13 iulie 2020
Cu 65 de ani în urmă, Manifestul Russell-Einstein pleda în plin Război Rece împotriva amenințărilor nucleare, cerând să ne amintim umanitatea și să uităm restul. Atunci restul privea, în primul rând, confruntarea dintre ideologii, dintre dictatură și democrație. Astăzi, să ne reamintim umanitatea înseamnă să instituim un consens universal în jurul acelor valori morale care protejează umanitatea fiecărei persoane și demnitatea fiecărei comunități.
Videoconferința își propune realizarea unei colaborări multilaterale între statele națiune, organizațiile internaționale, mediul academic și societatea civilă, care să dea sens la ceea ce numim, uneori prea vag, guvernanță globală. Se invocă de multe ori ineficiența ONU, UNESCO și a altor organizații internaționale, care au meritul de necontestat al menținerii păcii și al împiedicării unui nou război mondial. Cred că senzația de ineficiență vine de la faptul că aceste organizații au încercat să construiască un consens în jurul ideii de bine, care, pentru mulți, a generat neîncredere, părând utopic.
Putem bănui că, pentru secole de acum înainte, fiecare societate va avea propria concepție despre bunăstarea sa terestră sau spirituală. A încerca standardizarea acestor concepții înseamnă a pleda pentru instaurarea gândirii unice și a înmulți zadarnic focarele de tensiune. Doctrinele politice, contextele simbolice, tradițiile locale și sistemele de credință sunt ireductibile. Există, prin urmare, suspiciuni legitime față de orice proiect sincretist capabil să relativizeze unicitatea acestor discursuri și reprezentări. Nu putem dialoga eficient, dacă interlocutorul resimte pericolul de a-și mutila identitatea. Și nimic nu ne autorizează să pretindem că oferta noastră este superioară, în absolut, celei pe care o fac ceilalți. Pe de altă parte, nimeni nu mai poate nutri astăzi pretenția de a reduce ansamblul familiei umane la numitorul propriilor opțiuni politice, economice, culturale sau religioase. De aceea, mi se pare mai rezonabil să identificăm, înainte de orice, răul pe care să îl combatem împreună. Este în interesul tuturor națiunilor să se întâlnească pe terenul respingerii a ceea ce socotesc a fi intolerabil.
Sunt sigur că majoritatea oamenilor refuză războiul, terorismul, tortura, poluarea, delictul de opinie, xenofobia, rasismul și manipularea genetică, exploatarea minorilor, excluziunea socială, foametea, discriminarea profesională pe criterii de sex, religie sau apartenență etnică. Avem datoria de a diagnostica împreună aceste patologii, așa cum putem vindeca laolaltă rănile pe care ele continuă să le provoace.
Pentru ca reconcilierea după războaie şi conflicte să fie posibilă, trebuie ca liderii societăţilor să fie capabili să găsească un mod nou de a privi situaţii considerate fără ieşire şi un nou limbaj pentru a convinge.
Avem acum oportunitatea lansării unui proiect dedicat promovării unei culturi a păcii la care sunt invitaţi să participe cercetători în ştiinţele umaniste, savanţi, teologi, scriitori, artişti, arhitecţi, muzicieni. O cultură a păcii capabilă să edifice un spaţiu de cunoaştere şi înţelegere prin cooperare şi respect reciproc.
Societatea postmodernă a promovat în a doua jumătate a secolului 20 drepturi egale şi libertăţi rasiale şi etnice, drepturi şi şanse egale pentru femei, respectarea celor care vor să fie diferiţi. A fost un progres impresionant, dar care a avut ca efect secundar divizarea societății, riscând chiar o atomizare a ei. Găsirea unui ideal comun peren care să depăşească solidarizarea conjuncturală împotriva a ceva este un ţel dificil. Un astfel de ideal ar putea fi Pacea. Nu o pace impusă sub presiunea fricii, ci o pace izvorâtă din adâncul conştiinţei a miliarde de oameni.
