La videoconferința care a pregătit această reuniune, moderată de Garry Jacobs (CEO la Academia Mondială de Artă și Știință - WAAS), au participat Juri Engelbrecht (președintele Academiei Estoniene de Științe, fost președinte al Asociației Academiilor Europene), Ernst von Weizsacker (vice-președinte al Clubului de la Roma în perioada 2012-2018), Alberto Zucconi (președinte al Institutului centrat pe Persoană, Italia și trezorier WAAS), Stefan Brunnhuber (director medical la Institutul European de Medicină, Salzburg), Frank Dixon (consultant în materie de Durabilitate și Schimbări de Sistem), Jerome Glenn (inventator și CEO la The Millenium Project), Ketan Patel (CEO, fondator al Great Pacific Capital), Lennart Levi (profesor emerit, Stress Research Center, Universitatea din Stockholm), Marco Vitiello (Departamentul de Științe Politice de la Universitatea Roma Tre), Rodolfo Fiorini (profesor la Universitatea Politehnică din Milano), Thomas Reuter (profesor, Asia Institute, Universitatea din Melbourne), Momir Djurovic (președinte al Academiei de Științe din Muntenegru) și Donato Kiniger-Passigli (reprezentantul WAAS la Biroul ONU de la Geneva).
Din partea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL) au participat președintele Emil Constantinescu, prof.univ.dr. Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, președinte al Consiliului Științific al ISACCL și membru WAAS, și prof.univ.dr. Adrian Curaj, directorul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, membru în Consiliul Științific al ISACCL și membru WAAS.
În intervenția sa, președintele Emil Constantinescu a argumentat în favoarea rolului mediului academic în gestionarea situației curente, subliniind că ”a venit vremea ca profesorii și oamenii de știință să aducă în dezbatere limitele ce pot fi atinse pentru obținerea progresului. Într-o lume globalizată, singura voce critică trebuie să fie cea a mediului academic, care poate aborda aceste aspecte etice din perspective multiple. Cercetătorii sunt singurii aflați în slujba adevărului și nu a corectitudinii politice. Aceasta este responsabilitatea lor morală față de societate, într-o epocă a descoperirilor digitale, care tind să anuleze partea umană a individului și să-i automatizeze viața”. De asemenea, rectorul Remus Pricopie a specificat faptul că ”trebuie să ținem cont de aceste aspecte, de impactul și beneficiile create pentru a rămâne ancorați în realitate, pentru a critica în mod constructiv politicile statelor și a dezvolta apoi noi politici, care să poată fi preluate de leadershipul global”.
Agenda de discuție a cuprins: planificarea documentelor de poziție a grupurilor de lucru, propunerea de noi membri pentru grupurile de lucru, revizuirea drafturilor grupurilor de lucru aflate în proces de redactare, invitarea de noi vorbitori și parteneri, inclusiv din rândul organizațiilor de tineret, publicarea documentelor de poziție, trecerea în revistă a propunerilor făcute de parteneri și planificarea din punct de vedere al programului și mijloacelor de implementare.
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului este partener oficial al Academiei Mondiale de Artă și Știință în organizarea conferinței ”Global Leadership for the 21st Century. Strategies for Transformative Global Leadership”.