acțiuni întreprinse la nivel local, național, regional și global deopotrivă, încorporate într-o perspectivă generală bine monitorizată și coordonată.

Din păcate, cercetările asupra acestor provocări interconectate continuă individual în domeniile ecologiei, agriculturii, economiei și sănătății publice. Avem astăzi nevoie de mult mai multe cercetări transdisciplinare, care pe termen mediu să dezvolte o mai mare reziliență a sistemelor noastre agricole și să sporească securitatea noastră alimentară.

Promovarea unei „recuperări verzi”: Schimbările climatice și riscul crescut de dezastre naturale pe care acestea îl aduc cu sine nu au dispărut, chiar dacă au fost eliminate din discursul colectiv al titlurilor de ziar de către pandemia noului coronavirus. COVID-19 ne-a demonstrat impactul masiv al activităților umane asupra mediului înconjurător. Emisiile de gaze de seră sunt în scădere; calitatea aerului și a apei, în creștere; diferite animale sălbatice și specii de păsări se întorc în habitate demult părăsite. Este, desigur, o fază temporară, deoarece costurile economice și sociale ale acestei abrupte contractări economice nu pot fi acceptabile pe termen lung. Șim, totuși, este o oportunitate de a sublinia, din nou, importanța conservării resurselor naturale – și în special a biodiversității agricole – prin creșterea gradului de captare al carbonului pe mapamond, prin îmbunătățirea sănătății solurilor și a calității apelor, prin promovarea surselor regenerabile de energie și prin sprijinirea administrativă a unei planificări ecologice regionale bazate pe știință. Însă, dat fiind că există deja măsuri de stimulare economică pe scară largă propuse de majoritatea guvernelor naționale, este esențial ca acestea să fie folosite în așa fel încât să „reconstruim mai bine” și să promovăm o „recuperare verde” a economiilor naționale. Iar această categorie „verde” nu trebuie înțeleasă drept strict legată de resursele energetice. Ea trebuie să includă și agricultura, precum și o mai eficientă utilizare a apei și a nutrimentelor disponibile, diversificarea producției și un accent sporit pus pe sistemele alimentare bazate pe plante endemice ecosistemelor locale. Aceste schimbări de perspectivă necesită o modificare fundamentală a paradigmelor existente în materie de priorități naționale.

Știința, Tehnologia și Inovarea (ȘTI) sunt esențiale pentru abordarea atât a pericolului pandemiei de COVID-19, cât și a altor amenințări și provocări globale. Am fost cu toții martorii succesului răsunător al accelerării proceselor de perfecționare și producție ale vaccinelor împotriva COVID-19. În agricultură, revoluția tehnologiilor comunicării și informației ne pot ajuta să ne regândim sistemele agricole și alimentare în așa fel încât, pe de o parte, acestea să poată asigura securitatea nutrițională a celor săraci, iar de cealaltă parte să putem reduce amprenta climatică și impactul asupra mediului înconjurător al acestor sisteme. Este nevoie de inovații perturbatoare ale status quo-ului curent pentru a spori productivitatea și veniturile printr-o agricultură de precizie și prin lanțuri de aprovizionare robuste pentru agricultori, adoptând o abordare prin care să putem extrage „mult, din puțin”. Cercetările viitoare ar trebui de asemenea să se concentreze asupra promovării noilor tehnologii pe piață, promovând inclusiv idei care pot părea utopice sau futuriste cum ar fi producția de carne din proteine unicelulare, sau a biocombustibililor din alge; de la o piscicultură accelerată, la îmbunătățirea împerecherii animalelor de consum, sau la proteinele pe bază de plante. Astfel de structuri sistemice ar trebui să permită transferul fluid și rapid „din laborator, pe ogor” și „de la ferma cea mănoasă la consumator pe masă”.

Nutriția este foarte importantă pentru toate ființele umane în orice moment al ciclului lor de viață. Pentru femei, sănătatea este un drept fundamental al omului: accesul lor la o nutriție adecvată este esențial pentru asigurarea unei bune sănătăți și stă la baza împuternicirii femeilor din toată lumea. Mai mult, familii întregi beneficiază de pe urma acestei conceptualizări a dreptului femeilor la sănătate: copiii femeilor bine hrănite vor fi mai sănătoși, mai capabili să evite afecțiunile tipice copilăriei și vor crește în tineri mai activi, mai sănătoși și mai productivi. Susținerea sistemelor producătoare de hrană nutritivă și a agriculturii conexe asigură în același timp și securitatea nutrițională a gospodăriei. Răspunsul nostru pe termen mediu și lung la pandemia de COVID-19 trebuie să cuprindă garanția că vom putea satisface nevoile tuturor femeilor, bărbaților și copiilor, inclusiv a celor mai marginalizați dintre noi.

