1. Șocurile asimetrice reprezintă „noua normalitate”. (I) Șocurile asimetrice sunt acelea care afectează societatea umană deși avem impresia că am făcut totul corespunzător, și în pofida convingerii noastre că nu noi înșine am fost cauza acestor șocuri. (II) Șocurile asimetrice afectează societatea umană în mod inegal, pe unii mai grav decât pe alții. (III) Șocurile asimetrice lovesc la nivelul întregilor sisteme într-o manieră extremă și perturbatoare, necesitând în consecință intervenții care depășesc cu mult metodele și instrumentele convenționale. COVID-19, încălzirea globală, crizele financiare, pierderea biodiversității, acumularea deșeurilor din plastic, migrația forțată, atacurile teroriste, statele eșuate și continua despădurire a planetei sunt doar câteva exemple de astfel de șocuri asimetrice.
Aceste șocuri pot afecta pe oricine de pe mapamond, indiferent de țara în care trăiesc, de vârsta pe care o au, de cât de mult câștigă, la orice oră și în orice loc. În general, orice sistem afectat de un șoc asimetric se va resimți puternic și va fi supus unor presiuni enorme de a se adapta la noua realitate. În funcție de gravitatea șocului, durata acestuia, precum și de însăși configurația și reziliența înnăscută a sistemului în cauză, acesta va fi nevoit fie să modifice regulile existente pentru o gestiune optimizată care să facă față noilor factori de stres, fie să reanalizeze el însuși regulile jocului de o manieră mai radicală. În această a doua perspectivă, sistemul afectat va fi nevoit el însuși să găsească noi forme de auto-organizare, noi seturi de reguli, și noi metode de lucru și de procesare a noilor realități din teren. La nivelul comunității mondiale, ne regăsim astăzi în exact o asemenea situație. Șocurile asimetrice au devenit noua normalitate, iar acest lucru face imperios necesară schimbarea regulilor jocului.
Fig. 1: Două forme de guvernanță: (A) regulile jocului; (B) jocul propriu-zis.
2. Pregătirea mentală globală pentru schimbare: momentul „kairotic”
Orice schimbare adusă regulilor jocului necesită pregătirea mentală de a face acest lucru. Pentru prima dată în istoria omenirii, putem fi astăzi martorii unei pregătiri mentale colective globale din partea celor 7.5 miliarde de oameni de pe mapamond laolaltă. Pandemia de COVID-19 a declanșat această pregătire. Guvernele din toată lumea au dovedit că sunt pregătite să ia decizii radicale și impetuoase, și să acționeze în perspective mai îndelungate ca niciodată. Cu toate acestea, există totuși două căi de urmat. Una dintre ele duce la un scenariu similar celui pre-pandemie, unde nimic nu se schimbă și afacerile continuă ca de obicei, pe când cea de-a doua ne îndreaptă către noi moduri de gândire necesare pentru a implementa orice nouă paradigmă. Omenirea nu a mai avut parte de o asemenea ocazie vreme de decenii, dacă nu chiar de secole întregi. Ne aflăm astăzi într-un fel de „moment kairotic”. În mitologia greacă, Kairos era zeul momentului oportun și al perfectei oportunități – situație care rezonează adânc cu cea în care se află umanitatea în acest moment.
Deși societatea umană s-a confruntat adeseori cu crize, catastrofe și conflicte, de această dată este altfel: prin realitatea comunității globale a secolului 21, avem acum la dispoziție mult mai multe dovezi științifice empirice ca niciodată, avem o mai bună înțelegere a sistemelor complexe, non-lineare, avem la mână zeci de tehnologii digitale perturbatoare care ne pot ajuta să gestionăm mai eficient acest „moment kairotic”, și avem la dispoziție și un sector terțiar puternic, care cuprinde milioane de organizații nonguvernamentale care își pot pune la dispoziție vasta expertiză și experiență aplicată acumulată. Pe scurt, suntem bine poziționați să putem schimba lumea. Acest „moment kairotic”, de fapt, ne servește la o mai bună înțelegere a faptului că, din perspectivă istorică, globalizarea a început deja cu câteva secole în urmă prin schimburile de mărfuri, urmate inițial de schimburile de capital la nivel mondial și mai apoi de schimburile de servicii. Până în 1989, globalizarea servea scopului de a spori bogăția și bunăstarea națională. În urma Consensului de la Washington din 1992, în schimb, globalizarea însăși a devenit un scop în sine, de pe urma căruia pot profita și agenții izolate sau persoane fizice, iar națiunile însele au devenit la rândul lor vectori pentru îmbogățirea acestei elite globalizate. Această supratensionare a sistemului, care a durat vreme de aproape trei decenii, s-a încheiat. Acum intrăm într-o nouă fază a globalizării, a patra, în care nu doar schimbăm bunuri, capital și servicii, dar suntem pe punctul de a schimba și valori comune precum încrederea, cooperarea, toleranța reciprocă sau solidaritatea. Începem să ne dăm seama că avem nevoie, la nivel global, de un mediu mai receptiv eșecurilor, în care să putem comite greșeli și cere sfatul altora fără a fi judecați pentru aceasta. Or tocmai această formă a „Globalizării 4.0” ne va putea conferi necesara modestie și grație, tăria de caracter și prezența de spirit necesare unui avânt planetar către o nouă eră.
Fig. 2: Globalizarea 4.0
3. Gestionarea incertitudinii: dansul cu sistemul, și găsirea factorului de atracție pertinent
În nici un alt moment al istoriei omenirii nu ne-am confruntat nici cu atâta informație pusă la dispoziție, nici cu atâta ignoranță, nici cu atâția factori necunoscuți deodată. Și niciodată nu am mai fost nevoiți să luăm atâtea decizii pertinente în fața atâtor incertitudini și unor asemenea presiuni de timp. Incertitudinile cu care avem astăzi de-a face nu sunt întru totul cuantificabile, iar statisticile probabilităților nu ne vor ajuta să le punem vreun preț. Incertitudinile nu reprezintă niște mozaicuri complicate pe care trebuie să le reconstituim, ci mai degrabă mistere complexe ale căror taine trebuie să le descoperim. De asemenea, astfel de incertitudini sunt intrinseci sistemelor dinamice active în interiorul oricăror sisteme complexe. Ele nu vor dispărea, ci ne vor obliga să adoptăm o atitudine diferită. Există mai multe modalități de a aborda astfel de incertitudini. Prima dintre acestea este crearea impresiei unui control iluzoriu prin eforturi sporite de reglementare și diseminarea progresivă a din ce în ce mai multe date. O altă modalitate este evitarea oricărei complexități prin simpla ei negare. O a treia este adoptarea așa-numitei mentalități de asediu. În orice caz, astfel de abordări sunt insuficiente și improprii pentru a face față unor sisteme complexe non-lineare. Ele însele dau naștere la șocuri asimetrice, la efecte de lebădă neagră, agravări exponențiale imposibil de controlat, la efecte secundare neașteptate, puncte de cotitură ireversibile și la cercuri vicioase cu neputință de prevăzut. Așadar, trebuie să învățăm să „dansăm” cu sistemul, sau altminteri să ne „folosim” într-un fel de realitățile sale. Acest lucru ar putea necesita o perioadă de reflecție din partea noastră, o pauză mentală necesară pentru acceptarea drept utile a unor proceduri simpatice eșecurilor, care la rândul lor ne vor permite să deschidem noi drumuri și să gândim în afara sistemului, formându-ne un nou cadru structural în care revizuirea ideilor, discursul public critic, propunerea noilor concepte și, într-un final, a unor noi paradigme să devină factorii principali de impact pe viitor. Doar atunci vom putea începe să ne confruntăm și să încercăm să dăm de capăt dilemelor și paradoxurilor care nu ne vor fi părăsit, și vom putea începe să acceptăm că necunoscutul, delineat clar de simple probabilități statistice, este parte integrantă a oricărei decizii luate, și astfel să distingem între probleme „mai mult” sau „mai puțin relevante”. Dacă această analiză se dovedește a fi corectă, atunci identificarea unor relații individuale de cauză și efect prin proiecte experimentale și analitice izolate, arareori regăsite în sistemele organice complexe, nu ne va putea furniza decât o paucitate de informații adiționale în baza cărora am fi obligați să rezolvăm probleme complexe.
Prin recunoașterea inevitabilității acestui scenariu, ne va deveni mult mai naturală ideea ca inițiativele noastre de evaluare a potențialelor riscuri să privească în viitor în căutarea așa-numiților factori de atracție. Acești factori acționează ca niște pâlnii care atrag toate variabilele majore ale unui sistem către viitor, în loc ca traiectoria acestor variabile să fie determinate de conexiuni cauzale singulare create în trecut. Sistemul nostru financiar, digitalizarea societății și evoluțiile gravitaționale ale conștiinței noastre globale sunt doar câteva exemple ale unor asemenea factori fundamentali de atracție.
4. Către o economie anti-fragilă: perfecționarea prin eșec
Trăind într-o lume interconectată, complexă și constrânsă, în care efectele non-lineare și nesecvențiale prevalează și interdependențele și multiplicitatea perspectivelor domină, o lume în care trebuie să acționăm în limitele hotarelor planetare și avem la dispoziție doar informații imperfecte cu care să schimbăm cursul istoriei, împărtășim un interes comun nu doar în a depăși actuala criză, ci și în a rezolva problemele conexe care au stat la baza acesteia dintru început. Perioada de după un șoc asimetric este doar perioada dinaintea celui de-al doilea. Prin recunoașterea acestui fapt, putem observa cum sistemele complexe își găsesc punctul de maximă capacitate nu într-o peren crescândă, intensificată și optimizată capacitate de producție în timp, denumită simplu eficiență (măsurată în lanțuri valorice globale), ci mai degrabă în echilibrul fragil între eficiență și reziliență (măsurată în gradul de diversificare și interconectare), uneori denumit și „zona anti-fragilă”. Aceasta exprimă o situație în care putem începe să învățăm și să avem de câștigat chiar și din eșecuri.
Fig. 3: Zona anti-fragilă: perfecționarea prin eșec
Întrebarea este: cum poate fi translatată această zonă anti-fragilă în realitatea practică?
Vom începe prin a lua în considerare noi forme de gestionare a riscurilor, în care analizele costurilor totale (ACT), care iau în considerare întregul lanț valoric în cauză, devin mai relevante. Aceasta, în consecință, ar sprijini circularitatea economică, care prefigurează economia nu ca un râu, unde orice aflat în aval este depreciat și externalizat, ci ca un lac, context în care suntem nevoiți să ținem cont și de potențialele efecte externe negative. Atunci, vom începe să decuplăm afacerile de globalizare, sprijinind deopotrivă mai mulți clienți și lanțuri de aprovizionare locale, regionale și naționale, în detrimentul celor globale. Pe viitor, rețelele de aprovizionare pe multiple canale, laolaltă cu piețele de desfacere regionale, vor deveni esențiale. Acest proces de regionalizare economică a început, de fapt, în urma crizei financiare din 2008. Deja, 50% din schimburile comerciale ale Chinei sunt încheiate cu țări asiatice, iar 70% din partenerii comerciali ai Uniunii Europene sunt alte țări din cadrul Uniunii. Același lucru este adevărat și pentru țările celor două Americi, iar această tendință va continua și pe viitor. Într-o astfel de situație, în care este nevoie de mai puțină eficiență și de mai multă reziliență, trebuie să privim cu foarte mare atenție gradul de concentrare și dimensiunile întreprinderilor private și să ne asigurăm că nu devin prea mari pentru a se prăbuși, lucru care ar obliga sectorul public și contribuabilii să îi salveze din propriul buzunar la primul semn al unei viitoare crize. În schimb, vom favoriza întreprinderile mici care dau dovadă de performanță crescută (de la IMM-uri la „campionii fără lauri”). Acest demers ar putea de asemenea include noi forme de reglementare a conversiei creditelor insolvente, lucru care ar permite companiilor private să își acopere mai bine riscurile. De aici și până la o adevărată renaștere a guvernanței, administrației și reglementărilor nu ar mai fi decât un pas. Însă acesta trebuie să cuprindă și un nou mandat pentru reglementarii monetari (care să includă, de exemplu, măsuri precum relaxarea cantitativă ecologică, sprijinirea monedelor paralele digitale, obligațiuni de stat ecologice etc.), noi legi anti-trust care să garanteze o echitabilă competitivitate a pieței, calitate sporită și prețuri mai mici, în special pentru economia platformelor online. Această renaștere a guvernanței și reglementării ar aduce obligatoriu în discuție subvențiile perverse către sectorul agricol, și va crea o nouă agendă politică economică, certificând și garantând că acele industrii sectoriale care se dovedesc esențiale pentru sistem (precum industria sanitară sau cea farmaceutică) și afacerile publice (precum educația și cercetarea sau infrastructurile publice) sunt reglementate corespunzător urmărind întotdeauna binele comun al cetățenilor.
Acolo unde digitalizarea ne va percuta mai adânc viețile de zi cu zi, locurile de muncă și afacerile noastre în general, acolo unde milioane de locuri de muncă s-ar putea să fie înlocuite de avansul roboticii și al industriilor automatizate, trebuie să regândim însăși esența structurii sociale într-o manieră inteligentă, iar un prim pas în acest sens ar fi furnizarea unui venit minim necondiționat tuturor. Această inițiativă ar trimite un mesaj clar că, în ziua de astăzi, nu mai există persoane „nefolositoare”, transformându-i pe aceștia în cetățeni „dezirabili, căutați și necesari” unei noi ere și unei noi societăți a viitorului.
Într-o perspectivă mai generală, va trebui să dezbatem subiectul bunurilor publice, și să clarificăm ce exact poate constitui un bun sau serviciu privat, și ce ar beneficia de o gestionare superioară în calitate de bun public. Sănătatea, educația și infrastructura sunt doar câteva exemple din cea de-a doua categorie. Aceasta va atrage cu sine și o preschimbare a sectorului nostru energetic dintr-o industrie centralizată fundamentată pe resurse fosile către una bazată pe resurse regenerabile decentralizate și regionalizate. Din aceasta, spiritul antreprenorial al societății va avea de câștigat în fața marilor companii farmaceutice, marilor bănci, marilor agricultori și marilor companii energetice, iar restrângerea acestui tip de întreprinderi la un nivel optim, determinat regional, va da naștere unui sentiment al „frumosului în mic” care, în timp, va deveni noul standard. Acest lucru ar putea chiar însemna că ne vom îndepărta de la o economie de consum către o economie a îngrijirii, în care serviciile furnizate cetățenilor (asistența medicală, asistența socială, activitățile creatoare culturale) nu sunt doar onorate ci și remunerate corespunzător. Oricum în viitor orice producție solicitată va fi înfăptuită de roboți. Această zonă „anti-fragilă” nu se rezumă doar la nivel social, ci include de asemenea noi tipare de consum și modificări ale stilului de viață la nivel individual. Există nenumărate exemple, inclusiv utilizarea transportului în comun, mersul pe bicicletă, trecerea la un regim alimentar vegetarian, implicarea în activitățile locale și așa mai departe. Următorul tabel prezintă schimbările majore la nivelul modelelor de practică corporatistă și al comportamentului consumatorilor necesare pentru a asigura această schimbare de mentalitate.
| Cei patru „R” | Exemple |
| evaluarea Riscurilor | Analize ale Costurilor Totale (ACT) Taxonomie, Înregistrare, Informare (Criterii ESC) Reglementarea Conversiei Creditelor Insolvente |
| Regionalizarea | Decentralizarea furnizorilor energetici și a lanțurilor valorice de afaceri De la o economie de consum la o economie a îngrijirii Economie circulară Decuplarea afacerilor de globalizare Frumosul în mic |
| Reglementarea | Renașterea guvernanței (impozitare, monitorizare, simularea potențialelor crize) Redefinirea bunurilor comune (sănătatea, educația, mediul înconjurător) Noi structuri sociale care să contravină problemelor digitalizării (garantarea venitului minim) Extinderea mandatelor băncilor centrale (relaxarea cantitativă ecologică, monede paralele, obligațiuni de stat ecologice etc.) Legi anti-trust |
| Regândirea comportamentelor | Mobilitate individuală Preferințe dietetice Locuință și trai |
Tabel: Cei patru „R”: evaluarea Riscurilor, Regionalizarea, Reglementarea și Regândirea comportamentelor individuale
Aceste schimbări vor duce, în final, la transformarea câmpului gravitațional al conștiinței comune a omenirii care va fi predicat, în viitor, pe principiile fundamentale ale empatiei, recunoștinței, modestiei și iertării și va lumina calea către un viitor mai ecologic, mai echitabil și mai sustenabil. Toate acestea nu vor fi ușor de înfăptuit, însă ne vor ajuta să distingem mai clar între multiplele lumi paralele între care ne ducem simultan existența în prezent și care necesită diferite responsabilități și capacități fiecare. Am putea, atunci, conchide că, decât să fim observatorii și spectatorii piesei propriilor noastre vieți, am devenit deja actori indispensabili pe scena viitorului nostru comun. Acesta este elanul planetar de care avem, astăzi, nevoie pentru a putea, într-adevăr, schimba lumea.
29 iulie 2020