Importanța genului: Femeile agricultori dețin cheia nutriției și hranei în Africa, deoarece în cea mai mare parte a Africii sub-sahariene majoritatea hranei provine din mici loturi îngrijite de femei. Aceste mici întreprinzătoare au nevoie de ajutor pentru a putea produce mai mult cu mai puțin efort și costuri mai mici, pentru a reduce pierderile suferite în urma recoltelor, și pentru a putea negocia prețuri mai bune pentru produsele lor. Ele trebuie împuternicite atât la nivel social cât și politic, organizațional și mai ales financiar.

În această privință, emanciparea femeilor în agricultură va asigura securitatea nutrițională a gospodăriilor. Și, în termeni mai generali, acest accent pus asupra diversificării în baza producției locale de hrană nutritivă le va permite tuturor statelor lumii să atingă un grad sporit de reziliență și să își îmbunătățească propria securitate nutrițională.

Creșterea salariilor pentru muncitorii agricoli lipsiți de pământ este de asemenea esențială. În mare parte din Asia și America Latină, aceștia fac parte din cele mai sărace pături sociale, având prea puține oportunități pentru o viață mai bună în lipsa unui efort sistematic de a le crea un mediu profesional mai propice care, în ultimă instanță, să le permită și integrarea în sistemele naționale de asigurare și ajutor social. În Africa, micile agricultoare menționate mai sus joacă un rol esențial în asigurarea securității alimentare și agricole, și au nevoie de o mai mare atenție din partea autorităților precum și de mult mai mult sprijin în acest sens.

Diminuarea conflictelor locale: Conflictele reprezintă unul dintre principalele motive pentru instaurarea foametei. Organizația Națiunilor Unite estimează că 122 de milioane din cei 144 de milioane de copii a căror dezvoltare a fost atrofiată trăiesc în zone brăzdate de conflict. La nivel global, aproximativ 14 milioane de copii sub vârsta de cinci ani suferă de malnutriție acută severă, cunoscută și drept atrofiere gravă; însă doar 25% dintre aceștia au acces la tratamente care să le poată salva viața.

Sporirea rezilienței sistemului agricol și nutrițional global. Perturbarea lanțurilor de aprovizionare și distribuție va afecta negativ agricultura în următoarele 6 – 24 luni. Este imperios nevoie de demararea urgentă a unor inițiative care să asigure disponibilitatea creditelor și a materiilor agricole prime (semințe, îngrășăminte, pesticide) oriunde și oricând va fi nevoie să ranforsăm capacitatea agricultorilor de a atinge cotele așteptate. Trebuie, de asemenea, îmbunătățite sistemele actuale de transport, depozitare și distribuție, asigurând în același timp capacitatea de a modifica sistemele de producție existente pentru a se putea conforma unei cereri în continuă evoluție.

Africa are nevoie de atenție specială. Ea este, la ora actuală, singurul continent pentru care toate proiecțiile demografice arată o continuă creștere a populației până la sfârșitul secolului și chiar mai departe. De asemenea, este locul unde putem deja găsi cel mai mare număr de oameni aflați într-o sărăcie lucie care îi face cu atât mai predispuși riscurilor foametei și malnutriției. Mai mult, urbanizarea accelerată a continentului a început deja să transforme legăturile regionale existente dintre producătorii agricoli și consumatori.

Adaptarea la schimbările climatice este la fel de importantă ca eforturile noastre de a le preveni. Schimbările climatice sunt o realitate de netăgăduit; efectele lor sunt deja printre noi. Să aruncăm doar o privire de ansamblu asupra nordului Africii și regiunii Sahel: această uriașă zonă fierbinte, aridă, cu puțină apă și deja net importatoare de hrană va deveni mai fierbinte, mai aridă și va suferi grav de pe urma deșertificării, cu un deficit de hrană cu atât mai exacerbat. În Africa sub-sahariană, unde aproximativ 95% din producția agricolă depinde de ploile sezoniere, chiar și acestea au început să devină imprevizibile. Alternanța unor noi cicluri de secetă urmată de inundații pune cu atât mai multă presiune asupra unui sector agricol slab pregătit, constituit din întreprinderi agricole la scară mică și dintr-o infrastructură rurală aproape inexistentă. Trebuie să sporim reziliența acestui sistem, și să asigurăm transformarea acestei agriculturi de cvasi-subzistență într-o „agricultură de precizie”, fundamentată pe noi descoperiri științifice și susținută de cele mai eficiente și ecologice practici de management pe care le avem la dispoziție.

 

VI. Necesitatea unor acțiuni globale

Pandemia de COVID-19, schimbările climatice și reziliența sistemelor noastre alimentare reprezintă fiecare câte o colosală problemă și provocare adresată umanității; și necesită, fiecare și împreună, un răspuns coerent, concertat la nivel global.

Întrajutorarea celor mai vulnerabili: Comunitatea internațională trebuie să ajute statele cele mai sărace prin intermediul unor acțiuni practice, la fața locului. Banca Mondială, Organizația pentru Hrană și Agricultură (OHA), Programul Mondial pentru Hrană (PMH), Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) și Băncile de Dezvoltare Regională au jucat – și continuă să joace – roluri importante în sprijinirea agriculturii și a securității alimentare. Donatorii bilaterali și organizațiile regionale precum Uniunea Europeană (UE) sau Uniunea Africană (UA) au, la rândul lor, un rol important de jucat. Împreună, acestea au o prezență operațională în peste 130 de state, astfel putând mobiliza mai ușor acțiuni concertate pentru un viitor mai bun. La rândul său, Grupul Consultativ pentru Cercetare Agricolă Internațională (GCCAI) poate îmbunătăți rețelele de cercetare internaționale existente prin inițiative care să urmărească sporirea rezilienței sistemului global alimentar, sau prin parteneriate mai strânse cu Sistemele Naționale de Cercetare Agricolă (SNCA), cu sectorul privat și cu organizații neguvernamentale.

Organizația Națiunilor Unite va organiza un Summit al Sistemelor Alimentare în 2021. Aceasta reprezintă o oportunitate semnificativă de a elabora un efort internațional bine organizat care să răspundă acestor provocări, să evalueze experiența acumulată până în prezent și să se asigure că cele mai bune practici ale câtorva vor deveni practicile standard ale majorității. Evenimentul va reprezenta totodată o bună ocazie de a sprijini formarea de parteneriate reale pentru implementarea practică a acțiunilor necesare în teren. Aceste parteneriate trebuie încheiate între toate guvernele și băncile regionale, organizațiile internaționale (de la Organizația Națiunilor Unite și agențiile internaționale specializate la organizații regionale), agenții bilaterale, sectorul privat, organizațiile neguvernamentale până la acele organizații care sprijină în mod direct agricultorii și consumatorii în fiecare țară în parte...

 

VII. Concluzii

Trebuie să acționăm în mod colectiv pentru binele comun al tuturor. Trebuie să facem apel la umanitatea noastră împărtășită. Trebuie să ne asigurăm că inițiativele noastre sunt fundamentate pe o reală grijă și compasiune pentru cei mai săraci și neputincioși dintre noi. Privitor la pandemie, trebuie să ne asigurăm că vaccinele, soluțiile terapeutice și testele necesare sunt disponibile și accesibile tuturor celor care au nevoie de ele, nu doar acelora care își permit să și le însușească. Putem relua acțiunile de pe agenda luptei împotriva schimbărilor climatice – în acest sens, decizia Președintelui Statelor Unite de a se ralia din nou prevederilor Acordului de la Paris este salutară. Putem cu adevărat ajuta societatea umană să depășească provocările multifațetate la adresa securității sistemelor noastre agricole și alimentare cauzate de multitudinea de politici mioape adoptate în trecut, de perturbările determinate de pandemie și de provocările în continuă creștere ale schimbărilor climatice, punând astfel societatea umană într-o poziție mult mai puternică și pe calea unei dezvoltări și gestionări mult mai sustenabile a creșterii economice, a creșterii sociale și, nu în ultimul rând, a regenerării mediului înconjurător.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu